Secţiunea 4 - Trafic poştal - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
SECŢIUNEA 4:Trafic poştal
Art. 237
(1)În cadrul traficului poştal se consideră ca declarate în vamă:
A.pentru punerea în liberă circulaţie:
a)la data introducerii lor pe teritoriul vamal al Comunităţii, următoarele mărfuri:
- cărţi poştale şi scrisori conţinând numai mesaje personale;
- scrisori în alfabet Braille;
- materiale tipărite care nu se supun drepturilor de import şi
- toate celelalte trimiteri poştale sub formă de scrisori sau colete poştale scutite de obligaţia prezentării în vamă în conformitate cu dispoziţiile articolului 38 alineatul (4) din cod;
b)la data prezentării lor în vamă:
- trimiteri poştale sub formă de scrisori sau colete poştale, altele decât cele prevăzute la litera (a), cu condiţia să fie însoţite de o declaraţie CN22 şi/sau CN23;

B.la export:
a)la data acceptării lor de către autorităţile poştale, în cazul trimiterilor poştale sub formă de scrisori sau colete poştale pentru care nu se plătesc drepturi de export;
b)la data prezentării în vamă, în cazul trimiterilor poştale sub formă de scrisori sau colete poştale care se supun drepturilor de export, cu condiţia să fie însoţite de o declaraţie CN22 şi/sau CN23.

(2)Este considerat declarant şi, după caz, debitor în cazurile menţionate la alineatul (1) litera A destinatarul şi în cazurile prevăzute la alineatul (1) B expeditorul. Autorităţile vamale pot prevedea ca administraţia poştală să se considere declarant şi, atunci când este cazul, debitor.
(3)În scopul aplicării alineatului (1), mărfurile care nu se supun drepturilor se consideră ca prezentate la vamă în sensul articolului 63 din cod, declaraţia vamală se consideră ca acceptată şi eliberarea acordată;
a)în cazul importului, la data la care mărfurile se livrează destinatarului;
b)în cazul exportului, la data acceptării mărfurilor de către autorităţile poştale.
(4)În cazul în care o trimitere expediată prin scrisoare sau colet poştal care nu este exceptată de la obligaţia prezentării la vamă în conformitate cu dispoziţiile articolului 38 alineatul (4) din cod se prezintă fără o declaraţie CN22 şi/sau CN23 sau în cazul în care o astfel de declaraţie este incompletă autorităţile vamale stabilesc forma în care trebuie întocmită sau completată declaraţia vamală.

Art. 238
- Articolul 237 nu se aplică:
- trimiterilor sau coletelor conţinând mărfuri destinate comercializării cu o valoare globală ce depăşeşte pragul statistic stabilit prin dispoziţiile comunitare în vigoare; autorităţile vamale pot stabili praguri mai ridicate;
- trimiterilor sau coletelor conţinând mărfuri destinate comercializării ce fac parte dintr-o serie regulată de operaţiuni similare;
- în cazul în care se face o declaraţie vamală în scris, verbal sau printr-un procedeu informatic;
- trimiterilor sau coletelor conţinând mărfurile menţionate la articolul 235.