Capitolul iii - Vânzarea de produse provenind din intervenţie - Regulamentul 1240/18-mai-2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte intervenţia publică şi ajutorul pentru depozitarea privată
Acte UE
Jurnalul Oficial 206L
În vigoare Versiune de la: 7 Februarie 2018
CAPITOLUL III:Vânzarea de produse provenind din intervenţie
Art. 28: Deschiderea procedurii de licitaţie
(1)Produsele preluate în cadrul intervenţiei publice şi disponibile pentru vânzare sunt vândute prin intermediul unei proceduri de licitaţie.
(2)Procedura de licitaţie se deschide prin intermediul unui regulament de punere în aplicare de deschidere a vânzării.
Prima dată de închidere a depunerii ofertelor în cadrul unei licitaţii se stabileşte la cel puţin şase zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a respectivului regulament de punere în aplicare.
(3)Se pot deschide proceduri de licitaţie pentru vânzarea produselor depozitate într-una sau mai multe regiuni ale Uniunii sau ale unui stat membru.
(4)Regulamentul de punere în aplicare de deschidere a vânzării conţine, în special, următoarele informaţii:
a)produsele vizate şi, în special:
1.(i) pentru orez, o indicare a tipului şi a soiului;
2.(ii) pentru carnea de vită, bucăţile relevante;
b)perioada vizată ("perioada de licitare") şi diferitele subperioade în care pot fi depuse ofertele în cadrul licitaţiei;
c)pentru carne de vită, unt şi lapte praf degresat, cantitatea minimă pentru care poate fi depusă o ofertă în cadrul licitaţiei;
d)cuantumul garanţiei care trebuie depusă când se depune o ofertă în cadrul licitaţiei. În plus, respectivul regulament de punere în aplicare poate conţine:
1.a) cantităţile totale vizate de procedura de licitaţie;
2.b) dacă este cazul, dispoziţii privind costurile de transport pentru cereale şi orez.
(5)Procedurile de licitaţie pot fi restrânse la anumite utilizări sau destinaţii specifice şi pot include dispoziţii privind verificarea utilizării sau destinaţiei.
Art. 29: Invitaţia de participare la licitaţie şi dispoziţii privind invitaţia de participare la licitaţie
(1)Fiecare agenţie de plăţi care deţine stocuri de intervenţie disponibile pentru vânzare întocmeşte o invitaţie de participare la licitaţie şi o publică cel puţin cu patru zile înainte de prima dată de depunere a ofertelor în cadrul licitaţiei.
(2)Invitaţia de participare la licitaţie indică, în special:
a)denumirea şi adresa agenţiei de plăţi care publică invitaţia de participare la licitaţie;
b)trimiterea la regulamentul de punere în aplicare de deschidere a vânzării;
c)datele de închidere a depunerii ofertelor în cadrul licitaţiei pentru fiecare invitaţie parţială de participare la licitaţie;
d)pentru fiecare spaţiu de depozitare, numele şi adresa administratorului depozitului şi, după caz:
1.(i) pentru cereale şi orez, cantităţile disponibile prezentate în loturi de vânzare constituite în aşa fel încât să se asigure accesul egal al operatorilor, împreună cu o descriere a calităţii fiecărui lot de vânzare;
2.(ii) pentru carnea de vită, cantităţile disponibile în funcţie de bucăţi, în conformitate cu anexa III partea IV, şi data livrării;
3.(iii) pentru unt şi lapte praf degresat, cantităţile disponibile şi data livrării;
e)stadiul de livrare menţionat la articolul 30 alineatul (1) litera (d) şi, dacă este cazul, tipul de ambalaj;
f)eventualele instalaţii existente în spaţiul de depozitare pentru încărcarea în mijloace de transport;
g)pentru unt, dacă este cazul, cantitatea disponibilă, per spaţiu de depozitare, de unt din smântână dulce menţionat în anexa IV partea II punctul 2 litera (d).
(3)Agenţia de plăţi se asigură că invitaţiile de participare la licitaţie sunt făcute publice în mod corespunzător.
(4)Agenţia de plăţi ia măsurile necesare pentru a permite părţilor interesate:
a)să inspecteze, precum şi să preleve şi să examineze, pe propria cheltuială, eşantioane din cerealele şi orezul puse în vânzare, înainte de a depune o ofertă în cadrul licitaţiei;
b)să consulte rezultatele analizelor menţionate în anexa I partea IV, în anexa II partea I, în anexa IV partea I sau în anexa V partea I, după caz.
Art. 30: Depunerea şi admisibilitatea ofertelor în cadrul unei licitaţii
(1)O ofertă în cadrul unei licitaţii este admisibilă dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 2 şi în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a vânzării. De asemenea, o ofertă în cadrul unei licitaţii îndeplineşte următoarele condiţii:
a)conţine o trimitere la regulamentul de punere în aplicare de deschidere a vânzării şi precizează termenul de expirare a subperioadei de depunere a ofertelor în cadrul licitaţiei;
b)pentru carnea de vită, precizează bucăţile relevante;
c)pentru cereale şi orez, precizează cantitatea totală a lotului de vânzare;
d)precizează preţul în euro oferit în cadrul licitaţiei per unitate de măsură, rotunjit la cel mult două zecimale, fără TVA, după cum urmează:
1.(i) în cazul cerealelor şi al orezului, pentru produsul încărcat în mijloacele de transport;
2.(ii) în cazul untului sau al laptelui praf degresat, pentru produsul livrat pe paleţi la platforma de încărcare a locului de depozitare sau, dacă este necesar, livrat pe paleţi încărcaţi în mijlocul de transport, dacă este vorba despre un camion sau despre un vagon de cale ferată;
3.(iii) în cazul cărnii de vită, pentru produsul livrat la platforma de încărcare a locului de depozitare;
e)pentru carne de vită, unt şi lapte praf degresat, faptul că se referă la cel puţin cantitatea minimă menţionată în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a vânzării;
f)precizează locul de depozitare în care este păstrat produsul şi, pentru unt şi laptele praf degresat, poate fi indicat un spaţiu de depozitare alternativ;
g)operatorul a depus cuantumul garanţiei prevăzut în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a vânzării.
(2)Pentru cereale, preţul oferit în cadrul licitaţiei se referă la cantitatea minimă stabilită în partea II a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 sau, în cazul orezului care prezintă calitatea standard stabilită în secţiunea A a anexei III la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
(3)În cazul cărnii de vită, al untului şi al laptelui praf degresat, preţul oferit în cadrul licitaţiei se aplică greutăţii nete.
Pentru unt, dacă este cazul, oferta din cadrul licitaţiei poate specifica faptul că este depusă doar pentru unt din smântână dulce, menţionat la articolul 29 alineatul (2) litera (g).
Art. 31: Notificarea către Comisie a ofertelor din cadrul unei licitaţii
(1)Până la termenele-limită stabilite de regulamentul de punere în aplicare de deschidere a vânzării, statele membre notifică Comisiei toate ofertele admisibile din cadrul licitaţiilor.
(2)Notificările prevăzute la alineatul (1) nu conţin numele, adresa şi numărul de înregistrare în scopuri de TVA ale operatorului.
(3)Dacă un stat membru nu notifică Comisiei o ofertă în cadrul unei licitaţii admisibilă până la termenele-limită menţionate la alineatul (1), se consideră că statul membru respectiv a transmis Comisiei o notificare cu menţiunea "zero".
Art. 32: Decizii privind preţul de vânzare
(1)Pe baza ofertelor din cadrul licitaţiilor notificate în conformitate cu articolul 31, Comisia decide, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 229 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013:
a)să nu fixeze un preţ de vânzare minim; sau
b)să fixeze un preţ de vânzare minim.
În cazul untului şi al laptelui praf degresat, preţul de vânzare minim poate varia în funcţie de locul în care se află produsele oferite spre vânzare.
(2)Decizia menţionată la alineatul (1) se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Art. 33: Decizii individuale privind ofertele din cadrul unei licitaţii
(1)Dacă nu s-a stabilit niciun preţ de vânzare minim, se resping toate ofertele din cadrul licitaţiei.
(2)Dacă s-a stabilit un preţ de vânzare minim, agenţiile de plăţi resping orice ofertă în cadrul licitaţiei inferioară preţului de vânzare minim.
Agenţiile de plăţi acceptă doar ofertele din cadrul licitaţiei care au fost notificate Comisiei în conformitate cu articolul 31.
(3)Agenţiile de plăţi iau deciziile menţionate la alineatele (1) şi (2) din prezentul articol după publicarea deciziei Comisiei menţionate la articolul 32.
În termen de trei zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a respectivei decizii a Comisiei, agenţia de plăţi notifică operatorilor rezultatul participării lor la procedura de licitaţie.
Art. 34: Norme specifice privind alocarea cărnii de vită, a untului şi a laptelui praf degresat
(1)În cazul untului şi al laptelui praf degresat, este reţinută oferta operatorului care propune cel mai mare preţ. Dacă nu se alocă întreaga cantitate disponibilă, cantitatea rămasă se atribuie celorlalţi operatori pe baza preţurilor oferite în cadrul licitaţiei, începând cu preţul cel mai mare.
(2)Dacă acceptarea unei oferte în cadrul unei licitaţii ar duce la atribuirea de contracte în exces faţă de cantitatea de carne de vită, unt sau lapte praf degresat disponibilă la un anumit spaţiu de depozitare, operatorului respectiv i se atribuie doar cantitatea disponibilă. Totuşi, cu acordul operatorului, agenţia de plăţi poate aloca produse din alte spaţii de depozitare pentru a se ajunge la cantitatea care face obiectul ofertei din cadrul licitaţiei.
(3)Dacă acceptarea a două sau mai multe oferte la acelaşi preţ în cadrul unei licitaţii în cazul unui anumit spaţiu de depozitare ar duce la atribuirea unor contracte depăşind cantitatea disponibilă de carne de vită, unt sau lapte praf degresat, atribuirea se face prin alocarea cantităţii disponibile proporţional cu cantităţile vizate de ofertele din cadrul licitaţiei. Totuşi, dacă o astfel de alocare duce la atribuirea de cantităţi inferioare cantităţii minime menţionate la articolul 28 alineatul (4) litera (c), atribuirea se face prin tragere la sorţi.
(4)Dacă, după acceptarea tuturor ofertelor din cadrul licitaţiei care au fost reţinute, cantitatea de carne de vită, unt sau lapte praf degresat rămasă în spaţiul de depozitare este inferioară cantităţii minime menţionate la articolul 28 alineatul (4) litera (c), această cantitate rămasă este oferită de agenţia de plăţi operatorilor cărora li se atribuie contractele, începând cu cel care a oferit cel mai mare preţ. Operatorilor cărora li se atribuie contracte li se va oferi opţiunea de a achiziţiona cantitatea rămasă la preţul de vânzare minim.
(5)Agenţia de plăţi alocă produsul în funcţie de data intrării în depozit, începând cu cel mai vechi produs din cantitatea totală disponibilă în spaţiul de depozitare desemnat de operator sau, dacă este cazul, începând cu cel mai vechi lot din cantitatea de unt sau de unt din smântână dulce sau cu cea mai veche bucată de carne de vită disponibilă în spaţiul de depozitare frigorific desemnat de operator.
Art. 35: Plăţi
Înainte de scoaterea produsului din depozitare şi în cursul perioadei specificate la articolul 37 alineatul (2), operatorii plătesc agenţiei de plăţi cuantumul corespunzător ofertei lor din cadrul licitaţiei pentru fiecare cantitate pe care o scot din spaţiul de depozitare, cuantum notificat de agenţia de plăţi în conformitate cu articolul 33 alineatul (3).
Art. 36: Vânzări efectuate de statele membre
(1)Într-un stat membru în care nu este deschisă nicio procedură de licitaţie în conformitate cu articolul 28, agenţia de plăţi poate deschide ea însăşi o procedură de licitaţie pentru vânzarea de produse de intervenţie atunci când cantitatea totală rămasă în toate spaţiile sale de depozitare este mai mică de:
a)pentru fiecare tip de cereale: 10 000 de tone;
b)pentru orez: 2 000 de tone;
c)pentru carnea de vită, unt sau laptele praf degresat: 200 de tone.
(2)Capitolul II din Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 şi prezentul capitol se aplică unei proceduri de licitaţie deschise de o agenţie de plăţi în conformitate cu alineatul (1), cu excepţia articolului 28 alineatul (2), a articolului 29 alineatul (2) litera (b), a articolului 30 alineatul (1) literele (a) şi (e), a articolului 31 şi a articolului 32 alineatul (2) din prezentul regulament. Articolul 32 alineatul (1) se aplică mutatis mutandis unei decizii de acel gen a statului membru.
(3)În cadrul cantităţilor fixate la alineatul (1), agenţiile de plăţi pot pune în vânzare directă produse care, după examinarea vizuală în contextul inventarului anual realizat în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) primul paragraf litera (g) şi cu articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 sau în timpul inspecţiei ulterioare preluării în intervenţie, nu mai pot fi reambalate sau sunt deteriorate.
(4)Agenţiile de plăţi asigură accesul în condiţii de egalitate al tuturor părţilor interesate.
Art. 37: Ordinul de scoatere din depozitare
(1)Atunci când se plăteşte suma menţionată la articolul 35, agenţia de plăţi eliberează un ordin de scoatere din depozitare care indică:
a)cantitatea pentru care s-a plătit cuantumul corespunzător;
b)spaţiul de depozitare în care este depozitat produsul;
c)data-limită pentru scoaterea produsului din depozitare.
(2)În termen de 30 de zile de la data notificării menţionate la articolul 33 alineatul (3), operatorii scot din depozitare produsul care le-a fost atribuit. După perioada respectivă, costurile şi riscurile sunt suportate de operator.
Art. 38: Scoaterea din depozitare a untului şi a laptelui praf degresat
(1)La momentul scoaterii din spaţiul de depozitare şi în cazul livrării în afara spaţiului de depozitare, agenţia de plăţi pune la dispoziţie untul şi laptele praf degresat pe paleţi la platforma de încărcare a spaţiului de depozitare şi încărcate în mijlocul de transport, dacă acesta este un camion sau un vagon de cale ferată. Costurile aferente sunt suportate de agenţia de plăţi.
(2)La scoaterea din spaţiul de depozitare, operatorul returnează agenţiei de plăţi paleţi de calitate echivalentă. Ca alternativă, se poate stabili un acord echivalent cu agenţia de plăţi.
(3)Eventualele costuri de stivuire şi depaletizare sunt suportate de operatorul care achiziţionează untul sau laptele praf degresat.