Secţiunea 1 - Condiţii suplimentare cu privire la acordarea autorizaţiei - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Secţiunea 1:Condiţii suplimentare cu privire la acordarea autorizaţiei
Art. 585
(1)Cu excepţia cazului în care există indicaţii contrare, se consideră că interesele esenţiale ale prelucrătorilor Comunităţii nu sunt serios ameninţate.
(2)Atunci când se face o cerere pentru autorizaţie de către o persoană care exportă mărfuri de export temporar fără să stabilească detaliile de desfăşurare a operaţiunilor de transformare, autorităţile vamale întreprind o examinare prealabilă a condiţiilor stipulate în articolul 147 alineatul (2) din Cod în baza documentelor însoţitoare. Articolele 503 şi 504 se aplică mutatis mutandis.
Art. 586
(1)Autorizaţia trebuie să specifice mijloacele şi metodele pentru a stabili că produsele compensatoare au rezultat din transformarea mărfurilor de export temporar sau pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor de utilizare a schimbului de mărfuri în sistem standard.
Astfel de mijloace şi metode pot include utilizarea fişei de informaţii stipulate în anexa 104 şi controlul evidenţelor.
(2)În cazul în care natura operaţiunilor de transformare nu permite să se stabilească provenienţa produselor compensatoare din mărfurile de export temporar, autorizaţia poate totuşi fi acordată în cazuri bine întemeiate corespunzător, cu condiţia ca solicitantul să poată oferi suficiente garanţii că mărfurile utilizate în operaţiunile de transformare au acelaşi cod NC, aceeaşi calitate comercială şi aceleaşi caracteristici tehnice ca mărfurile de export temporar. Autorizaţia prevede condiţiile pentru utilizarea regimului.
Art. 587
Atunci când regimul se solicită pentru reparaţii, mărfurile de export temporar trebuie să permită reparaţii, iar regimul nu poate fi utilizat pentru îmbunătăţirea performanţei tehnice a mărfurilor.