Secţiunea 3 - Metodologia bazată pe măsurare - Regulamentul 2066/19-dec-2018 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 601/2012 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 334L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
SECŢIUNEA 3:Metodologia bazată pe măsurare
Art. 40: Utilizarea metodologiei de monitorizare bazate pe măsurare
Operatorul utilizează metodologii bazate pe măsurare pentru toate emisiile de protoxid de azot (N2O) în conformitate cu anexa IV şi pentru cuantificarea CO2 transferat în temeiul articolului 49.
În plus, operatorul poate utiliza metodologii bazate pe măsurare pentru sursele de emisii de CO2, în cazul în care acesta poate dovedi că pentru fiecare sursă de emisii se respectă nivelurile necesare în conformitate cu articolul 41.
Art. 41: Cerinţe privind nivelurile
(1)Pentru fiecare sursă de emisii majoră, operatorul aplică următoarele:
a)în cazul unei instalaţii de categoria A, cel puţin nivelurile enumerate în secţiunea 2 din anexa VIII;
b)în celelalte cazuri, cel mai înalt nivel stabilit în secţiunea 1 din anexa VIII.
Cu toate acestea, operatorul poate aplica nivelul imediat inferior nivelurilor menţionate la primul paragraf pentru instalaţiile de categoria C şi până la două niveluri mai jos pentru instalaţiile de categoriile A şi B, dar de cel puţin nivelul 1, dacă acesta demonstrează într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că aplicarea nivelului necesar în conformitate cu primul paragraf nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau implică costuri nerezonabile.
(2)Pentru emisiile provenite din surse de emisii minore, operatorul poate aplica un nivelul inferior nivelului necesar în conformitate cu primul paragraf din alineatul (1), dar de cel puţin nivelul 1, dacă acesta demonstrează într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că aplicarea nivelului necesar în conformitate cu primul paragraf din alineatul (1) nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau implică costuri nerezonabile.
Art. 42: Standarde de măsurare şi laboratoare
(1)Toate măsurătorile se efectuează aplicând metode bazate pe:
a)EN 14181 (Emisii din surse staţionare - Asigurarea calităţii sistemelor de măsurare automate);
b)EN 15259 (Calitatea aerului - Măsurarea emisiilor din surse staţionare - Cerinţe pentru secţiunile şi siturile de măsurare şi pentru obiectivul, planificarea şi raportul măsurării);
c)alte standarde EN relevante, în special EN ISO 16911-2 (Emisii din surse staţionare - Determinarea manuală şi automată a vitezei şi a debitului volumic în conducte).
În cazul în care nu sunt disponibile astfel de standarde, metodele se bazează pe standarde ISO adecvate, pe standardele publicate de către Comisie sau pe standardele naţionale. În cazul în care nu există standarde publicate aplicabile, se utilizează proiecte de standarde adecvate, orientări privind cele mai bune practici din industrie sau alte metodologii dovedite ştiinţific, limitând erorile de eşantionare şi de măsurare.
Operatorul ţine seama de toate aspectele relevante ale sistemului de măsurare continuă, inclusiv de locaţia echipamentului, de calibrare, de măsurare, de asigurarea calităţii şi de controlul calităţii.
(2)Operatorul se asigură că laboratoarele care efectuează măsurătorile, calibrările şi evaluările relevante ale echipamentelor pentru sistemele de măsurare continuă a emisiilor sunt acreditate conform EN ISO/IEC 17025 pentru metodele analitice sau activităţile de calibrare relevante.
În cazul în care laboratorul nu deţine o astfel de acreditare, operatorul se asigură că se respectă cerinţe echivalente celor prevăzute la articolul 34 alineatele (2) şi (3).
Art. 43: Determinarea emisiilor
(1)Operatorul determină emisiile anuale de la o sursă de emisii de-a lungul perioadei de raportare prin adunarea, pe durata perioadei de raportare, a tuturor valorilor orare ale concentraţiei de gaze cu efect de seră măsurate, care sunt înmulţite cu valorile orare ale debitului gazelor de ardere, unde valorile orare reprezintă medii ale tuturor rezultatelor măsurătorilor individuale obţinute în ora de funcţionare respectivă.
În cazul emisiilor de CO2, operatorul determină emisiile anuale pe baza ecuaţiei 1 din anexa VIII. Monoxidul de carbon emis în atmosferă este considerat cantitatea molară echivalentă de CO2.
În cazul protoxidului de azot (N2O), operatorul determină emisiile anuale pe baza ecuaţiei din subsecţiunea B.1 a secţiunii 16 din anexa IV.
(2)În cazul în care în cadrul unei instalaţii există mai multe surse de emisii, iar acestea nu pot fi măsurate ca o singură sursă de emisii, operatorul măsoară separat emisiile provenite de la respectivele surse de emisii şi adună rezultatele pentru a obţine totalul emisiilor pentru gazul în cauză pentru perioada de raportare.
(3)Operatorul determină concentraţia de gaze cu efect de seră din gazele de ardere prin măsurarea continuă într-un punct reprezentativ, utilizând una dintre următoarele metode:
a)măsurare directă;
b)în cazul unei concentraţii mari în gazele de ardere, calcularea concentraţiei folosind o măsurare indirectă a concentraţiei prin aplicarea ecuaţiei 3 din anexa VIII şi ţinând seama de valorile concentraţiilor măsurate ale tuturor celorlalte componente ale fluxului de gaz, astfel cum sunt indicate în planul de monitorizare al operatorului.
(4)Dacă este relevant, operatorul determină separat orice cantitate de CO2 rezultată din biomasă. În acest scop, operatorul poate utiliza:
a)o abordare bazată pe calcul, inclusiv abordări care utilizează analize şi eşantionare pe baza EN ISO 13833 [Emisii din surse staţionare - Determinarea raportului dintre biomasă (biogenă) şi dioxidul de carbon de origine fosilă - Eşantionarea şi determinarea radiocarbonului];
b)o altă metodă bazată pe un standard relevant, inclusiv ISO 18466 (Emisii din surse staţionare - Determinarea fracţiunii biogene în CO2 la coşul de gaz cu ajutorul metodei bilanţului);
c)o metodă de estimare publicată de Comisie.
În cazul în care metoda propusă de operator implică prelevarea continuă de eşantioane din fluxul de gaze de ardere, se aplică EN 15259 (Calitatea aerului - Măsurarea emisiilor din surse staţionare - Cerinţe pentru secţiunile şi siturile de măsurare şi pentru obiectivul, planificarea şi raportul măsurării).
În cazul în care metoda propusă de operator implică prelevarea continuă de eşantioane din fluxul de gaze de ardere, se aplică EN 15259 (Calitatea aerului - Măsurarea emisiilor din surse staţionare - Cerinţe pentru secţiunile şi siturile de măsurare şi pentru obiectivul, planificarea şi raportul măsurării). Planul de eşantionare în temeiul articolului 33 este proporţional cu frecvenţa analizei în conformitate cu anexa VII la prezentul regulament şi asigură reprezentativitatea pentru a acoperi întregul an de raportare.

În sensul prezentului alineat, se aplică articolul 38 alineatul (5).

(41)Operatorul utilizează fracţiunea de biomasă determinată în conformitate cu alineatul (4) ca fracţie de biomasă cu cotă zero, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii pentru toţi combustibilii sau materialele care conduc la emisii cărora li se aplică metodologia bazată pe măsurare:
(i)în conformitate cu primul până la al şaselea paragraf de la articolul 38 alineatul (5) din prezentul regulament, criteriile stabilite la articolul 29 alineatele (2)-(7) şi (10) din Directiva (UE) 2018/2001 nu se aplică; sau
(ii)un procent de 100 % din fracţiunea de biomasă a combustibilului sau a materialului utilizat este acoperit de dovezile relevante în conformitate cu articolul 38 alineatul (5) din prezentul regulament.
Condiţia (ii) se consideră îndeplinită în cazul biogazului monitorizat în conformitate cu articolul 39 alineatul (4) din prezentul regulament.
În cazul în care condiţiile (i) şi (ii) nu sunt îndeplinite pentru combustibilii sau materialele care conduc la emisii cărora li se aplică metodologia bazată pe măsurare, operatorul determină fracţiunea de biomasă cu cotă zero pentru aceşti combustibili sau materiale utilizând o abordare bazată pe calcul în conformitate cu articolele 24-39a din prezentul regulament.
(42)Operatorul poate deduce din emisiile totale ale sursei de emisii emisiile provenite de la biomasa cu cotă zero, determinate în conformitate cu alineatul (4a) de la prezentul articol.
În cazul în care metoda propusă de operator pentru determinarea fracţiunii de biomasă cu cotă zero implică prelevarea continuă de eşantioane din fluxul de gaze de ardere, iar instalaţia consumă gaze naturale din reţea, operatorul determină cantitatea fizică de CO2 din biogazul utilizat în conformitate cu articolele 32-35 din prezentul regulament şi deduce cantitatea respectivă de CO2 din CO2 cu cotă zero determinat în conformitate cu alineatul (4a) de la prezentul articol.
(43)În cazul în care operatorul utilizează RFNBO, RCF sau combustibili sintetici cu emisii scăzute de carbon cu cotă zero într-un proces pentru care se aplică metodologia bazată pe măsurare, operatorul poate deduce din emisiile totale emisiile provenite de la RFNBO, RCF sau combustibilii sintetici cu emisii scăzute de carbon cu cotă zero.
Emisiile provenite de la RFNBO, RCF sau combustibilii sintetici cu emisii scăzute de carbon cu cotă zero se determină utilizând o abordare bazată pe calcul în conformitate cu articolele 24-39a din prezentul regulament. Acestea trebuie să fie egale cu datele privind activitatea ale combustibilului relevant înmulţite cu factorul de emisie preliminar şi cu fracţiunea RFNBO sau RCF cu cotă zero sau cu fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon cu cotă zero.

(5)Operatorul determină debitul gazelor de ardere pentru efectuarea calculelor în conformitate cu alineatul (1) cu ajutorul uneia dintre următoarele metode:
a)calcularea, cu ajutorul unui bilanţ adecvat al materiilor, luând în considerare toţi parametrii importanţi de la intrare, incluzând, pentru emisiile de CO2, cel puţin masele materialelor intrate, debitul aerului intrat şi randamentul procesului, cât şi parametrii importanţi de la ieşire, incluzând cel puţin produsul final şi concentraţiile de oxigen (O2), dioxid de sulf (SO2) şi oxid de azot (NOx);

b)determinarea prin măsurarea continuă a debitului într-un punct reprezentativ.
Art. 44: Agregarea datelor
(1)Operatorul calculează mediile orare pentru fiecare parametru relevant pentru determinarea emisiilor sau a cantităţilor de CO2 transferate, inclusiv concentraţiile şi debitul, printr-o metodologie bazată pe măsurare care utilizează toate punctele de date disponibile pentru ora respectivă.
În cazul în care un operator poate genera date pentru perioade de referinţă mai scurte fără costuri suplimentare, acesta utilizează perioadele de referinţă respective pentru a determina emisiile anuale în conformitate cu articolul 43 alineatul (1).
(2)În cazul în care echipamentul de măsurare continuă a unui parametru nu mai poate fi controlat, este defect sau nu este în funcţiune în timpul unei părţi a orei sau a perioadei de referinţă indicate la alineatul (1), operatorul calculează media orară în mod proporţional cu punctele de date rămase pentru ora sau pentru perioada de referinţă mai scurtă respectivă, cu condiţia să fie disponibile cel puţin 80 % din numărul maxim de puncte de date pentru un parametru.
Se aplică articolul 45 alineatele (2)-(4) în cazul în care sunt disponibile mai puţin de 80 % din numărul maxim de puncte de date pentru un parametru.
Art. 45: Lacune în materie de date
(1)În cazul în care un echipament de măsurare din cadrul unui sistem de monitorizare continuă a emisiilor nu este în funcţiune o perioadă mai mare de cinci zile consecutive în orice an calendaristic, operatorul informează fără întârzieri nejustificate autoritatea competentă şi propune măsuri adecvate în vederea îmbunătăţirii calităţii sistemului de monitorizare continuă respectiv.
(2)În cazul în care, ca urmare a faptului că un echipament nu mai poate fi controlat, este defect sau nu este în funcţiune, este imposibil să se furnizeze o oră sau o perioadă de referinţă mai scurtă valabilă, în conformitate cu articolul 44 alineatul (1), pentru unul sau mai mulţi parametri ai metodologiei bazate pe măsurare, operatorul determină valori de substituţie pentru fiecare oră în care există lacune în materie de date.
(3)În cazul în care nu se poate furniza o oră sau o perioadă de referinţă mai scurtă valabilă pentru un parametru măsurat în mod direct sub formă de concentraţie, operatorul calculează pentru ora sau perioada de referinţă mai scurtă respectivă o valoare de substituţie ca suma dintre concentraţia medie şi de două ori devierea standard aferentă mediei respective, utilizând ecuaţia 4 din anexa VIII.
În cazul în care perioada de raportare nu este aplicabilă pentru determinarea unor astfel de valori de substituţie din cauza unor modificări tehnice semnificative în cadrul instalaţiei, operatorul convine împreună cu autoritatea competentă asupra unui calendar reprezentativ, cu durata de un an, dacă este posibil, pentru determinarea mediei şi a devierii standard.
(4)În cazul în care nu se poate furniza o oră de date valabilă pentru un parametru, altul decât concentraţia, operatorul obţine valori de substituţie pentru parametrul respectiv cu ajutorul unui model adecvat de bilanţ masic sau al unui bilanţ energetic al procesului. Operatorul validează rezultatele utilizând parametrii măsuraţi rămaşi ai metodologiei bazate pe măsurare şi datele obţinute în condiţii de funcţionare normale, pentru o perioadă de timp egală cu cea pentru care lipsesc datele.
Art. 46: Confirmare prin calculul emisiilor
Operatorul confirmă emisiile determinate printr-o metodologie bazată pe măsurare, cu excepţia emisiilor de N2O din producţia de acid azotic şi a gazelor cu efect de seră transferate către o infrastructură de transport a CO2 sau către un sit de stocare, prin calcularea emisiilor anuale de fiecare gaz cu efect de seră respectiv pentru aceleaşi surse de emisii şi fluxuri-sursă.

Nu este necesară utilizarea de metodologii bazate pe niveluri.