Secţiunea 2 - Suspendarea statutului de operator economic autorizat - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Secţiunea 2:Suspendarea statutului de operator economic autorizat
Art. 14r
(1)Autoritatea vamală emitentă suspendă statutul de operator economic autorizat în următoarele cazuri:
a)în cazul în care nerespectarea condiţiilor sau a criteriilor de eliberare a certificatului AEO a fost constatată;
b)în cazul în care autorităţile vamale au motive suficiente să considere că operatorul economic autorizat a comis un act pasibil de urmărire penală şi legat de o încălcare a legislaţiei vamale.
Cu toate acestea, în cazul menţionat la primul paragraf litera (b), autoritatea vamală poate decide să nu suspende statutul de operatorul economic autorizat în cazul în care consideră că o infracţiune are o importanţă neglijabilă având în vedere numărul sau volumul operaţiunilor vamale şi nu suscită nicio îndoială în ceea ce priveşte buna credinţă a operatorului economic autorizat.
Înainte de a lua o decizie, autorităţile vamale comunică concluziile lor operatorului economic respectiv. Acesta este autorizat să îşi reglementeze situaţia şi/sau să-şi exprime punctul de vedere în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.
Cu toate aceasta, suspendarea produce efecte imediat ce natura sau nivelul ameninţării cu privire la securitatea şi siguranţa cetăţenilor, la sănătatea publică sau mediul înconjurător cere acest lucru. Autoritatea vamală care procedează la suspendare informează de îndată autorităţile vamale din celelalte state membre, prin sistemul de comunicare menţionat la articolul 14x, pentru ca acestea să poată lua deciziile necesare.
(2)În cazul în care titularul certificatului AEO nu reglementează situaţia menţionată la alineatul (1) primul paragraf litera (a) în termenul de 30 de zile calendaristice, menţionat la alineatul (1) paragraful al treilea, autoritatea vamală competentă informează operatorul economic în cauză de faptul că statutul său de operator economic autorizat se suspendă pe o perioadă de 30 de zile calendaristice, pentru ca acesta să poată lua măsurile necesare pentru reglementarea situaţiei sale. Autorităţile vamale din celelalte state membre sunt, de asemenea, informate cu privire la aceasta, prin sistemul de comunicare menţionat la articolul 14x.
(3)În cazul în care titularul certificatului AEO a comis un act menţionat la alineatul (1) primul paragraf litera (b), autoritatea vamală emitentă suspendă statutul de operator economic autorizat pe toată durata procedurii judiciare. Ea informează titularul certificatului cu privire la aceasta. Autorităţile vamale din celelalte state membre sunt, de asemenea, informate cu privire la aceasta, prin sistemul de comunicare menţionat la articolul 14x.
(4)În cazul în care operatorul economic respectiv nu a fost în măsură să-şi reglementeze situaţia în 30 de zile calendaristice, dar poate furniza dovezi că pot fi respectate condiţiile în cazul în care termenul de suspendare este prelungit, autoritatea vamală emitentă suspendă statutul de operator economic autorizat pentru încă 30 de zile calendaristice.
Art. 14s
(1)Suspendarea nu aduce atingere procedurilor vamale începute înainte de data suspendării şi care nu sunt încă încheiate.
(2)Suspendarea nu are efecte automate asupra autorizaţiilor acordate fără trimitere la certificatul AEO, cu condiţia ca motivele suspendării să nu privească, de asemenea, autorizaţiile menţionate anterior.
(3)Suspendarea nu are efecte automate asupra autorizaţiilor de utilizare a simplificărilor vamale acordate pe baza certificatului AEO şi ale căror condiţii sunt îndeplinite în continuare.
(4)În cazul unui certificat AEO menţionat la articolul 14a alineatul (1) litera (c), atunci când condiţiile prevăzute la articolul 14k sunt singurele pe care operatorul economic în cauză nu le îndeplineşte, statutul de operator economic autorizat este parţial suspendat şi un nou certificat AEO, astfel cum este menţionat la articolul 14a alineatul (1) litera (a), poate fi eliberat la cererea operatorului menţionat anterior.
Art. 14t
(1)Atunci când operatorul economic a luat, la cererea autorităţilor vamale, măsurile necesare pentru a se conforma condiţiilor şi criteriilor pe care trebuie să le respecte orice operator economic autorizat, autoritatea vamală emitentă anulează suspendarea şi informează operatorul economic în cauză cu privire la aceasta, precum şi autorităţile vamale din celelalte state membre. Suspendarea poate fi anulată înainte de expirarea termenului prevăzut la articolul 14r alineatul (2) sau alineatul (4).
În situaţia menţionată la articolul 14s alineatul (4), autoritatea vamală care a procedat la suspendare, restabileşte certificatul suspendat. Aceasta revocă ulterior certificatul AEO menţionat la articolul 14a alineatul (1) litera (a).
(2)În cazul în care operatorul economic în cauză nu ia măsurile necesare în cursul perioadei de suspendare, prevăzută la articolul 14r alineatul (2) sau alineatul (4), autoritatea vamală emitentă revocă certificatul AEO şi informează imediat autorităţile vamale din celelalte state membre cu privire la aceasta, prin sistemul de comunicare menţionat la articolul 14x.
În situaţia menţionată la articolul 14s alineatul (4), certificatul iniţial este revocat în consecinţă şi doar noul certificat, astfel cum este prevăzut la articolul 14a alineatul (1) litera (a), este valabil.
Art. 14u
(1)În cazul în care un operator economic autorizat se află temporar în incapacitatea de a respecta unul din criteriile stabilite la articolul 14a, acesta poate cere suspendarea statutului său de operator economic autorizat. În acest caz, el informează autoritatea vamală emitentă cu privire la aceasta, precizând data la care va putea îndeplini din nou criteriile. El comunică, de asemenea, autorităţii vamale emitente toate măsurile prevăzute, precum şi calendarul de punere în aplicare a acestora.
Autoritatea vamală respectivă adresează această notificare autorităţilor vamale din celelalte state membre, prin sistemul de comunicare prevăzut la articolul 14x.
(2)În cazul în care operatorul economic autorizat nu-şi reglementează situaţia în perioada indicată în notificarea sa, autoritatea vamală emitentă îi poate acorda un termen suplimentar rezonabil, cu condiţia ca acesta să fi acţionat cu bună-credinţă. Această prelungire se notifică autorităţilor vamale din celelalte state membre, prin sistemul de comunicare menţionat la articolul 14x.
În toate celelalte cazuri, certificatul AEO este revocat, iar autoritatea vamală emitentă informează imediat autorităţile vamale din celelalte state membre cu privire la aceasta, prin sistemul de comunicare menţionat la articolul 14x.
(3)În cazul în care măsurile necesare nu sunt luate în perioada de suspendare, se aplică articolul 14v.