Secţiunea 1 - Instituirea unui sistem de monitorizare şi evaluare şi obiectivele acestuia - Regulamentul 1305/17-dec-2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2022
SECŢIUNEA 1:Instituirea unui sistem de monitorizare şi evaluare şi obiectivele acestuia
Art. 67: Sistemul de monitorizare şi evaluare
În conformitate cu prezentul titlu, un sistem comun de monitorizare şi evaluare se instituie prin cooperare între Comisie şi statele membre şi este adoptat de către Comisie prin intermediul unor acte de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare sunt adoptate în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 84.
Art. 68: Obiective
Obiectivele sistemului de monitorizare şi evaluare sunt următoarele:
a)să demonstreze progresele şi realizările politicii de dezvoltare rurală şi să evalueze impactul, eficacitatea, eficienţa şi relevanţa intervenţiilor politicii de dezvoltare rurală;
b)să contribuie la o mai bună direcţionare a sprijinului pentru dezvoltarea rurală;
c)să sprijine un proces comun de învăţare legat de monitorizare şi de evaluare.