Art. 84. - Art. 84: Dispoziţii generale - Regulamentul 1698/20-sep-2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 August 2012
Art. 84: Dispoziţii generale
(1)Politica şi programele de dezvoltare rurală fac obiectul unor evaluări ex ante, intermediare şi ex post, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 85, 86 şi 87.
(2)Evaluările urmăresc creşterea calităţii, a eficienţei şi a eficacităţii punerii în aplicare a programelor de dezvoltare rurală. Acestea evaluează impactul programelor având în vedere orientările strategice ale Comunităţii prevăzute la articolul 9 şi problemele de dezvoltare rurală specifice statelor membre şi regiunilor în cauză, luând în considerare cerinţele dezvoltării durabile, impactul de mediu şi dispoziţiile legislaţiei comunitare pertinente.
(3)Activităţile de evaluare sunt organizate, după caz, sub responsabilitatea statelor membre sau a Comisiei.
(4)Evaluările prevăzute la alineatul (1) sunt efectuate de evaluatori independenţi. Rezultatele sunt puse la dispoziţie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei (1).
(1)JOL 145, 31.5.2001, p. 43.
(5)Statele membre asigură mijloacele umane şi financiare necesare pentru a efectua evaluările, organizează producţia şi colectarea datelor necesare şi utilizează diferitele elemente furnizate de sistemul de monitorizare.
(6)La iniţiativa Comisiei, în cadrul prevăzut la articolul 80, statele membre şi Comisia convin asupra metodelor şi standardelor care trebuie aplicate evaluărilor.