Secţiunea i - Vizibilitatea sprijinului din fonduri - Regulamentul 1060/24-iun-2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize

Acte UE

Jurnalul Oficial 231L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2024 până la: 30 Iunie 2026
SECŢIUNEA I:Vizibilitatea sprijinului din fonduri
Art. 46: Vizibilitate
Fiecare stat membru asigură:
(a)vizibilitatea sprijinului în toate activităţile care privesc operaţiunile sprijinite de fonduri, acordând o atenţie deosebită operaţiunilor de importanţă strategică;
(b)informarea cetăţenilor Uniunii cu privire la rolul şi realizările fondurilor prin intermediul unui portal unic de internet care oferă acces la toate programele care implică statul membru respectiv.
Art. 47: Emblema Uniunii
Statele membre, autorităţile de management şi beneficiarii utilizează emblema Uniunii în conformitate cu anexa IX atunci când desfăşoară activităţi de vizibilitate, transparenţă şi comunicare.
Art. 48: Responsabili cu comunicarea şi reţele de comunicare
(1)Fiecare stat membru desemnează un coordonator pentru comunicare pentru activităţile de vizibilitate, transparenţă şi comunicare în legătură cu sprijinul din fonduri, inclusiv pentru programele din cadrul obiectivului Cooperare teritorială europeană (Interreg), în cazul în care statul membru respectiv găzduieşte autoritatea de management. Coordonatorul pentru comunicare poate fi numit la nivelul organismului definit la articolul 71 alineatul (6) şi coordonează măsurile de comunicare şi vizibilitate între programe.
Coordonatorul pentru comunicare implică în activităţile de vizibilitate, transparenţă şi comunicare următoarele organisme:
a)reprezentanţele Comisiei Europene şi birourile de legătură ale Parlamentului European din statele membre, precum şi centrele de informare Europe Direct şi alte reţele, instituţii de învăţământ şi organizaţii de cercetare relevante;
b)alţi parteneri relevanţi, astfel cum se menţionează la articolul 8 alineatul (1).
(2)Fiecare autoritate de management desemnează un responsabil cu comunicarea pentru fiecare program. Un responsabil cu comunicarea poate răspunde de mai multe programe.
(3)Comisia menţine reţeaua compusă din coordonatorii pentru comunicare, responsabilii cu comunicarea şi reprezentanţi ai Comisiei pentru a face schimb de informaţii privind activităţile de vizibilitate, transparenţă şi comunicare.