Art. 45. - Art. 45: Lacune în materie de date - Regulamentul 2066/19-dec-2018 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 601/2012 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 334L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
Art. 45: Lacune în materie de date
(1)În cazul în care un echipament de măsurare din cadrul unui sistem de monitorizare continuă a emisiilor nu este în funcţiune o perioadă mai mare de cinci zile consecutive în orice an calendaristic, operatorul informează fără întârzieri nejustificate autoritatea competentă şi propune măsuri adecvate în vederea îmbunătăţirii calităţii sistemului de monitorizare continuă respectiv.
(2)În cazul în care, ca urmare a faptului că un echipament nu mai poate fi controlat, este defect sau nu este în funcţiune, este imposibil să se furnizeze o oră sau o perioadă de referinţă mai scurtă valabilă, în conformitate cu articolul 44 alineatul (1), pentru unul sau mai mulţi parametri ai metodologiei bazate pe măsurare, operatorul determină valori de substituţie pentru fiecare oră în care există lacune în materie de date.
(3)În cazul în care nu se poate furniza o oră sau o perioadă de referinţă mai scurtă valabilă pentru un parametru măsurat în mod direct sub formă de concentraţie, operatorul calculează pentru ora sau perioada de referinţă mai scurtă respectivă o valoare de substituţie ca suma dintre concentraţia medie şi de două ori devierea standard aferentă mediei respective, utilizând ecuaţia 4 din anexa VIII.
În cazul în care perioada de raportare nu este aplicabilă pentru determinarea unor astfel de valori de substituţie din cauza unor modificări tehnice semnificative în cadrul instalaţiei, operatorul convine împreună cu autoritatea competentă asupra unui calendar reprezentativ, cu durata de un an, dacă este posibil, pentru determinarea mediei şi a devierii standard.
(4)În cazul în care nu se poate furniza o oră de date valabilă pentru un parametru, altul decât concentraţia, operatorul obţine valori de substituţie pentru parametrul respectiv cu ajutorul unui model adecvat de bilanţ masic sau al unui bilanţ energetic al procesului. Operatorul validează rezultatele utilizând parametrii măsuraţi rămaşi ai metodologiei bazate pe măsurare şi datele obţinute în condiţii de funcţionare normale, pentru o perioadă de timp egală cu cea pentru care lipsesc datele.