Art. 41. - Art. 41: Raportul de alertă timpurie - Regulamentul 40/19-dec-2024 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 şi a Directivei (UE) 2019/904 şi de abrogare a Directivei 94/62/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 22 Ianuarie 2025
Art. 41: Raportul de alertă timpurie
(1)Comisia, în cooperare cu Agenţia Europeană de Mediu, întocmeşte rapoarte privind progresele înregistrate în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite la articolele 43 şi 52 cel târziu cu trei ani înainte de expirarea fiecărui termen prevăzut la articolele respective.
(2)Rapoartele menţionate la alineatul (1) includ următoarele:
a)o estimare a gradului de îndeplinire a obiectivelor de către fiecare stat membru;
b)o listă a statelor membre care riscă să nu îndeplinească obiectivele în termenele respective, însoţită de recomandări corespunzătoare pentru statele membre vizate;
c)exemple de bune practici din întreaga Uniune care ar putea servi drept orientări pentru a se avansa spre îndeplinirea obiectivelor.