Art. 30. - Art. 30: Depunerea şi admisibilitatea ofertelor în cadrul unei licitaţii - Regulamentul 1240/18-mai-2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte intervenţia publică şi ajutorul pentru depozitarea privată
Acte UE
Jurnalul Oficial 206L
În vigoare Versiune de la: 7 Februarie 2018
Art. 30: Depunerea şi admisibilitatea ofertelor în cadrul unei licitaţii
(1)O ofertă în cadrul unei licitaţii este admisibilă dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 2 şi în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a vânzării. De asemenea, o ofertă în cadrul unei licitaţii îndeplineşte următoarele condiţii:
a)conţine o trimitere la regulamentul de punere în aplicare de deschidere a vânzării şi precizează termenul de expirare a subperioadei de depunere a ofertelor în cadrul licitaţiei;
b)pentru carnea de vită, precizează bucăţile relevante;
c)pentru cereale şi orez, precizează cantitatea totală a lotului de vânzare;
d)precizează preţul în euro oferit în cadrul licitaţiei per unitate de măsură, rotunjit la cel mult două zecimale, fără TVA, după cum urmează:
1.(i) în cazul cerealelor şi al orezului, pentru produsul încărcat în mijloacele de transport;
2.(ii) în cazul untului sau al laptelui praf degresat, pentru produsul livrat pe paleţi la platforma de încărcare a locului de depozitare sau, dacă este necesar, livrat pe paleţi încărcaţi în mijlocul de transport, dacă este vorba despre un camion sau despre un vagon de cale ferată;
3.(iii) în cazul cărnii de vită, pentru produsul livrat la platforma de încărcare a locului de depozitare;
e)pentru carne de vită, unt şi lapte praf degresat, faptul că se referă la cel puţin cantitatea minimă menţionată în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a vânzării;
f)precizează locul de depozitare în care este păstrat produsul şi, pentru unt şi laptele praf degresat, poate fi indicat un spaţiu de depozitare alternativ;
g)operatorul a depus cuantumul garanţiei prevăzut în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a vânzării.
(2)Pentru cereale, preţul oferit în cadrul licitaţiei se referă la cantitatea minimă stabilită în partea II a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 sau, în cazul orezului care prezintă calitatea standard stabilită în secţiunea A a anexei III la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
(3)În cazul cărnii de vită, al untului şi al laptelui praf degresat, preţul oferit în cadrul licitaţiei se aplică greutăţii nete.
Pentru unt, dacă este cazul, oferta din cadrul licitaţiei poate specifica faptul că este depusă doar pentru unt din smântână dulce, menţionat la articolul 29 alineatul (2) litera (g).