Directiva 2000/78/CE/27-nov-2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Directiva 2000/78/CE/27-nov-2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă
Dată act: 27-nov-2000
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi, în special, articolul 13 al acestuia,
având în vedere propunerea Comisiei (1),
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (3),
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (4),
întrucât:
(1)În conformitate cu articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea Europeană se bazează pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi pe principiul statului de drept, principii care sunt comune tuturor statelor membre, şi respectă drepturile fundamentale, garantate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum rezultă acestea din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar.
(2)Principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei este bine stabilit într-un ansamblu important de acte ale dreptului comunitar şi, în special, în Directiva 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrare în muncă, formare şi promovare profesională şi condiţiile de muncă (5).
(3)În aplicarea principiului egalităţii de tratament, Comunitatea urmăreşte, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei, în special dat fiind că femeile sunt adesea victime ale multiplelor discriminări.
(4)Dreptul fiecărei persoane la egalitate în faţa legii şi la protecţie împotriva discriminării constituie un drept universal recunoscut prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei, prin pactele Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile civile şi politice şi, respectiv drepturile economice, sociale şi culturale şi prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnate de toate statele membre; Convenţia nr. 111 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii interzice discriminarea în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
(1)JO C 177 E, 27.6.2000, p. 42.
(2)Aviz emis la 12 octombrie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(3)JO C 204, 18.7.2000, p. 82.
(4)JO C 226, 8.8.2000, p. 1.
(5)JO L 39, 14.2.1976, p. 40.
(5)Este important să se respecte aceste drepturi şi libertăţi fundamentale; prezenta directivă nu aduce atingere libertăţii de asociere şi dreptului oricărei persoane de a înfiinţa, împreună cu alte persoane, sindicate şi de a deveni membru al acestora pentru apărarea intereselor sale.
(6)Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor recunoaşte importanţa combaterii discriminărilor sub toate formele, inclusiv necesitatea luării de măsuri corespunzătoare în favoarea integrării sociale şi economice a persoanelor în vârstă şi a persoanelor cu handicap.
(7)Tratatul de instituire a Comunităţii Europene numără printre obiectivele sale promovarea coordonării politicilor de ocupare a forţei de muncă de către statele membre; în acest scop, un nou capitol privind ocuparea forţei de muncă a fost integrat în Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în vederea elaborării unei strategii coordonate de ocupare a forţei de muncă şi, în special, în vederea promovării unei mâini de lucru calificate, formate şi capabile de adaptare.
(8)Liniile directoare pentru ocuparea forţei de muncă în 2000, aprobate de Consiliul European de la Helsinki la 10 şi 11 decembrie 1999, subliniază necesitatea de a promova o piaţă a muncii favorabilă integrării sociale, formulând un ansamblu coerent de politici destinate combaterii discriminării faţă de unele grupuri de persoane, cum ar fi persoanele cu handicap; se subliniază, deopotrivă, necesitatea de a acorda o atenţie deosebită sprijinirii lucrătorilor în vârstă, pentru ca aceştia să se implice mai mult în viaţa profesională.
(9)Încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă reprezintă elementele esenţiale care creează premisele garantării şanselor egale pentru toţi şi contribuie într-o mare măsură la deplina participare a cetăţenilor la viaţa economică, culturală şi socială, precum şi la dezvoltarea personală.
(10)Consiliul adoptă, la 29 iunie 2000, Directiva 2000/43/CE de aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică (6), care asigură deja protecţia împotriva unor asemenea discriminări în domeniul încadrării în muncă şi al ocupării forţei de muncă.
(11)Discriminarea pe motive de apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală poate compromite realizarea obiectivelor Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, cum ar fi: un nivel al ocupării forţei de muncă şi de protecţie socială ridicat, creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială, solidaritatea şi libera circulaţie a persoanelor.
(6)JO L 180, 19.7.2000, p. 22.
(12)În acest scop, orice discriminare directă sau indirectă pe motive de apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală în domenii reglementate de prezenta directivă trebuie să fie interzisă în Comunitate; interdicţia acestui tip de discriminare trebuie să se aplice, de asemenea, resortisanţilor din ţări terţe, dar nu vizează diferenţele de tratament bazate pe cetăţenie şi nu aduce atingere dispoziţiilor privind intrarea şi şederea resortisanţilor din ţări terţe şi accesul lor la încadrare în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
(13)Prezenta directivă nu se aplică regimurilor de securitate socială şi de protecţie socială ale căror avantaje nu sunt asimilate unei remuneraţii în sensul atribuit acestui termen în aplicarea articolului 141 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi nici plăţilor de orice natură efectuate de către stat, care au ca obiectiv accesul la încadrare în muncă sau menţinerea lucrătorilor în funcţie.
(14)Prezenta directivă nu aduce atingere dispoziţiilor naţionale de stabilire a vârstei de pensionare.
(15)Aprecierea faptelor care permit presupunerea existenţei unei discriminări directe sau indirecte aparţine instanţei juridice naţionale sau unei alte instanţe competente, în conformitate cu dreptul naţional sau cu practicile naţionale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice.
(16)Aplicarea unor măsuri care ţin cont de nevoile persoanelor cu handicap la locul de muncă îndeplineşte un rol major în combaterea discriminărilor pe motive de handicap.
(17)Prezenta directivă nu impune ca o persoană care nu este nici competentă, nici capabilă şi nici disponibilă să îndeplinească funcţiile esenţiale corespunzătoare postului sau să urmeze anumite cursuri de formare, să fie recrutată, promovată sau să rămână în funcţie, sau să i se interzică o formare, fără a aduce atingere obligaţiei de a prevedea adaptări corespunzătoare pentru persoanele cu handicap.
(18)Prezenta directivă nu poate avea ca efect constrângerea forţelor armate, a serviciilor de poliţie, a penitenciarelor sau a forţelor de securitate să angajeze sau să menţină în funcţie persoanele care nu posedă capacităţile necesare pentru a îndeplini ansamblul de funcţii pe care ar putea fi solicitate să le exercite, având în vedere obiectivul legitim de menţinere a caracterului operaţional al acestor servicii.
(19)De asemenea, pentru ca statele membre să poată continua menţinerea capacităţii forţelor lor armate, acestea pot opta să aplice sau nu dispoziţiile prezentei directive cu privire la handicap şi vârsta tuturor sau numai a unora dintre cei care intră în forţele armate; statele membre care exercită această opţiune trebuie să definească domeniul de aplicare al acestei derogări.
(20)Trebuie prevăzute măsuri corespunzătoare, adică măsuri eficiente şi practice destinate amenajării locului de muncă în funcţie de handicap, de exemplu prin amenajarea localurilor sau adaptarea echipamentelor, ritmului de lucru, repartizării sarcinilor sau a ofertei de mijloace de formare sau de încadrare.
(21)Pentru a stabili dacă măsurile în cauză generează costuri disproporţionate, trebuie să se ţină seama, în special, de costurile financiare şi de altă natură pe care le implică, de dimensiunea şi de resursele financiare ale organizaţiei sau întreprinderii şi de posibilitatea de a obţine fonduri publice sau orice alte ajutoare.
(22)Prezenta directivă nu aduce atingere legislaţiilor naţionale privind starea civilă şi nici prestaţiilor care decurg din aceasta.
(23)În împrejurări foarte limitate, un tratament diferenţiat poate fi justificat atunci când o caracteristică legată de religie sau de convingeri, de un handicap, de vârstă sau de orientare sexuală constituie o cerinţă profesională esenţială şi determinantă, în măsura în care obiectivul este legitim, iar cerinţa proporţionată. Aceste împrejurări trebuie să fie menţionate în informaţiile furnizate de statele membre Comisiei.
(24)Uniunea Europeană a recunoscut explicit în Declaraţia nr. 11 privind statutul bisericilor şi organizaţiilor neconfesionale, anexată la Actul final al Tratatului de la Amsterdam, că respectă şi nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase în statele membre şi că respectă, de asemenea, statutul organizaţiilor filosofice şi neconfesionale; din această perspectivă, statele membre pot menţine sau prevedea dispoziţii specifice cu privire la cerinţele profesionale esenţiale, legitime şi justificate care pot fi necesare pentru exercitarea unei activităţi profesionale.
(25)Interzicerea discriminărilor pe criterii de vârstă constituie un element esenţial pentru atingerea obiectivelor stabilite în liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă şi încurajarea diversităţii la încadrarea în muncă; cu toate acestea, diferenţele de tratament legate de vârstă pot fi justificate în anumite împrejurări şi necesită dispoziţii specifice care pot varia în funcţie de situaţia statelor membre; este aşadar esenţial să se facă distincţie între diferenţele de tratament care sunt justificate, îndeosebi prin obiective legitime de politică a ocupării forţei de muncă, a pieţei muncii şi a formării profesionale, şi discriminările care trebuie să fie interzise.
(26)Interzicerea discriminării trebuie să se facă fără a aduce atingere menţinerii sau adoptării de măsuri destinate prevenirii sau compensării dezavantajelor unui grup de persoane de o anumită religie sau convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau orientare sexuală, iar aceste măsuri pot autoriza existenţa unor organizaţii formate din persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau orientare sexuală, atunci când obiectul lor principal este promovarea unor nevoi specifice acestor persoane.
(27)Consiliul, în Recomandarea 86/379/CEE din 24 iulie 1986 privind încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap din cadrul Comunităţii (1), a stabilit un cadru de orientare care enumeră exemple de acţiuni pozitive destinate promovării încadrării în muncă şi formării persoanelor cu handicap, iar în Rezoluţia din 17 iunie 1999 privind şansele egale în materie de încadrare în muncă pentru persoanele cu handicap (2), a afirmat importanţa de a acorda o atenţie deosebită în special recrutării, menţinerii în funcţie, formării şi învăţării permanente a persoanelor cu handicap.
(28)Prezenta directivă stabileşte cerinţele minime care dau statelor membre posibilitatea de a adopta sau de a menţine dispoziţii mai favorabile; punerea în aplicare a prezentei directive nu poate justifica un regres în raport cu situaţia existentă în fiecare stat membru.
(29)Persoanele care au făcut obiectul unei discriminări pe motive de apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală trebuie să dispună de mijloace de protecţie juridică adecvate; pentru a asigura un nivel de protecţie mai eficient, asociaţiile sau persoanele juridice trebuie, de asemenea, să fie abilitate să iniţieze o procedură, conform modalităţilor stabilite de statele membre, în numele sau în sprijinul unei victime, fără a aduce atingere normelor de procedură naţionale privind reprezentarea şi apărarea în instanţă.
(30)Punerea în aplicare efectivă a principiului egalităţii necesită protecţie juridică adecvată împotriva represaliilor.
(31)Adaptarea normelor privind sarcina probei se impune de îndată ce există o prezumţie de discriminare şi, în cazul în care această situaţie se verifică, aplicarea efectivă a principiului egalităţii impune ca sarcina probei să revină părţii pârâte; cu toate acestea, pârâtul nu are posibilitatea să folosească drept probă dovada că partea reclamantă aparţine unei anumite religii, are anumite convingeri, prezintă un anumit handicap, are o anumită vârstă sau orientare sexuală.
(32)Statele membre pot să nu aplice normele privind sarcina probei procedurilor în care instrumentarea faptelor revine tribunalului sau instanţei competente; procedurile în cauză sunt cele în care partea reclamantă este scutită de probarea faptelor a căror anchetare revine jurisdicţiei sau instanţei competente.
(33)Statele membre trebuie să încurajeze dialogul între partenerii sociali, precum şi, în cadrul practicilor naţionale, cu organizaţiile neguvernamentale, pentru a discuta diferite forme de discriminare la locul de muncă şi a le combate.
(34)Nevoia de a promova pacea şi reconcilierea între principalele comunităţi ale Irlandei de Nord necesită inserarea unor dispoziţii speciale în prezenta directivă.
(35)Statele membre trebuie să aplice sancţiuni efective, proporţionale şi descurajante, aplicabile în caz de nerespectare a obligaţiilor ce decurg din prezenta directivă.
(1)JO L 225, 12.8.1986, p. 43. (2)JO C 186, 2.7.1999, p. 3.
(36)Statele membre pot să încredinţeze partenerilor sociali, la cererea lor, punerea în aplicare a prezentei directive, în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la convenţii colective, cu condiţia de a adopta toate dispoziţiile necesare care le permit să fie în orice moment în măsură să garanteze rezultatele impuse de prezenta directivă.
(37)În conformitate cu principiul subsidiarităţii enunţat de articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, obiectivul prezentei directive, şi anume crearea, în cadrul Comunităţii, a unui câmp de acţiune în ceea ce priveşte egalitatea în materie de încadrare în muncă şi ocupare a forţei de muncă, nu poate fi realizat în mod suficient de către statele membre şi, prin urmare, în funcţie de dimensiunile şi efectele acţiunii, poate fi mai bine realizat la nivel comunitar; în conformitate cu principiul proporţionalităţii, enunţat în articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Obiectivul
Prezenta directivă are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament.
Art. 2: Conceptul de discriminare
(1)În sensul prezentei directive, prin principiul egalităţii de tratament se înţelege absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menţionate la articolul 1.
(2)În sensul alineatului (1):
a)o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puţin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situaţie asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menţionate la articolul 1;
b)o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziţie, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecinţă un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană, cu excepţia cazului în care:
(i)această dispoziţie, acest criteriu sau această practică este obiectiv justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv nu sunt adecvate şi necesare sau
(ii)în cazul persoanelor cu un anumit handicap, angajatorul sau oricare persoană sau organizaţie care intră sub incidenţa prezentei directive, are obligaţia, în temeiul legislaţiei naţionale, să ia măsuri adecvate în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 5, cu scopul de a elimina dezavantajele care rezultă din această dispoziţie, acest criteriu sau această practică.
(3)Hărţuirea este considerată o formă de discriminare, în sensul alineatului (1), atunci când se manifestă un comportament indezirabil legat de unul din motivele prevăzute la articolul 1, care are ca obiectiv sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. În acest context, noţiunea de hărţuire poate fi definită în conformitate cu legislaţiile şi practicile naţionale ale statelor membre.
(4)Orice comportament constând în a ordona cuiva să practice o discriminare împotriva unor persoane pentru unul din motivele prevăzute în articolul 1 este considerat discriminare în sensul alineatului (1).
(5)Prezenta directivă nu aduce atingere măsurilor prevăzute de legislaţia naţională care, într-o societate democratică, sunt necesare pentru securitatea publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor penale, protecţia sănătăţii publice şi protecţia drepturilor şi libertăţilor semenilor.
Art. 3: Domeniul de aplicare
(1)În limitele competenţelor conferite Comunităţii, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce priveşte:
a)condiţiile de acces la încadrare în muncă, la activităţi nesalariate sau la muncă, inclusiv criteriile de selecţie şi condiţiile de recrutare, oricare ar fi ramura de activitate şi la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusiv în materie de promovare;
b)accesul la toate tipurile şi la toate nivelurile de orientare şi de formare profesională, de perfecţionare şi de recalificare, inclusiv dobândirea unei experienţe practice;
c)condiţiile de încadrare şi de muncă, inclusiv condiţiile de concediere şi de remunerare;
d)afilierea la şi angajarea într-o organizaţie a lucrătorilor sau patronatului, sau orice organizaţie ai cărei membri exercită o anumită profesie, inclusiv avantajele obţinute de acest tip de organizaţie.
(2)Prezenta directivă nu se referă la tratamentul diferenţiat bazat pe cetăţenie şi nu aduce atingere dispoziţiilor şi condiţiilor privind admiterea şi şederea resortisanţilor din ţări terţe şi a persoanelor apatride pe teritoriul statelor membre şi orice tratament legat de statul juridic al resortisanţilor din ţări terţe şi al persoanelor apatride în cauză.
(3)Prezenta directivă nu se aplică plăţilor de orice natură efectuate de regimurile publice sau asimilate, inclusiv de regimurile publice de securitate socială sau de protecţie socială.
(4)Statele membre pot prevedea ca prezenta directivă să nu se aplice forţelor armate în ceea ce priveşte discriminările pe motive de handicap şi vârstă.
Art. 4: Cerinţe profesionale
(1)Fără a aduce atingere articolului 2 alineatele (1) şi (2), statele membre pot să prevadă că un tratament diferenţiat bazat pe o caracteristică legată de unul dintre motivele prevăzute la articolul 1 nu constituie o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activităţi profesionale sau condiţiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerinţă profesională esenţială şi determinantă, astfel încât obiectivul să fie legitim, iar cerinţa să fie proporţională.
(2)Statele membre pot menţine în legislaţia lor naţională în vigoare la data adoptării prezentei directive sau pot prevedea într-o legislaţie viitoare, care preia practicile naţionale existente la data adoptării prezentei directive, dispoziţii în temeiul cărora, în cazul activităţilor profesionale ale bisericilor şi ale altor organizaţii publice sau private a căror etică este bazată pe religie sau convingeri, un tratament diferenţiat bazat pe religia sau convingerile unei persoane nu constituie o discriminare atunci când, prin natura acestor activităţi sau prin contextul în care sunt exercitate, religia sau convingerile constituie o cerinţă profesională esenţială, legitimă şi justificată în privinţa eticii organizaţiei. Acest tratament diferenţiat trebuie exercitat cu respectarea dispoziţiilor şi principiilor constituţionale ale statelor membre, precum şi a principiilor generale de drept comunitar, şi nu poate justifica o discriminare bazată pe un alt motiv.
Cu condiţia ca dispoziţiile să fie respectate în restul situaţiilor, prezenta directivă, fără a aduce atingere dreptului bisericilor şi al altor organizaţii publice sau private a căror etică este bazată pe religie sau convingeri, acţionând în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi legislative naţionale, poate impune personalului care lucrează pentru ele o atitudine de bună-credinţă şi de loialitate faţă de etica organizaţiei.
Art. 5: Amenajări corespunzătoare pentru persoanele cu handicap
În scopul garantării respectării principiului egalităţii de tratament faţă de persoanele cu handicap, sunt prevăzute amenajări corespunzătoare. Aceasta înseamnă că angajatorul ia măsuri corespunzătoare, în funcţie de nevoi, într-o situaţie concretă, pentru a permite unei persoane cu handicap să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze, sau să aibă acces la formare, cu condiţia ca aceste măsuri să nu presupună o sarcină disproporţionată pentru angajator. Această sarcină nu este disproporţionată atunci când este compensată în mod suficient prin măsuri existente în cadrul politicii statului membru în cauză în favoarea persoanelor cu handicap.
Art. 6: Justificarea unui tratament diferenţiat pe motive de vârstă
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferenţiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv şi rezonabil, în cadrul dreptului naţional, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forţei de muncă, a pieţei muncii şi a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare şi necesare.
Tratamentul diferenţiat se poate referi în special la:
a)aplicarea unor condiţii speciale de acces la un loc de muncă şi la formarea profesională, de încadrare şi de muncă, inclusiv a condiţiilor de concediere şi de remunerare, pentru tineri, lucrători în vârstă şi pentru cei care au persoane în întreţinere, pentru a favoriza integrarea lor profesională sau pentru a le asigura protecţia;
b)stabilirea unor condiţii minime de vârstă, de experienţă profesională sau de vechime în muncă, pentru accesul la încadrare în muncă sau pentru anumite avantaje legate de încadrarea în muncă;
c)stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării.
(2)Fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2), statele membre pot să prevadă că nu constituie discriminare luarea în considerare a criteriului vârstei la stabilirea, pentru regimurile profesionale de securitate socială, a unei vârste pentru aderare sau admitere la prestaţiile de pensie sau invaliditate, inclusiv la fixarea, pentru aceste regimuri, a unor vârste diferite pentru lucrători sau pentru categorii de lucrători şi la utilizarea, în cadrul acestor regimuri, a criteriilor de vârstă în calculele actuariale, cu condiţia ca acestea să nu se traducă prin discriminări pe motive de sex.
Art. 7: Acţiune pozitivă şi măsuri specifice
(1)Pentru a se asigura deplina egalitate în viaţa profesională, principiul egalităţii de tratament nu împiedică nici un stat membru să menţină sau să adopte măsuri specifice destinate a preveni sau compensa dezavantajele legate de unul din motivele prevăzute la articolul 1.
(2)În ceea ce priveşte persoanele cu handicap, principiul egalităţii de tratament nu aduce atingere dreptului statelor membre de a menţine sau de a adopta dispoziţii privind protecţia sănătăţii şi a securităţii la locul de muncă şi nici măsurilor privind crearea sau menţinerea de dispoziţii sau de facilităţi în vederea salvgardării sau încurajării integrării acestora în câmpul muncii.
Art. 8: Cerinţe minime
(1)Statele membre pot adopta sau menţine dispoziţii mai favorabile respectării principiului egalităţii decât cele prevăzute în prezenta directivă.
(2)Aplicarea prezentei directive nu poate în nici un caz să constituie un motiv de diminuare a nivelului protecţiei împotriva discriminării deja acordate de statele membre în domeniile reglementate de prezenta directivă.
Art. 9: Apărarea drepturilor
(1)Statele membre asigură ca procedurile judiciare şi administrative, inclusiv proceduri de conciliere, dacă este necesar, care reglementează respectarea obligaţiilor care decurg din prezenta directivă, să fie accesibile tuturor persoanelor care se consideră lezate prin nerespectarea faţă de ei a principiului egalităţii de tratament, chiar după ce au încetat relaţiile în care discriminarea se presupune a se fi produs.
(2)Statele membre asigură ca asociaţiile, organizaţiile sau persoanele juridice care au, în conformitate cu criteriile prevăzute în legislaţia lor naţională, interesul legitim să asigure că dispoziţiile prezentei directive sunt respectate, să poată iniţia, în numele sau în sprijinul reclamantului, cu aprobarea sa, orice procedură judiciară şi/sau administrativă prevăzută, în vederea respectării obligaţiilor care decurg din prezenta directivă.
(3)Alineatele (1) şi (2) nu aduc atingere normelor naţionale privind termenele stabilite pentru a uza de o cale de atac în legătură cu principiul egalităţii de tratament.
Art. 10: Sarcina probei
(1)Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu, astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea în ceea ce o priveşte a principiului egalităţii de tratament şi prezintă, în faţa unei jurisdicţii sau a unei alte instanţe competente, fapte care permit prezumţia existenţei unei discriminări directe sau indirecte, îi revine pârâtului sarcina de a dovedi că principiul egalităţii de tratament nu a fost încălcat.
(2)Alineatul (1) nu aduce atingere adoptării de către statele membre a unor norme privind probele care să fie mai favorabile reclamanţilor.
(3)Alineatul (1) nu se aplică procedurilor penale.
(4)Alineatele (1)-(3) se aplică în mod egal tuturor procedurilor angajate în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).
(5)Statele membre pot să nu aplice alineatul (1) procedurilor în care instrumentarea faptelor revine jurisdicţiei sau instanţei competente.
Art. 11: Protecţia împotriva represaliilor
Statele membre introduc în sistemul lor juridic intern măsurile necesare pentru protecţia lucrătorilor împotriva concedierii sau a oricărui alt tratament defavorabil din partea angajatorului aplicat ca reacţie la o reclamaţie formulată la nivel de întreprindere sau la o acţiune în justiţie vizând respectarea principiului egalităţii de tratament.
Art. 12: Difuzarea informaţiei
Statele membre asigură ca dispoziţiile adoptate în aplicarea prezentei directive, precum şi cele care sunt deja în vigoare în acest domeniu, să fie aduse la cunoştinţă persoanelor interesate prin toate mijloacele corespunzătoare, de exemplu, la locul de muncă, şi pe întreg teritoriul statului membru în cauză.
Art. 13: Dialogul social
(1)Conform tradiţiilor şi practicilor naţionale, statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a favoriza dialogul între partenerii sociali în vederea promovării egalităţii de tratament, inclusiv prin supravegherea practicilor la locul de muncă, prin convenţii colective, coduri de conduită şi cercetare sau schimb de experienţă şi de bune practici.
(2)Respectând tradiţiile şi practicile lor naţionale, statele membre încurajează partenerii sociali, fără a aduce atingere autonomiei lor, să încheie, la nivel corespunzător, acorduri în care să fie prevăzute reguli de nediscriminare în domeniile prevăzute în articolul 3 care ţin de domeniul de aplicare al negocierilor colective. Aceste acorduri respectă cerinţele minime stabilite în prezenta directivă şi în măsurile naţionale de transpunere.
Art. 14: Dialogul cu organizaţiile neguvernamentale
Statele membre încurajează dialogul cu organizaţiile neguvernamentale care au, conform practicilor şi legislaţiilor naţionale, interesul legitim să contribuie la lupta împotriva discriminărilor pe baza unuia dintre motivele prevăzute în articolul 1, în vederea promovării principiului egalităţii de tratament.
Art. 15: Irlanda de Nord
(1)Pentru a face faţă problemei subreprezentării uneia din principalele comunităţi religioase în serviciile poliţiei Irlandei de Nord, tratamentul diferenţiat în materie de recrutare în aceste servicii, inclusiv pentru personalul auxiliar, nu constituie o discriminare, în măsura în care acest tratament diferenţiat este în mod expres autorizat de legislaţia naţională.
(2)Pentru a menţine un echilibru între posibilităţile de încadrare în muncă pentru cadrele didactice în Irlanda de Nord, contribuind în acelaşi timp la depăşirea divizărilor istorice care există între principalele comunităţi religioase existente, dispoziţiile prezentei directive în materie de religie sau de convingeri nu se aplică recrutării cadrelor didactice în şcolile din Irlanda de Nord, în măsura în care acest lucru este autorizat în mod expres de legislaţia naţională.
Art. 16: Conformitatea
Statele membre iau măsurile necesare:
a)anulării actelor cu putere de lege şi actelor administrative care contravin principiului egalităţii de tratament;
b)declarării drept nule şi neavenite sau modificării dispoziţiilor care contravin principiului egalităţii de tratament, prevăzute în contractele sau convenţiile colective, în regulamentele interne ale întreprinderilor, precum şi în statutele profesiilor independente şi ale organizaţiilor lucrătorilor şi angajatorilor.
Art. 17: Sancţiuni
Statele membre stabilesc regimul sancţiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispoziţiilor naţionale adoptate conform prezentei directive şi iau toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării acestora. Sancţiunile astfel prevăzute, care pot consta în despăgubirea victimei, trebuie să fie efective, proporţionale şi disuasive. Statele membre notifică aceste dispoziţii Comisiei până la 2 decembrie 2003, iar toate modificările ulterioare aferente, în cel mai scurt timp.
Art. 18: Punerea în aplicare
Statele membre adoptă actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 2 decembrie 2003 sau pot încredinţa partenerilor sociali, la cererea comună a acestora, punerea în aplicare a prezentei directive pentru acele dispoziţii privind acordurile colective. În acest caz, statele membre se asigură că, până la 2 decembrie 2003, partenerii sociali au pus în aplicare dispoziţiile necesare prin intermediul unui acord, statele membre respective trebuind să ia toate măsurile necesare care să le permită să fie în orice moment în măsură să garanteze rezultatele impuse de prezenta directivă. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la acestea.
Pentru a ţine seama de condiţiile speciale, statele membre pot dispune, dacă este necesar, de un termen suplimentar de 3 ani începând cu 2 decembrie 2003 sau de un total de 6 ani pentru a pune în aplicare dispoziţiile prezentei directive privind discriminarea pe motive de vârstă şi handicap. În acest caz, statele membre informează imediat Comisia cu privire la acestea. Orice stat membru care alege să recurgă la acest termen suplimentar prezintă un raport anual Comisiei privind măsurile pe care le ia pentru a rezolva problemele de discriminare pe motive de vârstă şi handicap şi privind progresul realizat în scopul punerii în aplicare a directivei. Comisia prezintă un raport anual Consiliului.
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Art. 19: Raportul
(1)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre, până la 2 decembrie 2005 şi, în continuare, din 5 în 5 ani, toate informaţiile necesare pentru întocmirea de către Comisie a unui raport pe care îl prezintă Parlamentului European şi Consiliului privind aplicarea prezentei directive.
(2)Raportul Comisiei ia în considerare, după caz, punctul de vedere al partenerilor sociali şi al organizaţiilor neguvernamentale respective. Conform principiului analizării sistematice a problemei şanselor egale între bărbaţi şi femei, acest raport oferă, între altele, o evaluare a impactului pe care măsurile luate îl au asupra bărbaţilor şi femeilor. În lumina informaţiilor primite, acest raport include, dacă este necesar, propuneri privind revizuirea şi actualizarea directivei.
Art. 20: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 27 noiembrie 2000.
Pentru Consiliu Preşedintele E. GUIGOU |
Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007