Capitolul ii - Monitorizarea - Regulamentul 1305/17-dec-2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2022
CAPITOLUL II:Monitorizarea
Art. 72: Procedurile de monitorizare
(1)Autoritatea de management şi comitetul de monitorizare menţionat la articolul 47 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 monitorizează calitatea implementării programului.
(2)Autoritatea de management şi comitetul de monitorizare asigură monitorizarea fiecărui program de dezvoltare rurală prin intermediul unor indicatori ţintă, financiari şi de realizare.
Art. 73: Comitetul de monitorizare
Statele membre care au optat pentru programe regionale pot înfiinţa un comitet naţional de monitorizare, responsabil cu coordonarea implementării programelor în cauză în raport cu cadrul naţional şi cu utilizarea resurselor financiare.
Art. 74: Responsabilităţile comitetului de monitorizare
Comitetul de monitorizare se asigură de performanţa programului de dezvoltare rurală şi de eficienţa implementării acestuia. În acest scop, pe lângă funcţiile menţionate la articolul 49 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, comitetul de monitorizare:
a)este consultat şi emite un aviz, înainte de publicarea sesiunilor relevante de depunere de proiecte, cu privire la criteriile de selecţie utilizate pentru operaţiunile finanţate, care se revizuiesc în funcţie de necesităţile programului;

b)examinează activităţile şi realizările legate de progresele înregistrate în punerea în aplicare a planului de evaluare al programului;
c)examinează în special acţiunile din cadrul programului legate de îndeplinirea condiţionalităţilor ex ante care intră în sfera responsabilităţilor autorităţii de management şi este informat cu privire la acţiunile legate de îndeplinirea condiţionalităţilor ex ante;
d)participă la reţeaua rurală naţională pentru a face schimb de informaţii cu privire la implementarea programului; şi
e)analizează şi aprobă rapoartele anuale de implementare, înainte de a le transmite Comisiei.
Art. 75: Raportul anual de implementare
(1)Până la 30 iunie 2016 şi până la data de 30 iunie a fiecărui an ulterior până în anul 2026 inclusiv, statul membru prezintă Comisiei raportul anual de implementare privind implementarea programului de dezvoltare rurală în anul calendaristic precedent. Raportul prezentat în anul 2016 se referă la anii calendaristici 2014 şi 2015.

(2)Pe lângă respectarea cerinţelor prevăzute la articolul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, rapoartele anuale de implementare includ informaţii privind, inter alia, angajamentele financiare şi cheltuielile aferente fiecărei măsuri, precum şi un rezumat al activităţilor întreprinse în legătură cu planul de evaluare.
(3)Pe lângă respectarea cerinţelor prevăzute la articolul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, raportul anual de implementare prezentat în 2017 cuprinde, de asemenea, o descriere a implementării eventualelor subprograme incluse în program.
(4)Pe lângă respectarea cerinţelor prevăzute la articolul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, raportul anual de implementare prezentat în 2019 cuprinde, de asemenea, o descriere a implementării eventualelor subprograme incluse în program şi o evaluare a progreselor înregistrate în ceea ce priveşte asigurarea unei abordări integrate cu privire la utilizarea FEADR şi a altor instrumente financiare ale Uniunii în scopul sprijinirii dezvoltării teritoriale a zonelor rurale, inclusiv prin intermediul strategiilor de dezvoltare locală.
(5)Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabileşte norme privind prezentarea rapoartelor anuale de implementare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 84.