Secţiunea 1 - Cerinţe generale - Regulamentul 429/09-mar-2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (''Legea privind sănătatea animală'')
Acte UE
Jurnalul Oficial 84L
În vigoare Versiune de la: 24 Octombrie 2024
Secţiunea 1:Cerinţe generale
Art. 157: Cerinţe generale pentru circulaţia materialului germinativ
(1)Operatorii iau măsuri preventive adecvate pentru a garanta că circulaţia materialului germinativ nu pune în pericol statutul sanitar al animalelor terestre deţinute de la locul de destinaţie în ceea ce priveşte:
a)bolile listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (d);
b)bolile emergente.
(2)Operatorii deplasează material germinativ din unităţile lor şi primesc astfel de material germinativ numai dacă materialul respectiv îndeplineşte următoarele condiţii:
a)provine din unităţi care au fost:
(i)înscrise în registrul unităţilor de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 93 primul paragraf litera (a) şi nu a fost acordată nicio derogare de către statul membru de origine în temeiul articolului 8 5;
(ii)autorizate de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 97 alineatul (1), în cazul în care o astfel de autorizare este prevăzută la articolul 94 alineatul (1) sau la articolul 95;
b)îndeplinesc cerinţele de trasabilitate prevăzute la articolul 121 alineatul (1) şi în orice norme adoptate în temeiul articolului 122 alineatul (1).
(3)Operatorii respectă cerinţele prevăzute la articolul 125 pentru transportul de material germinativ provenind de la animale terestre deţinute.
(4)Operatorii nu deplasează material germinativ de la o unitate dintr-un stat membru către o unitate dintr-un alt stat membru, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă a statului membru de destinaţie îşi dă autorizarea explicită pentru deplasarea în cauză, în cazul în care se impune distrugerea respectivului material germinativ pe motiv de eradicare a bolilor, ca parte dintr-un program de eradicare, astfel cum se prevede la articolul 31 alineatul (1) sau (2).
Art. 158: Obligaţiile operatorilor la locul de destinaţie
(1)Operatorii unităţilor de la locul de destinaţie care primesc material germinativ de la o unitate dintr-un alt stat membru:
a)verifică prezenţa:
(i)marcajului în conformitate cu articolul 121 şi cu normele adoptate în temeiul articolului 122;
(ii)certificatelor de sănătate animală prevăzute la articolul 161;
b)după verificarea materialului germinativ pe care l-au primit, informează autoritatea competentă de la locul de destinaţie cu privire la orice neregulă privind:
(i)materialul germinativ primit;
(ii)marcajul menţionat la litera (a) punctul (i);
(iii)certificatele de sănătate animală menţionate la litera (a) punctul (ii).
(2)În eventualitatea unei nereguli, astfel cum se menţionează la alineatul (1) litera (b), operatorul în cauză ţine materialul germinativ depozitat separat până când autoritatea competentă ia o decizie cu privire la acesta.