Capitolul ii - EVALUARE - Regulamentul 1698/20-sep-2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 August 2012
CAPITOLUL II:EVALUARE
Art. 84: Dispoziţii generale
(1)Politica şi programele de dezvoltare rurală fac obiectul unor evaluări ex ante, intermediare şi ex post, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 85, 86 şi 87.
(2)Evaluările urmăresc creşterea calităţii, a eficienţei şi a eficacităţii punerii în aplicare a programelor de dezvoltare rurală. Acestea evaluează impactul programelor având în vedere orientările strategice ale Comunităţii prevăzute la articolul 9 şi problemele de dezvoltare rurală specifice statelor membre şi regiunilor în cauză, luând în considerare cerinţele dezvoltării durabile, impactul de mediu şi dispoziţiile legislaţiei comunitare pertinente.
(3)Activităţile de evaluare sunt organizate, după caz, sub responsabilitatea statelor membre sau a Comisiei.
(4)Evaluările prevăzute la alineatul (1) sunt efectuate de evaluatori independenţi. Rezultatele sunt puse la dispoziţie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei (1).
(1)JOL 145, 31.5.2001, p. 43.
(5)Statele membre asigură mijloacele umane şi financiare necesare pentru a efectua evaluările, organizează producţia şi colectarea datelor necesare şi utilizează diferitele elemente furnizate de sistemul de monitorizare.
(6)La iniţiativa Comisiei, în cadrul prevăzut la articolul 80, statele membre şi Comisia convin asupra metodelor şi standardelor care trebuie aplicate evaluărilor.
Art. 85: Evaluarea ex ante
(1)Evaluarea ex ante face parte din procedura de elaborare a fiecărui program de dezvoltare rurală şi urmăreşte optimizarea alocării resurselor bugetare şi ameliorarea calităţii programării. Aceasta defineşte şi evaluează nevoile pe termen mediu şi lung, obiectivele de îndeplinit, rezultatele aşteptate, obiectivele cuantificate, în special din punctul de vedere al impactului în raport cu situaţia iniţială, valoarea adăugată comunitară, luarea în calcul a priorităţilor Comunităţii, învăţămintele trase din programarea anterioară, precum şi calitatea dispozitivelor de punere în aplicare, de monitorizare, de evaluare şi de gestionare financiară.
(2)Evaluarea ex ante se realizează sub responsabilitatea statului membru.
Art. 86: Evaluarea intermediară şi ex post
(1)Statele membre stabilesc un sistem de evaluare in itinere pentru fiecare program de dezvoltare rurală.
(2)Autoritatea de gestionare a programului şi comitetul de monitorizare utilizează evaluarea in itinere pentru:
a)examinarea progresului programului în raport cu obiectivele sale, prin intermediul unor indicatori de rezultat şi, după caz, de impact;
b)ameliorarea calităţii programelor şi punerea în aplicare a acestora;
c)examinarea propunerilor de modificare semnificativă a programelor;
d)pregătirea evaluării intermediare şi a evaluării ex post.
(3)Începând cu 2008, autoritatea de gestionare prezintă anual comitetului de monitorizare un raport privind activităţile de evaluare in itinere. Raportul anual de execuţie prevăzut la articolul 82 include un rezumat al acestor activităţi.
(4)În 2010, evaluarea in itinere ia forma unui raport distinct de evaluare intermediară. Aceasta propune măsuri de ameliorare a calităţii programelor şi a punerii lor în aplicare.
La iniţiativa Comisiei se întocmeşte o sinteză a rapoartelor de evaluare intermediară.
(5)În 2015, evaluarea in itinere ia forma unui raport distinct de evaluare ex post.
(6)Evaluările intermediare şi ex post analizează gradul de utilizare a resurselor, eficacitatea şi eficienţa programării Feader, consecinţele sale socio-economice, precum şi impactul său asupra priorităţilor Comunităţii. Acestea reglementează obiectivele programului şi urmăresc să tragă învăţăminte privind politica de dezvoltare rurală. Acestea identifică factorii care au contribuit la succesul sau la eşecul punerii în aplicare a programelor, inclusiv din punctul de vedere al durabilităţii, şi definesc bunele practici.
(7)Evaluarea in itinere este organizată la iniţiativa şi sub responsabilitatea autorităţii de gestionare în colaborare cu Comisia. Aceasta este organizată pe o bază multianuală şi acoperă perioada 2007-2015.
(8)Comisia organizează, din proprie iniţiativă, acţiuni de formare, schimburi de bune practici şi de informaţii pentru evaluatorii in itinere, experţii din statele membre şi membrii comitetelor de monitorizare, precum şi evaluări tematice şi de sinteză.
Art. 87: Sinteza evaluărilor ex post
(1)Sub responsabilitatea Comisiei, se întocmeşte o sinteză a evaluărilor expost, în colaborare cu statul membru şi cu autoritatea de gestionare, care asigură colectarea datelor necesare pentru realizarea sa.
(2)Sinteza evaluărilor ex post trebuie finalizată până la 31 decembrie 2016.