Secţiunea 1 - Dispoziţii generale - Regulamentul 40/19-dec-2024 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 şi a Directivei (UE) 2019/904 şi de abrogare a Directivei 94/62/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 22 Ianuarie 2025
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 40: Autoritatea competentă
(1)Statele membre desemnează una sau mai multe autorităţi competente pentru a fi responsabile cu punerea în aplicare şi asigurarea respectării obligaţiilor prevăzute în prezentul capitol şi la articolul 6 alineatul (10), la articolul 29 alineatele (1)-(7) şi (9) şi la articolele 30-34.
(2)Statele membre stabilesc detaliile organizării şi funcţionării autorităţii sau autorităţilor competente, inclusiv normele administrative şi procedurale care reglementează:
a)înregistrarea producătorilor în conformitate cu articolul 44;
b)organizarea şi monitorizarea cerinţelor de raportare în temeiul articolului 44 alineatele (7) şi (8);
c)supravegherea îndeplinirii obligaţiilor în materie de răspundere extinsă a producătorilor în conformitate cu articolul 45;
d)autorizaţia privind îndeplinirea răspunderii extinse a producătorilor în conformitate cu articolul 47;
e)punerea la dispoziţie a informaţiilor în conformitate cu articolul 56.
(3)Până la 12 iulie 2025, statele membre transmit Comisiei denumirile şi adresele autorităţilor competente, desemnate în conformitate cu alineatul (1). Statele membre transmit Comisiei, fără întârziere nejustificată, orice modificare a denumirilor sau a adreselor autorităţilor competente.
Art. 41: Raportul de alertă timpurie
(1)Comisia, în cooperare cu Agenţia Europeană de Mediu, întocmeşte rapoarte privind progresele înregistrate în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite la articolele 43 şi 52 cel târziu cu trei ani înainte de expirarea fiecărui termen prevăzut la articolele respective.
(2)Rapoartele menţionate la alineatul (1) includ următoarele:
a)o estimare a gradului de îndeplinire a obiectivelor de către fiecare stat membru;
b)o listă a statelor membre care riscă să nu îndeplinească obiectivele în termenele respective, însoţită de recomandări corespunzătoare pentru statele membre vizate;
c)exemple de bune practici din întreaga Uniune care ar putea servi drept orientări pentru a se avansa spre îndeplinirea obiectivelor.
Art. 42: Planurile de gestionare a deşeurilor şi programele de prevenire a generării de deşeuri
(1)Statele membre includ în planurile de gestionare a deşeurilor, necesare conform articolului 28 din Directiva 2008/98/CE, un capitol specific privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, inclusiv măsurile adoptate în temeiul articolelor 48, 50 şi 52 din prezentul regulament.
(2)Statele membre includ în programele de prevenire a generării de deşeuri care trebuie stabilite în temeiul articolului 29 din Directiva 2008/98/CE un capitol specific privind prevenirea utilizării de ambalaje, a generării de deşeuri de ambalaje şi a aruncării acestora în mod necontrolat, inclusiv măsurile adoptate în temeiul articolelor 43 şi 51 din prezentul regulament.