Titlul vii - MONITORIZARE ŞI EVALUARE - Regulamentul 1305/17-dec-2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2022
TITLUL VII:MONITORIZARE ŞI EVALUARE
Art. 67: Sistemul de monitorizare şi evaluare
În conformitate cu prezentul titlu, un sistem comun de monitorizare şi evaluare se instituie prin cooperare între Comisie şi statele membre şi este adoptat de către Comisie prin intermediul unor acte de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare sunt adoptate în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 84.
Art. 68: Obiective
Obiectivele sistemului de monitorizare şi evaluare sunt următoarele:
a)să demonstreze progresele şi realizările politicii de dezvoltare rurală şi să evalueze impactul, eficacitatea, eficienţa şi relevanţa intervenţiilor politicii de dezvoltare rurală;
b)să contribuie la o mai bună direcţionare a sprijinului pentru dezvoltarea rurală;
c)să sprijine un proces comun de învăţare legat de monitorizare şi de evaluare.
Art. 69: Indicatori comuni
(1)Pentru a se permite agregarea datelor la nivelul Uniunii, în sistemul de monitorizare şi evaluare prevăzut la articolul 67 se specifică o listă de indicatori comuni, aplicabili fiecărui program, cu privire la situaţia iniţială, precum şi la execuţia financiară, la realizările, la rezultatele şi la impactul programului.
(2)Indicatorii comuni se bazează pe date disponibile şi sunt legaţi de structura şi de obiectivele cadrului politicii de dezvoltare rurală şi să permită evaluarea progreselor, a eficienţei şi a eficacităţii implementării politicii în raport cu obiectivele generale şi specifice stabilite la nivelul Uniunii, la nivel naţional şi la nivel de program. Indicatorii de impact comuni se bazează pe datele disponibile.
(3)Evaluatorul măsoară impactul programului, conform indicatorilor de impact. Pe baza dovezilor din evaluările PAC, inclusiv din evaluările privind programele de dezvoltare rurală, Comisia, asistată de statele membre, evaluează impactul combinat al tuturor instrumentelor PAC.
Art. 70: Sistemul electronic de informaţii
(1)Informaţiile esenţiale cu privire la implementarea programului, la fiecare operaţiune selectată pentru finanţare şi la operaţiunile finalizate, care sunt necesare pentru monitorizare şi evaluare, inclusiv informaţiile principale privind fiecare beneficiar şi proiect, se înregistrează şi se stochează în format electronic.
Art. 71: Furnizarea informaţiilor
Beneficiarii sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală şi grupurile de acţiune locală furnizează autorităţii de management şi/sau evaluatorilor desemnaţi sau altor organisme delegate pentru a îndeplini funcţii în numele acesteia, toate informaţiile necesare pentru a permite monitorizarea şi evaluarea programului, în special în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor şi priorităţilor specificate.
Art. 72: Procedurile de monitorizare
(1)Autoritatea de management şi comitetul de monitorizare menţionat la articolul 47 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 monitorizează calitatea implementării programului.
(2)Autoritatea de management şi comitetul de monitorizare asigură monitorizarea fiecărui program de dezvoltare rurală prin intermediul unor indicatori ţintă, financiari şi de realizare.
Art. 73: Comitetul de monitorizare
Statele membre care au optat pentru programe regionale pot înfiinţa un comitet naţional de monitorizare, responsabil cu coordonarea implementării programelor în cauză în raport cu cadrul naţional şi cu utilizarea resurselor financiare.
Art. 74: Responsabilităţile comitetului de monitorizare
Comitetul de monitorizare se asigură de performanţa programului de dezvoltare rurală şi de eficienţa implementării acestuia. În acest scop, pe lângă funcţiile menţionate la articolul 49 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, comitetul de monitorizare:
a)este consultat şi emite un aviz, înainte de publicarea sesiunilor relevante de depunere de proiecte, cu privire la criteriile de selecţie utilizate pentru operaţiunile finanţate, care se revizuiesc în funcţie de necesităţile programului;

b)examinează activităţile şi realizările legate de progresele înregistrate în punerea în aplicare a planului de evaluare al programului;
c)examinează în special acţiunile din cadrul programului legate de îndeplinirea condiţionalităţilor ex ante care intră în sfera responsabilităţilor autorităţii de management şi este informat cu privire la acţiunile legate de îndeplinirea condiţionalităţilor ex ante;
d)participă la reţeaua rurală naţională pentru a face schimb de informaţii cu privire la implementarea programului; şi
e)analizează şi aprobă rapoartele anuale de implementare, înainte de a le transmite Comisiei.
Art. 75: Raportul anual de implementare
(1)Până la 30 iunie 2016 şi până la data de 30 iunie a fiecărui an ulterior până în anul 2026 inclusiv, statul membru prezintă Comisiei raportul anual de implementare privind implementarea programului de dezvoltare rurală în anul calendaristic precedent. Raportul prezentat în anul 2016 se referă la anii calendaristici 2014 şi 2015.

(2)Pe lângă respectarea cerinţelor prevăzute la articolul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, rapoartele anuale de implementare includ informaţii privind, inter alia, angajamentele financiare şi cheltuielile aferente fiecărei măsuri, precum şi un rezumat al activităţilor întreprinse în legătură cu planul de evaluare.
(3)Pe lângă respectarea cerinţelor prevăzute la articolul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, raportul anual de implementare prezentat în 2017 cuprinde, de asemenea, o descriere a implementării eventualelor subprograme incluse în program.
(4)Pe lângă respectarea cerinţelor prevăzute la articolul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, raportul anual de implementare prezentat în 2019 cuprinde, de asemenea, o descriere a implementării eventualelor subprograme incluse în program şi o evaluare a progreselor înregistrate în ceea ce priveşte asigurarea unei abordări integrate cu privire la utilizarea FEADR şi a altor instrumente financiare ale Uniunii în scopul sprijinirii dezvoltării teritoriale a zonelor rurale, inclusiv prin intermediul strategiilor de dezvoltare locală.
(5)Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabileşte norme privind prezentarea rapoartelor anuale de implementare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 84.
Art. 76: Dispoziţii generale
(1)Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care specifică elementele care urmează să fie incluse în evaluările ex ante şi ex post menţionate la articolele 55 şi 57 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 şi stabileşte cerinţele minime privind planul de evaluare menţionat la articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 84.
(2)Statele membre se asigură că evaluările sunt conforme cu abordarea comună în materie de evaluare convenită în conformitate cu articolul 67, organizează generarea şi colectarea datelor necesare şi le transmit evaluatorilor diferitele informaţii furnizate de sistemul de monitorizare.
(3)Rapoartele de evaluare sunt puse la dispoziţie pe internet de către statele membre şi de către Comisie pe site-ul său web.
Art. 77: Evaluarea ex ante
Statele membre se asigură că evaluatorul care realizează evaluarea ex ante este implicat, încă dintr-o fază incipientă, în procesul de elaborare a programului de dezvoltare rurală, inclusiv în elaborarea analizei prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (b), în configurarea logicii de intervenţie a programului şi în stabilirea obiectivelor specifice ale programului.
Art. 78: Evaluarea ex post
În 2026, statele membre întocmesc un raport de evaluare ex post pentru fiecare dintre programele lor de dezvoltare rurală. Raportul respectiv se transmite Comisiei până la 31 decembrie 2026.

Art. 79: Sintezele evaluărilor
Sintezele la nivelul Uniunii ale rapoartelor de evaluare ex ante şi ex post sunt realizate sub responsabilitatea Comisiei.
Sintezele rapoartelor de evaluare sunt finalizate până cel târziu la data de 31 decembrie a anului care urmează transmiterii evaluărilor relevante.