Secţiunea 3 - ATENUAREA UNEI CRIZE A APROVIZIONĂRII - Regulamentul 2643/16-dec-2025 de stabilire a Programului privind industria europeană de apărare şi a unui cadru de măsuri care să asigure disponibilitatea şi aprovizionarea în timp util cu produse din domeniul apărării (''Regulamentul EDIP'') (*)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 3:ATENUAREA UNEI CRIZE A APROVIZIONĂRII
Art. 60: Activarea stării de criză a aprovizionării
(1)Se consideră că survine o criză a aprovizionării atunci când:
a)există perturbări grave sau un risc iminent de astfel de perturbări în furnizarea de produse necesare în situaţii de criză; şi
b)astfel de perturbări grave sau riscul iminent al producerii acestora are sau este probabil să aibă ca rezultat adoptarea de măsuri naţionale divergente legate de produsele necesare în situaţii de criză care nu sunt produse din domeniul apărării, ceea ce generează un impact negativ grav asupra bunei funcţionări a pieţei interne, în special obstacole în calea comerţului transfrontalier cu astfel de produse necesare în situaţii de criză, precum şi asupra funcţionării lanţurilor de aprovizionare în domeniul apărării ale Uniunii.
(2)În cazul în care, în temeiul articolului 59, Comisia sau consiliul ia cunoştinţă de un risc de perturbare gravă a aprovizionării cu produse necesare în situaţii de criză sau deţine informaţii concrete şi fiabile cu privire la orice alt factor de risc sau eveniment relevant care afectează în mod semnificativ aprovizionarea cu astfel de produse, Comisia, după consultarea consiliului, evaluează dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol. Evaluarea respectivă ţine seama de impactul potenţial şi de potenţialele consecinţe ale stării de criză a aprovizionării asupra lanţurilor de aprovizionare cu produsele necesare în situaţii de criză în cauză din Uniune, de rezultatele testelor de rezistenţă efectuate în temeiul articolului 58, precum şi de evaluările efectuate în alte cadre relevante de gestionare a crizelor ale Uniunii. În cazul în care respectiva evaluare oferă dovezi concrete şi fiabile, Comisia, în urma consultării consiliului, poate propune Consiliului să activeze starea de criză a aprovizionării. În cazul în care Comisia propune Consiliului să activeze starea de criză a aprovizionării, Comisia informează Parlamentul cu privire la aceasta.
(3)Consiliul, prin intermediul unui act de punere în aplicare adoptat cu majoritate calificată pe baza unei propuneri din partea Comisiei, poate activa starea de criză a aprovizionării. Durata stării de criză a aprovizionării se precizează în actul de punere în aplicare şi nu poate depăşi iniţial 12 luni. Respectivul act de punere în aplicare precizează, de asemenea, care dintre măsurile prevăzute la articolele 62 şi 63 sunt activate. În plus, actul de punere în aplicare poate identifica produsele necesare în situaţii de criză care nu sunt produse din domeniul apărării, pentru care se activează măsurile respective.
(4)Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate modifica propunerea menţionată la alineatul (3).
(5)Comisia raportează periodic şi cel puţin o dată la trei luni Consiliului şi Parlamentului European cu privire la starea de criză a aprovizionării.
(6)Înainte de expirarea duratei stării de criză a aprovizionării, Comisia, ţinând seama de recomandarea consiliului, evaluează dacă prelungirea acesteia este justificată. În cazul în care o astfel de evaluare oferă dovezi concrete şi fiabile că sunt îndeplinite în continuare condiţiile pentru activarea stării de criză a aprovizionării, Comisia poate, după consultarea consiliului, să propună Consiliului prelungirea stării de criză a aprovizionării.
(7)Consiliul, prin intermediul unui act de punere în aplicare adoptat cu majoritate calificată pe baza unei propuneri din partea Comisiei, poate prelungi starea de criză a aprovizionării. Durata prelungirii este limitată la maximum 12 luni şi este precizată în actul de punere în aplicare.
(8)Pe durata stării de criză a aprovizionării, Comisia, după consultarea consiliului, evaluează dacă este oportun să se pună capăt anticipat stării de criză a aprovizionării. În cazul în care evaluarea indică acest lucru, Comisia poate propune consiliului să pună capăt stării de criză a aprovizionării.
(9)Consiliul, prin intermediul unui act de punere în aplicare adoptat cu majoritate calificată pe baza unei propuneri din partea Comisiei, poate pune capăt stării de criză a aprovizionării înainte de data expirării specificată în actul de punere în aplicare menţionat la alineatul (3) sau (7).
(10)Pe durata stării de criză a aprovizionării, Comisia convoacă, la cererea unui stat membru sau din proprie iniţiativă, reuniuni extraordinare ale consiliului, atunci când este necesar. În conformitate cu articolul 76 alineatul (10), consiliul invită, după caz, reprezentanţi la nivel înalt ai industriei să se reunească în configuraţie specială pentru a discuta aspecte legate de produsele necesare în situaţii de criză. Statele membre colaborează îndeaproape cu Comisia în cadrul consiliului pentru a asigura coordonarea între orice măsuri ale Uniunii şi măsurile naţionale luate cu privire la lanţurile de aprovizionare cu produsele necesare în situaţii de criză în cauză care nu sunt produse din domeniul apărării.
(11)La expirarea perioadei pentru care este activată sau prelungită starea de criză a aprovizionării, sau la încetarea sa anticipată, aplicarea măsurilor luate în conformitate cu articolele 62 şi 63 încetează imediat. Cu toate acestea, actele de punere în aplicare care au fost adoptate în conformitate cu articolul 63 alineatele (7) şi (9) continuă să se aplice până la finalizarea cererilor prioritare sau a comenzilor prioritare în cauză.
(12)Comisia şi statele membre actualizează cartografierea şi monitorizarea lanţurilor de aprovizionare din domeniul apărării ale Uniunii în temeiul articolelor 56 şi 57, ţinând seama de experienţa dobândită în urma crizei aprovizionării, în termen de cel mult şase luni de la expirarea duratei stării de criză a aprovizionării sau de la încetarea anticipată a acesteia.
Art. 61: Setul de instrumente în situaţii de criză a aprovizionării
(1)În cazul în care este declanşată starea de criză a aprovizionării în temeiul articolului 60 şi dacă este necesar pentru a răspunde crizei aprovizionării din Uniune, Comisia poate lua măsurile prevăzute la articolele 62 şi 63, astfel cum sunt specificate în actul de punere în aplicare adoptat de Consiliu în conformitate cu articolul 60 alineatul (3).
(2)După consultarea consiliului, Comisia limitează aplicarea măsurilor menţionate la alineatul (1) la produsele necesare în situaţii de criză care nu sunt produse din domeniul apărării şi care sunt afectate de perturbări grave sau sunt expuse unui risc iminent de astfel de perturbări în contextul crizei aprovizionării. Aplicarea măsurilor menţionate la alineatul (1) trebuie să fie proporţională şi limitată la ceea ce este necesar pentru abordarea perturbărilor grave sau pentru atenuarea unui risc iminent de astfel de perturbări care afectează lanţurile de aprovizionare cu produsele necesare în situaţii de criză în cauză din Uniune şi să fie în interesul Uniunii. Prin aplicarea măsurilor respective se evită crearea unei sarcini administrative disproporţionate, mai ales pentru IMM-uri.
(3)În cazul în care este activată starea de criză a aprovizionării în temeiul articolului 60 şi, atunci când este oportun, pentru a aborda criza aprovizionării din Uniune, consiliul evaluează măsuri adecvate şi efective şi oferă consiliere cu privire la acestea.
(4)Comisia informează cu regularitate Parlamentul European şi Consiliul cu privire la orice măsuri luate în conformitate cu alineatul (1) şi explică motivele care stau la baza acţiunii sale.
(5)Ţinând seama de recomandarea consiliului, Comisia emite orientări privind punerea în aplicare şi utilizarea măsurilor prevăzute la articolele 62 şi 63.
Art. 62: Solicitări de informaţii
(1)În cazul în care Consiliul activează măsura de la prezentul articol în conformitate cu articolul 60 alineatul (3), Comisia poate, atunci când informaţiile disponibile nu sunt suficiente, să solicite unui operator economic care contribuie la fabricarea de produse necesare în situaţii de criză care nu sunt produse din domeniul apărării, cu acordul prealabil al statului membru pe teritoriul căruia se află locul de producţie al respectivului operator economic, să furnizeze într-un termen stabilit statului membru respectiv informaţii cu privire la capabilităţile şi capacităţile sale de producţie şi la perturbările primare cu care se confruntă în momentul respectiv. Statul membru în cauză pune la dispoziţia Comisiei informaţiile solicitate. Informaţiile solicitate se limitează la ceea ce este necesar pentru a evalua natura crizei aprovizionării sau pentru a identifica şi a evalua posibile măsuri de atenuare.
(2)Înainte de a lansa o solicitare de informaţii în temeiul alineatului (1), şi cu acordul prealabil al statului membru pe teritoriul căruia se află locul de producţie al operatorului economic în cauză, Comisia poate efectua o consultare voluntară a unui număr reprezentativ de operatori economici relevanţi în vederea identificării conţinutului adecvat şi proporţional al unei astfel de solicitări. Comisia pregăteşte solicitarea de informaţii în cooperare cu consiliul.
(3)Comisia transmite fără întârzieri nejustificate o copie a solicitării de informaţii autorităţii naţionale competente a statului membru pe teritoriul căruia se află locul de producţie al operatorului economic în cauză.
(4)Solicitarea de informaţii:
a)precizează care este temeiul său juridic;
b)se limitează la minimul necesar şi este proporţională din punctul de vedere al granularităţii şi volumului datelor solicitate, precum şi al frecvenţei accesului la acestea;
c)ţine seama de interesele legitime ale operatorului economic, precum şi de costurile şi eforturile necesare pentru punerea la dispoziţie a datelor;
d)include datele de contact ale autorităţilor naţionale competente din statul membru pe teritoriul căruia se află locul de producţie al operatorului economic în cauză, către care urmează să fie trimis răspunsul;
e)stabileşte termenul în care informaţiile trebuie furnizate statului membru în cauză; şi
f)precizează sancţiunile prevăzute la articolul 72.
(5)În cazul în care statul membru în cauză este de acord cu lansarea unei solicitări de informaţii în temeiul alineatului (1), acesta poate decide să adreseze solicitarea respectivă, astfel cum a fost pregătită de Comisie în temeiul alineatelor (2) şi (4), direct operatorului economic în cauză.
(6)Fiecare operator economic în cauză sau o persoană autorizată în mod corespunzător să îl reprezinte furnizează în mod individual informaţiile solicitate statului membru în cauză.
(7)Statul membru în cauză se asigură că informaţiile solicitate sunt puse la dispoziţia Comisiei fără întârzieri nejustificate.
(8)În cazul în care un operator economic stabilit în Uniune primeşte din partea unei ţări terţe o solicitare de informaţii referitoare la activităţile sale de aprovizionare cu produse necesare în situaţii de criză care nu sunt produse din domeniul apărării, acesta informează în timp util statul membru pe teritoriul căruia se află locul său de producţie. La rândul său, respectivul stat membru informează Comisia, în aşa fel încât să se permită statului membru în cauză şi Comisiei să solicite informaţii similare de la operatorul economic. Comisia informează consiliul cu privire la existenţa unei astfel de solicitări din partea unei ţări terţe.
(9)În cazul în care un operator economic furnizează informaţii incorecte, incomplete sau înşelătoare ca răspuns la o solicitare adresată în temeiul prezentului articol sau nu furnizează informaţiile în termenul stabilit, acestuia i se aplică amenzile stabilite în conformitate cu articolul 72, cu excepţia cazului în care operatorul economic are motive suficiente pentru a nu furniza informaţiile solicitate sau pentru a nu le furniza în termenul stabilit, în special atunci când prelucrarea solicitării de informaţii de către un operator economic are potenţialul de a-i perturba în mod semnificativ operaţiunile, când informaţiile sunt clasificate şi marcate a fi doar pentru uz naţional sau când divulgarea respectivelor informaţii ar putea prejudicia semnificativ activitatea comercială a operatorului economic.
(10)Comisia şi statul membru în cauză utilizează mijloace securizate pentru a lansa solicitarea de informaţii şi pentru a gestiona orice informaţii obţinute în conformitate cu articolul 80.
(11)Prezentul articol nu aduce atingere dreptului fiecărui stat membru de a-şi proteja interesele esenţiale de securitate, în conformitate cu articolul 346 alineatul (1) litera (a) din TFUE.
Art. 63: Prioritizarea produselor care nu sunt produse din domeniul apărării
(1)În cazul în care Consiliul activează măsura de la prezentul articol în conformitate cu articolul 60 alineatul (3), un stat membru care se confruntă cu dificultăţi grave în ceea ce priveşte fie plasarea unei comenzi, fie executarea unui contract legat de aprovizionarea cu produse necesare în situaţii de criză poate transmite o cerere Comisiei pentru ca aceasta să-i solicite unui operator economic să accepte sau să acorde prioritate unei anumite comenzi de produse necesare în situaţii de criză care nu sunt produse din domeniul apărării.
(2)În urma unei cereri astfel cum este menţionată la alineatul (1), Comisia poate, în cazul în care fabricarea sau aprovizionarea cu produse necesare în situaţii de criză care nu sunt produse din domeniul apărării nu poate fi realizată prin nici o altă măsură dintre cele prevăzute în prezentul capitol, să adreseze o solicitare operatorului economic în cauză după:
a)consultarea şi primirea acordului prealabil al statului membru pe teritoriul căruia se află locul de producţie al operatorului economic în cauză; şi
b)consultarea statului membru pe teritoriul căruia se află structura de conducere executivă a operatorului economic în cauză.
(3)Solicitarea menţionată la alineatul (2) include informaţii cu privire la temeiul său juridic, precizează produsele, specificaţiile şi cantităţile lor, precizează calendarul şi termenul pentru execuţia şi finalizarea comenzii, şi indică motivele care justifică utilizarea cererii de comandă prioritară.
(4)Comisia demonstrează că alegerea destinatarilor şi a beneficiarilor solicitării menţionate la alineatul (2) este nediscriminatorie şi respectă normele Uniunii în materie de concurenţă.
(5)Comisia îşi bazează solicitarea menţionată la alineatul (2) pe date obiective, concrete, măsurabile şi justificate, demonstrând că o astfel de prioritizare este indispensabilă pentru a asigura buna funcţionare a pieţei interne, şi ţinând seama de interesele legitime ale operatorului economic în cauză şi de costurile şi eforturile necesare pentru orice modificare a secvenţei de producţie din lanţul de aprovizionare.
(6)Operatorul economic în cauză răspunde Comisiei în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea solicitării menţionate la alineatul (2) şi indică dacă acceptă sau refuză solicitarea. În cazul în care urgenţa situaţiei impune acest lucru, Comisia poate, pe baza unei justificări a urgenţei, să solicite operatorului economic să răspundă într-un termen mai scurt.
(7)În cazul în care operatorul economic căruia i se adresează solicitarea menţionată la alineatul (2) a acceptat-o în mod expres, Comisia, prin intermediul unui act de punere în aplicare, adoptă o cerere prioritară care prevede:
a)temeiul juridic al cererii prioritare căreia operatorul economic trebuie să i se conformeze;
b)lista produselor necesare în situaţii de criză care fac obiectul cererii prioritare, specificaţiile şi preţul acestora şi cantităţile în care urmează să fie furnizate;
c)termenele în care trebuie finalizată cererea prioritară;
d)beneficiarii cererii prioritare;
e)renunţarea la răspunderea contractuală în condiţiile prevăzute la alineatul (12) de la prezentul articol; şi
f)sancţiunile prevăzute la articolul 72 pentru nerespectarea obligaţiilor care decurg din respectivul act de punere în aplicare.
(8)În cazul în care refuză solicitarea menţionată la alineatul (2), operatorul economic furnizează Comisiei o justificare detaliată a refuzului respectiv.
(9)Ţinând seama în mod corespunzător de justificările oferite de operatorul economic în temeiul alineatului (8) de la prezentul articol şi după consultarea şi primirea acordului prealabil al statului membru pe teritoriul căruia se află locul de producţie al operatorului economic în cauză şi al statului membru pe teritoriul căruia se află structura de conducere executivă a operatorului economic, Comisia, prin intermediul unui act de punere în aplicare, poate adopta o comandă prioritară prin care să impună operatorului economic în cauză obligaţia de a executa comanda respectivă. Comisia indică motivele pentru care, în conformitate cu principiul proporţionalităţii şi cu drepturile fundamentale ale operatorului economic în temeiul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi având în vedere circumstanţele descrise la alineatul (1), a fost necesar să adopte respectivul act de punere în aplicare. Orice astfel de act de punere în aplicare furnizează informaţiile menţionate la alineatul (7).
(10)Comisia nu emite comanda prioritară în oricare dintre următoarele cazuri:
a)operatorul economic nu este în măsură să execute comanda prioritară deoarece capabilitatea de producţie sau capacitatea de producţie este insuficientă, sau din motive tehnice, chiar în condiţiile în care acordă tratament preferenţial comenzii; sau
b)executarea comenzii ar impune o sarcină economică excesivă şi ar crea dificultăţi deosebite pentru operatorul economic, inclusiv riscuri considerabile legate de continuitatea activităţii.
(11)Cererea prioritară menţionată la alineatul (7) şi comanda prioritară menţionată la alineatul (9):
a)se plasează la un preţ echitabil şi rezonabil, ţinând seama în mod corespunzător de costurile de oportunitate ale operatorului economic atunci când execută cererea prioritară sau comanda prioritară în raport cu obligaţiile contractuale existente;
b)prevalează asupra oricărei obligaţii de executare în temeiul dreptului privat sau public legată de produsele necesare în situaţii de criză care fac obiectul cererii prioritare sau al comenzii prioritare, cu excepţia obligaţiilor direct legate de comenzile cu scop militar.
(12)Operatorul economic căruia i se adresează o cerere prioritară în temeiul alineatului (7) sau o comandă prioritară în temeiul alineatului (9) nu răspunde pentru nicio încălcare a unei obligaţii contractuale care este reglementată de dreptul unui stat membru, cu condiţia ca:
a)încălcarea obligaţiei contractuale să fie necesară pentru respectarea ordinii de prioritate impuse;
b)actul de punere în aplicare menţionat la alineatul (7) sau (9) să fi fost respectat; şi
c)după caz, acceptarea cererii prioritare să nu fi avut scopul unic de a evita în mod nejustificat o obligaţie contractuală prealabilă.
(13)Orice conflict între o cerere prioritară sau o comandă prioritară şi o măsură din cadrul oricărui alt mecanism de prioritizare al Uniunii este discutat în cadrul consiliului şi soluţionat de Comisie, ţinându-se seama de interesul public.
(14)Operatorul economic căruia i se adresează o cerere prioritară în temeiul alineatului (7) sau o comandă prioritară în temeiul alineatului (9) poate solicita Comisiei să modifice actul de punere în aplicare menţionat la alineatul (7) sau (9) în cazul în care consideră că acest lucru este justificat în mod corespunzător pe baza unuia dintre următoarele motive:
a)operatorul economic nu este în măsură să execute cererea prioritară sau comanda prioritară deoarece capabilitatea de producţie sau capacitatea de producţie este insuficientă, chiar în condiţiile în care acordă tratament preferenţial cererii sau comenzii;
b)finalizarea cererii sau a comenzii ar impune o sarcină economică excesivă şi ar crea dificultăţi deosebite pentru operatorul economic.
(15)Operatorul economic furnizează toate informaţiile relevante şi întemeiate pentru a permite Comisiei să evalueze temeinicia cererii de modificare menţionate la alineatul (14).
(16)Pe baza examinării motivelor şi a dovezilor furnizate de operatorul economic, Comisia poate, după consultarea statului membru pe teritoriul căruia se află locul de producţie al operatorului economic în cauză şi a statului membru pe teritoriul căruia se află structura de conducere executivă a respectivului operator economic, să îşi modifice actul de punere în aplicare pentru a exonera, parţial sau total, operatorul economic în cauză de obligaţiile care îi revin în temeiul prezentului articol.
(17)În cazul în care un operator economic stabilit în Uniune este supus unei măsuri luate de o ţară terţă care implică o comandă prioritară sau o cerere prioritară pentru un produs necesar în situaţii de criză care nu este un produs din domeniul apărării, acesta informează Comisia în acest sens. Comisia informează apoi consiliul cu privire la existenţa unei astfel de măsuri.
(18)În cazul în care un operator economic căruia i se adresează o cerere prioritară în temeiul alineatului (7) sau o comandă prioritară în temeiul alineatului (9) nu se conformează, în mod intenţionat sau din neglijenţă gravă, cererii sau comenzii respective, acestuia i se aplică amenzile stabilite în conformitate cu articolul 72, cu excepţia cazului în care:
a)operatorul economic nu este în măsură să execute cererea prioritară sau comanda prioritară deoarece capabilitatea de producţie sau capacitatea de producţie este insuficientă, sau din motive tehnice; sau
b)executarea sau finalizarea comenzii ar impune o sarcină economică excesivă şi ar crea dificultăţi deosebite pentru operatorul economic, inclusiv riscuri considerabile legate de continuitatea activităţii.
(19)Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care se stabilesc modalităţile practice şi operaţionale pentru funcţionarea cererilor prioritare şi a comenzilor prioritare, inclusiv o metodologie pentru stabilirea preţului produselor necesare în situaţii de criză care fac obiectul unor comenzi prioritare.
(20)Actele de punere în aplicare menţionate la prezentul articol se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 77 alineatul (4).
(21)Prezentul articol nu aduce atingere dreptului fiecărui stat membru de a-şi proteja interesele esenţiale de securitate, în conformitate cu articolul 346 alineatul (1) litera (b) din TFUE.