Capitolul i - DISPOZIŢII GENERALE - Directiva 2000/78/CE/27-nov-2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
CAPITOLUL I:DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1: Obiectivul
Prezenta directivă are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament.
Art. 2: Conceptul de discriminare
(1)În sensul prezentei directive, prin principiul egalităţii de tratament se înţelege absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menţionate la articolul 1.
(2)În sensul alineatului (1):
a)o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puţin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situaţie asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menţionate la articolul 1;
b)o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziţie, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecinţă un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană, cu excepţia cazului în care:
(i)această dispoziţie, acest criteriu sau această practică este obiectiv justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv nu sunt adecvate şi necesare sau
(ii)în cazul persoanelor cu un anumit handicap, angajatorul sau oricare persoană sau organizaţie care intră sub incidenţa prezentei directive, are obligaţia, în temeiul legislaţiei naţionale, să ia măsuri adecvate în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 5, cu scopul de a elimina dezavantajele care rezultă din această dispoziţie, acest criteriu sau această practică.
(3)Hărţuirea este considerată o formă de discriminare, în sensul alineatului (1), atunci când se manifestă un comportament indezirabil legat de unul din motivele prevăzute la articolul 1, care are ca obiectiv sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. În acest context, noţiunea de hărţuire poate fi definită în conformitate cu legislaţiile şi practicile naţionale ale statelor membre.
(4)Orice comportament constând în a ordona cuiva să practice o discriminare împotriva unor persoane pentru unul din motivele prevăzute în articolul 1 este considerat discriminare în sensul alineatului (1).
(5)Prezenta directivă nu aduce atingere măsurilor prevăzute de legislaţia naţională care, într-o societate democratică, sunt necesare pentru securitatea publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor penale, protecţia sănătăţii publice şi protecţia drepturilor şi libertăţilor semenilor.
Art. 3: Domeniul de aplicare
(1)În limitele competenţelor conferite Comunităţii, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce priveşte:
a)condiţiile de acces la încadrare în muncă, la activităţi nesalariate sau la muncă, inclusiv criteriile de selecţie şi condiţiile de recrutare, oricare ar fi ramura de activitate şi la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusiv în materie de promovare;
b)accesul la toate tipurile şi la toate nivelurile de orientare şi de formare profesională, de perfecţionare şi de recalificare, inclusiv dobândirea unei experienţe practice;
c)condiţiile de încadrare şi de muncă, inclusiv condiţiile de concediere şi de remunerare;
d)afilierea la şi angajarea într-o organizaţie a lucrătorilor sau patronatului, sau orice organizaţie ai cărei membri exercită o anumită profesie, inclusiv avantajele obţinute de acest tip de organizaţie.
(2)Prezenta directivă nu se referă la tratamentul diferenţiat bazat pe cetăţenie şi nu aduce atingere dispoziţiilor şi condiţiilor privind admiterea şi şederea resortisanţilor din ţări terţe şi a persoanelor apatride pe teritoriul statelor membre şi orice tratament legat de statul juridic al resortisanţilor din ţări terţe şi al persoanelor apatride în cauză.
(3)Prezenta directivă nu se aplică plăţilor de orice natură efectuate de regimurile publice sau asimilate, inclusiv de regimurile publice de securitate socială sau de protecţie socială.
(4)Statele membre pot prevedea ca prezenta directivă să nu se aplice forţelor armate în ceea ce priveşte discriminările pe motive de handicap şi vârstă.
Art. 4: Cerinţe profesionale
(1)Fără a aduce atingere articolului 2 alineatele (1) şi (2), statele membre pot să prevadă că un tratament diferenţiat bazat pe o caracteristică legată de unul dintre motivele prevăzute la articolul 1 nu constituie o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activităţi profesionale sau condiţiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerinţă profesională esenţială şi determinantă, astfel încât obiectivul să fie legitim, iar cerinţa să fie proporţională.
(2)Statele membre pot menţine în legislaţia lor naţională în vigoare la data adoptării prezentei directive sau pot prevedea într-o legislaţie viitoare, care preia practicile naţionale existente la data adoptării prezentei directive, dispoziţii în temeiul cărora, în cazul activităţilor profesionale ale bisericilor şi ale altor organizaţii publice sau private a căror etică este bazată pe religie sau convingeri, un tratament diferenţiat bazat pe religia sau convingerile unei persoane nu constituie o discriminare atunci când, prin natura acestor activităţi sau prin contextul în care sunt exercitate, religia sau convingerile constituie o cerinţă profesională esenţială, legitimă şi justificată în privinţa eticii organizaţiei. Acest tratament diferenţiat trebuie exercitat cu respectarea dispoziţiilor şi principiilor constituţionale ale statelor membre, precum şi a principiilor generale de drept comunitar, şi nu poate justifica o discriminare bazată pe un alt motiv.
Cu condiţia ca dispoziţiile să fie respectate în restul situaţiilor, prezenta directivă, fără a aduce atingere dreptului bisericilor şi al altor organizaţii publice sau private a căror etică este bazată pe religie sau convingeri, acţionând în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi legislative naţionale, poate impune personalului care lucrează pentru ele o atitudine de bună-credinţă şi de loialitate faţă de etica organizaţiei.
Art. 5: Amenajări corespunzătoare pentru persoanele cu handicap
În scopul garantării respectării principiului egalităţii de tratament faţă de persoanele cu handicap, sunt prevăzute amenajări corespunzătoare. Aceasta înseamnă că angajatorul ia măsuri corespunzătoare, în funcţie de nevoi, într-o situaţie concretă, pentru a permite unei persoane cu handicap să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze, sau să aibă acces la formare, cu condiţia ca aceste măsuri să nu presupună o sarcină disproporţionată pentru angajator. Această sarcină nu este disproporţionată atunci când este compensată în mod suficient prin măsuri existente în cadrul politicii statului membru în cauză în favoarea persoanelor cu handicap.
Art. 6: Justificarea unui tratament diferenţiat pe motive de vârstă
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferenţiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv şi rezonabil, în cadrul dreptului naţional, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forţei de muncă, a pieţei muncii şi a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare şi necesare.
Tratamentul diferenţiat se poate referi în special la:
a)aplicarea unor condiţii speciale de acces la un loc de muncă şi la formarea profesională, de încadrare şi de muncă, inclusiv a condiţiilor de concediere şi de remunerare, pentru tineri, lucrători în vârstă şi pentru cei care au persoane în întreţinere, pentru a favoriza integrarea lor profesională sau pentru a le asigura protecţia;
b)stabilirea unor condiţii minime de vârstă, de experienţă profesională sau de vechime în muncă, pentru accesul la încadrare în muncă sau pentru anumite avantaje legate de încadrarea în muncă;
c)stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării.
(2)Fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2), statele membre pot să prevadă că nu constituie discriminare luarea în considerare a criteriului vârstei la stabilirea, pentru regimurile profesionale de securitate socială, a unei vârste pentru aderare sau admitere la prestaţiile de pensie sau invaliditate, inclusiv la fixarea, pentru aceste regimuri, a unor vârste diferite pentru lucrători sau pentru categorii de lucrători şi la utilizarea, în cadrul acestor regimuri, a criteriilor de vârstă în calculele actuariale, cu condiţia ca acestea să nu se traducă prin discriminări pe motive de sex.
Art. 7: Acţiune pozitivă şi măsuri specifice
(1)Pentru a se asigura deplina egalitate în viaţa profesională, principiul egalităţii de tratament nu împiedică nici un stat membru să menţină sau să adopte măsuri specifice destinate a preveni sau compensa dezavantajele legate de unul din motivele prevăzute la articolul 1.
(2)În ceea ce priveşte persoanele cu handicap, principiul egalităţii de tratament nu aduce atingere dreptului statelor membre de a menţine sau de a adopta dispoziţii privind protecţia sănătăţii şi a securităţii la locul de muncă şi nici măsurilor privind crearea sau menţinerea de dispoziţii sau de facilităţi în vederea salvgardării sau încurajării integrării acestora în câmpul muncii.
Art. 8: Cerinţe minime
(1)Statele membre pot adopta sau menţine dispoziţii mai favorabile respectării principiului egalităţii decât cele prevăzute în prezenta directivă.
(2)Aplicarea prezentei directive nu poate în nici un caz să constituie un motiv de diminuare a nivelului protecţiei împotriva discriminării deja acordate de statele membre în domeniile reglementate de prezenta directivă.