Capitolul ii - EVALUAREA CALITĂŢII AERULUI ÎNCONJURĂTOR ŞI A VITEZELOR DE DEPUNERE - Directiva 2881/23-oct-2024 privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2024
CAPITOLUL II:EVALUAREA CALITĂŢII AERULUI ÎNCONJURĂTOR ŞI A VITEZELOR DE DEPUNERE
Art. 7: Regimul de evaluare
(1)Pragurile de evaluare precizate în anexa II se aplică la dioxid de sulf, dioxid de azot şi oxizi de azot, particule în suspensie (PM10 şi PM2,5), benzen, monoxid de carbon, arsen, cadmiu, plumb, nichel, benzo(a)piren şi ozon din aerul înconjurător.
Fiecare zonă este clasificată în funcţie de aceste praguri de evaluare.
(2)Statele membre reexaminează clasificarea menţionată la alineatul (1) cel puţin o dată la fiecare 5 ani în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (3). Cu toate acestea, clasificările se reexaminează mai des în cazul unor modificări importante ale activităţilor care au impact asupra concentraţiilor ambientale de dioxid de sulf, dioxid de azot şi oxizi de azot, particule în suspensie (PM10 şi PM2,5), benzen, monoxid de carbon, arsen, cadmiu, plumb, nichel, benzo(a)piren sau ozon.
(3)Depăşirile pragurilor de evaluare precizate în anexa II se determină în baza concentraţiilor din cei cinci ani anteriori, dacă sunt disponibile suficiente date. Se consideră că un prag de evaluare a fost depăşit dacă a fost depăşit în cel puţin trei din cei cinci ani anteriori.
Atunci când datele sunt disponibile pentru o perioadă mai mică de cinci ani, statele membre pot să combine campanii de măsurare de scurtă durată de-a lungul anului în locuri susceptibile de a fi reprezentative pentru cele mai mari niveluri de poluare cu informaţii din inventare de emisii şi rezultate extrase din aplicaţiile de modelare pentru a determina depăşirile pragurilor de evaluare.
Art. 8: Criterii de evaluare
(1)Statele membre realizează evaluarea calităţii aerului înconjurător cu privire la poluanţii menţionaţi la articolul 7 în toate zonele lor, în conformitate cu criteriile prevăzute la alineatele (2)-(6) de la prezentul articol şi în conformitate cu anexa IV.
(2)În toate zonele clasificate ca depăşind pragurile de evaluare stabilite pentru poluanţii menţionaţi la articolul 7, evaluarea calităţii aerului înconjurător se face prin măsurări în puncte fixe. Respectivele măsurări în puncte fixe pot fi completate cu aplicaţii de modelare sau măsurări indicative pentru a evalua calitatea aerului şi a furniza informaţii adecvate în legătură cu distribuţia spaţială a poluanţilor atmosferici şi în legătură cu reprezentativitatea spaţială a măsurărilor în puncte fixe.
(3)După doi ani de la adoptarea actelor de punere în aplicare menţionate la alineatul (7) de la prezentul articol, pentru evaluarea calităţii aerului înconjurător se folosesc, pe lângă măsurările în puncte fixe, aplicaţii de modelare sau măsurărilor indicative în toate zonele în care nivelul poluanţilor depăşeşte o valoare-limită relevantă sau o valoare-ţintă relevantă stabilită în anexa I.
Aplicaţiile de modelare sau măsurărilor indicative menţionate la primul paragraf furnizează informaţii privind distribuţia spaţială a poluanţilor. Atunci când se folosesc aplicaţii de modelare, acestea furnizează, de asemenea, informaţii privind reprezentativitatea spaţială a măsurărilor în puncte fixe şi se efectuează ori de câte ori este necesar, dar cel puţin la fiecare cinci ani.
(4)În toate zonele clasificate ca fiind sub pragurile de evaluare stabilite pentru poluanţii menţionaţi la articolul 7, aplicaţiile de modelare, măsurările indicative, estimările obiective sau o combinaţie a acestora sunt suficiente pentru evaluarea calităţii aerului înconjurător.
(5)Pentru evaluarea calităţii aerului în ceea ce priveşte respectarea valorilor-limită şi a valorilor-ţintă, se ţine cont de rezultatele provenite de la aplicaţiile de modelare folosite în conformitate cu alineatul (3) sau (4) de la prezentul articol sau cu articolul 9 alineatul (3) sau de rezultatele provenite de la măsurările indicative.
Dacă sunt disponibile măsurări în puncte fixe cu o zonă de reprezentativitate spaţială care acoperă zona de depăşire calculată de aplicaţia de modelare, un stat membru poate alege să nu raporteze depăşirea modelată ca depăşire a valorilor-limită şi a valorilor-ţintă relevante.
(6)În cazul în care aplicaţiile de modelare folosite în conformitate cu alineatul (3) sau (4) indică depăşirea oricărei valori-limită sau valori-ţintă într-o parte a zonei care nu este acoperită de măsurările în puncte fixe şi de aria acestora de reprezentativitate spaţială, se poate folosi cel puţin o măsurare în puncte fixe sau măsurare indicativă suplimentară în alte posibile puncte critice de poluare a aerului din zona identificată de aplicaţia de modelare.
Dacă aplicaţiile de modelare folosite în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) indică depăşirea oricărei valori-limită sau valori-ţintă într-o parte a zonei care nu este acoperită de măsurările în puncte fixe şi de ariile acestora de reprezentativitate spaţială, se foloseşte cel puţin o măsurare în puncte fixe suplimentară sau măsurare indicativă în alte posibile puncte critice de poluare a aerului din zona identificată de aplicaţia de modelare.
În cazul în care se folosesc măsurări suplimentare în puncte fixe, măsurările respective se stabilesc în termen de doi ani calendaristici de la modelarea depăşirii. În cazul în care se folosesc măsurări indicative suplimentare, măsurările respective se stabilesc în termen de un an calendaristic de la modelarea depăşirii. Măsurările acoperă cel puţin 1 an calendaristic în conformitate cu cerinţele minime privind acoperirea datelor prevăzute în anexa V partea B, pentru a evalua nivelul concentraţiei poluantului relevant.
Atunci când un stat membru alege să nu efectueze măsurări în puncte fixe sau măsurări indicative suplimentare, se foloseşte depăşirea indicată de aplicaţiile de modelare pentru evaluarea calităţii aerului.
(7)Până la 11 iunie 2026, Comisia furnizează, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, detalii tehnice suplimentare pentru:
a)aplicaţiile de modelare, inclusiv modul în care rezultatele provenite de la aplicaţiile de modelare şi măsurările indicative sunt luate în considerare la evaluarea calităţii aerului şi modul în care pot fi verificate potenţialele depăşiri identificate prin metodele de evaluare respective;
b)determinarea reprezentativităţii spaţiale a punctelor de prelevare.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 26 alineatul (2).
(8)În cazul în care trebuie evaluate modelele regionale ale impactului asupra ecosistemelor, inclusiv în conformitate cu monitorizarea efectuată în temeiul Directivei (UE) 2016/2284, trebuie avută în vedere utilizarea bioindicatorilor.
Art. 9: Puncte de prelevare
(1)Amplasarea punctelor de prelevare pentru măsurarea dioxidului de sulf, a dioxidului de azot şi a oxizilor de azot, a particulelor în suspensie (PM10 şi PM2,5), a benzenului, a monoxidului de carbon, a arsenului, a cadmiului, a plumbului, a nichelului, a benzo(a)pirenului şi a ozonului din aerul înconjurător se determină în conformitate cu anexa IV.
(2)În fiecare zonă unde nivelul poluanţilor depăşeşte pragul de evaluare precizat în anexa II, numărul de puncte de prelevare pentru fiecare poluant nu trebuie să fie inferior numărului minim de puncte de prelevare precizat în anexa III părţile A şi C.
(3)În zonele unde nivelul poluanţilor depăşeşte pragul de evaluare relevant precizat în anexa II, dar nu şi valorile-limită, valorile-ţintă şi nivelurile critice respective precizate în anexa I, numărul minim de puncte de prelevare pentru măsurările în puncte fixe poate fi redus cu până la 50 %, în conformitate cu anexa III părţile A şi C dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)măsurările indicative sau aplicaţiile de modelare furnizează informaţii suficiente pentru evaluarea calităţii aerului cu privire la respectarea valorilor-limită, a valorilor-ţintă, a nivelurilor critice, a pragurilor de alertă şi a pragurilor de informare, precum şi informaţii adecvate pentru public, pe lângă informaţiile furnizate de punctele de prelevare pentru măsurările în puncte fixe;
b)numărul de puncte de prelevare care urmează a fi instalate şi rezoluţia spaţială a măsurărilor indicative şi a aplicaţiilor de modelare sunt suficiente pentru stabilirea concentraţiei poluantului respectiv în conformitate cu obiectivele de calitate a datelor precizate în anexa V părţile A şi B şi permit rezultatelor evaluării să îndeplinească cerinţele stabilite în anexa V partea E;
c)numărul de măsurări indicative, dacă sunt folosite pentru a îndeplini cerinţele de la prezentul alineat, este cel puţin acelaşi cu numărul de măsurări în puncte fixe care sunt înlocuite, iar măsurările indicative sunt distribuite uniform pe întregul an calendaristic;
d)în ceea ce priveşte ozonul, dioxidul de azot este măsurat în toate celelalte puncte de prelevare care măsoară ozonul, cu excepţia amplasamentelor de fond rural pentru evaluarea ozonului, astfel cum se menţionează în anexa IV partea B.
(4)Pe teritoriul unui stat membru se instalează unul sau mai multe puncte de prelevare adaptate obiectivului monitorizării stabilit în anexa VII secţiunea 3 partea A, pentru a furniza date privind concentraţiile substanţelor precursoare ale ozonului enumerate în partea B din secţiunea respectivă în amplasamente determinate în conformitate cu partea C din secţiunea respectivă.
(5)Dioxidul de azot este măsurat în cel puţin 50 % din punctele de prelevare a ozonului prevăzute în anexa III partea A tabelul 2. Măsurările respective trebuie să fie continue, cu excepţia amplasamentelor de fond rural, astfel cum sunt menţionate în anexa IV partea B, unde se pot folosi şi alte metode de măsurare.
(6)Fiecare stat membru se asigură, în conformitate cu anexa IV, că distribuţia punctelor de prelevare utilizată pentru calculul indicatorilor medii de expunere pentru PM2,5 şi dioxid de azot reflectă în mod adecvat expunerea în general a populaţiei. Numărul de puncte de prelevare nu trebuie să fie mai mic decât cel stabilit în aplicarea anexei III partea B.
(7)Punctele de prelevare care au înregistrat în ultimii trei ani depăşiri ale unei valori-limită sau valori-ţintă relevante precizate în anexa I secţiunea 1 nu trebuie relocate decât dacă relocarea este necesară ca urmare a unor circumstanţe speciale, inclusiv amenajarea teritorială. Relocarea unor astfel de puncte de prelevare este susţinută de aplicaţii de modelare sau de măsurări indicative şi, ori de câte ori este posibil, asigură continuitatea măsurărilor şi se efectuează în aria lor de reprezentativitate spaţială. O justificare detaliată a oricărei relocări a unor astfel de puncte de prelevare trebuie pe deplin documentată în conformitate cu cerinţele prevăzute în anexa IV partea D.
(8)Pentru a evalua contribuţia benzo(a)pirenului în aerul înconjurător, fiecare stat membru supraveghează alte hidrocarburi aromatice policiclice relevante într-un număr limitat de puncte de prelevare. Respectivele hidrocarburi aromatice policiclice includ cel puţin: benzo(a)antracenul, benzo(b)fluorantenul, benzo(j)fluorantenul, benzo(k)fluorantenul, indeno(1,2,3-cd)pirenul şi dibenz(a,h)antracenul. Punctele de prelevare a respectivelor hidrocarburi aromatice policiclice sunt plasate în acelaşi loc cu punctele de prelevare pentru benzo(a)piren şi sunt alese astfel încât să poată fi identificate variaţii geografice şi tendinţe pe termen lung.
(9)Pe lângă monitorizarea prevăzută la articolul 10, statele membre monitorizează nivelurile de particule ultrafine în conformitate cu anexa III partea D şi cu anexa VII secţiunea 4. În aceleaşi locuri poate fi efectuată şi monitorizarea concentraţiilor de negru de fum.
Art. 10: Supersituri de monitorizare
(1)Fiecare stat membru stabileşte cel puţin un supersit de monitorizare la 10 milioane de locuitori într-un amplasament de fond urban. Statele membre cu mai puţin de 10 milioane de locuitori stabilesc cel puţin un supersit de monitorizare într-un amplasament de fond urban.
Statele membre cu o suprafaţă a teritoriului mai mare de 10 000 km2, dar de cel mult 100 000 km2stabilesc cel puţin un supersit de monitorizare într-un amplasament de fond rural. Fiecare stat membru cu o suprafaţă a teritoriului mai mare de 100 000 km2stabileşte cel puţin un supersit de monitorizare la 100 000 km2într-un amplasament de fond rural.
(2)Amplasamentul supersiturilor de monitorizare se determină pentru amplasamentele de fond urban şi amplasamentele de fond rural în conformitate cu anexa IV partea B.
(3)Toate punctele de prelevare care îndeplinesc cerinţele prevăzute în anexa IV părţile B şi C şi care sunt instalate în supersituri de monitorizare pot fi luate în considerare în scopul îndeplinirii cerinţelor privind numărul minim de puncte de prelevare pentru poluanţii relevanţi, astfel cum se precizează în anexa III.
(4)Un stat membru poate stabili, împreună cu unul sau mai multe state membre învecinate, unul sau mai multe supersituri comune de monitorizare pentru a îndeplini cerinţele prevăzute la alineatul (1). Acest lucru nu afectează obligaţia fiecărui stat membru de a stabili cel puţin un supersit de monitorizare într-un amplasament de fond urban şi obligaţia fiecărui stat membru cu un teritoriu de peste 10 000 km2de a stabili cel puţin un supersit de monitorizare într-un amplasament de fond rural.
(5)Măsurările efectuate în supersiturile de monitorizare din amplasamentele de fond urban şi din amplasamentele de fond rural includ poluanţii enumeraţi în anexa VII secţiunea 1 tabelele 1 şi 2 şi pot include şi poluanţii enumeraţi în tabelul 3 din secţiunea respectivă.
(6)Un stat membru poate alege să nu măsoare negrul de fum, particulele ultrafine sau amoniacul în jumătate dintre supersiturile sale de monitorizare din amplasamentele de fond rural dacă numărul supersiturilor sale de monitorizare din amplasamentele de fond rural depăşeşte numărul supersiturilor sale de monitorizare din amplasamentele de fond urban cu un raport de cel puţin de 2:1, atât timp cât selectarea supersiturilor sale de monitorizare este reprezentativă pentru poluanţii respectivi.
(7)Dacă este cazul, monitorizarea este coordonată cu strategia de monitorizare şi programul de măsurare EMEP, cu infrastructura de cercetare pentru aerosoli, nori şi gaze de marcare (ACTRIS) şi cu monitorizarea impactului poluării atmosferice efectuată în temeiul Directivei (UE) 2016/2284.
Art. 11: Metode de referinţă pentru măsurări, aplicaţii de modelare şi obiective de calitate a datelor
(1)Statele membre aplică metodele de referinţă pentru măsurări specificate în anexa VI părţile A şi C.
Cu toate acestea, pot fi folosite şi alte metode de măsurare, respectând condiţiile prevăzute în anexa VI părţile B, C şi D.
(2)Statele membre utilizează aplicaţii de modelare a calităţii aerului sub rezerva condiţiilor prevăzute în anexa VI partea E.
(3)Datele privind evaluarea calităţii aerului trebuie să îndeplinească obiectivele de calitate a datelor prevăzute în anexa V.