Directiva 2464/14-dec-2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE şi a Directivei 2013/34/UE în ceea ce priveşte raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi

Acte UE

Jurnalul Oficial 322L

În vigoare

Versiune de la: 16 Decembrie 2022

Dată act: 14-dec-2022

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)În Comunicarea sa din 11 decembrie 2019 intitulată Pactul verde european (denumit în continuare "Pactul verde"), Comisia Europeană şi-a luat angajamentul de a revizui dispoziţiile privind raportarea de informaţii nefinanciare din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (³). Pactul verde reprezintă noua strategie de creştere a Uniunii. Scopul său este transformarea Uniunii într-o economie modernă, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor şi competitivă, fără emisii nete de gaze cu efect de seră (GES) până în 2050. Pactul urmăreşte, de asemenea, să protejeze, să conserve şi să consolideze capitalul natural al Uniunii, precum şi să protejeze sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor Uniunii împotriva riscurilor legate de mediu şi a impactului aferent. Pactul verde îşi propune să decupleze creşterea economică de utilizarea resurselor şi să asigure faptul că toate regiunile şi toţi cetăţenii Uniunii participă la o tranziţie justă din punct de vedere social către un sistem economic durabil, astfel încât nicio persoană şi niciun loc să nu fie lăsate în urmă. Pactul va contribui la obiectivul de a construi o economie în serviciul cetăţenilor, consolidând economia socială de piaţă a Uniunii şi contribuind la asigurarea faptului că aceasta este pregătită pentru viitor şi că oferă stabilitate, locuri de muncă, creştere economică şi investiţii durabile.

Aceste obiective sunt deosebit de importante având în vedere consecinţele socioeconomice negative ale pandemiei de COVID-19 şi necesitatea unei redresări durabile, favorabile incluziunii şi echitabile. Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁴) face obiectivul neutralităţii climatice până în 2050 obligatoriu în Uniune. În plus, în Comunicarea sa din 20 mai 2020 intitulată "Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030: Readucerea naturii în vieţile noastre", Comisia se angajează să garanteze că până în 2050 toate ecosistemele lumii sunt refăcute, reziliente şi protejate în mod adecvat. Strategia respectivă urmăreşte să plaseze biodiversitatea Europei pe calea redresării până în 2030.

(2)În Comunicarea sa din 8 martie 2018 intitulată "Plan de acţiune: finanţarea creşterii durabile" (denumit în continuare "Planul de acţiune privind finanţarea creşterii durabile"), Comisia a stabilit măsuri pentru atingerea următoarelor obiective: reorientarea fluxurilor de capital către investiţii durabile pentru a realiza o creştere durabilă şi favorabilă incluziunii, gestionarea riscurilor financiare care decurg din schimbările climatice, epuizarea resurselor, degradarea mediului şi aspectele sociale, precum şi promovarea transparenţei şi a unei viziuni pe termen lung a activităţii financiare şi economice. Prezentarea de către anumite categorii de întreprinderi a unor informaţii relevante, comparabile şi fiabile privind durabilitatea este o condiţie prealabilă pentru îndeplinirea obiectivelor respective. Parlamentul European şi Consiliul au adoptat o serie de acte legislative ca parte a punerii în aplicare a Planului de acţiune privind finanţarea creşterii durabile. Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁵) reglementează modul în care participanţii la piaţa financiară şi consultanţii financiari trebuie să le prezinte investitorilor finali şi proprietarilor de active informaţii privind durabilitatea.

Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁶) creează un sistem de clasificare a activităţilor economice durabile din punctul de vedere al mediului cu scopul de a spori investiţiile durabile şi de a combate dezinformarea ecologică în legătură cu produsele financiare care pretind în mod nejustificat că sunt durabile. Regulamentul (UE) 2019/2089 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁷), completat de Regulamentele delegate (UE) 2020/1816 (⁸), (UE) 2020/1817 (⁹) şi (UE) 2020/1818 (¹⁰) ale Comisiei, introduce cerinţe de prezentare de informaţii de mediu, sociale şi de guvernanţă ("MSG") pentru administratorii de indici de referinţă şi standarde minime pentru construirea indicilor UE de referinţă pentru activităţile de tranziţie climatică şi a indicilor UE de referinţă aliniaţi la Acordul de la Paris.

Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹¹) prevede ca instituţiile mari care au emis titluri de valoare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată să publice, de la 28 iunie 2022, informaţii privind riscurile MSG. Cadrul prudenţial pentru firmele de investiţii stabilit prin Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹²) şi prin Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European şi a Consiliului (¹³) conţine dispoziţii referitoare la introducerea unei dimensiuni a riscurilor MSG în procesul de supraveghere şi evaluare (SREP) desfăşurat de autorităţile competente şi cerinţe privind prezentarea riscurilor MSG de către firmele de investiţii, aplicabile de la 26 decembrie 2022. La 6 iulie 2021 Comisia a adoptat, de asemenea, o propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind obligaţiunile verzi europene, ca urmare a Planului de acţiune privind finanţarea creşterii durabile.

(3)În Comunicarea sa din 17 iunie 2019 intitulată "Orientări privind raportarea nefinanciară: Supliment privind raportarea informaţiilor legate de climă" (denumite în continuare "orientările privind raportarea informaţiilor legate de climă"), Comisia a subliniat beneficiile oferite întreprinderilor de raportarea informaţiilor legate de climă, constând în special într-un grad mai mare de conştientizare şi de înţelegere a riscurilor şi a perspectivelor legate de climă în cadrul întreprinderii, în diversificarea bazei de investitori, în reducerea costurilor de capital şi într-un dialog mai constructiv cu toate părţile interesate. Pe lângă aceasta, diversitatea în consiliile de administraţie ale întreprinderilor ar putea influenţa procesul decizional, guvernanţa şi rezilienţa întreprinderii.

(5)În Rezoluţia sa din 29 mai 2018 referitoare la finanţele sustenabile (¹⁴), Parlamentul European a solicitat dezvoltarea în continuare a cerinţelor de raportare de informaţii nefinanciare în cadrul Directivei 2013/34/UE. În Rezoluţia sa din 17 decembrie 2020 referitoare la guvernanţa corporativă sustenabilă (¹⁵), Parlamentul European a salutat angajamentul Comisiei de a revizui Directiva 2013/34/UE şi a exprimat necesitatea instituirii unui cadru cuprinzător la nivelul Uniunii privind raportarea nefinanciară, care să conţină standarde obligatorii de raportare nefinanciară la nivelul Uniunii. Parlamentul European a solicitat extinderea domeniului de aplicare al cerinţelor de raportare pentru a include categorii suplimentare de întreprinderi, precum şi introducerea unei cerinţe de audit.

(6)În Rezoluţia sa din 25 septembrie 2015 intitulată "Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă" (denumită în continuare "Agenda 2030"), Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat un nou cadru global de dezvoltare durabilă. Agenda 2030 are ca element central obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU şi acoperă cele trei dimensiuni ale durabilităţii: dimensiunea economică, dimensiunea socială şi dimensiunea de mediu. Comunicarea Comisiei din 22 noiembrie 2016 intitulată "Următorii paşi către un viitor european durabil: Acţiunea europeană pentru durabilitate" face legătura între obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU şi cadrul de politică al Uniunii, pentru a garanta că toate acţiunile şi iniţiativele de politică ale Uniunii, atât în interiorul Uniunii, cât şi în afara acesteia, iau în considerare, de la bun început, obiectivele respective. În Concluziile sale din 20 iunie 2017 întitulate "Un viitor durabil al Europei: răspunsul UE la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă", Consiliul a confirmat angajamentul Uniunii şi al statelor membre ale acesteia în ceea ce priveşte punerea în aplicare a Agendei 2030, într-o manieră completă, coerentă, cuprinzătoare, integrată şi eficace, în strânsă cooperare cu partenerii şi cu alte părţi interesate.

(7)Directiva 2014/95/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹⁶) a modificat Directiva 2013/34/UE în ceea ce priveşte prezentarea de informaţii nefinanciare de către anumite întreprinderi şi grupuri mari. Directiva 2014/95/UE a introdus obligaţia întreprinderilor de a raporta informaţii privind cel puţin aspectele de mediu, sociale şi de personal, respectarea drepturilor omului şi combaterea corupţiei şi a dării de mită. În ceea ce priveşte subiectele respective, Directiva 2014/95/UE a impus întreprinderilor să prezinte informaţii în următoarele domenii de raportare: modelul de afaceri; politicile, inclusiv procesele de diligenţă necesară; rezultatele politicilor respective; riscurile şi gestionarea riscurilor; indicatorii-cheie de performanţă relevanţi pentru activitatea întreprinderii.

(8)Multe părţi interesate consideră că termenul "nefinanciar" este inexact, în special deoarece acesta sugerează că informaţiile în cauză nu au nicio relevanţă financiară. Astfel de informaţii au însă din ce în ce mai mult relevanţă financiară. Multe organizaţii, iniţiative şi practicieni din domeniul raportării privind durabilitatea se referă la "informaţii privind durabilitatea". Prin urmare, este preferabil să se utilizeze termenul "informaţii privind durabilitatea" în loc de "informaţii nefinanciare". În consecinţă, Directiva 2013/34/UE ar trebui să fie modificată pentru a se ţine seama de această modificare terminologică.

(9)Dacă întreprinderile ar realiza o mai bună raportare privind durabilitatea, beneficiarii finali ai acesteia ar fi cetăţenii individuali şi titularii de conturi de economii, inclusiv sindicatele şi reprezentanţii lucrătorilor, care ar fi informaţi în mod corespunzător şi ar putea astfel să se implice mai bine în dialogul social. Titularii de conturi de economii care doresc să investească în mod durabil vor avea posibilitatea de a face acest lucru, în timp ce toţi cetăţenii ar beneficia de un sistem economic stabil, durabil şi favorabil incluziunii. Pentru a obţine astfel de beneficii, informaţiile privind durabilitatea prezentate în rapoartele anuale ale întreprinderii trebuie să ajungă mai întâi la două grupuri principale de utilizatori. Primul grup de utilizatori este format din investitori, inclusiv administratori de active, care doresc să înţeleagă mai bine riscurile şi oportunităţile pe care le prezintă aspectele de durabilitate pentru investiţiile lor şi impactul respectivelor investiţii asupra oamenilor şi a mediului. Al doilea grup de utilizatori este format din actori ai societăţii civile, inclusiv organizaţii neguvernamentale şi parteneri sociali, care doresc să poată trage la răspundere întreprinderile într-o mai mare măsură pentru impactul acestora asupra oamenilor şi a mediului. Informaţiile privind durabilitatea prezentate în rapoartele anuale ar putea fi utilizate şi de alte părţi interesate, mai ales pentru a promova comparabilitatea între sectoarele de piaţă şi în cadrul acestora.

Partenerii de afaceri ai întreprinderilor, inclusiv clienţii, s-ar putea baza pe informaţiile privind durabilitatea pentru a înţelege şi, dacă este necesar, pentru a face cunoscute riscurile şi impactul legat de durabilitate din cadrul propriilor lanţuri valorice. Factorii de decizie politică şi agenţiile de mediu pot utiliza aceste informaţii, în special pe bază agregată, pentru a monitoriza tendinţele sociale şi de mediu şi pentru a contribui la conturile de mediu şi la politicile publice. Puţini cetăţeni şi consumatori individuali consultă în mod direct rapoartele anuale ale întreprinderilor, dar aceştia ar putea utiliza informaţiile privind durabilitatea în mod indirect, de exemplu atunci când analizează recomandările sau opiniile consilierilor financiari sau ale organizaţiilor neguvernamentale. Mulţi investitori şi administratori de active achiziţionează informaţii privind durabilitatea de la furnizori terţi de date, care colectează informaţii din diverse surse, inclusiv din rapoarte publice ale întreprinderilor.

(10)Piaţa informaţiilor privind durabilitatea este în creştere rapidă, iar rolul furnizorilor terţi de date devine tot mai important, având în vedere noile obligaţii pe care trebuie să le respecte investitorii şi administratorii de active. Având în vedere disponibilitatea crescută a datelor defalcate, informaţiile privind durabilitatea ar trebui să aibă un cost mai rezonabil. Se preconizează ca modificările Directivei 2013/34/UE prevăzute în prezenta directivă de modificare să mărească comparabilitatea datelor şi să armonizeze standardele. Este de aşteptat ca practicile furnizorilor terţi de date să se amelioreze şi să se dezvolte cunoştinţele de specialitate în acest domeniu, cu potenţial de creare de locuri de muncă.

(11)În ultimii ani s-a înregistrat o creştere foarte importantă a cererii de informaţii privind durabilitatea furnizate de întreprinderi, în special din partea comunităţii de investiţii. Această creştere a cererii este determinată de natura schimbătoare a riscurilor pentru întreprinderi şi de conştientizarea tot mai mare de către investitori a implicaţiilor financiare ale riscurilor respective. Acest lucru este valabil în special pentru riscurile financiare legate de climă. Este, de asemenea, în creştere gradul de conştientizare a riscurilor şi posibilităţilor pentru întreprinderi şi pentru investiţii care rezultă din alte aspecte de mediu şi climatice, precum pierderea biodiversităţii, şi din aspecte de sănătate şi sociale, inclusiv munca copiilor şi munca forţată. Creşterea cererii de informaţii privind durabilitatea este determinată, de asemenea, de numărul mai mare de produse de investiţii care urmăresc în mod explicit să îndeplinească anumite standarde de durabilitate sau să atingă anumite obiective în materie de durabilitate şi să asigure coerenţa cu obiectivele Acordului de la Paris din cadrul Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice adoptat la 12 decembrie 2015 (denumit în continuare "Acordul de la Paris"), ale Convenţiei ONU privind diversitatea biologică şi ale politicilor Uniunii. O parte din această creştere este consecinţa logică a unor acte legislative ale Uniunii adoptate anterior, în special a Regulamentelor (UE) 2019/2088 şi (UE) 2020/852. O parte din creştere ar fi avut loc în orice caz, datorită evoluţiei rapide a gradului de conştientizare a cetăţenilor, a preferinţelor consumatorilor şi a practicilor de piaţă. Pandemia de COVID-19 a accelerat şi mai mult creşterea nevoilor de informare ale utilizatorilor, în special deoarece a scos la iveală vulnerabilităţile lucrătorilor şi ale lanţurilor valorice ale întreprinderilor. Informaţiile privind impactul asupra mediului sunt, de asemenea, relevante în contextul atenuării viitoarelor pandemii, perturbările cauzate de om asupra ecosistemelor fiind legate din ce în ce mai mult de apariţia şi răspândirea bolilor.

(12)Întreprinderile însele pot beneficia de pe urma realizării unei raportări de înaltă calitate privind aspectele de durabilitate. Creşterea numărului de produse de investiţii care vizează urmărirea obiectivelor de durabilitate înseamnă că o bună raportare privind durabilitatea poate îmbunătăţi accesul întreprinderilor la capitalul financiar. Raportarea privind durabilitatea poate ajuta întreprinderile să identifice şi să gestioneze propriile riscuri şi oportunităţi legate de aspectele de durabilitate. Aceasta poate oferi o bază pentru un dialog şi o comunicare mai bune între întreprinderi şi părţile interesate ale acestora şi poate ajuta întreprinderile să îşi îmbunătăţească reputaţia. În plus, o bază coerentă pentru raportarea privind durabilitatea sub forma unor standarde de raportare privind durabilitatea ar conduce la furnizarea de informaţii relevante şi suficiente şi ar reduce astfel semnificativ cererile ad-hoc de informaţii.

(13)Raportul Comisiei din 21 aprilie 2021 privind clauzele de revizuire prevăzute în Directivele 2013/34/UE, 2014/95/UE şi 2013/50/UE şi verificarea adecvării aferentă a cadrului UE pentru raportarea publică de către întreprinderi (denumit în continuare "raportul Comisiei privind clauzele de revizuire şi verificarea adecvării care îl însoţeşte") au identificat probleme în ceea ce priveşte eficacitatea Directivei 2014/95/UE. Există dovezi semnificative că multe întreprinderi nu prezintă informaţii semnificative cu privire la toate subiectele majore legate de durabilitate, inclusiv informaţii legate de climă, precum cele legate de toate emisiile de gaze cu efect de seră şi factorii care afectează biodiversitatea. Raportul a identificat, de asemenea, drept probleme semnificative comparabilitatea şi fiabilitatea limitate ale informaţiilor privind durabilitatea. În plus, multe întreprinderi de la care utilizatorii au nevoie de informaţii privind durabilitatea nu sunt obligate să raporteze astfel de informaţii. În consecinţă, este evident nevoie de un cadru de raportare solid şi accesibil, care să fie însoţit de practici de audit eficace pentru a asigura fiabilitatea datelor şi pentru a evita dezinformarea ecologică şi dubla contabilizare.

(14)În absenţa unor măsuri de politică, se preconizează că decalajul dintre nevoile de informaţii ale utilizatorilor şi informaţiile privind durabilitatea furnizate de întreprinderi va creşte. Acest decalaj are consecinţe negative semnificative. Investitorii nu sunt în măsură să ia suficient în considerare riscurile şi oportunităţile legate de durabilitate în deciziile lor de investiţii. Cumularea mai multor decizii de investiţii care nu ţin seama în mod adecvat de riscurile legate de durabilitate poate crea riscuri sistemice la adresa stabilităţii financiare. Banca Centrală Europeană (BCE) şi organizaţiile internaţionale, cum ar fi Consiliul pentru Stabilitate Financiară, au atras atenţia asupra acestor riscuri sistemice, în special în ceea ce priveşte clima. De asemenea, investitorii sunt mai puţin capabili să canalizeze resurse financiare către întreprinderi şi activităţi economice care abordează şi nu exacerbează problemele sociale şi de mediu, ceea ce subminează obiectivele Pactului verde, ale Planului de acţiune privind finanţarea creşterii durabile şi ale Acordului de la Paris. Organizaţiile neguvernamentale, partenerii sociali, comunităţile afectate de activităţile întreprinderilor şi alte părţi interesate sunt mai puţin în măsură să tragă la răspundere întreprinderile pentru impactul lor asupra oamenilor şi mediului. Aceasta creează un deficit de asumare a răspunderii şi ar putea duce la scăderea nivelului de încredere a cetăţenilor în întreprinderi, ceea ce, la rândul său, ar putea avea un impact negativ asupra funcţionării eficiente a economiei sociale de piaţă. Lipsa de indicatori şi metode general acceptate pentru măsurarea, evaluarea şi gestionarea riscurilor legate de durabilitate reprezintă, de asemenea, un obstacol în calea eforturilor întreprinderilor de a se asigura că modelele lor de afaceri şi activităţile lor sunt durabile. Lipsa informaţiilor privind durabilitatea furnizate de întreprinderi limitează şi capacitatea părţilor interesate, inclusiv a actorilor societăţii civile, a sindicatelor şi a reprezentanţilor lucrătorilor de a intra în dialog cu întreprinderile pe teme de durabilitate.

(15)Raportul Comisiei privind clauzele de revizuire şi verificarea adecvării care îl însoţeşte a identificat şi o creştere a numărului cererilor de informaţii adresate întreprinderilor referitoare la aspectele de durabilitate în încercarea de a se elimina decalajul existent între nevoia de informaţii a utilizatorilor şi informaţiile disponibile privind durabilitatea furnizate de întreprinderi. În plus, aşteptările actuale ca întreprinderile să utilizeze o varietate de cadre şi standarde diferite este probabil să continue şi este posibil chiar să se intensifice, pe măsură ce valoarea acordată informaţiilor privind durabilitatea continuă să crească. În absenţa unor măsuri de politică menite să creeze un consens cu privire la informaţiile pe care întreprinderile ar trebui să le raporteze, vor exista creşteri semnificative ale costurilor şi ale sarcinii suportate de întreprinderile care raportează informaţii şi de utilizatorii unor astfel de informaţii.

(16)Decalajul existent în materie de informaţii măreşte probabilitatea ca diferitele state membre să introducă norme sau standarde naţionale din ce în ce mai divergente. Existenţa unor cerinţe diferite de raportare în diferite state membre ar putea crea costuri şi o complexitate suplimentare pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea la nivel transfrontalier şi, prin urmare, ar putea submina piaţa internă şi dreptul de stabilire şi libera circulaţie a capitalurilor în întreaga Uniune. Aceste cerinţe diferite de raportare ar putea, de asemenea, să reducă comparabilitatea transfrontalieră a informaţiilor raportate, subminând uniunea pieţelor de capital.

(17)Articolele 19a şi, respectiv, 29a din Directiva 2013/34/UE se aplică întreprinderilor mari care sunt entităţi de interes public al căror număr mediu de angajaţi depăşeşte 500 de persoane şi, respectiv, entităţilor de interes public care sunt societăţi-mamă ale unui grup mare al căror număr mediu de angajaţi depăşeşte 500 de persoane pe bază consolidată. Având în vedere creşterea nevoilor utilizatorilor în materie de informaţii privind durabilitatea, cerinţa de raportare a informaţiilor privind durabilitatea ar trebui să se aplice unor categorii suplimentare de întreprinderi. Prin urmare, este oportun să se prevadă cerinţa ca toate întreprinderile mari şi toate întreprinderile, cu excepţia microîntreprinderilor, ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune, să raporteze informaţii privind durabilitatea. Dispoziţiile prezentei directive care modifică articolele 19a şi 29a din Directiva 2013/34/UE stabilesc explicit domeniul de aplicare al cerinţelor de raportare în raport cu articolele 2 şi 3 din Directiva 2013/34/UE. Prin urmare, acestea nu simplifică şi nici nu modifică o altă cerinţă, iar restricţionarea exceptărilor pentru entităţile de interes public prevăzută la articolul 40 din Directiva 2013/34/UE nu se aplică. În special, entităţile de interes public nu ar trebui să fie tratate ca întreprinderi mari în sensul aplicării cerinţelor de raportare privind durabilitatea. În consecinţă, întreprinderilor mici şi mijlocii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune şi care sunt entităţi de interes public ar trebui să li se permită să raporteze în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea aplicabile întreprinderilor mici şi mijlocii. În plus, toate întreprinderile care sunt societăţi-mamă ale unor grupuri mari ar trebui să elaboreze rapoarte privind durabilitatea la nivel de grup. În plus, întrucât articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 face trimitere la articolul 19a şi la articolul 29a din Directiva 2013/34/UE, întreprinderile adăugate la domeniul de aplicare al cerinţelor de raportare privind durabilitatea vor trebui, de asemenea, să respecte articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852.

(18)Cerinţa prevăzută în prezenta directivă de modificare ca şi întreprinderile mari ale căror valori mobiliare nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune să prezinte informaţii cu privire la aspectele de durabilitate este justificată în principal de preocupările legate de impactul acestor întreprinderi şi de asumarea răspunderii de către acestea, inclusiv de-a lungul lanţului lor valoric. În acest sens, toate întreprinderile mari ar trebui să fie supuse aceloraşi cerinţe de raportare publică a informaţiilor privind durabilitatea. În plus, participanţii la piaţa financiară au nevoie, de asemenea, de informaţii din partea întreprinderilor mari ale căror valori mobiliare nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune.

(19)Cerinţa prevăzută în prezenta directivă de modificare în sarcina întreprinderilor din ţările terţe ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune, de a publica, de asemenea, informaţii privind aspectele de durabilitate urmăreşte să răspundă nevoilor participanţilor la pieţele financiare de a obţine informaţii de la astfel de întreprinderi pentru a le permite să înţeleagă riscurile şi impactul investiţiilor lor şi pentru a respecta cerinţele de prezentare de informaţii prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/2088.

(20)Întreprinderile din ţări terţe care desfăşoară o activitate semnificativă pe teritoriul Uniunii ar trebui, de asemenea, să aibă obligaţia de a furniza informaţii privind durabilitatea, în special cu privire la impactul lor asupra aspectelor sociale şi de mediu, pentru a se garanta că întreprinderile din ţări terţe sunt trase la răspundere pentru impactul lor asupra oamenilor şi a mediului şi că există condiţii de concurenţă echitabile pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa internă. Prin urmare, întreprinderile din ţări terţe care generează o cifră de afaceri netă de peste 150 de milioane EUR în Uniune şi care au o filială sau o sucursală pe teritoriul Uniunii ar trebui să fie supuse cerinţelor de raportare privind durabilitatea ale Uniunii. Pentru a se asigura proporţionalitatea şi caracterul executoriu al unor astfel de cerinţe, pragul de a avea o cifră de afaceri netă de peste 40 de milioane EUR ar trebui să se aplice sucursalelor întreprinderilor din ţări terţe, iar pragurile referitoare la calificarea drept întreprindere mare ori întreprindere mică sau medie, cu excepţia microîntreprinderilor, ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune, ar trebui să se aplice filialelor întreprinderilor din ţări terţe, întrucât astfel de sucursale şi filiale ar trebui să fie responsabile de publicarea raportului privind durabilitatea al întreprinderii dintr-o ţară terţă. Rapoartele privind durabilitatea publicate de filiala sau sucursala unei întreprinderi dintr-o ţară terţă ar trebui să fie elaborate în conformitate cu standardele care urmează să fie adoptate până la 30 iunie 2024 de către Comisie prin acte delegate.

Sucursala sau filiala unei întreprinderi dintr-o ţară terţă ar trebui, de asemenea, să poată raporta în conformitate cu standardele aplicabile întreprinderilor stabilite în Uniune sau în conformitate cu standarde considerate echivalente în temeiul unui act de punere în aplicare. Dacă întreprinderea dintr-o ţară terţă nu furnizează toate informaţiile necesare în temeiul prezentei directive de modificare, în pofida tuturor eforturilor depuse de filiala sau sucursala respectivei întreprinderi dintr-o ţară terţă pentru a obţine informaţiile necesare, filiala sau sucursala respectivă ar trebui să furnizeze toate informaţiile pe care le deţine şi să emită o declaraţie în care să indice că întreprinderea dintr-o ţară terţă nu a pus la dispoziţie restul informaţiilor solicitate. Pentru a asigura calitatea şi fiabilitatea raportării, rapoartele privind durabilitatea ale întreprinderilor din ţări terţe ar trebui să fie publicate însoţite de o opinie de asigurare exprimată de o persoană sau o firmă autorizată să emită o opinie cu privire la asigurarea raportării privind durabilitatea, fie în temeiul dreptului intern al ţării terţe de origine a întreprinderii, fie în temeiul dreptului intern al unui stat membru. Dacă nu se furnizează o astfel de opinie de asigurare, filiala sau sucursala întreprinderii dintr-o ţară terţă ar trebui să emită o declaraţie în care să indice că întreprinderea dintr-o ţară terţă nu a furnizat opinia de asigurare necesară. Raportul privind durabilitatea ar trebui să fie accesibil publicului în mod gratuit prin intermediul registrelor centrale, al registrelor comerciale sau al registrelor societăţilor comerciale din statele membre sau, alternativ, pe website-ul filialei sau al sucursalei întreprinderii dintr-o ţară terţă.

Statele membre ar trebui să poată informa anual Comisia cu privire la filialele sau sucursalele întreprinderilor din ţări terţe care au îndeplinit cerinţa de publicare şi la cazurile în care a fost publicat un raport, dar în care filiala sau sucursala întreprinderii dintr-o ţară terţă a declarat că nu poate obţine informaţiile necesare de la întreprinderea dintr-o ţară terţă. Comisia ar trebui să facă publică pe website-ul său o listă a întreprinderilor din ţări terţe care au publicat un raport privind durabilitatea.

(21)Având în vedere relevanţa din ce în ce mai mare a riscurilor legate de durabilitate şi ţinând seama de faptul că întreprinderile mici şi mijlocii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune reprezintă o proporţie semnificativă din totalul întreprinderilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune, pentru a se asigura protecţia investitorilor, este oportun să se prevadă cerinţa ca şi întreprinderile mici şi mijlocii, cu excepţia microîntreprinderilor, ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune să publice informaţii cu privire la aspectele de durabilitate. Introducerea unei astfel de cerinţe va contribui la asigurarea faptului că participanţii la piaţa financiară pot include în portofoliile de investiţii întreprinderi mai mici ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune, pe baza faptului că acestea raportează informaţiile privind durabilitatea de care au nevoie participanţii la piaţa financiară.

Prin urmare, această cerinţă va contribui la protejarea şi îmbunătăţirea accesului la capitalul financiar pentru întreprinderile mai mici ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune şi la evitarea discriminării unor astfel de întreprinderi de către participanţii la piaţa financiară. Introducerea cerinţei ca întreprinderile mici şi mijlocii, cu excepţia microîntreprinderilor, ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune să prezinte informaţii privind durabilitatea este necesară, de asemenea, pentru a se asigura faptul că participanţii la piaţa financiară dispun de informaţiile de care au nevoie de la întreprinderile în care s-a investit pentru a-şi putea respecta propriile cerinţe de prezentare a informaţiilor privind durabilitatea prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/2088. Întreprinderilor mici şi mijlocii ale căror valori mobiliare sunt cotate pe pieţele reglementate din Uniune ar trebui să li se ofere posibilitatea de a raporta în conformitate cu standarde proporţionale cu capacităţile şi resursele lor şi relevante în raport cu amploarea şi complexitatea activităţilor lor. Întreprinderile mici şi mijlocii ale căror valori mobiliare nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea de a alege să utilizeze astfel de standarde proporţionale în mod voluntar.

Standardele de raportare privind durabilitatea pentru întreprinderile mici şi mijlocii ar constitui o referinţă pentru întreprinderile care intră în domeniul de aplicare al cerinţelor introduse prin prezenta directivă de modificare în ceea ce priveşte nivelul informaţiilor privind durabilitatea pe care l-ar putea solicita în mod rezonabil de la întreprinderile mici şi mijlocii care fac parte din lanţurile valorice ale unor astfel de întreprinderi în calitate de furnizori şi clienţi. În plus, întreprinderilor mici şi mijlocii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune ar trebui să li se acorde suficient timp pentru a se pregăti pentru aplicarea dispoziţiilor care prevăd raportarea privind durabilitatea, date fiind dimensiunea lor mai mică şi resursele mai limitate şi ţinându-se seama de circumstanţele economice dificile create de pandemia de COVID-19. Prin urmare, dispoziţiile referitoare la raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii, cu excepţia microîntreprinderilor, ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune ar trebui să se aplice pentru exerciţiile financiare care încep la 1 ianuarie 2026 sau ulterior acestei date. După această dată, pentru o perioadă de tranziţie de doi ani, întreprinderile mici şi mijlocii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune ar trebui să aibă posibilitatea de a renunţa la cerinţele de raportare privind durabilitatea prevăzute în prezenta directivă de modificare, cu condiţia să indice pe scurt în raportul administratorilor motivul pentru care nu au fost furnizate informaţiile privind durabilitatea.

(22)Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a evalua impactul măsurilor lor naţionale de transpunere asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru a se asigura că acestea nu sunt afectate în mod disproporţionat, acordând o atenţie deosebită microîntreprinderilor şi evitând o sarcină administrativă inutilă. Statele membre ar trebui să aibă în vedere introducerea de măsuri de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii în aplicarea standardelor de raportare privind durabilitatea.

(23)Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹⁷) se aplică întreprinderilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune. Pentru a se asigura că întreprinderile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune, inclusiv emitenţii din ţări terţe, intră sub incidenţa aceloraşi cerinţe de raportare privind durabilitatea, Directiva 2004/109/CE ar trebui să conţină trimiterile necesare la orice cerinţă referitoare la raportarea privind durabilitatea din raportul financiar anual.

(24)Articolul 23 alineatul (4) primul paragraf punctul (i) şi, respectiv, articolul 23 alineatul (4) al patrulea paragraf din Directiva 2004/109/CE conferă Comisiei competenţa de a adopta măsuri pentru stabilirea unui mecanism pentru determinarea echivalenţei informaţiilor impuse de directiva menţionată şi, respectiv, pentru stabilirea unor criterii generale de echivalenţă referitoare la standardele contabile. Articolul 23 alineatul (4) al treilea paragraf din Directiva 2004/109/CE conferă, de asemenea, Comisiei competenţa de a lua deciziile necesare pentru echivalarea standardelor contabile utilizate de emitenţii din ţări terţe. Pentru a reflecta includerea cerinţelor de durabilitate în Directiva 2004/109/CE, Comisia ar trebui să fie împuternicită să instituie un mecanism pentru determinarea echivalenţei standardelor de raportare privind durabilitatea aplicate de emitenţii din ţări terţe, similar cu cel prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1569/2007 al Comisiei (¹⁸), care stabileşte criteriile pentru determinarea echivalenţei standardelor contabile aplicate de emitenţii din ţări terţe. Din acelaşi motiv, Comisia ar trebui să fie împuternicită, de asemenea, să ia deciziile necesare pentru echivalarea standardelor de raportare privind durabilitatea utilizate de emitenţii din ţări terţe. Modificările introduse prin prezenta directivă de modificare vor asigura regimuri de echivalenţă armonizate pentru cerinţele de raportare privind durabilitatea şi pentru cerinţele de raportare financiară în ceea ce priveşte raportul financiar anual.

(25)Articolul 19a alineatul (3) şi articolul 29a alineatul (3) din Directiva 2013/34/UE scutesc toate filialele de obligaţia de a raporta informaţii nefinanciare în cazul în care astfel de întreprinderi şi filialele lor sunt incluse în raportul consolidat al administratorilor al societăţii-mamă, cu condiţia ca raportul respectiv să includă informaţii nefinanciare raportate în temeiul directivei menţionate. Este însă necesar să se garanteze că informaţiile privind durabilitatea sunt uşor accesibile utilizatorilor şi să se asigure transparenţa privind identitatea societăţii-mamă a filialei scutite care raportează la nivel de grup. Prin urmare, este necesar să se prevadă obligaţia ca respectivele filiale să includă în raportul administratorilor denumirea şi sediul social al societăţii-mamă care raportează informaţii privind durabilitatea la nivel de grup, linkurile către raportul consolidat al administratorilor al societăţii-mamă şi o trimitere în raportul administratorilor la faptul că sunt scutite de obligaţia de a raporta informaţii privind durabilitatea. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita ca societatea-mamă să publice raportul consolidat al administratorilor în limbile acceptate de statele membre şi ca societatea-mamă să pună la dispoziţie orice traducere necesară în limbile respective. Scutirea respectivă ar trebui să se aplice şi în cazul în care societatea-mamă care raportează la nivel de grup este o întreprindere dintr-o ţară terţă care raportează informaţii privind durabilitatea în conformitate cu standarde echivalente de raportare privind durabilitatea.

Directiva 2004/109/CE astfel cum este modificată prin prezenta directivă de modificare ar trebui să prevadă mecanisme adecvate pentru a determina echivalenţa standardelor de raportare privind durabilitatea, iar întreprinderile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune şi întreprinderile ale căror valori mobiliare nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune ar trebui să aibă obligaţia de a raporta în conformitate cu aceleaşi standarde de raportare privind durabilitatea. În acest context, actele de punere în aplicare adoptate de Comisie în temeiul articolului 23 alineatul (4) primul paragraf punctul (i) şi al articolului 23 alineatul (4) al patrulea paragraf din Directiva 2004/109/CE de instituire a unui mecanism pentru determinarea echivalenţei standardelor ar trebui să fie utilizate pentru a decide cu privire la scutirea filialelor societăţilor-mamă din ţări terţe în temeiul regimului prevăzut de Directiva 2013/34/UE. Prin urmare, filiala ar trebui să beneficieze de scutire atunci când raportarea consolidată privind durabilitatea se efectuează în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea adoptate de Comisie în temeiul articolului 29b din Directiva 2013/34/UE introduse prin prezenta directivă de modificare sau într-un mod echivalent cu standardele de raportare privind durabilitatea, astfel cum sunt determinate în conformitate cu un act de punere în aplicare privind echivalarea standardelor de raportare privind durabilitatea adoptat în temeiul articolului 23 alineatul (4) al treilea paragraf din Directiva 2004/109/CE. Scutirea respectivă nu ar trebui să se aplice întreprinderilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune din motive de protecţie a investitorilor, pentru a asigura o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte astfel de întreprinderi.

(26)Articolul 23 din Directiva 2013/34/UE exceptează societăţile-mamă de obligaţia de a întocmi situaţii financiare consolidate şi un raport consolidat al administratorilor în cazul în care societăţile-mamă sunt filiale ale unei alte societăţi-mamă care respectă obligaţia respectivă. Cu toate acestea, ar trebui să se precizeze că regimul de scutire pentru situaţiile financiare consolidate şi rapoartele consolidate ale administratorilor funcţionează independent de regimul de scutire pentru raportarea consolidată privind durabilitatea. Prin urmare, o întreprindere poate fi exceptată de la aplicarea cerinţelor de raportare financiară consolidată, dar nu poate fi exceptată de la aplicarea cerinţelor de raportare consolidată privind durabilitatea atunci când societatea-mamă de cel mai înalt rang al acesteia întocmeşte situaţii financiare consolidate şi rapoarte consolidate ale administratorilor în conformitate cu dreptul Uniunii sau, dacă întreprinderea este stabilită într-o ţară terţă, în conformitate cu cerinţe echivalente, dar nu efectuează raportarea consolidată privind durabilitatea în conformitate cu dreptul Uniunii sau, dacă întreprinderea este stabilită într-o ţară terţă, în conformitate cu cerinţe echivalente. Este necesar ca societăţile-mamă care raportează la nivel de grup să ofere o înţelegere adecvată a riscurilor la care sunt expuse filialele lor şi a impactului pe care îl au acestea, inclusiv informaţii privind procesele lor de diligenţă necesară, dacă este cazul. Ar putea exista cazuri în care diferenţele dintre situaţia grupului şi cea a filialelor sale individuale sau între situaţia filialelor individuale din diferite teritorii sunt deosebit de importante şi, în absenţa unor informaţii suplimentare cu privire la filiala individuală în cauză, ar determina utilizatorul informaţiei să ajungă la o concluzie substanţial diferită în legătură cu riscurile la care este expusă filiala sau la impactul acesteia.

(27)Instituţiile de credit şi întreprinderile de asigurare joacă un rol esenţial în tranziţia către un sistem economic şi financiar pe deplin durabil şi favorabil incluziunii, în conformitate cu Pactul verde. Ele pot avea un impact pozitiv şi negativ semnificativ prin activităţile lor de creditare, investiţii şi subscriere. Instituţiile de credit şi întreprinderile de asigurare, altele decât cele care trebuie să respecte dispoziţiile Directivei 2013/34/UE, inclusiv cooperativele şi casele de ajutor reciproc, ar trebui, prin urmare, să fie supuse unor cerinţe de raportare privind durabilitatea, cu condiţia să îndeplinească anumite criterii de mărime. Utilizatorii informaţiilor privind durabilitatea ar putea astfel să evalueze atât impactul unor astfel de instituţii de creditare şi al unor astfel de întreprinderi de asigurări asupra societăţii şi a mediului, cât şi riscurile care decurg din aspectele de durabilitate cu care s-ar putea confrunta acestea. Directiva 2013/34/UE prevede trei criterii posibile pentru a stabili dacă o întreprindere trebuie considerată o "întreprindere mare", şi anume totalul bilanţului, cifra de afaceri netă şi numărul mediu de angajaţi în cursul exerciţiului financiar.

Criteriul cifrei de afaceri nete este necesar să fie adaptat pentru instituţiile de credit şi pentru întreprinderile de asigurare prin trimitere la definiţia cifrei de afaceri nete prevăzută în Directivele 86/635/CEE (¹⁹) şi 91/674/CEE (²⁰) ale Consiliului în locul definiţiei generale prevăzute în Directiva 2013/34/UE. Pentru a asigura coerenţa cu cerinţele de raportare prevăzute în Directiva 86/635/CEE, statele membre ar trebui să poată alege să nu aplice cerinţele de raportare privind durabilitatea în cazul instituţiilor de credit enumerate la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (²¹).

(28)Lista aspectelor de durabilitate cu privire la care trebuie să raporteze întreprinderile ar trebui să fie cât mai coerentă cu putinţă cu definiţia termenului "factori de durabilitate" prevăzută în Regulamentul (UE) 2019/2088 şi ar trebui să prevină neconcordanţele în ceea ce priveşte informaţiile solicitate de utilizatorii de date, precum şi informaţiile care trebuie să fie raportate de întreprinderi. Lista respectivă ar trebui să corespundă, de asemenea, nevoilor şi aşteptărilor utilizatorilor şi ale întreprinderilor, care utilizează adesea termenii "de mediu", "social" şi "de guvernanţă" ca mijloc pentru a clasifica cele trei aspecte principale de durabilitate. Definiţia termenului "factori de durabilitate" prevăzută în Regulamentul (UE) 2019/2088 nu include însă în mod explicit aspectele de guvernanţă. Prin urmare, definiţia termenului "aspecte de durabilitate" din Directiva 2013/34/UE astfel cum este modificată prin prezenta directivă ar trebui să acopere factorii de mediu, factorii sociali şi care privesc drepturile omului şi factorii de guvernanţă şi să încorporeze definiţia termenului "factori de durabilitate" prevăzută în Regulamentul (UE) 2019/2088. Cerinţele de raportare prevăzute în Directiva 2013/34/UE nu ar trebui să aducă atingere obligaţiilor naţionale de raportare.

(29)Articolul 19a alineatul (1) şi articolul 29a alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE prevăd obligaţia de a raporta informaţii nu numai "în măsura în care acestea sunt necesare pentru înţelegerea dezvoltării, performanţei şi poziţiei întreprinderii", ci şi obligaţia de a raporta informaţiile necesare pentru înţelegerea impactului activităţilor întreprinderii asupra aspectelor de mediu, sociale şi de personal, a respectării drepturilor omului, a combaterii corupţiei şi a dării de mită. Prin urmare, respectivele articole prevăd obligaţia ca întreprinderile să raporteze atât cu privire la impactul activităţilor întreprinderii asupra oamenilor şi a mediului, cât şi cu privire la modul în care aspecte de durabilitate afectează întreprinderea. Această noţiune se referă la dubla perspectivă asupra pragului de semnificaţie, conform căreia partea de riscuri pentru întreprindere şi partea de impact al acesteia reprezintă fiecare o perspectivă asupra pragului de semnificaţie. Verificarea adecvării aferentă raportării de către întreprinderi arată că, adesea, aceste două perspective nu sunt bine înţelese sau aplicate. Prin urmare, este necesar să se clarifice faptul că întreprinderile ar trebui să ia în considerare fiecare perspectivă asupra pragului de semnificaţie în parte şi ar trebui să prezinte informaţii care sunt semnificative din ambele perspective, precum şi informaţii care sunt semnificative numai dintr-o singură perspectivă.

(30)Articolul 19a alineatul (1) şi articolul 29a alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE prevăd obligaţia ca întreprinderile să prezinte informaţii cu privire la cinci domenii de raportare: modelul de afaceri, politicile, inclusiv procedurile de diligenţă necesară aplicate, rezultatele politicilor respective, riscurile şi gestionarea riscurilor, precum şi indicatorii-cheie de performanţă relevanţi pentru activitatea întreprinderii. Articolul 19a alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE nu conţine trimiteri explicite la alte domenii de raportare pe care utilizatorii informaţiilor le consideră relevante, unele dintre acestea fiind aliniate la prezentările de informaţii incluse în cadrele internaţionale, inclusiv în recomandările Grupului operativ pentru prezentarea de informaţii financiare legate de climă. Cerinţele de prezentare a informaţiilor ar trebui să fie specificate suficient de detaliat pentru a se asigura că întreprinderile raportează informaţii cu privire la rezilienţa lor la riscurile legate de aspecte de durabilitate. Pe lângă domeniile de raportare identificate la articolul 19a alineatul (1) şi la articolul 29a alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE, ar trebui să se prevadă ca întreprinderile să prezinte informaţii cu privire la strategia lor de afaceri şi la rezilienţa modelului de afaceri şi a strategiei la riscurile legate de aspecte de durabilitate. De asemenea, acestea ar trebui să aibă obligaţia de a face cunoscute eventuale planuri pe care le-ar putea avea pentru a se asigura că modelul lor de afaceri şi strategia lor sunt compatibile cu tranziţia către o economie durabilă şi cu obiectivele de limitare a încălzirii globale la 1,5 °C în conformitate cu Acordul de la Paris şi de realizare a neutralităţii climatice până în 2050, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2021/1119, fără depăşire sau cu o depăşire limitată.

Este deosebit de important ca planurile legate de climă să se bazeze pe cele mai recente date ştiinţifice, inclusiv pe rapoartele Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) şi pe rapoartele Consiliului ştiinţific consultativ european privind schimbările climatice. Informaţiile publicate în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 cu privire la cuantumul cheltuielilor de capital (CapEx) sau al cheltuielilor de exploatare (OpEx) asociate cu activităţile aliniate la taxonomie ar putea sprijini planurile financiare şi de investiţii legate de astfel de planuri, dacă este cazul. Întreprinderile ar trebui să fie obligate să facă cunoscut dacă şi în ce mod modelul şi strategia lor de afaceri lor iau în considerare interesele părţilor interesate; eventualele oportunităţi pentru întreprindere care decurg din aspecte de durabilitate; punerea în aplicare a elementelor strategiei de afaceri care afectează aspectele de durabilitate sau sunt afectate de astfel de aspecte; eventualele obiective de durabilitate stabilite de întreprindere şi progresele înregistrate în vederea atingerii acestora; rolul consiliului şi al conducerii în ceea ce priveşte aspectele de durabilitate; principalele efecte negative reale şi potenţiale legate de activităţile întreprinderii; şi modul în care întreprinderea a identificat informaţiile pe care le raportează. Odată ce este necesară prezentarea unor elemente precum obiectivele şi progresele înregistrate în vederea atingerii acestora, o cerinţă separată de a prezenta rezultatele politicilor nu mai este necesară.

(31)Pentru a asigura coerenţa cu instrumentele internaţionale precum Principiile directoare privind afacerile şi drepturile omului de punere în aplicare a cadrului "Protecţie, respect şi remediere" ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (denumite în continuare "Principiile directoare ale ONU privind afacerile şi drepturile omului"), Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaţionale şi Orientările OCDE privind diligenţa necesară pentru o conduită responsabilă în afaceri, cerinţele de prezentare privind diligenţa necesară ar trebui să fie specificate mai detaliat decât sunt specificate în prezent la articolul 19a alineatul (1) litera (b) şi la articolul 29a alineatul (1) litera (b) din Directiva 2013/34/UE. Diligenţa necesară este procesul pe care întreprinderile îl desfăşoară pentru a identifica, a monitoriza, a preveni, a atenua, a remedia sau a elimina principalele efecte negative reale şi potenţiale legate de activităţile lor şi identifică modul în care întreprinderile abordează respectivele efecte negative. Impactul legat de activităţile unei întreprinderi include impactul cauzat direct de întreprindere, impactul la care contribuie întreprinderea şi impactul care are legătură în alt mod cu lanţul valoric al întreprinderii. Procesul de diligenţă necesară se referă la întregul lanţ valoric al întreprinderii, inclusiv la propriile sale operaţiuni, la produsele şi serviciile sale, la relaţiile sale de afaceri şi la lanţurile sale de aprovizionare. În concordanţă cu Principiile directoare ale ONU privind afacerile şi drepturile omului, un impact negativ real sau potenţial trebuie considerat un impact principal atunci când se situează printre cele mai mari efecte legate de activităţile întreprinderii, luându-se în considerare gravitatea impactului asupra oamenilor sau mediului; numărul de persoane care sunt sau ar putea fi afectate sau amploarea daunelor aduse mediului; şi uşurinţa cu care ar putea fi remediate daunele, readucându-se mediul sau persoanele afectate la starea lor anterioară.

(32)Directiva 2013/34/UE nu prevede obligaţia de prezentare de informaţii privind resursele necorporale, altele decât activele necorporale recunoscute în bilanţ. Este recunoscut pe scară largă faptul că informaţiile privind imobilizările necorporale şi alţi factori necorporali, inclusiv resursele necorporale generate intern, sunt subraportate, ceea ce împiedică evaluarea adecvată a dezvoltării, a performanţei şi a poziţiei întreprinderii şi monitorizarea investiţiilor. Pentru a le permite investitorilor să înţeleagă mai bine decalajul din ce în ce mai mare dintre valoarea contabilă a multor întreprinderi şi evaluarea lor de piaţă, decalaj care este observat în multe sectoare ale economiei, ar trebui să se impună o raportare adecvată cu privire la resursele necorporale din partea tuturor întreprinderilor mari şi a tuturor întreprinderilor, cu excepţia microîntreprinderilor, ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune. Cu toate acestea, anumite informaţii privind resursele necorporale sunt inerente aspectelor de durabilitate şi, prin urmare, ar trebui să facă parte din raportarea privind durabilitatea. De exemplu, informaţiile privind aptitudinile, competenţele şi experienţa angajaţilor, loialitatea acestora faţă de întreprindere şi motivaţia lor pentru îmbunătăţirea proceselor, a bunurilor şi a serviciilor sunt informaţii privind durabilitatea referitoare la aspecte sociale care ar putea fi considerate, de asemenea, informaţii privind resursele necorporale. De asemenea, informaţiile privind calitatea relaţiilor dintre întreprindere şi părţile interesate, inclusiv clienţii şi furnizorii întreprinderii şi comunităţile afectate de activităţile acesteia, sunt informaţii privind durabilitatea relevante pentru aspecte sociale sau de guvernanţă care ar putea fi considerate, de asemenea, informaţii privind resursele necorporale. Aceste exemple ilustrează modul în care, în unele cazuri, nu este posibil să se facă distincţia între informaţiile privind resursele necorporale şi informaţiile privind aspectele de durabilitate.

(33)Articolul 19a alineatul (1) şi articolul 29a alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE nu specifică dacă informaţiile care trebuie raportate trebuie să fie prospective sau să fie informaţii cu privire la performanţele anterioare. Se observă în prezent o lipsă de informaţii prospective, pe care utilizatorii informaţiilor privind durabilitatea le apreciază în mod special. Prin urmare, articolele 19a şi 29a din Directiva 2013/34/UE ar trebui să specifice că informaţiile raportate privind durabilitatea trebuie să includă informaţii prospective şi retrospective, precum şi informaţii atât calitative, cât şi cantitative. Informaţiile ar trebui să se bazeze pe dovezi ştiinţifice concludente, după caz. Informaţiile ar trebui, de asemenea, să fie armonizate, comparabile şi bazate pe indicatori uniformi, după caz, permiţând, în acelaşi timp, raportarea specifică întreprinderilor individuale şi care nu pune în pericol poziţia comercială a întreprinderii. Informaţiile raportate privind durabilitatea ar trebui, de asemenea, să ţină seama de orizonturile de timp pe termen scurt, mediu şi lung şi să conţină informaţii cu privire la întregul lanţ valoric al întreprinderii, inclusiv la propriile sale operaţiuni, la produsele şi serviciile sale, la relaţiile sale de afaceri şi la lanţul său de aprovizionare, după caz. Informaţiile privind întregul lanţ valoric al întreprinderii ar include informaţii legate de lanţul său valoric din cadrul Uniunii şi informaţii referitoare la ţări terţe, în cazul în care lanţul valoric al întreprinderii se extinde în afara Uniunii. În primii trei ani de aplicare a măsurilor care urmează să fie adoptate de statele membre în conformitate cu prezenta directivă de modificare, în cazul în care nu sunt disponibile toate informaţiile necesare privind lanţul valoric al întreprinderii, întreprinderea ar trebui să explice eforturile depuse pentru a obţine informaţiile privind lanţul său valoric, motivele pentru care informaţiile respective nu au putut fi obţinute şi planurile sale pentru a obţine informaţiile respective în viitor.

(34)Obiectivul prezentei directive de modificare nu este de a prevedea obligaţia ca întreprinderile să facă cunoscute capitalul intelectual, proprietatea intelectuală, know-how-ul sau rezultatele inovării care ar constitui secrete comerciale, astfel cum sunt definite în Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European şi a Consiliului (²²). Prin urmare, cerinţele de raportare prevăzute în prezenta directivă de modificare nu ar trebui să aducă atingere Directivei (UE) 2016/943.

(35)Articolul 19a alineatul (1) şi articolul 29a alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE prevăd obligaţia ca întreprinderile să includă în raportările lor de informaţii nefinanciare trimiteri la sumele raportate în situaţiile financiare anuale şi explicaţii suplimentare cu privire la acestea. Articolele menţionate nu prevăd însă obligaţia ca întreprinderile să facă trimiteri la alte informaţii din raportul administratorilor sau să adauge explicaţii suplimentare la informaţiile respective. Aşadar, în prezent există o lipsă de coerenţă între informaţiile nefinanciare raportate şi restul informaţiilor prezentate în raportul administratorilor. Este necesar să se stabilească cerinţe clare cu privire la acest aspect.

(36)Articolul 19a alineatul (1) şi articolul 29a alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE prevăd obligaţia ca întreprinderile să furnizeze o explicaţie clară şi motivată cu privire la opţiunea de a nu pune în aplicare politici în legătură cu unul sau mai multe dintre aspectele enumerate la articolele respective, în cazul în care întreprinderea nu face acest lucru. Faptul că prezentările de informaţii privind politicile pe care întreprinderile le pot avea sunt tratate diferit de celelalte domenii de raportare prevăzute în articolele respective a creat confuzie în rândul întreprinderilor care fac raportarea şi nu a ajutat la îmbunătăţirea calităţii informaţiilor raportate. Prin urmare, nu este necesar să se menţină un astfel de tratament diferit al politicilor în directiva respectivă. Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să stabilească informaţiile care trebuie prezentate în legătură cu fiecare dintre domeniile de raportare menţionate la articolele 19a şi 29a din Directiva 2013/34/UE astfel cum este modificată prin prezenta directivă de modificare.

(37)Întreprinderile care intră în domeniul de aplicare al articolului 19a alineatul (1) şi al articolului 29a alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE se pot baza pe cadre de raportare naţionale, ale Uniunii sau internaţionale şi, în acest caz, trebuie să specifice cadrele pe care s-au bazat. Cu toate acestea, Directiva 2013/34/UE nu prevede obligaţia ca întreprinderile să utilizeze un cadru sau un standard comun de raportare şi nu împiedică întreprinderile să opteze să nu utilizeze niciun cadru sau standard de raportare. În conformitate cu articolul 2 din Directiva 2014/95/UE, la 5 iulie 2017 Comisia a publicat o Comunicare intitulată "Ghid privind raportarea informaţiilor nefinanciare (metodologia de raportare a informaţiilor nefinanciare)" (denumită în continuare "ghidul privind raportarea nefinanciară"), care prevede orientări fără caracter obligatoriu pentru întreprinderile care intră în domeniul de aplicare al directivei respective.

La 17 iunie 2019 Comisia a adoptat orientările sale privind raportarea informaţiilor legate de climă, care conţin orientări suplimentare, în special cu privire la raportarea informaţiilor legate de climă. Respectivele orientări privind raportarea informaţiilor legate de climă au inclus în mod explicit recomandările Grupului operativ pentru prezentarea de informaţii financiare legate de climă. Dovezile disponibile indică faptul că ghidul privind raportarea nefinanciară nu a avut un impact semnificativ asupra calităţii raportării de informaţii nefinanciare de către întreprinderile care intră în domeniul de aplicare al articolelor 19a şi 29a din Directiva 2013/34/UE. Caracterul voluntar al orientărilor înseamnă că întreprinderile sunt libere să hotărască dacă le aplică. Prin urmare, orientările nu pot asigura, de unele singure, comparabilitatea informaţiilor prezentate de diferite întreprinderi sau prezentarea tuturor informaţiilor pe care utilizatorii informaţiilor respective le consideră relevante. Din acest motiv, este nevoie de standarde comune obligatorii de raportare privind durabilitatea prin care să se asigure că informaţiile sunt comparabile şi că sunt prezentate toate informaţiile relevante. Pornind de la principiul dublei perspective asupra pragului de semnificaţie, standardele ar trebui să acopere toate informaţiile care sunt semnificative pentru utilizatorii informaţiilor respective. Sunt necesare, de asemenea, standarde comune de raportare privind durabilitatea care să permită asigurarea şi digitalizarea raportării privind durabilitatea şi să faciliteze supravegherea şi asigurarea respectării acestora.

Elaborarea unor standarde comune obligatorii de raportare privind durabilitatea este necesară pentru a se ajunge la o situaţie în care informaţiile privind durabilitatea au un statut comparabil cu cel al informaţiilor financiare. Adoptarea de standarde de raportare privind durabilitatea prin intermediul actelor delegate ar asigura o raportare armonizată privind durabilitatea în întreaga Uniune. Ca urmare, o întreprindere ar respecta cerinţele de raportare privind durabilitatea prevăzute de Directiva 2013/34/UE efectuând raportarea în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea. Atunci când se definesc astfel de standarde, este esenţial să se acorde atenţia cuvenită, în cea mai mare măsură posibilă, principalelor standarde de raportare privind durabilitatea utilizate la nivel mondial, fără a reduce nivelul obiectivelor prezentei directive de modificare şi al actelor delegate adoptate în temeiul acesteia.

(38)Niciun standard sau cadru existent nu răspunde nevoilor Uniunii de raportare privind durabilitatea. Informaţiile care trebuie furnizate în temeiul Directivei 2013/34/UE trebuie să acopere informaţiile relevante din fiecare perspectivă asupra pragului de semnificaţie, trebuie să se refere la toate aspectele de durabilitate şi trebuie să fie aliniate, după caz, la alte obligaţii prevăzute de dreptul Uniunii de a prezenta informaţii privind durabilitatea, inclusiv la obligaţiile prevăzute în Regulamentele (UE) 2019/2088 şi (UE) 2020/852. În plus, standardele obligatorii de raportare privind durabilitatea pentru întreprinderile din Uniune ar trebui să fie proporţionale cu nivelul de ambiţie al Pactului verde şi cu obiectivul Uniunii de realizare a neutralităţii climatice până în 2050, precum şi cu obiectivele intermediare în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1119. Prin urmare, este necesar să se confere Comisiei competenţa de a adopta standarde de raportare privind durabilitatea la nivelul Uniunii, care să permită adoptarea lor rapidă şi să asigure concordanţa conţinutului standardelor respective de raportare privind durabilitatea cu nevoile Uniunii.

(39)Grupul Consultativ European pentru Raportare Financiară (EFRAG) este o asociaţie nonprofit înfiinţată în temeiul dreptului belgian, care serveşte interesului public, oferind consultanţă Comisiei cu privire la aprobarea standardelor internaţionale de raportare financiară. EFRAG a dobândit o reputaţie de centru european de specialitate în materie de raportare de către întreprinderi şi se află într-o poziţie bună pentru a promova coordonarea dintre standardele de raportare privind durabilitatea ale Uniunii şi iniţiativele internaţionale care urmăresc să dezvolte standarde coerente la nivel mondial. În martie 2021, un grup operativ multipartit înfiinţat de EFRAG a publicat recomandări referitoare la posibila elaborare a unor standarde de raportare privind durabilitatea pentru Uniune. Respectivele recomandări conţin propuneri de elaborare a unui set coerent şi cuprinzător de standarde de raportare privind durabilitatea, care să acopere toate aspectele de durabilitate dintr-o dublă perspectivă asupra pragului de semnificaţie. Respectivele recomandări conţin, de asemenea, o foaie de parcurs detaliată pentru elaborarea unor astfel de standarde, precum şi propuneri de consolidare reciprocă a cooperării dintre iniţiativele de stabilire a unor standarde la nivel mondial şi iniţiativele Uniunii de stabilire a standardelor. În martie 2021, preşedintele Consiliului de administraţie al EFRAG a publicat recomandări privind posibile modificări în materie de guvernanţă ale EFRAG, în cazul în care i s-ar solicita să elaboreze un aviz tehnic asupra standardelor de raportare privind durabilitatea. Printre recomandările preşedintelui Consiliului de administraţie al EFRAG se numără crearea, în cadrul EFRAG, a unui nou pilon al raportării privind durabilitatea, fără a se modifica însă în mod semnificativ actualul pilon al raportării financiare. În martie 2022, Adunarea generală a EFRAG a numit membrii nou-creatului consiliu pentru raportarea privind durabilitatea al EFRAG. Atunci când adoptă standarde de raportare privind durabilitatea, Comisia ar trebui să ţină seama de avizul tehnic pe care îl va elabora EFRAG.

Pentru a asigura standarde de înaltă calitate care să contribuie la binele public european şi să răspundă nevoilor întreprinderilor şi ale utilizatorilor informaţiilor raportate, EFRAG ar trebui să dispună de fonduri publice suficiente care să îi asigure independenţa. Avizul său tehnic ar trebui să fie elaborat respectându-se în mod corespunzător procedurile, supravegherea publică şi transparenţa, să utilizeze cunoştinţele de specialitate ale unei selecţii reprezentative echilibrate a părţilor interesate relevante, inclusiv întreprinderi, investitori, organizaţii ale societăţii civile şi sindicate, şi ar trebui să fie însoţit de analize cost-beneficiu. Participarea la activitatea EFRAG la nivel tehnic ar trebui să fie condiţionată de competenţe de specialitate cu privire la raportarea privind durabilitatea şi nu ar trebui să fie condiţionată de nicio contribuţie financiară, fără a aduce atingere participării organismelor publice şi a organizaţiilor naţionale de standardizare la activitatea respectivă. Ar trebui garantat un proces transparent de evitare a conflictelor de interese. Pentru a se asigura că standardele Uniunii de raportare privind durabilitatea ţin seama de opiniile statelor membre, Comisia ar trebui, înainte de adoptarea standardelor respective, să consulte Grupul de experţi al statelor membre pentru finanţarea durabilă, menţionat în Regulamentul (UE) 2020/852 (denumit în continuare "Grupul de experţi al statelor membre pentru finanţarea durabilă"), şi Comitetul de reglementare contabilă, menţionat în Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (²³) (denumit în continuare "Comitetul de reglementare contabilă"), în legătură cu avizul tehnic al EFRAG.

Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe (ESMA), Autoritatea bancară europeană (ABE) şi Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale (EIOPA) joacă un rol în elaborarea standardelor tehnice de reglementare în temeiul Regulamentului (UE) 2019/2088 şi este necesar să existe o coerenţă între respectivele standarde tehnice de reglementare şi standardele de raportare privind durabilitatea. În temeiul Regulamentului (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (²⁴), ESMA joacă, de asemenea, un rol în promovarea convergenţei în materie de supraveghere la asigurarea respectării raportării la nivel de întreprindere de către emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune şi care vor trebui să raporteze în conformitate cu standardele respective de raportare privind durabilitatea. Prin urmare, ESMA, ABE şi EIOPA ar trebui să aibă obligaţia de a emite un aviz asupra avizului tehnic al EFRAG. Astfel de avize ar trebui să fie furnizate în termen de două luni de la data primirii solicitării din partea Comisiei. În plus, Comisia ar trebui să consulte Agenţia Europeană de Mediu, Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, BCE, Comitetul Organismelor Europene de Supraveghere a Auditului (COESA) şi Platforma privind finanţarea durabilă, pentru a se asigura că standardele de raportare privind durabilitatea sunt coerente cu politicile relevante şi dreptul relevant al Uniunii. În cazul în care oricare dintre entităţile respective decide să prezinte un aviz, acesta ar trebui depus în termen de două luni de la data consultării organismului de către Comisie.

(41)Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să fie în concordanţă cu alte acte legislative ale Uniunii. Standardele respective ar trebui, în special, să fie aliniate la cerinţele de prezentare de informaţii prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/2088 şi ar trebui să ţină seama de indicatorii şi metodologiile subiacente prevăzute în diferitele acte delegate adoptate în temeiul Regulamentului (UE) 2020/852, de cerinţele de prezentare de informaţii aplicabile administratorilor de indici de referinţă în temeiul Regulamentului (UE) 2016/1011 al Parlamentului European şi al Consiliului (²⁵), de standardele minime pentru construirea indicilor UE de referinţă pentru activităţile de tranziţie climatică şi a indicilor UE de referinţă aliniaţi la Acordul de la Paris, precum şi de orice activitate desfăşurată de ABE în ceea ce priveşte punerea în aplicare a cerinţelor de prezentare de informaţii prevăzute în cadrul pilonului III din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Standardele ar trebui să ţină seama de dreptul Uniunii în domeniul mediului, inclusiv de Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (²⁶) şi de Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (²⁷), precum şi de Recomandarea 2013/179/UE a Comisiei (²⁸), de anexele la aceasta şi de actualizările lor. Ar trebui să se ţină seama şi de alte acte legislative relevante ale Uniunii, inclusiv de Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (²⁹), precum şi de alte cerinţe prevăzute în dreptul Uniunii pentru întreprinderi în ceea ce priveşte sarcinile directorilor şi obligaţia de diligenţă.

(42)Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să ţină seama de ghidul privind raportarea informaţiilor nefinanciare şi de orientările privind raportarea informaţiilor legate de climă. De asemenea, ele ar trebui să ţină seama şi de alte cerinţe de raportare din Directiva 2013/34/UE care nu sunt direct legate de durabilitate, cu scopul de a-i ajuta pe utilizatorii informaţiilor raportate să înţeleagă mai bine dezvoltarea, performanţa, poziţia şi impactul întreprinderii, prin maximizarea legăturilor dintre informaţiile privind durabilitatea şi alte informaţii raportate în conformitate cu Directiva 2013/34/UE.

(43)Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să fie proporţionale şi nu ar trebui să impună o sarcină administrativă inutilă societăţilor care sunt obligate să le utilizeze. Pentru a reduce la minimum perturbările pentru întreprinderile care raportează deja informaţii privind durabilitatea, standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să ţină seama, după caz, de standardele şi cadrele existente pentru raportarea şi contabilitatea privind durabilitatea. Astfel de standarde şi de cadre existente includ Iniţiativa de Raportare Globală, Consiliul pentru standardele de contabilitate pentru durabilitate, Consiliul internaţional pentru raportarea integrată, Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate, Grupul operativ pentru prezentarea de informaţii financiare legate de climă, Consiliul pentru standardele de informare privind emisiile de dioxid de carbon şi CDP, fostul Proiect de informare privind emisiile de dioxid de carbon.

Standardele Uniunii ar trebui să ţină seama de orice standard de raportare privind durabilitatea elaborat sub auspiciile Fundaţiei pentru standarde internaţionale de raportare financiară. Pentru a evita fragmentarea legislativă inutilă care ar putea avea consecinţe negative pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea la nivel mondial, standardele de raportare privind durabilitatea ale Uniunii ar trebui să contribuie la procesul de convergenţă a standardelor de raportare privind durabilitatea la nivel mondial prin sprijinirea activităţii Consiliului pentru standarde internaţionale de durabilitate (ISSB). Standardele de raportare privind durabilitatea ale Uniunii ar trebui să reducă riscul inconsecvenţei cerinţelor de raportare pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea la nivel mondial prin integrarea conţinutului standardelor de referinţă globale care urmează să fie elaborate de ISSB, în măsura în care conţinutul respectivelor standarde de referinţă este în concordanţă cu cadrul juridic al Uniunii şi cu obiectivele Pactului verde.

(44)În Pactul verde, Comisia s-a angajat să sprijine întreprinderile şi alte părţi interesate în elaborarea unor practici standardizate de contabilizare a capitalului natural, atât la nivelul Uniunii, cât şi la nivel internaţional, cu scopul de a asigura o gestionare adecvată a riscurilor de mediu şi a oportunităţilor de atenuare a acestora şi de a reduce costurile aferente tranzacţiilor.

Proiectul Transparent sponsorizat în cadrul programului pentru mediu şi politici climatice (programul LIFE) instituit prin Regulamentul (UE) 2021/783 al Parlamentului European şi al Consiliului (³⁰) elaborează prima metodologie de contabilizare a capitalului natural, care va facilita compararea metodelor existente şi le va face mai transparente, coborând, în acelaşi timp, pragul pe care societăţile trebuie să îl atingă pentru adoptarea şi utilizarea sistemelor în sprijinul adaptării activităţii lor la exigenţele viitorului. Protocolul privind capitalul natural este, de asemenea, o referinţă importantă în domeniul contabilizării capitalului natural. Deşi servesc în principal la consolidarea deciziilor de gestionare internă, metodele de contabilizare a capitalului natural ar trebui luate în considerare în mod corespunzător la stabilirea standardelor de raportare privind durabilitatea. Unele metodologii de contabilizare a capitalului natural urmăresc să atribuie o valoare monetară impactului activităţilor societăţilor asupra mediului, ceea ce poate ajuta utilizatorii informaţiilor privind durabilitatea să înţeleagă mai bine un asemenea impact. Prin urmare, este oportun ca standardele de raportare privind durabilitatea să poată include indicatori monetizaţi ai impactului asupra durabilităţii, dacă acest lucru este considerat necesar.

(45)Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui, de asemenea, să ţină seama de principiile şi cadrele recunoscute la nivel internaţional privind conduita profesională responsabilă, responsabilitatea socială a întreprinderilor şi dezvoltarea durabilă, inclusiv obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, Principiile directoare ale ONU privind afacerile şi drepturile omului, Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaţionale, Orientările OCDE privind diligenţa necesară pentru o conduită responsabilă în afaceri şi orientările sectoriale conexe, Pactul mondial, Declaraţia tripartită de principii a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) privind întreprinderile multinaţionale şi politica socială, standardul ISO 26000 privind responsabilitatea socială şi principiile ONU pentru investiţii responsabile.

(46)Ar trebui să se asigure faptul că informaţiile raportate de întreprinderi în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea răspund nevoilor utilizatorilor şi nu creează întreprinderilor care raportează şi celor afectaţi indirect ca parte a lanţului valoric al respectivelor întreprinderi o sarcină disproporţionată din punctul de vedere al eforturilor şi costurilor. Prin urmare, standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să specifice informaţiile pe care trebuie să le prezinte întreprinderile cu privire la toţi factorii de mediu semnificativi, inclusiv la impactul acestora asupra climei, a aerului, a solului, a apei şi a biodiversităţii, precum şi cu privire la dependenţa lor de aceste elemente. Regulamentul (UE) 2020/852 prevede o clasificare a obiectivelor de mediu ale Uniunii.

Din motive de coerenţă, este oportun să se utilizeze o clasificare similară pentru identificarea factorilor de mediu care ar trebui abordaţi de standardele de raportare privind durabilitatea. Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să ia în considerare şi să specifice orice informaţie geografică sau alte informaţii contextuale pe care întreprinderile ar trebui să le prezinte pentru a oferi o înţelegere a principalului lor impact asupra aspectelor de durabilitate şi a principalelor riscuri pentru întreprindere care decurg din aspectele de durabilitate. Atunci când se precizează informaţiile privind factorii de mediu pe care trebuie să le prezinte întreprinderile, ar trebui asigurată concordanţa cu definiţiile prevăzute la articolul 2 din Regulamentul (UE) 2020/852 şi cu cerinţele de raportare prevăzute la articolul 8 din respectivul regulament şi în actele delegate adoptate în temeiul regulamentului respectiv.

(47)În ceea ce priveşte informaţiile legate de climă, utilizatorii sunt interesaţi să cunoască riscurile fizice şi de tranziţie ale întreprinderilor şi rezilienţa acestora şi planurile de adaptare la diferite scenarii climatice şi la obiectivul de neutralitate climatică al Uniunii până în 2050. Aceştia sunt interesaţi, de asemenea, de nivelul şi domeniul de aplicare al emisiilor şi al absorbţiilor de GES atribuite întreprinderii, inclusiv de măsura în care întreprinderea utilizează compensările şi de sursa acestor compensări. Realizarea unei economii neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei face necesară alinierea standardelor de contabilizare şi de compensare a emisiilor de GES. Utilizatorii au nevoie de informaţii fiabile cu privire la compensări, care să răspundă preocupărilor legate de posibilitatea unei duble contabilizări şi a unor supraestimări, având în vedere riscurile pe care dubla contabilizare şi supraestimările le pot crea pentru realizarea obiectivelor legate de climă. Utilizatorii sunt, de asemenea, interesaţi să cunoască şi eforturile pe care le-au depus întreprinderile pentru a reduce în mod efectiv emisiile de GES absolute ca parte a strategiilor lor de atenuare a schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea, inclusiv emisiile de categoriile 1, 2 şi, unde este cazul, de categoria 3.

(48)Realizarea unei economii neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei şi circulare, lipsite de poluare difuză, necesită mobilizarea deplină a tuturor sectoarelor economice. Reducerea consumului de energie şi mărirea eficienţei energetice sunt esenţiale în acest sens, deoarece energia este utilizată în toate lanţurile de aprovizionare. Prin urmare, aspectele energetice ar trebui să fie luate în considerare în mod corespunzător în standardele de raportare privind durabilitatea, în special în ceea ce priveşte aspectele legate de mediu, inclusiv cele legate de climă.

(49)Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să specifice informaţiile pe care întreprinderile ar trebui să le prezinte cu privire la factorii sociali, inclusiv condiţiile de muncă, implicarea partenerilor sociali, negocierile colective, egalitatea, nediscriminarea, diversitatea şi incluziunea şi drepturile omului. Astfel de informaţii ar trebui să se refere la impactul întreprinderii asupra oamenilor, inclusiv asupra lucrătorilor, şi asupra sănătăţii umane. Informaţiile pe care întreprinderile le prezintă cu privire la drepturile omului ar trebui să includă informaţii cu privire la munca forţată şi munca copiilor în lanţurile lor valorice, acolo unde este cazul. Cerinţele de raportare privind durabilitatea referitoare la munca forţată nu ar trebui să exonereze autorităţile publice de responsabilitatea lor de a aborda, prin intermediul politicii comerciale şi al mijloacelor diplomatice, problema importului de mărfuri produse ca urmare a încălcărilor drepturilor omului, inclusiv a muncii forţate. Întreprinderile ar trebui, de asemenea, să fie în măsură să raporteze cu privire la posibilele riscuri şi tendinţe în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi veniturile.

Standardele de raportare privind durabilitatea care abordează aspecte sociale ar trebui să specifice informaţiile pe care întreprinderile ar trebui să le prezinte în ceea ce priveşte principiile Pilonului european al drepturilor sociale care sunt relevante pentru întreprinderi, inclusiv egalitatea de şanse pentru toţi şi condiţiile de muncă. Planul de acţiune privind Pilonul european al drepturilor sociale, adoptat de către Comisie în 4 martie 2021, solicită cerinţe mai stricte de raportare de către întreprinderi cu privire la aspectele sociale. Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să specifice, de asemenea, informaţiile pe care întreprinderile ar trebui să le prezinte cu privire la drepturile omului, libertăţile fundamentale, principiile democratice şi standardele stabilite în Carta internaţională a drepturilor omului şi în alte convenţii fundamentale ale ONU privind drepturile omului, inclusiv Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, Declaraţia ONU privind drepturile popoarelor indigene, Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, în Declaraţia OIM cu privire la principiile şi drepturile fundamentale la locul de muncă, în convenţiile fundamentale ale OIM, în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Carta socială europeană şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Raportarea efectuată cu privire la factorii sociali, precum şi la factorii de mediu şi de guvernanţă ar trebui să fie proporţională cu domeniul de aplicare şi cu obiectivele prezentei directive de modificare. Standardele de raportare privind durabilitatea care abordează egalitatea de gen şi plata egală pentru muncă de valoare egală ar trebui să specifice, printre altele, informaţiile care trebuie raportate cu privire la diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi, ţinând seama de alte acte legislative relevante ale Uniunii. Standardele de raportare privind durabilitatea care abordează ocuparea forţei de muncă şi incluziunea persoanelor cu dizabilităţi ar trebui să specifice, printre altele, informaţiile care trebuie raportate cu privire la măsurile de accesibilitate luate de întreprindere.

Standardele de raportare privind durabilitatea care abordează formarea şi dezvoltarea competenţelor ar trebui să specifice, printre altele, informaţiile care trebuie raportate cu privire la proporţia şi defalcarea pe categorii a lucrătorilor care participă la formare. Standardele de raportare privind durabilitatea care abordează negocierea colectivă ar trebui să specifice, printre altele, informaţiile care trebuie divulgate cu privire la existenţa comitetelor de întreprindere, precum şi cu privire la existenţa contractelor colective de muncă şi la proporţia lucrătorilor care sunt supuşi unor astfel de acorduri. Standardele de raportare privind durabilitatea care abordează participarea lucrătorilor ar trebui să specifice, printre altele, informaţiile care trebuie făcute publice cu privire la participarea lucrătorilor în consiliile de administraţie şi de supraveghere. Standardele de raportare privind durabilitatea care abordează diversitatea ar trebui să specifice, printre altele, informaţiile care trebuie raportate cu privire la diversitatea de gen la nivelul conducerii superioare şi la numărul de membri ai sexului subreprezentat în consiliile lor de administraţie.

(50)Utilizatorii au nevoie de informaţii cu privire la factorii de guvernanţă. Factorii de guvernanţă cei mai relevanţi pentru utilizatori sunt menţionaţi în cadre de raportare de referinţă, cum ar fi Iniţiativa de Raportare Globală şi Grupul operativ pentru prezentarea de informaţii financiare legate de climă, precum şi în cadre globale de referinţă, cum ar fi Principiile de guvernanţă globală ale Reţelei internaţionale pentru guvernanţă corporativă şi Principiile OCDE/G20 privind guvernanţa corporativă. Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să specifice informaţiile pe care întreprinderile ar trebui să le prezinte cu privire la factorii de guvernanţă. Astfel de informaţii ar trebui să vizeze rolul organelor de administraţie, de conducere şi de supraveghere ale unei întreprinderi în ceea ce priveşte aspectele de durabilitate, cunoştinţele de specialitate şi competenţele necesare pentru a îndeplini rolul respectiv sau accesul organelor respective la astfel de cunoştinţe de specialitate şi de competenţe, dacă societatea dispune de o politică în ceea ce priveşte stimulentele care sunt oferite membrilor organismelor respective şi care sunt legate de aspectele de durabilitate, precum şi informaţii privind sistemele de control intern şi de gestionare a riscurilor ale unei întreprinderi în ceea ce priveşte procesul de raportare privind durabilitatea. Utilizatorii au nevoie, de asemenea, de informaţii cu privire la cultura corporativă a întreprinderilor şi la abordarea eticii în afaceri, care sunt elemente recunoscute ale cadrelor de referinţă privind guvernanţa corporativă, cum ar fi Principiile de guvernanţă globală ale Reţelei internaţionale pentru guvernanţă corporativă, inclusiv de informaţii despre combaterea corupţiei şi a mitei şi despre activităţile şi angajamentele întreprinderii prin care se urmăreşte exercitarea influenţei politice a acesteia, inclusiv activităţile sale de lobby.

Informaţiile privind conducerea întreprinderii şi calitatea relaţiilor cu clienţii, cu furnizorii şi cu comunităţile afectate de activităţile întreprinderii îi ajută pe utilizatori să înţeleagă riscurile unei întreprinderi privind aspectele de durabilitate, precum şi impactul său asupra acestor aspecte. Informaţiile privind relaţiile cu furnizorii includ practicile de plată referitoare la data sau perioada de plată, rata dobânzii penalizatoare pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor sau compensaţia pentru costurile de recuperare menţionate în Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (³¹). În fiecare an, mii de întreprinderi, în special întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri), suportă o sarcină administrativă şi financiară deoarece sunt plătite cu întârziere sau nu sunt plătite deloc. În cele din urmă, întârzierea plăţilor duce la insolvenţă şi faliment, ceea ce are efecte distructive asupra întregului lanţ valoric. Creşterea nivelului de informare cu privire la practicile de plată ar trebui să permită altor întreprinderi să identifice plătitori prompţi şi de încredere, să detecteze practicile de plată neechitabile, să acceseze informaţii cu privire la întreprinderile cu care desfăşoară activităţi comerciale şi să negocieze condiţii de plată mai echitabile.

(51)Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să promoveze o viziune mai integrată a tuturor informaţiilor publicate de întreprinderi în raportul administratorilor, pentru a-i ajuta pe utilizatorii informaţiilor respective să înţeleagă mai bine dezvoltarea, performanţa, poziţia şi impactul întreprinderii. Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să facă distincţia, după caz, între informaţiile pe care întreprinderile ar trebui să le prezinte atunci când raportează la nivel individual şi informaţiile pe care întreprinderile ar trebui să le prezinte atunci când raportează la nivel de grup. Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să conţină, de asemenea, orientări pentru întreprinderi cu privire la procesul de identificare a informaţiilor privind durabilitatea care ar trebui incluse în raportul administratorilor, deoarece o întreprindere ar trebui să aibă obligaţia de a prezenta doar informaţiile relevante pentru înţelegerea impactului acesteia asupra aspectelor de durabilitate, precum şi informaţiile relevante pentru înţelegerea modului în care aspectele de durabilitate îi afectează dezvoltarea, performanţa şi poziţia.

(52)Statele membre ar trebui să se asigure că raportarea privind durabilitatea se realizează în conformitate cu drepturile lucrătorilor la informare şi consultare. Prin urmare, conducerea întreprinderii ar trebui să informeze reprezentanţii lucrătorilor la nivelul corespunzător şi să discute cu aceştia despre informaţiile relevante şi mijloacele de obţinere şi verificare a informaţiilor privind durabilitatea. Acest lucru implică, în sensul prezentei directive de modificare, stabilirea unui dialog şi a unui schimb de opinii între reprezentanţii lucrătorilor şi conducerea centrală sau orice alt nivel de conducere care ar putea fi mai adecvat, într-un moment, într-un mod şi cu un conţinut care să le permită reprezentanţilor lucrătorilor să îşi exprime opinia. Opinia acestora ar trebui comunicată, după caz, organelor de administraţie, de conducere sau de supraveghere relevante.

(53)Întreprinderile din acelaşi sector sunt adesea expuse unor riscuri similare legate de durabilitate şi au adesea un impact similar asupra societăţii şi a mediului. Comparaţiile dintre întreprinderile din acelaşi sector sunt deosebit de valoroase pentru investitori şi alţi utilizatori ai informaţiilor privind durabilitatea. Prin urmare, standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să specifice atât informaţiile pe care întreprinderile din toate sectoarele ar trebui să le prezinte, cât şi informaţiile pe care întreprinderile ar trebui să le prezinte în funcţie de sectorul lor de activitate. Standardele sectoriale de raportare privind durabilitatea sunt deosebit de importante în cazul sectoarelor asociate cu riscuri ridicate în materie de durabilitate sau cu efecte asupra mediului, a drepturilor omului şi a guvernanţei, inclusiv sectoarele enumerate în secţiunile A-H şi în secţiunea L din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului (³²), precum şi în cazul activităţilor relevante din cadrul sectoarelor respective. Atunci când adoptă standarde sectoriale de raportare privind durabilitatea, Comisia ar trebui să se asigure că informaţiile specificate de respectivele standarde de raportare privind durabilitatea sunt proporţionale cu amploarea riscurilor şi a impactului asociat aspectelor de durabilitate specifice fiecărui sector, ţinând seama de faptul că riscurile şi impactul pentru anumite sectoare sunt mai mari decât pentru altele. Comisia ar trebui să ţină seama şi de faptul că nu toate activităţile din cadrul acestor sectoare sunt în mod necesar asociate cu riscuri ridicate sau un impact ridicat în materie de durabilitate. Pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în sectoare care se bazează în special pe resurse naturale, standardele sectoriale de raportare privind durabilitatea ar impune prezentarea impactului legat de natură asupra biodiversităţii şi a ecosistemelor şi a riscurilor legate de natură pentru acestea.

Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui, de asemenea, să ţină seama de dificultăţile cu care se pot confrunta întreprinderile în ceea ce priveşte colectarea de informaţii de la actorii din întregul lor lanţ valoric, în special de la furnizorii care sunt întreprinderi mici sau mijlocii şi de la furnizorii de pe pieţele şi din economiile emergente. Standardele de raportare privind durabilitatea ar trebui să specifice prezentările de informaţii privind lanţurile valorice care sunt proporţionale şi relevante în raport cu amploarea şi complexitatea activităţilor întreprinderilor şi cu capacităţile şi caracteristicile întreprinderilor din lanţurile valorice, în special capacităţile şi caracteristicile întreprinderilor care nu sunt supuse cerinţelor în materie de raportare privind durabilitatea prevăzute în prezenta directivă de modificare. Standardele de raportare privind durabilitatea nu ar trebui să specifice prezentări de informaţii care le-ar impune întreprinderilor să obţină din partea întreprinderilor mici şi mijlocii din lanţul lor valoric informaţii care depăşesc informaţiile care trebuie prezentate în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere niciunei cerinţe a Uniunii impuse întreprinderilor de a desfăşura un proces de diligenţă necesară.

(54)Pentru a răspunde în timp util nevoilor de informare ale utilizatorilor şi având în vedere, în special, urgenţa de a răspunde nevoilor de informare ale participanţilor la pieţele financiare care sunt supuşi cerinţelor prevăzute în actele delegate adoptate în temeiul articolului 4 alineatele (6) şi (7) din Regulamentul (UE) 2019/2088, Comisia ar trebui să adopte un prim set de standarde de raportare privind durabilitatea prin intermediul unor acte delegate până la 30 iunie 2023. Setul respectiv de standarde de raportare privind durabilitatea ar trebui să precizeze informaţiile pe care întreprinderile ar trebui să le prezinte în ceea ce priveşte toate domeniile de raportare şi aspectele de durabilitate şi de care participanţii la piaţa financiară au nevoie pentru a respecta obligaţiile de informare prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/2088. Comisia ar trebui să adopte, până la 30 iunie 2024, un al doilea set de standarde de raportare privind durabilitatea prin intermediul unor acte delegate, care să precizeze informaţiile suplimentare pe care întreprinderile ar trebui să le prezinte cu privire la aspectele de durabilitate şi la domeniile de raportare, acolo unde este necesar, şi informaţiile specifice sectorului în care îşi desfăşoară activitatea o întreprindere. Comisia ar trebui să revizuiască respectivele standarde de raportare privind durabilitatea, inclusiv standardele de raportare privind durabilitatea pentru întreprinderile mici şi mijlocii, o dată la trei ani pentru a ţine seama de evoluţiile relevante, inclusiv de evoluţia standardelor internaţionale.

(55)Directiva 2013/34/UE nu prevede ca întreprinderile să furnizeze raportul administratorilor în format digital, ceea ce îngreunează posibilitatea de a localiza şi de a utiliza informaţiile raportate. Utilizatorii de informaţii privind durabilitatea se aşteaptă din ce în ce mai mult ca aceste informaţii să poată fi găsite, comparate şi citite automat în formate digitale. Statele membre ar trebui să poată solicita întreprinderilor care sunt supuse cerinţelor de raportare privind durabilitatea din Directiva 2013/34/UE să pună în mod gratuit la dispoziţia publicului, pe website-urile lor de internet, rapoartele administratorilor. Digitalizarea creează oportunităţi de exploatare a informaţiilor într-un mod mai eficient şi are potenţialul de a genera economii semnificative de costuri atât pentru utilizatori, cât şi pentru întreprinderi. Digitalizarea permite, de asemenea, centralizarea datelor la nivelul Uniunii şi al statelor membre, într-un format deschis şi accesibil, care facilitează citirea şi permite compararea datelor. Prin urmare, întreprinderile ar trebui să aibă obligaţia de a-şi întocmi rapoartele administratorilor în formatul de raportare electronic specificat la articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2019/815 al Comisiei (³³), şi de a-şi marca raportarea privind durabilitatea, inclusiv prezentările de informaţii necesare în temeiul articolului 8 din Regulamentul (UE) 2020/852, în conformitate cu formatul de raportare electronic specificat în Regulamentul delegat (UE) 2019/815 odată ce acesta este stabilit.

Va fi necesară o taxonomie digitală pentru standardele Uniunii de raportare privind durabilitatea pentru a permite marcarea informaţiilor raportate în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea respective. Aceste cerinţe ar trebui să contribuie la activitatea privind digitalizarea, anunţată de Comisie în Comunicarea sa din 19 februarie 2020 intitulată "O strategie europeană privind datele" şi în Comunicarea sa din 24 septembrie 2020 intitulată "Strategia UE privind finanţele digitale". Aceste cerinţe ar completa, de asemenea, crearea unui punct unic de acces european (PUAE) pentru informaţiile publice referitoare la întreprinderi, astfel cum se prevede în Comunicarea Comisiei din 24 septembrie 2020 intitulată "O uniune a pieţelor de capital pentru cetăţeni şi întreprinderi – un nou plan de acţiune", în care se ia în considerare, de asemenea, necesitatea de a furniza informaţii comparabile într-un format digital.

(57)Articolul 19a alineatul (4) din Directiva 2013/34/UE permite statelor membre să scutească întreprinderile de obligaţia de a include în raportul administratorilor declaraţia nefinanciară prevăzută la articolul 19a alineatul (1) din directiva respectivă. Statele membre pot face acest lucru în cazul în care întreprinderea în cauză întocmeşte un raport separat care este publicat împreună cu raportul administratorilor în conformitate cu articolul 30 din directiva respectivă sau în cazul în care raportul este pus la dispoziţia publicului pe website-ul întreprinderii într-un termen rezonabil care nu depăşeşte şase luni de la data bilanţului şi este menţionat în raportul administratorilor. Aceeaşi posibilitate există şi pentru declaraţia nefinanciară consolidată menţionată în Directiva 2013/34/UE. Douăzeci de state membre au utilizat această opţiune. Posibilitatea de a publica un raport separat împiedică însă disponibilitatea informaţiilor care fac legătura între informaţiile financiare şi informaţiile privind aspectele de durabilitate. De asemenea, este îngreunată astfel posibilitatea utilizatorilor de a localiza şi de a accesa informaţiile, în special pentru investitori, care sunt interesaţi atât de informaţiile financiare, cât şi de cele privind durabilitatea. Eventualele momente diferite de publicare a informaţiilor financiare şi a informaţiilor privind durabilitatea exacerbează această problemă. Publicarea într-un raport separat poate, de asemenea, să dea impresia, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, că informaţiile privind durabilitatea aparţin unei categorii de informaţii mai puţin relevante, ceea ce poate avea un impact negativ asupra percepţiei privind fiabilitatea informaţiilor. Prin urmare, întreprinderile ar trebui să raporteze informaţiile privind durabilitatea într-o secţiune specifică şi clar identificabilă a raportului administratorilor, iar statelor membre nu ar trebui să li se mai permită să scutească întreprinderile de obligaţia de a include în raportul administratorilor informaţii privind aspectele de durabilitate.

O astfel de obligaţie ar contribui, de asemenea, la clarificarea rolului pe care autorităţile naţionale competente îl au în supravegherea raportării privind durabilitatea, ca parte a raportului administratorilor întocmit în conformitate cu Directiva 2004/109/CE. În plus, întreprinderile care au obligaţia de a raporta informaţii privind durabilitatea nu ar trebui în niciun caz să fie scutite de obligaţia de a publica raportul administratorilor, deoarece este important să se asigure că informaţiile privind durabilitatea sunt puse la dispoziţia publicului.

(58)Articolul 20 din Directiva 2013/34/UE prevede ca întreprinderile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune să includă în raportul administratorilor o declaraţie privind guvernanţa corporativă, care trebuie să conţină, printre alte informaţii, o descriere a politicii de diversitate aplicate de întreprindere în ceea ce priveşte organele sale de administraţie, de conducere şi de supraveghere. Articolul 20 din Directiva 2013/34/UE oferă întreprinderilor flexibilitatea de a decide asupra căror aspecte ale diversităţii raportează. Acesta nu obligă explicit întreprinderile să includă informaţii despre vreun aspect anume al diversităţii. Pentru a se înainta în direcţia unei participări mai echilibrate din punctul de vedere al genului la procesul decizional economic, este necesar să se asigure faptul că întreprinderile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune raportează întotdeauna cu privire la politicile lor privind diversitatea de gen şi la punerea în aplicare a acestora. Însă, pentru a se evita o sarcină administrativă inutilă, întreprinderile respective ar trebui să aibă posibilitatea de a raporta unele dintre informaţiile prevăzute la articolul 20 din Directiva 2013/34/UE odată cu alte informaţii privind durabilitatea. În cazul în care decid să facă acest lucru, declaraţia privind guvernanţa corporativă ar trebui să includă o trimitere la raportarea privind durabilitatea a întreprinderii, iar informaţiile solicitate în temeiul articolului 20 din Directiva 2013/34/UE ar trebui să facă în continuare obiectul cerinţelor de asigurare aferente declaraţiei privind guvernanţa corporativă.

(59)Articolul 33 din Directiva 2013/34/UE prevede ca statele membre să se asigure că membrii organelor de administraţie, de conducere şi de supraveghere ale unei întreprinderi au responsabilitatea colectivă de a se asigura că situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate, raportul administratorilor, raportul consolidat al administratorilor, declaraţia privind guvernanţa corporativă şi declaraţia consolidată privind guvernanţa corporativă sunt întocmite şi publicate în conformitate cu cerinţele directivei respective. Responsabilitatea colectivă respectivă ar trebui extinsă la cerinţele privind digitalizarea prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2019/815, la cerinţa de respectare a standardelor Uniunii de raportare privind durabilitatea şi la cerinţa de a marca raportările privind durabilitatea.

(60)Profesia de asigurare face distincţia între misiunile de asigurare limitată şi misiunile de asigurare rezonabilă. Concluzia unei misiuni de asigurare limitată este furnizată, de obicei, într-o formă negativă de exprimare, conţinând informaţia că practicianul nu a identificat nicio problemă care să îl conducă la concluzia că obiectul a fost prezentat eronat în mod semnificativ. Într-o misiune de asigurare limitată, auditorul efectuează mai puţine teste decât cele efectuate în cadrul unei misiuni de asigurare rezonabilă. Prin urmare, volumul de muncă pentru o misiune de asigurare limitată este mai mic decât în cazul unei misiuni de asigurare rezonabilă. Munca depusă în cadrul unei misiuni de asigurare rezonabilă implică proceduri extinse, inclusiv luarea în considerare a controalelor interne ale întreprinderii raportoare şi testarea de fond, şi, prin urmare, este semnificativ mai mare decât în cazul unei misiuni de asigurare limitată.

Concluzia unei misiuni de asigurare rezonabilă este furnizată, de obicei, într-o formă pozitivă de exprimare şi rezultă în furnizarea unei opinii cu privire la măsurarea obiectului pe baza unor criterii definite în prealabil. Directiva 2013/34/UE prevede ca statele membre să se asigure că auditorul statutar sau firma de audit verifică dacă s-a furnizat declaraţia nefinanciară sau raportul separat. Dispoziţiile menţionate nu cuprind cerinţa ca un prestator independent de servicii de asigurare să verifice informaţiile, deşi permit statelor membre să prevadă o astfel de verificare dacă doresc acest lucru. Absenţa unei cerinţe de asigurare în legătură cu raportarea privind durabilitatea, spre deosebire de cerinţa ca auditorul statutar să efectueze audituri statutare pe baza unei misiuni de asigurare rezonabilă, ar ameninţa credibilitatea informaţiilor prezentate privind durabilitatea, neîndeplinind astfel nevoile utilizatorilor cărora le sunt destinate informaţiile respective. Deşi obiectivul este să existe un nivel similar de asigurare pentru raportarea financiară şi pentru cea privind durabilitatea, absenţa unui standard stabilit de comun acord pentru asigurarea raportării privind durabilitatea creează riscul unei înţelegeri şi al unor aşteptări diferite cu privire la ceea ce ar conţine o misiune de asigurare rezonabilă pentru diferite categorii de informaţii privind durabilitatea, în special în ceea ce priveşte prezentarea de informaţii prospective şi calitative.

Prin urmare, ar trebui avută în vedere o abordare progresivă de mărire a nivelului de asigurare necesar pentru informaţiile privind durabilitatea, începând cu obligaţia impusă auditorului statutar sau firmei de audit de a exprima o opinie cu privire la conformitatea raportării privind durabilitatea cu cerinţele Uniunii, pe baza unei misiuni de asigurare limitată. Respectiva opinie ar trebui să se refere la conformitatea raportării privind durabilitatea cu standardele de raportare ale Uniunii privind durabilitatea, la procesul desfăşurat de întreprindere pentru a identifica informaţiile raportate în temeiul standardelor de raportare privind durabilitatea şi la respectarea cerinţei de a marca raportarea privind durabilitatea. Auditorul ar trebui să evalueze, de asemenea, dacă raportarea întreprinderii respectă cerinţele de raportare prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852. Pentru a asigura o înţelegere comună şi aşteptări comune cu privire la ceea ce ar conţine o misiune de asigurare rezonabilă, auditorul statutar sau firma de audit ar trebui să aibă obligaţia de a exprima o opinie bazată pe o misiune de asigurare rezonabilă cu privire la conformitatea raportării privind durabilitatea cu cerinţele Uniunii, atunci când Comisia adoptă standarde de asigurare pentru asigurarea rezonabilă a raportării privind durabilitatea prin intermediul unor acte delegate până cel târziu la 1 octombrie 2028, în urma unei evaluări pentru a stabili dacă asigurarea rezonabilă este fezabilă pentru auditori şi pentru întreprinderi.

Abordarea progresivă, de la misiunile de asigurare limitată la misiunile de asigurare rezonabilă, ar permite, de asemenea, dezvoltarea progresivă a pieţei de asigurare pentru informaţiile privind durabilitatea şi a practicilor de raportare ale întreprinderilor. În sfârşit, această abordare progresivă ar etapiza creşterea costurilor pentru întreprinderile care raportează, având în vedere că asigurarea raportării privind durabilitatea bazată pe o misiune de asigurare rezonabilă este mai costisitoare decât asigurarea raportării privind durabilitatea bazată pe o misiune de asigurare limitată. Întreprinderile care sunt supuse cerinţelor de raportare privind durabilitatea ar trebui să poată decide să obţină o opinie de asigurare cu privire la raportarea lor privind durabilitatea pe baza unei misiuni de asigurare rezonabilă dacă doresc acest lucru şi, în acest caz, ar trebui să se considere că au respectat obligaţia de a obţine o opinie pe baza unei misiuni de asigurare limitată. Opinia bazată pe o misiune de asigurare rezonabilă privind informaţiile prospective este doar o asigurare că aceste informaţii au fost pregătite în conformitate cu standardele aplicabile.

(61)Auditorii statutari sau firmele de audit verifică deja situaţiile financiare şi raportul administratorilor. Asigurarea raportării privind durabilitatea de către auditorii statutari sau firmele de audit ar contribui la asigurarea conectivităţii dintre informaţiile financiare şi cele privind durabilitatea şi a corelării acestora, ceea ce este deosebit de important pentru utilizatorii informaţiilor privind durabilitatea. Cu toate acestea, există un risc de concentrare suplimentară a pieţei de audit, care ar putea pune în pericol independenţa auditorilor şi ar putea mări onorariile de audit sau onorariile aferente asigurării raportării privind durabilitatea.

Având în vedere rolul-cheie al auditorilor statutari în ceea ce priveşte furnizarea asigurării raportării privind durabilitatea şi asigurarea unor informaţii fiabile privind durabilitatea, Comisia a anunţat că va acţiona pentru a îmbunătăţi şi mai mult calitatea auditului şi pentru a crea o piaţă a auditului mai deschisă şi mai diversificată, acestea fiind condiţii necesare pentru aplicarea cu succes a prezentei directive de modificare. În plus, este de dorit să se ofere întreprinderilor posibilitatea de a alege dintr-o gamă mai largă de prestatori independenţi de servicii de asigurare pentru asigurarea raportării privind durabilitatea. Prin urmare, statelor membre ar trebui să li se permită să acrediteze prestatori independenţi de servicii de asigurare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului (³⁴) pentru emiterea unei opinii de asigurare asupra raportării privind durabilitatea, care ar trebui publicat împreună cu raportul administratorilor. În plus, statelor membre ar trebui să li se ofere posibilitatea de a îi permite unui auditor statutar, altul decât cel care efectuează auditul statutar al situaţiilor financiare, să exprime o opinie de asigurare cu privire la raportarea privind durabilitatea. Mai mult, dacă permit prestatorilor de servicii de asigurare independenţi să efectueze asigurarea raportării privind durabilitatea, statele membre ar trebui, de asemenea, să îi permită unui auditor statutar, altul decât cel care efectuează auditul statutar al situaţiilor financiare, să exprime o opinie de asigurare cu privire la raportarea privind durabilitatea.

Statele membre ar trebui să stabilească cerinţe care să asigure calitatea asigurării raportării privind durabilitatea efectuate de prestatori independenţi de servicii de asigurare şi rezultate coerente în ceea ce priveşte asigurarea raportării privind durabilitatea. Prin urmare, toţi prestatorii independenţi de servicii de asigurare ar trebui să fie supuşi unor cerinţe echivalente cu cerinţele prevăzute în Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European a Consiliului (³⁵) în ceea ce priveşte asigurarea raportării privind durabilitatea, care să fie în acelaşi timp adaptate la caracteristicile prestatorilor independenţi de servicii de asigurare care nu efectuează audituri statutare. În special, statele membre ar trebui să stabilească cerinţe echivalente în ceea ce priveşte formarea şi examinarea, formarea continuă, sistemele de asigurare a calităţii, etica profesională, independenţa, obiectivitatea, confidenţialitatea şi secretul profesional, numirea şi revocarea, organizarea activităţii prestatorilor independenţi de servicii de asigurare, investigaţiile şi sancţiunile, precum şi raportarea neregulilor. Acest lucru ar garanta, de asemenea, condiţii de concurenţă echitabile pentru toate persoanele şi firmele autorizate de statele membre să emită o opinie de asigurare cu privire la raportarea privind durabilitatea, inclusiv pentru auditorii statutari. În cazul în care o întreprindere solicită o opinie din partea unui prestator independent de servicii de asigurare acreditat, altul decât auditorul statutar, cu privire la raportarea sa privind durabilitatea, întreprinderea respectivă nu ar trebui să solicite o opinie de asigurare cu privire la raportarea sa privind durabilitatea şi din partea auditorului statutar.

Prestatorilor independenţi de servicii de asigurare care au fost deja acreditaţi într-un stat membru pentru asigurarea raportării privind durabilitatea ar trebui să li se permită în continuare să facă acest lucru. În mod similar, statele membre ar trebui să se asigure că prestatorii independenţi de servicii de asigurare care, la data aplicării noilor cerinţe privind formarea şi examinarea, se află în proces de acreditare, nu sunt supuşi acestor noi cerinţe de acreditare, cu condiţia să încheie procesul respectiv în termen de doi ani de la data aplicării acestor noi cerinţe. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să se asigure că toţi prestatorii independenţi de servicii de asigurare acreditaţi într-un stat membru pentru asigurarea raportării privind durabilitatea în termen de doi ani de la data aplicării noilor cerinţe de acreditare dobândesc cunoştinţele necesare în ceea ce priveşte raportarea privind durabilitatea şi asigurarea raportării privind durabilitatea, prin intermediul formării profesionale continue.

(62)Pentru a promova libera circulaţie a serviciilor, statele membre ar trebui să le permită prestatorilor independenţi de servicii de asigurare stabiliţi într-un alt stat membru să efectueze asigurarea raportării privind durabilitatea pe teritoriul lor. Acest lucru ar favoriza, de asemenea, deschiderea pieţei de asigurare chiar şi atunci când nu toate statele membre permit acreditarea prestatorilor independenţi de servicii de asigurare pe teritoriul lor. În cazul în care prestatorii independenţi de servicii de asigurare efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea pe teritoriul unui stat membru gazdă, respectivul stat membru gazdă ar trebui să poată decide să supravegheze prestatorii independenţi de servicii de asigurare, având în vedere posibilitatea de a utiliza cadrul pus în aplicare pentru supravegherea auditorilor care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea.

(63)Statele membre ar trebui să se asigure că, atunci când o întreprindere este obligată în temeiul dreptului Uniunii să solicite verificarea de către o parte terţă independentă acreditată a unor elemente ale raportării sale privind durabilitatea, raportul părţii terţe independente acreditate este pus la dispoziţie fie ca anexă la raportul administratorilor, fie prin orice alte mijloace accesibile publicului. O asemenea punere la dispoziţie a raportului nu ar trebui să aducă atingere rezultatului opiniei de asigurare, faţă de care verificarea de către o parte terţă ar trebui să rămână independentă. Nu ar trebui să decurgă nicio duplicare a muncii între auditor sau prestatorul independent de servicii de asigurare care exprimă opinia de asigurare şi partea terţă independentă acreditată.

(65)Normele privind autorizarea şi recunoaşterea auditorilor statutari şi a firmelor de audit ar trebui să permită calificarea auditorilor statutari şi pentru asigurarea raportării privind durabilitatea. Statele membre ar trebui să se asigure că auditorii statutari care doresc să se califice pentru asigurarea raportării privind durabilitatea dispun de nivelul necesar de cunoştinţe teoretice cu privire la domeniile relevante pentru asigurarea raportării privind durabilitatea şi de capacitatea de a aplica cunoştinţele respective în practică.

Prin urmare, auditorii statutari ar trebui să urmeze o pregătire practică de cel puţin opt luni în ceea ce priveşte asigurarea raportării anuale şi consolidate privind durabilitatea sau alte servicii legate de durabilitate, ţinând seama de experienţa profesională anterioară. Cu toate acestea, auditorilor statutari care au fost deja autorizaţi sau recunoscuţi într-un stat membru ar trebui să li se permită în continuare să efectueze asigurarea raportării privind durabilitatea. În mod similar, statele membre ar trebui să se asigure că persoanele fizice care se află în procesul de autorizare la data aplicării cerinţelor pentru asigurarea raportării privind durabilitatea stabilite prin prezenta directivă de modificare nu sunt supuse acestor cerinţe, cu condiţia să încheie procesul în următorii doi ani. Statele membre ar trebui să se asigure, totuşi, că auditorii statutari care sunt autorizaţi în termen de doi ani de la data aplicării respectivelor cerinţe şi care doresc să efectueze asigurarea raportării privind durabilitatea dobândesc cunoştinţele necesare în ceea ce priveşte raportarea privind durabilitatea şi asigurarea raportării privind durabilitatea prin intermediul unei formări profesionale continue. Persoanele fizice care decid să fie autorizate doar ca auditori statutari pentru auditul statutar ar trebui să poată decide ulterior să se califice şi pentru asigurarea raportării privind durabilitatea. Pentru a realiza acest lucru, aceste persoane ar trebui să îndeplinească cerinţele necesare stabilite de statele membre pentru a se asigura că dispun de nivelul necesar de cunoştinţe teoretice cu privire la domeniile relevante pentru asigurarea raportării privind durabilitatea şi de capacitatea de a aplica cunoştinţele respective în practică.

(66)Ar trebui să se asigure corelarea cerinţelor impuse auditorilor în ceea ce priveşte auditul statutar şi asigurarea raportării privind durabilitatea efectuate de aceştia. Prin urmare, ar trebui să existe cel puţin o persoană desemnată care să fie implicată activ în desfăşurarea asigurării raportării privind durabilitatea (denumită în continuare "partenerul-cheie în materie de durabilitate"). Atunci când efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea, auditorii statutari ar trebui să aibă obligaţia de a dedica suficient timp şi de a aloca suficiente resurse şi cunoştinţe de specialitate pentru a-şi îndeplini sarcinile în mod corespunzător. În evidenţa clienţilor ar trebui să se specifice onorariile percepute pentru asigurarea raportării privind durabilitatea şi ar trebui creat un dosar de asigurare care să includă informaţii legate de asigurarea raportării privind durabilitatea. În cazul în care acelaşi auditor statutar efectuează atât auditul statutar al situaţiilor financiare anuale, cât şi asigurarea raportării privind durabilitatea, ar trebui să poată fi posibil să se includă dosarul de asigurare în dosarul de audit. Cu toate acestea, cerinţele impuse auditorilor statutari cu privire la asigurarea raportării privind durabilitatea ar trebui să se aplice numai auditorilor statutari care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea.

(68)Directiva 2006/43/CE prevede ca statele membre să instituie norme corespunzătoare pentru a evita ca onorariile pentru auditul statutar să fie influenţate sau determinate de prestarea de servicii suplimentare către entitatea auditată sau să fie condiţionate în vreun fel. Directiva respectivă prevede, de asemenea, ca statele membre să se asigure că auditorii statutari care efectuează audituri statutare respectă normele privind etica profesională, independenţa, obiectivitatea, confidenţialitatea şi secretul profesional. Din motive de coerenţă, este oportun ca normele respective să fie extinse la auditorii statutari care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea.

(69)Pentru a prevedea practici uniforme de asigurare şi o asigurare de înaltă calitate a raportării privind durabilitatea în întreaga Uniune, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standarde de asigurare în materie de durabilitate prin intermediul unor acte delegate. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica standarde, proceduri sau cerinţe naţionale de asigurare atât timp cât Comisia nu a adoptat, prin intermediul unor acte delegate, un standard de asigurare care se referă la aceeaşi chestiune. Aceste standarde de asigurare ar trebui să stabilească procedurile pe care auditorul trebuie să le urmeze pentru a-şi formula concluziile asupra asigurării raportării privind durabilitatea. Prin urmare, Comisia ar trebui să adopte standarde de asigurare pentru asigurarea limitată prin intermediul unor acte delegate înainte de 1 octombrie 2026. Pentru a se facilita armonizarea asigurării raportării privind durabilitatea în toate statele membre, COESA ar trebui să fie încurajat să adopte orientări fără caracter obligatoriu pentru a stabili procedurile care trebuie urmate pentru exprimarea unei opinii de asigurare cu privire la raportarea privind durabilitatea în aşteptarea adoptării de către Comisie a unui standard de asigurare care se referă la aceeaşi chestiune.

(71)Directiva 2006/43/CE prevede obligaţia auditorilor statutari sau a firmelor de audit de a-şi prezenta rezultatele auditului statutar într-un raport de audit. Ar trebui stabilite norme similare pentru asigurarea raportării privind durabilitatea. Rezultatele asigurării raportării privind durabilitatea ar trebui prezentate într-un raport de asigurare. În cazul în care acelaşi auditor statutar efectuează atât auditul statutar al situaţiilor financiare anuale, cât şi asigurarea raportării privind durabilitatea, ar trebui să poată fi posibil să se prezinte informaţiile despre asigurarea raportării privind durabilitatea în raportul de audit.

(72)Directiva 2006/43/CE prevede ca statele membre să instituie un sistem de verificare pentru asigurarea calităţii auditorilor statutari şi a firmelor de audit. Pentru a se asigura că şi pentru asigurarea raportării privind durabilitatea au loc verificări pentru asigurarea calităţii şi că persoanele care efectuează verificări pentru asigurarea calităţii au formarea profesională corespunzătoare şi experienţa relevantă în raportarea privind durabilitatea şi în asigurarea raportării privind durabilitatea, cerinţa de instituire a unui sistem de verificare pentru asigurarea calităţii ar trebui extinsă la asigurarea raportării privind durabilitatea. Ca măsură de tranziţie, până la 31 decembrie 2025, persoanele care efectuează verificări pentru asigurarea calităţii legate de asigurarea raportării privind durabilitatea ar trebui să fie scutite de obligaţia de a avea o experienţă relevantă în raportarea privind durabilitatea şi în asigurarea raportării privind durabilitatea sau în alte servicii legate de durabilitate.

(73)Directiva 2006/43/CE prevede ca statele membre să dispună de un regim de investigaţii şi sancţiuni pentru auditorii statutari şi firmele de audit care efectuează audituri statutare. Directiva respectivă prevede, de asemenea, ca statele membre să organizeze un sistem eficace de supraveghere publică şi să se asigure că mecanismele de reglementare pentru sistemele de supraveghere publică permit o cooperare eficace la nivelul Uniunii în ceea ce priveşte activităţile de supraveghere ale statelor membre. Asemenea cerinţe ar trebui extinse la auditorii statutari şi la firmele de audit care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea, pentru a se asigura coerenţa investigaţiilor, a sancţiunilor şi a cadrelor de supraveghere instituite pentru activitatea auditorului în cadrul auditului statutar şi al asigurării raportării privind durabilitatea.

(75)În temeiul articolului 6 din Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (³⁶), statele membre trebuie să se asigure că acţionarii întreprinderilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune, acţionând individual sau colectiv, au dreptul de a înscrie puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiţia ca fiecare astfel de punct să fie însoţit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală şi ca aceştia să aibă dreptul de a prezenta proiecte de hotărâri pentru punctele incluse sau care urmează să fie incluse pe ordinea de zi a adunării generale, după caz. În cazul în care drepturile respective sunt supuse condiţiei ca acţionarul sau acţionarii relevanţi să deţină o participaţie minimă în întreprindere, această participaţie minimă nu trebuie să depăşească 5 % din capitalul social. În ceea ce priveşte asigurarea raportării privind durabilitatea, acţionarilor ar trebui să poată să îşi exercite drepturile prevăzute la articolul 6 din Directiva 2007/36/CE pentru a prezenta proiecte de hotărâri propuse spre adoptare de adunarea generală prin care să se solicite, în primul rând, ca o parte terţă acreditată care nu aparţine aceleiaşi firme de audit sau aceleiaşi reţele ca şi auditorul statutar sau firma de audit care efectuează auditul statutar să întocmească un raport privind anumite elemente ale raportării privind durabilitatea şi, în al doilea rând, ca raportul respectiv să fie pus la dispoziţia adunării generale.

În cazul întreprinderilor care sunt supuse cerinţelor de raportare privind durabilitatea prevăzute în prezenta directivă de modificare şi care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 6 din Directiva 2007/36/CE, acţionarii care reprezintă mai mult de 5 % din drepturile de vot sau 5 % din capitalul întreprinderii, acţionând individual sau colectiv, ar trebui, de asemenea, să aibă dreptul de a prezenta un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală, solicitând ca, în primul rând, o parte terţă acreditată care nu aparţine aceleiaşi firme de audit sau aceleiaşi reţele ca şi auditorul statutar sau firma de audit care efectuează auditul statutar să pregătească un raport privind anumite elemente ale raportării privind durabilitatea şi, în al doilea rând, ca un astfel de raport să fie pus la dispoziţia adunării generale.

(76)Directiva 2006/43/CE prevede ca statele membre să se asigure că fiecare entitate de interes public are un comitet de audit şi precizează sarcinile acestuia în ceea ce priveşte auditul statutar. Respectivului comitet de audit ar trebui să i se atribuie anumite sarcini în ceea ce priveşte asigurarea raportării privind durabilitatea. Sarcinile respective ar trebui să includă obligaţia de informare a organului de administraţie sau de supraveghere al entităţii de interes public cu privire la rezultatele asigurării raportării privind durabilitatea şi obligaţia de explicare a modului în care comitetul de audit a contribuit la integritatea raportării privind durabilitatea şi a rolului comitetului de audit în procesul respectiv. Statele membre ar trebui să poată permite ca sarcinile atribuite comitetului de audit în ceea ce priveşte raportarea privind durabilitatea şi în ceea ce priveşte asigurarea raportării privind durabilitatea să fie îndeplinite de organul de administraţie sau de supraveghere în ansamblul său ori de un organ special instituit de organul de administraţie sau de supraveghere.

(78)Regulamentul (UE) nr. 537/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (³⁷) se aplică auditorilor statutari şi firmelor de audit care efectuează audituri statutare ale entităţilor de interes public. Pentru a asigura independenţa auditorului statutar atunci când efectuează un audit statutar, regulamentul respectiv stabileşte o limită privind onorariile pentru alte servicii pe care auditorul statutar le poate obţine. Este important să se clarifice faptul că asigurarea raportării privind durabilitatea nu ar trebui să fie luată în considerare la calcularea limitei respective. În plus, Regulamentul (UE) nr. 537/2014 interzice prestarea anumitor servicii care nu sunt de audit în anumite perioade atunci când auditorul statutar desfăşoară auditul statutar. Serviciile legate de pregătirea raportării privind durabilitatea, inclusiv orice servicii de consultanţă, ar trebui, de asemenea, să fie considerate servicii interzise în perioada prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 537/2014. Interdicţia de a presta asemenea servicii ar trebui să se aplice în toate cazurile în care auditorul statutar desfăşoară auditul statutar al situaţiilor financiare.

Pentru a asigura independenţa auditorului statutar, anumite servicii care nu sunt de audit ar trebui, de asemenea, să fie interzise atunci când auditorul statutar efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea. Regulamentul (UE) nr. 537/2014 prevede obligaţia auditorilor statutari de a raporta neregulile identificate entităţii auditate şi, în anumite circumstanţe, autorităţilor desemnate de statele membre ca fiind responsabile să investigheze astfel de nereguli. Această obligaţie ar trebui extinsă, după caz, la auditorii statutari şi firmele de audit în ceea ce priveşte activitatea lor legată de asigurarea raportării privind durabilitatea a entităţilor de interes public.

(79)Directiva 2004/109/CE încredinţează autorităţilor naţionale de supraveghere sarcina de a asigura respectarea cerinţelor de raportare la nivel de întreprindere de către întreprinderile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune. Articolul 4 din directiva respectivă precizează conţinutul care trebuie inclus în rapoartele financiare anuale, dar nu conţine o trimitere explicită la articolele 19a şi 29a din Directiva 2013/34/UE, care prevăd întocmirea unei declaraţii nefinanciare şi a unei declaraţii nefinanciare consolidate. În consecinţă, autorităţile naţionale competente din unele state membre nu au niciun mandat legal de a supraveghea respectivele declaraţii nefinanciare, în special în cazul în care declaraţiile nefinanciare respective sunt publicate într-un raport separat, în afara raportului financiar anual, ceea ce poate fi permis în prezent în statele membre. Prin urmare, este necesar să se introducă la articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2004/109/CE o trimitere la raportarea privind durabilitatea. De asemenea, este necesar să se prevadă ca persoanele responsabile din cadrul emitentului să confirme în raportul financiar anual că, din punctul lor de vedere, raportul administratorilor este întocmit în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea.

În plus, având în vedere caracterul nou al cerinţelor de raportare privind durabilitatea, ESMA ar trebui să emită orientări pentru autorităţile naţionale competente pentru a promova supravegherea convergentă a raportării privind durabilitatea de către emitenţii care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2004/109/CE. Aceste orientări ar trebui să se aplice exclusiv supravegherii întreprinderilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Uniune.

(80)În vederea specificării cerinţelor prevăzute în prezenta directivă de modificare, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce priveşte stabilirea standardelor de raportare privind durabilitatea şi stabilirea de standarde pentru asigurarea raportării privind durabilitatea. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi, şi ca respectivele consultări să se desfăşoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituţional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (³⁸). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European şi Consiliul primesc toate documentele în acelaşi timp cu experţii din statele membre, iar experţii acestor instituţii au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experţi ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(81)Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European şi Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive de modificare, inclusiv, printre altele: o evaluare a realizării obiectivelor prezentei directive, inclusiv convergenţa practicilor de raportare ale statelor membre; o evaluare a numărului de întreprinderi mici şi mijlocii care utilizează standarde de raportare privind durabilitatea în mod voluntar; o evaluare care să stabilească dacă şi în ce mod domeniul de aplicare al cerinţelor de raportare ar trebui extins şi mai mult, în special în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii şi întreprinderile din ţări terţe care îşi desfăşoară activitatea direct pe piaţa internă a Uniunii, fără o filială sau o sucursală pe teritoriul Uniunii; o evaluare a punerii în aplicare a cerinţelor de raportare privind filialele şi sucursalele întreprinderilor din ţări terţe introduse prin prezenta directivă de modificare, inclusiv o evaluare a numărului de întreprinderi din ţări terţe care au o filială sau o sucursală supusă cerinţelor de raportare în conformitate cu Directiva 2013/34/UE; o evaluare a mecanismului de punere în aplicare şi a pragurilor relevante prevăzute de Directiva 2013/34/UE; o evaluare a necesităţii şi a modalităţilor de asigurare a accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi la raportarea privind durabilitatea publicată de întreprinderile care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive de modificare.

Raportul privind punerea în aplicare a prezentei directive de modificare ar trebui publicat până la 30 aprilie 2029 şi, ulterior, din trei în trei ani şi ar trebui însoţit, dacă este cazul, de propuneri legislative. Până la 31 decembrie 2028, Comisia ar trebui să analizeze nivelul de concentrare a pieţei de asigurare a durabilităţii şi să prezinte un raport în această privinţă. Analiza ar trebui să ţină seama de regimurile naţionale aplicabile prestatorilor independenţi de servicii de asigurare şi să evalueze dacă şi în ce măsură aceste regimuri naţionale contribuie la deschiderea pieţei asigurărilor. Până la 31 decembrie 2028, Comisia ar trebui să evalueze posibile măsuri juridice pentru a asigura o diversificare suficientă a pieţei de asigurare a durabilităţii şi o calitate adecvată a raportării privind durabilitatea. Raportul privind nivelul de concentrare a pieţei de asigurare a durabilităţii ar trebui transmis Parlamentului European şi Consiliului până în 31 decembrie 2028 şi ar trebui însoţit, dacă este cazul, de propuneri legislative.

(82)Întrucât obiectivele prezentei directive de modificare nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea şi efectele acţiunii, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă de modificare nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

Art. 1: Modificarea Directivei 2013/34/UE

1.La articolul 1 se adaugă următoarele alineate:

"(3) Măsurile de coordonare prevăzute la articolele 19a, 29a, 29d, 30 şi 33, la articolul 34 alineatul (1) al doilea paragraf litera (aa), la articolul 34 alineatele (2) şi (3) şi la articolul 51 din prezenta directivă se aplică, de asemenea, actelor cu putere de lege şi actelor administrative ale statelor membre referitoare la următoarele întreprinderi, indiferent de forma juridică a acestora, cu condiţia ca întreprinderile respective să fie întreprinderi mari sau întreprinderi mici şi mijlocii, cu excepţia microîntreprinderilor, care sunt entităţi de interes public, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 litera (a) din prezenta directivă:

b)instituţii de credit, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*2).

2.Articolul 2 se modifică după cum urmează:

(a)punctul 5 se înlocuieşte cu următorul text:

"5. «cifră de afaceri netă» înseamnă sumele obţinute din vânzarea de produse şi prestarea de servicii după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite direct legate de cifra de afaceri; cu toate acestea, pentru întreprinderile de asigurare menţionate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf litera (a) din prezenta directivă, noţiunea de «cifră de afaceri netă» se defineşte în conformitate cu articolul 35 punctul 2 şi articolul 66 din Directiva 91/674/CEE a Consiliului (^*5); pentru instituţiile de credit menţionate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf litera (b) din prezenta directivă, noţiunea de «cifră de afaceri netă» se defineşte în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) litera (c) din Directiva 86/635/CEE a Consiliului (^*6); şi pentru întreprinderile care intră sub incidenţa articolului 40a alineatul (1) din prezenta directivă, «cifră de afaceri netă» înseamnă venitul astfel cum este definit de cadrul de raportare financiară pe baza căreia sunt întocmite situaţiile financiare ale întreprinderii sau în înţelesul cadrului respectiv;

(b)se adaugă următoarele puncte:

3.La articolul 19 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:

4.Articolul 19a se înlocuieşte cu următorul text:

(1) Întreprinderile mari şi întreprinderile mici şi mijlocii, cu excepţia microîntreprinderilor, care sunt entităţi de interes public, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 litera (a) includ în raportul administratorilor informaţiile necesare pentru înţelegerea impactului întreprinderii asupra aspectelor de durabilitate şi informaţiile necesare pentru înţelegerea modului în care aspectele de durabilitate afectează dezvoltarea, performanţa şi poziţia întreprinderii.

(iii)planurile întreprinderii, inclusiv acţiunile de punere în aplicare şi planurile financiare şi de investiţii conexe, pentru a se asigura că modelul său de afaceri şi strategia sa sunt compatibile cu tranziţia către o economie durabilă şi cu limitarea încălzirii globale la 1,5 °C, în conformitate cu Acordul de la Paris în temeiul Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice adoptat la 12 decembrie 2015 (denumit în continuare «Acordul de la Paris») şi cu obiectivul de realizare a neutralităţii climatice până în 2050, astfel cum este stabilit în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*8), precum şi, după caz, expunerea întreprinderii la activităţi legate de cărbune, petrol şi gaze;

(ii)a principalului impact negativ real sau potenţial legat de operaţiunile proprii ale întreprinderii şi de lanţul său valoric, inclusiv de produsele şi serviciile sale, de relaţiile sale de afaceri şi de lanţul său de aprovizionare, a acţiunilor întreprinse pentru a identifica şi monitoriza impactul respectiv şi alte efecte negative pe care întreprinderea trebuie să le identifice în temeiul altor cerinţe ale Uniunii privind desfăşurarea de către întreprinderi a unui proces de diligenţă necesară;

În primii trei ani de aplicare a măsurilor care urmează să fie adoptate de statele membre în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European şi a Consiliului (^*9) şi în cazul în care nu sunt disponibile toate informaţiile necesare privind lanţul valoric al întreprinderii, întreprinderea explică eforturile depuse pentru a obţine informaţiile necesare privind lanţul său valoric, motivele pentru care nu au putut fi obţinute toate informaţiile necesare şi planurile sale pentru a obţine informaţiile necesare în viitor.

Statele membre pot permite ca informaţiile referitoare la evoluţiile iminente sau aspectele în curs de negociere să fie omise în cazuri excepţionale în care, potrivit avizului justificat în mod corespunzător al membrilor organelor de administraţie, de conducere şi de supraveghere, care acţionează în limitele competenţelor conferite de dreptul intern şi poartă o răspundere colectivă pentru avizul respectiv, prezentarea acestor informaţii ar aduce prejudicii grave poziţiei comerciale a întreprinderii, cu condiţia ca astfel de omisiuni să nu împiedice înţelegerea corectă şi echilibrată a dezvoltării, a performanţei şi a poziţiei întreprinderii şi a impactului activităţii sale.

(6) Prin derogare de la alineatele (2)-(4) de la prezentul articol şi fără a aduce atingere alineatelor (9) şi (10) de la prezentul articol, întreprinderile mici şi mijlocii menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol, instituţiile mici şi cu un grad redus de complexitate definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 145 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, întreprinderile de asigurare captive definite la articolul 13 punctul 2 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (^*10) şi întreprinderile de reasigurare captive definite la articolul 13 punctul 5 din directiva menţionată îşi pot limita raportarea privind durabilitatea la următoarele informaţii:

(7) Pentru exerciţiile financiare care încep înainte de 1 ianuarie 2028, prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, întreprinderile mici şi mijlocii care sunt entităţi de interes public, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 litera (a), pot decide să nu includă în raportul administratorilor informaţiile menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol. În astfel de cazuri, întreprinderea indică totuşi pe scurt în raportul administratorilor motivul pentru care nu a fost furnizată raportarea privind durabilitatea.

(9) Dacă condiţiile prevăzute la al doilea paragraf de la prezentul alineat sunt îndeplinite, o întreprindere care este filială este scutită de obligaţiile prevăzute la alineatele (1)-(4) de la prezentul articol (denumită în continuare «filială scutită») în cazul în care întreprinderea respectivă şi filialele sale sunt incluse în raportul consolidat al administratorilor al unei societăţi-mamă, întocmit în conformitate cu articolele 29 şi 29a. O întreprindere care este filială a unei societăţi-mamă stabilite într-o ţară terţă este, de asemenea, scutită de obligaţiile prevăzute la alineatele (1)-(4) de la prezentul articol în cazul în care întreprinderea respectivă şi filialele sale sunt incluse în raportarea consolidată privind durabilitatea a societăţii-mamă stabilite într-o ţară terţă şi în cazul în care respectiva raportare consolidată privind durabilitatea este realizată în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea adoptate în temeiul articolului 29b sau într-un mod echivalent cu respectivele standarde de raportare privind durabilitatea, astfel cum sunt stabilite în conformitate cu un act de punere în aplicare privind echivalarea standardelor de raportare privind durabilitatea adoptat în temeiul articolului 23 alineatul (4) al treilea paragraf din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (^*11).

b) dacă societatea-mamă menţionată este stabilită într-o ţară terţă, raportarea sa consolidată privind durabilitatea şi opinia de asigurare cu privire la raportarea consolidată privind durabilitatea, elaborată de una sau mai multe persoane sau firme autorizate să emită o opinie cu privire la asigurarea raportării privind durabilitatea în temeiul dreptului aplicabil respectivei societăţi-mamă, se publică în conformitate cu articolul 30 din prezenta directivă şi cu dreptul statului membru sub incidenţa căreia intră filiala scutită;

În sensul primului paragraf de la prezentul alineat, întreprinderile de asigurare menţionate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf litera (a) din prezenta directivă care fac parte dintr-un grup pe baza unor relaţii financiare, astfel cum se menţionează la articolul 212 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Directiva 2009/138/CE, şi care fac obiectul supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a)-(c) din directiva menţionată sunt tratate ca filiale ale societăţii-mamă a grupului respectiv.

5.La articolul 20, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(a)litera (g) se înlocuieşte cu următorul text:

"(g) o descriere a politicii de diversitate aplicate în ceea ce priveşte organele de administraţie, de conducere şi de supraveghere ale întreprinderii referitor la aspecte de gen şi la alte aspecte, cum ar fi vârsta, dizabilităţile sau educaţia şi experienţa profesională, obiectivele respectivei politici de diversitate, modul în care a fost pusă în aplicare şi rezultatele obţinute în perioada de raportare. Dacă nu se aplică o astfel de politică, declaraţia trebuie să conţină o explicaţie în acest sens."

6.Articolul 23 se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (4), litera (b) se înlocuieşte cu următorul text:

"(b) situaţiile financiare consolidate menţionate la litera (a) şi raportul consolidat al administratorilor al grupului mai mare de întreprinderi se întocmesc de societatea-mamă a grupului în cauză, în conformitate cu dreptul intern al statului membru sub incidenţa căruia intră societatea-mamă respectivă, în conformitate cu prezenta directivă, cu excepţia cerinţelor prevăzute la articolul 29a, sau în conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002;"

7.Articolul 29a se înlocuieşte cu următorul text:

(iii)planurile grupului, inclusiv acţiunile de punere în aplicare şi planurile financiare şi de investiţii conexe, pentru a se asigura că modelul său de afaceri şi strategia sa sunt compatibile cu tranziţia către o economie durabilă şi cu limitarea încălzirii globale la 1,5 °C, în conformitate cu Acordul de la Paris şi cu obiectivul de realizare a neutralităţii climatice până în 2050, astfel cum este stabilit în Regulamentul (UE) 2021/1119, precum şi, după caz, expunerea grupului la activităţi legate de cărbune, petrol şi gaze;

În primii trei ani de aplicare a măsurilor care urmează să fie adoptate de statele membre în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva (UE) 2022/2464 şi în cazul în care nu sunt disponibile toate informaţiile necesare privind lanţul valoric al societăţii-mamă, societatea-mamă explică eforturile depuse pentru a obţine informaţiile necesare privind lanţul său valoric, motivele pentru care nu au putut fi obţinute toate informaţiile necesare şi planurile sale pentru a obţine informaţiile necesare în viitor.

Statele membre pot permite ca informaţiile referitoare la evoluţiile iminente sau aspectele în curs de negociere să fie omise în cazuri excepţionale în care, potrivit avizului justificat corespunzător al membrilor organelor de administraţie, de conducere şi de supraveghere, care acţionează în limitele competenţelor conferite de dreptul intern şi poartă o răspundere colectivă pentru avizul respectiv, prezentarea acestor informaţii ar aduce prejudicii grave poziţiei comerciale a grupului, cu condiţia ca astfel de omisiuni să nu împiedice înţelegerea corectă şi echilibrată a dezvoltării, a performanţei şi a poziţiei grupului şi a impactului activităţii sale.

(8) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la al doilea paragraf de la prezentul alineat, o societate-mamă care este filială este scutită de obligaţiile prevăzute la alineatele (1)-(5) de la prezentul articol (denumită în continuare «societate-mamă scutită») dacă societatea-mamă respectivă şi filialele sale sunt incluse în raportul consolidat al administratorilor al unei alte întreprinderi, întocmit în conformitate cu articolul 29 şi cu prezentul articol. O societate-mamă care este filială a unei societăţi-mamă stabilite într-o ţară terţă este, de asemenea, scutită de obligaţiile prevăzute la alineatele (1)-(5) de la prezentul articol în cazul în care societatea-mamă respectivă şi filialele sale sunt incluse în raportarea consolidată privind durabilitatea a societăţii-mamă stabilite într-o ţară terţă şi în cazul în care respectiva raportare consolidată privind durabilitatea este realizată în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea adoptate în temeiul articolului 29b sau într-un mod echivalent cu respectivele standarde de raportare privind durabilitatea, astfel cum sunt stabilite în conformitate cu un act de punere în aplicare privind echivalarea standardelor de raportare privind durabilitatea adoptat în temeiul articolului 23 alineatul (4) al treilea paragraf din Directiva 2004/109/CE.

c) în cazul în care societatea-mamă este stabilită într-o ţară terţă, informaţiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852, care reglementează activităţile desfăşurate de filiala stabilită în Uniune care este scutită de obligaţia de raportare privind durabilitatea în temeiul articolului 19a alineatul (9) din prezenta directivă, sunt incluse în raportul administratorilor al societăţii-mamă scutite sau în raportarea consolidată privind durabilitatea efectuată de societatea-mamă stabilită într-o ţară terţă.

8.Se introduce următorul capitol:

Până la 30 iunie 2023, în actele delegate menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, Comisia precizează informaţiile pe care trebuie să le raporteze întreprinderile în conformitate cu articolul 19a alineatele (1) şi (2) şi cu articolul 29a alineatele (1) şi (2), după caz, printre care se numără cel puţin informaţiile de care au nevoie participanţii la pieţele financiare supuşi obligaţiilor de prezentare de informaţii prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/2088 pentru a se conforma obligaţiilor respective.

(2) Standardele de raportare privind durabilitatea asigură calitatea informaţiilor raportate, prevăzând ca acestea să fie uşor de înţeles, relevante, verificabile, comparabile şi să fie prezentate fidel. Standardele de raportare privind durabilitatea nu impun întreprinderilor o sarcină administrativă disproporţionată, inclusiv ţinând seama, în cea mai mare măsură posibilă, de activitatea din cadrul iniţiativelor globale de stabilire a standardelor de raportare privind durabilitatea, astfel cum se prevede la alineatul (5) litera (a).

(iii)respectarea drepturilor omului, a libertăţilor fundamentale, a principiilor democratice şi a standardelor stabilite în Carta internaţională a drepturilor omului şi în alte convenţii fundamentale ale ONU privind drepturile omului, inclusiv Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, Declaraţia ONU privind drepturile popoarelor indigene, Declaraţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la principiile şi drepturile fundamentale la locul de muncă şi convenţiile fundamentale ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în Carta socială europeană şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

(4) Standardele de raportare privind durabilitatea ţin seama de dificultăţile cu care se pot confrunta întreprinderile în ceea ce priveşte colectarea de informaţii de la actorii din întregul lor lanţ valoric, în special de la cei care nu sunt supuşi cerinţelor de raportare privind durabilitatea prevăzute la articolul 19a sau 29a, şi de la furnizorii de pe pieţele şi din economiile emergente. Standardele de raportare privind durabilitatea precizează prezentările de informaţii privind lanţurile valorice care sunt proporţionale şi relevante în raport cu capacităţile şi caracteristicile întreprinderilor din lanţurile valorice şi cu amploarea şi complexitatea activităţilor lor, în special ale întreprinderilor care nu sunt supuse cerinţelor de raportare privind durabilitatea prevăzute la articolul 19a sau 29a. Standardele de raportare privind durabilitatea nu precizează prezentările de informaţii care le-ar impune întreprinderilor să obţină din partea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii din lanţul lor valoric informaţii care depăşesc informaţiile care trebuie prezentate în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea pentru întreprinderile mici şi mijlocii menţionate la articolul 29c.

c) criteriile, indicatorii şi metodologiile prevăzute în actele delegate adoptate în temeiul Regulamentului (UE) 2020/852, inclusiv criteriile tehnice de examinare stabilite în temeiul articolului 10 alineatul (3), al articolului 11 alineatul (3), al articolului 12 alineatul (2), al articolului 13 alineatul (2), al articolului 14 alineatul (2) şi al articolului 15 alineatul (2) din regulamentul respectiv, precum şi cerinţele de raportare prevăzute în actul delegat adoptat în temeiul articolului 8 din regulamentul respectiv;

d) obligaţiile de prezentare de informaţii aplicabile administratorilor de indici de referinţă în declaraţia privind indicii de referinţă şi în metodologia privind indicii de referinţă şi standardele minime pentru construirea indicilor UE de referinţă pentru activităţile de tranziţie climatică şi a indicilor UE de referinţă aliniaţi la Acordul de la Paris în conformitate cu Regulamentele delegate (UE) 2020/1816 (^*13), (UE) 2020/1817 (^*14) şi (UE) 2020/1818 (^*15) ale Comisiei;

(1) Până la 30 iunie 2024, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 49 de completare a prezentei directive pentru a prevedea standarde de raportare privind durabilitatea proporţionale şi relevante în raport cu capacităţile şi caracteristicile întreprinderilor mici şi mijlocii şi cu amploarea şi complexitatea activităţilor lor. Standardele respective de raportare privind durabilitatea precizează, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii menţionate la articolul 2 punctul 1 litera (a), informaţiile care trebuie raportate în conformitate cu articolul 19a alineatul (6).

9.Se introduce următorul capitol:

10.La articolul 30, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

"(1) Statele membre se asigură că întreprinderile publică, într-un termen rezonabil care nu depăşeşte 12 luni de la data bilanţului, situaţiile financiare anuale aprobate corespunzător şi raportul administratorilor, în formatul de raportare electronic menţionat la articolul 29d din prezenta directivă, dacă este cazul, împreună cu opinia şi declaraţia furnizate de auditorul statutar sau de firma de audit menţionată la articolul 34 din prezenta directivă, astfel cum prevede legislaţia fiecărui stat membru în conformitate cu titlul 1 capitolul III din Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European şi a Consiliului (^*21).

11.La articolul 33, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

"(1) Statele membre se asigură că membrii organelor de administraţie, de conducere şi de supraveghere ale unei întreprinderi, care acţionează în limitele competenţelor conferite de dreptul intern, au responsabilitatea colectivă de a veghea ca următoarele documente să fie întocmite şi publicate în conformitate cu cerinţele prezentei directive şi, dacă este cazul, în conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002, cu Regulamentul delegat (UE) 2019/815, cu standardele de raportare privind durabilitatea menţionate la articolul 29b sau articolul 29c din prezenta directivă şi cu cerinţele articolului 29d din prezenta directivă:

13.Articolul 34 se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (1), al doilea paragraf se modifică după cum urmează:

"(a^a) dacă este cazul, exprimă o opinie bazată pe o misiune de asigurare limitată în ceea ce priveşte conformitatea raportării privind durabilitatea cu cerinţele prezentei directive, inclusiv conformitatea raportării privind durabilitatea cu standardele de raportare privind durabilitatea adoptate în temeiul articolului 29b sau al articolului 29c, procesul desfăşurat de întreprindere pentru identificarea informaţiilor raportate în temeiul respectivelor standarde de raportare privind durabilitatea şi conformitatea cu cerinţa de a marca raportarea privind durabilitatea în conformitate cu articolul 29d, precum şi în ceea ce priveşte conformitatea cu cerinţele de raportare prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852;"

(c)se adaugă următoarele alineate:

"(4) Statele membre pot permite unui prestator independent de servicii de asigurare stabilit pe teritoriul lor să exprime opinia menţionată la alineatul (1) al doilea paragraf litera (aa), cu condiţia ca respectivul prestator independent de servicii de asigurare să fie supus unor cerinţe echivalente cu cele prevăzute în Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (^*22) în ceea ce priveşte asigurarea raportării privind durabilitatea, astfel cum este definită la articolul 22 punctul 2 din directiva respectivă, în special cu cerinţele referitoare la:

Statele membre se asigură că, în cazul în care un prestator independent de servicii de asigurare exprimă opinia menţionată la alineatul (1) al doilea paragraf litera (aa) de la prezentul articol, opinia respectivă este elaborată în conformitate cu articolele 26a, 27a şi 28a din Directiva 2006/43/CE şi că, după caz, comitetul de audit sau un comitet special examinează şi monitorizează independenţa prestatorului independent de servicii de asigurare în conformitate cu articolul 39 alineatul (6) litera (e) din Directiva 2006/43/CE.

14.Se introduce următorul capitol:

(1) Statele membre prevăd obligaţia ca o filială stabilită pe teritoriul lor a cărei societate-mamă de cel mai înalt rang este reglementată de dreptul unei ţări terţe să publice şi să pună la dispoziţie un raport privind durabilitatea care să conţină informaţiile prevăzute la articolul 29a alineatul (2) litera (a) punctele (iii)-(v), articolul 29a alineatul (2) literele (b)-(f) şi, după caz, articolul 29a alineatul (2) litera (h), la nivel de grup al respectivei societăţi-mamă de cel mai înalt rang dintr-o ţară terţă.

Statele membre prevăd obligaţia ca o sucursală situată pe teritoriul lor care este sucursala unei întreprinderi reglementate de dreptul unei ţări terţe, care fie nu face parte dintr-un grup, fie este deţinută în ultimă instanţă de o întreprindere constituită în conformitate cu dreptul unei ţări terţe să publice şi să pună la dispoziţia publicului un raport privind durabilitatea care să conţină informaţiile menţionate la articolul 29a alineatul (2) litera (a) punctele (iii)-(v), articolul 29a alineatul (2) literele (b)-(f) şi, după caz, articolul 29a alineatul (2) litera (h), la nivel de grup sau, dacă nu este cazul, la nivelul individual al întreprinderii dintr-o ţară terţă.

Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, raportul privind durabilitatea menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol poate fi întocmit în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea adoptate în temeiul articolului 29b sau într-un mod echivalent cu respectivele standarde de raportare privind durabilitatea, astfel cum este stabilit în conformitate cu un act de punere în aplicare privind echivalarea standardelor de raportare privind durabilitatea adoptat în temeiul articolului 23 alineatul (4) al treilea paragraf din Directiva 2004/109/CE.

(4) Statele membre pot informa anual Comisia cu privire la filialele sau sucursalele întreprinderilor din ţări terţe care au îndeplinit cerinţa de publicare prevăzută la articolul 40d şi cu privire la cazurile în care a fost publicat un raport, dar în care sucursala sau filiala a acţionat în conformitate cu alineatul (2) al patrulea paragraf de la prezentul articol. Comisia pune la dispoziţia publicului pe website-ul său o listă a întreprinderilor din ţări terţe care publică un raport privind durabilitatea.

(1) Filialele şi sucursalele menţionate la articolul 40a alineatul (1) din prezenta directivă îşi publică raportul privind durabilitatea, împreună cu opinia de asigurare şi, după caz, cu declaraţia menţionată la articolul 40a alineatul (2) al patrulea paragraf din prezenta directivă, în termen de 12 luni de la data bilanţului exerciţiului financiar pentru care este întocmit raportul, astfel cum prevede fiecare stat membru în conformitate cu articolele 14-28 din Directiva (UE) 2017/1132 şi, după caz, în conformitate cu articolul 36 din directiva respectivă.

(2) În cazul în care raportul privind durabilitatea, împreună cu opinia de asigurare şi, după caz, cu declaraţia, publicate în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol, nu sunt puse gratuit la dispoziţia publicului pe website-ul registrului menţionat la articolul 16 din Directiva (UE) 2017/1132, statele membre se asigură că raportul privind durabilitatea, împreună cu opinia de asigurare şi, după caz, cu declaraţia publicată de întreprinderi în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol sunt puse gratuit la dispoziţia publicului în cel puţin una dintre limbile oficiale ale Uniunii în termen de cel mult 12 luni de la data bilanţului exerciţiului financiar pentru care se întocmeşte raportul, pe site-ul internet al filialei sau al sucursalei, astfel cum se menţionează la articolul 40a alineatul (1) din prezenta directivă."

16.Se introduce următorul articol:

(4) În scopul scutirii prevăzute la articolul 19a alineatul (9) şi la articolul 29a alineatul (8), raportarea în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol se consideră a reprezenta raportare de către o societate-mamă la nivel de grup în ceea ce priveşte entităţile incluse în consolidare. Se consideră că raportarea în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf de la prezentul articol îndeplineşte condiţiile menţionate la articolul 19a alineatul (9) al doilea paragraf litera (c) şi, respectiv, la articolul 29a alineatul (8) al doilea paragraf litera (c)."

17.Articolul 49 se modifică după cum urmează:

(a)alineatele (2) şi (3) se înlocuiesc cu următorul text:

"(2) Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 1 alineatul (2), la articolul 3 alineatul (13), la articolele 29b, 29c şi 40b şi la articolul 46 alineatul (2) se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 5 ianuarie 2023. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competenţe cu cel puţin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competenţe se prelungeşte tacit cu perioade de timp identice, cu excepţia cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puţin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3) Delegarea de competenţe menţionată la articolul 1 alineatul (2), la articolul 3 alineatul (13), la articolele 29b, 29c şi 40b şi la articolul 46 alineatul (2) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare."

(b)se introduce următorul alineat:

Comisia solicită avizul Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe (ESMA), al Autorităţii bancare europene (ABE) şi al Autorităţii europene de asigurări şi pensii ocupaţionale (EIOPA) cu privire la avizul tehnic furnizat de EFRAG, în special în ceea ce priveşte coerenţa acestuia cu Regulamentul (UE) 2019/2088 şi cu actele delegate adoptate în temeiul regulamentului menţionat. ESMA, ABE şi EIOPA îşi emit avizele în termen de două luni de la data primirii solicitării din partea Comisiei.

Comisia consultă, de asemenea, Agenţia Europeană de Mediu, Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană, Comitetul Organismelor Europene de Supraveghere a Auditului şi Platforma privind finanţarea durabilă instituită în temeiul articolului 20 din Regulamentul (UE) 2020/852 cu privire la avizul tehnic emis de EFRAG înainte de adoptarea actelor delegate menţionate la articolele 29b şi 29c din prezenta directivă. În cazul în care oricare dintre organismele respective decide să prezinte un aviz, acesta se depune în termen de două luni de la data consultării organismului de către Comisie."

(c)alineatul (5) se înlocuieşte cu următorul text:

"(5) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 1 alineatul (2), al articolului 3 alineatul (13), al articolului 29b, 29c sau 40b sau al articolului 46 alineatul (2) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţii în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentului European şi Consiliului sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Respectivul termen se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului."

Art. 2: Modificarea Directivei 2004/109/CE

1.La articolul 2 alineatul (1), se adaugă următoarea literă:

2.Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (2), litera (c) se înlocuieşte cu următorul text:

"(c) declaraţiile persoanelor responsabile în cadrul emitentului, identificate în mod clar după nume şi funcţii, prin care se confirmă că, din punctul lor de vedere, situaţiile financiare întocmite în conformitate cu corpusul de standarde contabile aplicabile oferă o imagine corectă şi fidelă asupra activelor, datoriilor, asupra poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii ale emitentului şi ale întreprinderilor implicate în consolidare, în ansamblu, şi că raportul administratorilor prezintă o imagine fidelă a evoluţiei şi rezultatelor întreprinderii şi a situaţiei emitentului şi a întreprinderilor implicate în consolidare, în ansamblu, precum şi o descriere a principalelor riscuri şi incertitudini cu care se confruntă aceştia şi, dacă este cazul, că sunt întocmite în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea menţionate la articolul 29b din Directiva 2013/34/UE şi cu precizările adoptate în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*24).

(b)alineatele (4) şi (5) se înlocuiesc cu următorul text:

3.La articolul 23, alineatul (4) se modifică după cum urmează:

(a)al treilea şi al patrulea paragraf se înlocuiesc cu următorul text:

"Comisia adoptă, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 27 alineatul (2) din prezenta directivă, deciziile necesare pentru echivalarea standardelor contabile în condiţiile prevăzute la articolul 30 alineatul (3) din prezenta directivă şi pentru echivalarea standardelor de raportare privind durabilitatea astfel cum sunt menţionate la articolul 29b din Directiva 2013/34/UE, aplicate de emitenţii din ţări terţe. În cazul în care Comisia decide că standardele contabile sau standardele de raportare privind durabilitatea dintr-o ţară terţă nu sunt echivalente, aceasta poate autoriza emitenţii în cauză să continue să aplice respectivele standarde pe o perioadă de tranziţie adecvată.

(b)se adaugă următorul paragraf:

Art. 3: Modificarea Directivei 2006/43/CE

2.Articolul 2 se modifică după cum urmează:

(a)punctele 2-6 se înlocuiesc cu următorul text:

(b)se introduce următorul punct:

(c)se adaugă următoarele puncte:

3.Articolul 6 se înlocuieşte cu următorul text:

(3) Autorităţile competente menţionate la articolul 32 cooperează reciproc în scopul obţinerii convergenţei cerinţelor prevăzute la prezentul articol. Atunci când se angajează într-o astfel de cooperare, respectivele autorităţi competente iau în considerare evoluţiile din domeniul auditului şi al profesiei de auditor şi, în special, convergenţa deja realizată în cadrul acestei profesii. Ele cooperează cu Comitetul Organismelor Europene de Supraveghere a Auditului (COESA) şi cu autorităţile competente menţionate la articolul 20 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 în măsura în care convergenţa are legătură cu auditul statutar şi cu asigurarea raportării privind durabilitatea ale entităţilor de interes public."

4.Articolul 7 se înlocuieşte cu următorul text:

5.La articolul 8, se adaugă următorul alineat:

7.Articolul 12 se înlocuieşte cu următorul text:

8.La articolul 14 alineatul (2), se adaugă următorul paragraf:

9.Se introduce următorul articol:

10.Articolul 16 se modifică după cum urmează:

(a)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

11.Articolul 17 se modifică după cum urmează:

12.Articolul 24b se modifică după cum urmează:

(a)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

Statele membre se asigură că, atunci când asigurarea raportării privind durabilitatea este efectuată de o firmă de audit, respectiva firmă de audit desemnează cel puţin un partener-cheie în materie de durabilitate, care poate fi partenerul-cheie de audit sau unul dintre partenerii-cheie de audit. Firma de audit pune la dispoziţia partenerului/partenerilor-cheie în materie de durabilitate resurse suficiente şi personal care are competenţa şi capacităţile necesare pentru a-şi îndeplini îndatoririle în mod adecvat.

(d)se introduce următorul alineat:

13.Articolul 25 se înlocuieşte cu următorul text:

14.Se introduc următoarele articole:

(1) Un auditor statutar sau o firmă de audit care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea a unei entităţi de interes public sau orice membru al reţelei din care face parte auditorul statutar sau firma de audit nu prestează nici direct, nici indirect în beneficiul entităţii de interes public care este supusă asigurării raportării privind durabilitatea, al întreprinderii-mamă a acesteia sau al întreprinderilor controlate de aceasta pe teritoriul Uniunii serviciile interzise care nu sunt de audit menţionate la articolul 5 alineatul (1) al doilea paragraf literele (b) şi (c) şi literele (e)-(k) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 în:

(2) Un auditor statutar sau o firmă de audit care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea a entităţilor de interes public şi, în cazul în care auditorul statutar sau firma de audit face parte dintr-o reţea, orice membru al unei astfel de reţele pot furniza entităţii de interes public care este supusă asigurării raportării privind durabilitatea, întreprinderii-mamă a acesteia sau întreprinderilor controlate de aceasta servicii care nu sunt de audit, altele decât serviciile interzise care nu sunt de audit menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol sau, dacă este cazul, serviciile interzise care nu sunt de audit menţionate la articolul 5 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 sau serviciile considerate de statele membre ca reprezentând o ameninţare la adresa independenţei, astfel cum se menţionează la articolul 5 alineatul (2) din regulamentul respectiv, sub rezerva aprobării de către comitetul de audit, după ce acesta a evaluat în mod corespunzător ameninţările la adresa independenţei şi garanţiile aplicate în conformitate cu articolul 22b din prezenta directivă.

(3) În cazul în care un membru al unei reţele din care face parte auditorul statutar sau firma de audit care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea a unei entităţi de interes public prestează serviciile interzise care nu sunt de audit menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol în beneficiul unei întreprinderi înregistrate într-o ţară terţă şi controlate de entitatea de interes public care face obiectul asigurării raportării privind durabilitatea, auditorul statutar sau firma de audit în cauză analizează dacă serviciile prestate de membrul reţelei i-ar compromite independenţa.

Dacă independenţa sa este afectată, auditorul statutar sau firma de audit ia măsuri de protecţie pentru a atenua riscurile generate de prestarea, într-o ţară terţă, a unor servicii interzise care nu sunt de audit menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol. Auditorul statutar sau firma de audit poate continua efectuarea asigurării raportării privind durabilitatea a entităţii de interes public numai în cazul în care poate justifica, în conformitate cu articolul 22b, că prestarea unor astfel de servicii nu îi influenţează raţionamentul profesional şi nici raportul de asigurare referitor la raportarea privind durabilitatea.

15.Se introduce următorul articol:

(3) Comisia adoptă, cel târziu la 1 octombrie 2026, acte delegate în conformitate cu articolul 48a, pentru a completa prezenta directivă prin stabilirea standardelor de asigurare limitate, prevăzând procedurile pe care auditorul (auditorii) statutar(i) sau firma (firmele) de audit trebuie să le îndeplinească pentru a-şi formula propriile concluzii asupra asigurării raportării privind durabilitatea, inclusiv planificarea misiunii, luarea în considerare a riscurilor şi răspunsul la riscuri, precum şi tipul de concluzii care trebuie incluse în raportul de asigurare referitor la raportarea privind durabilitatea sau, după caz, în raportul de audit.

Comisia adoptă, cel târziu la 1 octombrie 2028, acte delegate în conformitate cu articolul 48a pentru a completa prezenta directivă prin stabilirea standardelor de asigurare rezonabilă, în urma unei evaluări pentru a stabili dacă o asigurare rezonabilă este fezabilă pentru auditori şi pentru întreprinderi. Ţinând seama de rezultatele evaluării respective şi, dacă se dovedeşte astfel a fi cazul, respectivele acte delegate precizează data de la care opinia menţionată la articolul 34 alineatul (1) al doilea paragraf litera (aa) trebuie să se bazeze pe o misiune de asigurare rezonabilă bazată pe standardele de asigurare rezonabilă respective.

16.Se introduce următorul articol:

b) auditorul grupului evaluează activitatea de asigurare desfăşurată de orice prestator (prestatori) independent (independenţi) de servicii de asigurare, auditor (auditori) dintr-o ţară terţă, auditor (auditori) statutar(i), entitate/entităţi de audit dintr-o ţară terţă sau firmă/firme de audit, în scopul asigurării raportării consolidate privind durabilitatea şi documentează natura, momentul şi dimensiunea activităţii desfăşurate de aceşti auditori, inclusiv, dacă este cazul, evaluarea efectuată de auditorul grupului cu privire la părţile relevante ale documentaţiei de asigurare a auditorilor respectivi; şi

În sensul primului paragraf litera (c) de la prezentul alineat, auditorul grupului solicită acordul prestatorului (prestatorilor) independent (independenţi) de servicii de asigurare, al auditorului (auditorilor) dintr-o ţară terţă, al auditorului (auditorilor) statutar(i), al entităţii (entităţilor) de audit dintr-o ţară terţă sau al firmei (firmelor) de audit în cauză pentru transferul documentaţiei relevante în timpul asigurării raportării consolidate privind durabilitatea, putându-se sprijini pe rezultatele activităţii desfăşurate de aceştia doar cu această condiţie.

(3) Atunci când este supus unei verificări pentru asigurarea calităţii sau unei investigaţii privind asigurarea raportării consolidate privind durabilitatea a unui grup de întreprinderi, auditorul grupului pune la dispoziţia autorităţii competente, la cerere, documentaţia relevantă pe care o deţine cu privire la activitatea de asigurare desfăşurată de prestatorul (prestatorii) independent (independenţi) de servicii de asigurare, de auditorul (auditorii) dintr-o ţară terţă, de auditorul (auditorii) statutar(i), de entitatea (entităţile) de audit dintr-o ţară terţă sau de firma (firmele) de audit în scopul asigurării raportării consolidate privind durabilitatea, inclusiv toate documentele de lucru relevante pentru asigurarea raportării consolidate privind durabilitatea.

În cazul în care asigurarea raportării privind durabilitatea a unei întreprinderi-mamă sau a unei filiale care face parte dintr-un grup de întreprinderi este efectuată de unul sau mai mulţi auditori sau de una sau mai multe entităţi de audit dintr-o ţară terţă, autoritatea competentă poate cere documente suplimentare privind activitatea de asigurare a auditorului (auditorilor) dintr-o ţară terţă sau a entităţii (entităţilor) de audit dintr-o ţară terţă, de la autorităţile competente relevante din ţările terţe, pe baza acordurilor de colaborare.

Prin derogare de la al treilea paragraf, în cazul în care unul sau mai mulţi prestatori independenţi de servicii de asigurare, unul sau mai mulţi auditori dintr-o ţară terţă ori una sau mai multe entităţi de audit dintr-o ţară terţă cu care nu a fost încheiat un acord de colaborare a(u) efectuat asigurarea raportării privind durabilitatea a unei întreprinderi-mamă sau a unei filiale a unui grup de întreprinderi, auditorul grupului este de asemenea responsabil, la cerere, de transmiterea corespunzătoare a documentaţiei suplimentare aferente activităţii de asigurare desfăşurate de prestatorul (prestatorii) independent (independenţi) de servicii de asigurare ori auditorul (auditorii) sau entitatea (entităţile) de audit dintr-o ţară terţă, inclusiv a documentelor de lucru relevante pentru asigurarea raportării consolidate privind durabilitatea. Pentru a asigura această transmitere, auditorul grupului păstrează o copie a documentaţiei sau convine cu prestatorul (prestatorii) independent (independenţi) de servicii de asigurare, cu auditorul (auditorii) dintr-o ţară terţă sau cu entitatea (entităţile) de audit dintr-o ţară terţă să i se permită accesul nerestricţionat la această documentaţie, la cerere, sau întreprinde alte acţiuni adecvate. În cazul în care, din motive juridice sau de altă natură, documentele de lucru privind asigurarea nu pot fi transferate dintr-o ţară terţă auditorului grupului, auditorul grupului include în documentaţia păstrată dovada că a urmat procedurile corespunzătoare pentru a obţine accesul la documentaţia de asigurare, iar, dacă restricţiile nu au fost impuse de legislaţia ţării terţe în cauză, include dovezi care arată existenţa unui astfel de impediment."

18.Se introduce următorul articol:

(1) Auditorul (auditorii) statutar(i) sau firma (firmele) de audit prezintă rezultatele asigurării raportării privind durabilitatea într-un raport de asigurare referitor la raportarea privind durabilitatea. Raportul respectiv se întocmeşte în conformitate cu cerinţele standardelor de asigurare adoptate de Comisie prin intermediul actelor delegate adoptate în temeiul articolului 26a alineatul (3) sau, până la adoptarea de către Comisie a standardelor de asigurare respective, în conformitate cu standardele naţionale de asigurare, astfel cum se menţionează la articolul 26a alineatul (2).

(3) În cazul în care asigurarea raportării privind durabilitatea a fost efectuată de mai mulţi auditori statutari sau de mai multe firme de audit, auditorul (auditorii) statutar(i) sau firma (firmele) de audit convin asupra rezultatelor asigurării raportării privind durabilitatea şi prezintă un raport comun şi o opinie comună. În caz de dezacord, fiecare auditor statutar sau firmă de audit îşi prezintă opinia într-un paragraf separat al raportului de asigurare referitor la raportarea privind durabilitatea şi precizează motivul dezacordului.

(4) Raportul de asigurare referitor la raportarea privind durabilitatea se semnează şi se datează de către auditorul statutar care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea. În cazul în care asigurarea raportării privind durabilitatea este efectuată de o firmă de audit, raportul de asigurare referitor la raportarea privind durabilitatea este semnat cel puţin de auditorul (auditorii) statutar(i) care a(u) efectuat asigurarea raportării privind durabilitatea în numele firmei de audit. În cazul în care au fost implicaţi (implicate) simultan mai mulţi auditori statutari sau mai multe firme de audit, raportul de asigurare referitor la raportarea privind durabilitatea se semnează de către toţi auditorii statutari sau cel puţin de către auditorii statutari care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea în numele fiecărei firme de audit. În împrejurări excepţionale, statele membre pot prevedea că nu este necesar ca această semnătură (aceste semnături) să fie divulgată (divulgate) publicului, în cazul în care o asemenea divulgare ar putea duce la o ameninţare iminentă şi semnificativă la adresa securităţii unei persoane.

19.Articolul 29 se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (1), litera (d) se înlocuieşte cu următorul text:

(b)la alineatul (1), litera (f) se înlocuieşte cu următorul text:

"(f) sfera de aplicare a verificării pentru asigurarea calităţii, susţinută de testarea adecvată a dosarelor de audit selectate şi, dacă este cazul, a dosarelor de asigurare, include o evaluare a conformităţii cu standardele de audit aplicabile, cu cerinţele de independenţă aplicabile şi, după caz, cu standardele de asigurare şi o evaluare a cantităţii şi calităţii resurselor cheltuite, a onorariilor pentru audit şi pentru asigurarea raportării privind durabilitatea şi a sistemului intern de control al calităţii al firmei de audit;"

20.La articolul 30, alineatele (1) şi (2) se înlocuiesc cu următorul text:

23.Articolul 32 se modifică după cum urmează:

25.Articolul 37 se modifică după cum urmează:

(c)alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:

"(3) Se interzice orice clauză contractuală care limitează posibilitatea de alegere de către adunarea generală a acţionarilor sau a membrilor entităţii auditate în temeiul alineatului (1) la anumite categorii sau liste de auditori statutari sau firme de audit în ceea ce priveşte numirea unui auditor statutar sau a unei firme de audit anume care să efectueze auditul statutar şi, după caz, asigurarea raportării privind durabilitatea a entităţii respective. Orice astfel de clauze existente sunt nule.

Statele membre se asigură că acţionarii şi membrii întreprinderilor mari care intră sub incidenţa articolelor 19a şi 29a din Directiva 2013/34/UE, cu excepţia întreprinderilor menţionate la articolul 2 punctul 1 litera (a) din directiva menţionată, care reprezintă mai mult de 5 % din drepturile de vot sau 5 % din capitalul întreprinderii, acţionând individual sau colectiv, au dreptul de a prezenta un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală a acţionarilor sau a membrilor prin care se solicită ca o parte terţă acreditată care nu aparţine aceleiaşi firme sau reţele de audit ca auditorul statutar sau firma de audit care efectuează auditul statutar să întocmească un raport cu privire la anumite elemente ale raportării privind durabilitatea şi că un astfel de raport este pus la dispoziţia adunării generale a acţionarilor sau a membrilor."

26.Articolul 38 se modifică după cum urmează:

27.Articolul 39 se modifică după cum urmează:

(b)la alineatul (6), literele (a)-(e) se înlocuiesc cu următorul text:

(b) monitorizează procesul de raportare financiară şi, după caz, de raportare privind durabilitatea, inclusiv procesul de raportare electronică, astfel cum este menţionat la articolul 29d din Directiva 2013/34/UE şi procesul desfăşurat de întreprindere pentru a identifica informaţiile raportate în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea adoptate în temeiul articolului 29b din respectiva directivă şi transmite recomandări sau propuneri pentru a asigura integritatea entităţii auditate;

28.Articolul 45 se modifică după cum urmează:

(a)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

"(1) Autorităţile competente ale unui stat membru, în conformitate cu articolele 15, 16 şi 17 din prezenta directivă, înregistrează fiecare auditor şi entitate de audit dintr-o ţară terţă atunci când auditorul sau entitatea de audit respectivă transmite un raport de audit privind situaţiile financiare anuale sau consolidate sau, dacă este cazul, un raport de asigurare referitor la raportarea anuală sau consolidată privind durabilitatea a unei întreprinderi înregistrate în afara Uniunii ale cărei valori mobiliare transferabile sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a statului membru respectiv, definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (^*27), cu excepţia cazului în care întreprinderea în cauză este un emitent exclusiv de titluri de creanţă în curs, pentru care se aplică una dintre următoarele dispoziţii:

(b)alineatele (4)-(6) se înlocuiesc cu următorul text:

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 48a care completează prezenta directivă în scopul definirii criteriilor generale de echivalenţă care trebuie utilizate pentru a stabili dacă auditurile situaţiilor financiare şi, după caz, asigurarea raportării privind durabilitatea menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol sunt efectuate în conformitate cu standardele internaţionale de audit definite la articolul 26 şi, respectiv, cu standardele de asigurare pentru raportarea privind durabilitatea menţionate la articolul 26a, precum şi cu cerinţele prevăzute la articolele 22, 24 şi 25. Aceste criterii, care sunt aplicabile pentru toate ţările terţe, sunt utilizate de statele membre atunci când evaluează echivalenţa la nivel naţional."

29.Articolul 48a se modifică după cum urmează:

(b)alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:

"(3) Delegarea de competenţe menţionată la articolul 26 alineatul (3), la articolul 26a alineatul (3), la articolul 45 alineatul (6), la articolul 46 alineatul (2) şi la articolul 47 alineatul (3) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare."

(c)alineatul (5) se înlocuieşte cu următorul text:

"(5) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 26 alineatul (3), al articolului 26a alineatul (3), al articolului 45 alineatul (6), al articolului 46 alineatul (2) sau al articolului 47 alineatul (3) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţii în termen de patru luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Respectivul termen se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului."

Art. 4: Modificarea Regulamentului (UE) nr. 537/2014

2.Articolul 5 se modifică după cum urmează:

Art. 5: Transpunere

(2)Statele membre aplică măsurile necesare pentru a respecta articolul 1, cu excepţia punctului 14:

a)pentru exerciţiile financiare care încep la 1 ianuarie 2024 sau după această dată:

c)pentru exerciţiile financiare care încep la 1 ianuarie 2026 sau după această dată:

(ii)instituţiilor mici şi cu un grad redus de complexitate definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 145 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu condiţia să fie întreprinderi mari în înţelesul articolului 3 alineatul (4) din Directiva 2013/34/UE sau să fie întreprinderi mici şi mijlocii în înţelesul articolului 3 alineatele (2) şi (3) din directiva respectivă, care sunt entităţi de interes public, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 litera (a) din directiva respectivă şi care nu sunt microîntreprinderi, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (1) din directiva respectivă;

(iii)întreprinderilor de asigurare captive definite la articolul 13 punctul 2 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (³⁹) şi întreprinderilor de reasigurare captive definite la articolul 13 punctul 5 din directiva respectivă, cu condiţia să fie întreprinderi mari în înţelesul articolului 3 alineatul (4) din Directiva 2013/34/UE sau să fie întreprinderi mici şi mijlocii, în înţelesul articolului 3 alineatele (2) şi (3) din directiva respectivă, care sunt entităţi de interes public, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 litera (a) din directiva respectivă şi care nu sunt microîntreprinderi, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (1) din directiva respectivă.

(ii)emitenţilor definiţi ca instituţii mici şi cu un grad redus de complexitate la articolul 4 alineatul (1) punctul 145 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu condiţia să fie întreprinderi mari în înţelesul articolului 3 alineatul (4) din Directiva 2013/34/UE sau să fie întreprinderi mici şi mijlocii în înţelesul articolului 3 alineatele (2) şi (3) din directiva respectivă care sunt entităţi de interes public, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 litera (a) din directiva respectivă şi care nu sunt microîntreprinderi, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (1) din directiva respectivă;

(iii)emitenţilor definiţi ca întreprinderi de asigurare captive la articolul 13 punctul 2 din Directiva 2009/138/CE sau ca întreprinderi de reasigurare captive la articolul 13 punctul 5 din directiva respectivă, cu condiţia să fie întreprinderi mari în înţelesul articolului 3 alineatul (4) din Directiva 2013/34/UE sau să fie întreprinderi mici şi mijlocii, în înţelesul articolului 3 alineatele (2) şi (3) din directiva respectivă, care sunt entităţi de interes public, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 litera (a) din directiva respectivă şi care nu sunt microîntreprinderi, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (1) din directiva respectivă.

Art. 6: Evaluare şi raportare

(1)Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive de modificare, inclusiv, printre altele:

(2)Până la 31 decembrie 2028, Comisia analizează nivelul de concentrare a pieţei de asigurare a durabilităţii şi prezintă un raport în această privinţă. Respectiva analiză ţine seama de regimurile naţionale aplicabile prestatorilor independenţi de servicii de asigurare şi evaluează dacă şi în ce măsură aceste regimuri naţionale contribuie la deschiderea pieţei asigurărilor.