Capitolul ii - Competenţele şi responsabilităţile Comisiei - Regulamentul 1303/17-dec-2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial 347L
În vigoare Versiune de la: 1 Martie 2024
CAPITOLUL II:Competenţele şi responsabilităţile Comisiei
Art. 75: Competenţele şi responsabilităţile Comisiei
(1)Comisia verifică, pe baza informaţiilor disponibile, ţinând seama inclusiv de informaţiile privind desemnarea organismelor responsabile de gestiune şi control, documentele furnizate în fiecare an, în temeiul articolul 63 alineatele (5), (6) şi (7) din Regulamentul financiar, de către organismele desemnate respective, rapoartele de control, rapoartele de implementare anuale şi auditurile realizate de organismele naţionale şi ale Uniunii, dacă statele membre au instituit sisteme de gestiune şi control care respectă prezentul regulament şi normele specifice fondurilor şi dacă aceste sisteme funcţionează în mod eficace pe durata implementării programelor.
(2)Funcţionarii sau reprezentanţii autorizaţi ai Comisiei pot efectua audituri la faţa locului sau controale după un preaviz de cel puţin 12 zile lucrătoare adresat autorităţii naţionale competente, cu excepţia cazurilor de urgenţă. Comisia respectă principiul proporţionalităţii, având în vedere necesitatea de a evita repetarea inutilă a auditurilor sau a controalelor realizate de către statele membre, nivelul de risc pentru bugetul Uniunii şi necesitatea de a reduce sarcina administrativă pentru beneficiari, în conformitate cu normele specifice fondurilor. Aceste audituri sau controale pot include, în special, verificarea funcţionării eficace a sistemelor de gestiune şi control în cadrul unui program sau unei părţi a acestuia, precum şi evaluarea bunei gestiuni financiare a operaţiunilor din cadrul programelor. Funcţionarii statului membru sau reprezentanţii autorizaţi ai acestuia pot să participe la aceste audituri sau controale.
Funcţionarii Comisiei sau reprezentanţii autorizaţi ai acesteia, abilitaţi în mod corespunzător pentru a efectua audituri sau controale la faţa locului, au acces la toate dosarele, documentele şi metadatele necesare, indiferent de suportul de stocare al acestora, care au legătură cu cheltuielile sprijinite de fondurile ESI sau cu sistemele de gestiune şi control. Statele membre furnizează Comisiei copii ale unor astfel de dosare, documente şi metadate, la cerere.
Competenţele prevăzute la prezentul alineat nu afectează aplicarea dispoziţiilor naţionale care rezervă anumite acte agenţilor specific desemnaţi de legislaţia naţională. Funcţionarii Comisiei sau reprezentanţii săi autorizaţi nu participă, printre altele, la vizite la domiciliu sau la interogarea oficială a persoanelor în temeiul legislaţiei naţionale. Cu toate acestea, aceşti funcţionari şi reprezentanţi au acces la informaţiile obţinute în acest mod, fără a aduce atingere competenţelor instanţelor judecătoreşti naţionale şi respectând pe deplin drepturile fundamentale ale subiecţilor juridici în cauză.
(21)Comisia furnizează autorităţii naţionale competente:
a)proiectul de raport de audit al auditului sau al controlului la faţa locului în termen de trei luni de la data finalizării respectivului audit sau control;
b)raportul final de audit în termen de trei luni de la primirea unui răspuns complet din partea autorităţii naţionale competente la proiectul de raport de audit al auditului sau controlului la faţa locului în cauză.
Rapoartele menţionate la primul paragraf literele (a) şi (b) se pun la dispoziţie în termenele prevăzute la literele menţionate în cel puţin una dintre limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii.
Termenul prevăzut la primul paragraf litera (a) nu include perioada care începe în ziua următoare datei la care Comisia trimite statului membru solicitarea de informaţii suplimentare şi care durează până când statul membru răspunde la solicitarea respectivă.
Prezentul alineat nu se aplică FEADR.
(3)Comisia poate cere unui stat membru să întreprindă acţiunile necesare pentru a garanta buna funcţionare a sistemelor sale de gestiune şi control sau să verifice corectitudinea cheltuielilor în conformitate cu normele specifice fondurilor.