Secţiunea 1 - Obiect, domeniu de aplicare şi definiţii - Directiva 1640/31-mai-2024 privind mecanismele care trebuie instituite de statele membre pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Directivei (UE) 2019/1937 şi de modificare şi abrogare a Directivei (UE) 2015/849

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 19 Iunie 2024
SECŢIUNEA 1:Obiect, domeniu de aplicare şi definiţii
Art. 1: Obiect
Prezenta directivă stabileşte norme privind:
(a)măsurile aplicabile la nivel naţional sectoarelor expuse riscului de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului;
(b)cerinţele referitoare la înregistrarea, identificarea şi verificările privind personalul de conducere de nivel superior şi beneficiarii reali ai entităţilor obligate;
(c)identificarea riscurilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului la nivelul Uniunii şi al statelor membre;
(d)crearea de registre privind beneficiarii reali şi conturile bancare şi accesul la aceste registre, precum şi accesul la informaţiile privind bunurile imobile;
(e)responsabilităţile şi sarcinile unităţilor de informaţii financiare (FIU);
(f)responsabilităţile şi sarcinile organismelor implicate în supravegherea entităţilor obligate;
(g)cooperarea între autorităţile competente şi cooperarea cu autorităţile reglementate de alte acte juridice ale Uniunii.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică definiţiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/1624.
În plus, se aplică următoarele definiţii:
1."supraveghetor financiar" înseamnă un supraveghetor responsabil de instituţiile de credit şi instituţiile financiare;
2."supraveghetor nefinanciar" înseamnă un supraveghetor responsabil de sectorul nefinanciar;
3."sector nefinanciar" înseamnă entităţile obligate enumerate la articolul 3 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2024/1624;
4."entitate obligată" înseamnă o persoană fizică sau juridică enumerată la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2024/1624 care nu este exceptată în conformitate cu articolul 4, 5, 6 sau 7 din regulamentul respectiv;
5."stat membru de origine" înseamnă statul membru în care este situat sediul social al entităţii obligate sau, în cazul în care entitatea obligată nu are sediu social, statul membru în care este situat sediul său central;
6."stat membru gazdă" înseamnă un stat membru, altul decât statul membru de origine, în care entitatea obligată dispune de un sediu, cum ar fi o filială sau o sucursală, sau în care entitatea obligată îşi desfăşoară activitatea în temeiul libertăţii de a presta servicii prin intermediul unei infrastructuri;
7."autorităţi vamale" înseamnă autorităţi vamale în sensul definiţiei de la articolul 5 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (34) şi autorităţi competente în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 1 litera (g) din Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European şi al Consiliului (35);
(34)Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 269, 10.10.2013, p. 1).
(35)Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1889/2005 (JO L 284, 12.11.2018, p. 6).
8."colegiu de supraveghere CSB/CFT" înseamnă o structură permanentă de cooperare şi de schimb de informaţii în scopul supravegherii unui grup sau a unei entităţi care îşi desfăşoară activitatea într-un stat membru gazdă sau într-o ţară terţă;
9."proiect de măsură naţională" înseamnă textul unui act, indiferent de forma acestuia, care, odată adoptat, va produce efecte juridice, textul aflându-se într-un stadiu al elaborării sale în care i se mai pot aduce modificări substanţiale;
10."cont de titluri de valoare" înseamnă cont de titluri de valoare în sensul definiţiei de la articolul 2 alineatul (1) punctul 28 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (36);
(36)Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1).
11."titluri de valoare" înseamnă instrumente financiare în sensul definiţiei de la articolul 4 alineatul (1) punctul 15 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (37).
(37)Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349).