Titlul vii - RAPORTUL CU CELELALTE CONVENŢII - Conventie din 27-sep-1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială ( Text modificat ca atare prin Convenţia de aderare)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare

Versiune de la: 1 Ianuarie 2007

TITLUL VII:RAPORTUL CU CELELALTE CONVENŢII

Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 54 al doilea paragraf şi articolului 56, prezenta convenţie înlocuieşte, între statele care sunt părţi la ea, convenţiile încheiate între două sau mai multe dintre aceste state, după cum urmează:

- Convenţia între Belgia şi Franţa privind competenţa judiciară, autoritatea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a sentinţelor arbitrale şi a actelor autentice, semnată la Paris, la 8 iulie 1899;

- Convenţia între Belgia şi Ţările de Jos privind competenţa judiciară teritorială, falimentul, precum şi autoritatea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a sentinţelor arbitrale şi a actelor autentice, semnată la Bruxelles, la 28 martie 1925;

- Convenţia între Franţa şi Italia privind executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, semnată la Roma, la 3 iunie 1930;

- Convenţia între Regatul Unit şi Franţa privind executarea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, împreună cu Protocolul, semnate la Paris, la 18 ianuarie 1934 (¹),

- Convenţia între Regatul Unit şi Belgia privind executarea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, împreună cu Protocolul, semnate la Bruxelles, la 2 mai 1934 (¹);

- Convenţia între Germania şi Italia privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, semnată la Roma, la 9 martie 1936;

- Convenţia între Republica Federală Germania şi Regatul Belgiei privind recunoaşterea şi executarea reciprocă în materie civilă şi comercială a hotărârilor judecătoreşti, a sentinţelor arbitrale şi a actelor autentice, semnată la Bonn, la 30 iunie 1958;

- Convenţia între Regatul Ţărilor de Jos şi Republica Italiană privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, semnată la Roma, la 17 aprilie 1959;

- Convenţia între Regatul Unit şi Republica Federală Germania privind recunoaşterea şi executarea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, semnată la Bonn la 14 iulie 1960 (¹);

- Convenţia între Regatul Belgiei şi Republica Italiană privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii în materie civilă şi comercială, semnată la Roma, la 6 aprilie 1962;

- Convenţia între Regatul Ţărilor de Jos şi Republica Federală Germania privind recunoaşterea şi executarea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii în materie civilă şi comercială, semnată la Haga, la 30 august 1962;

- Convenţia între Regatul Unit şi Republica Italiană privind recunoaşterea şi executarea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială semnată la Roma, la 7 februarie 1964, împreună cu Protocolul de modificare semnat la Roma, la 14 iulie 1970 (²);

- Convenţia între Regatul Unit şi Regatul Olandei privind recunoaşterea şi executarea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, semnată la Haga, la 17 noiembrie 1967 (²);

(¹)A patra, a cincea şi a noua liniuţă adăugate prin articolul 24 din Convenţia de aderare.

(²)A douăsprezecea şi a treisprezecea liniuţă adăugate prin articolul 24 din Convenţia de aderare.

şi, în măsura în care este în vigoare:

- Tratatul între Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg privind competenţa judiciară, falimentul, autoritatea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a sentinţelor arbitrale şi a actelor autentice, semnat la Bruxelles, la 24 noiembrie 1961.

Art. 56

Tratatul şi convenţiile menţionate la articolul 55 continuă să producă efecte în domenii la care prezenta convenţie nu se aplică.

Acestea continuă să producă efecte în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate şi actele întocmite sau înregistrate înaintea intrării în vigoare a prezentei convenţii.

Art. 57: (¹)

(¹)Text modificat prin articolul 25 alineatul (1) din Convenţia de aderare.

Prezenta convenţie nu aduce atingere convenţiilor la care statele contractante sunt sau devin parte şi care, în domenii speciale, reglementează competenţa judiciară, recunoaşterea sau executarea hotărârilor judecătoreşti (²).

(²)Dispoziţii de aplicare ale acestui paragraf sunt stabilite la articolul 2 5 alineatul (2) din Convenţia de aderare.

Prezenta convenţie nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor care, în domenii speciale, reglementează competenţa judiciară, recunoaşterea sau executarea hotărârilor judecătoreşti şi care sunt sau vor fi conţinute în actele instituţiilor Comunităţilor Europene sau în legislaţia naţională armonizată de aplicare a acestor acte.

Art. 58

Dispoziţiile prezentei convenţii nu aduc atingere drepturilor recunoscute resortisanţilor elveţieni prin convenţia încheiată, la 15 iunie 1869, între Franţa şi Confederaţia elveţiană privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă.

Art. 59

Prezenta convenţie nu se opune ca un stat contractant să se angajeze faţă de un stat terţ, prin clauzele unei convenţii privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, să nu recunoască o hotărâre pronunţată, în special într-un alt stat contractant, împotriva unui pârât care avea domiciliul sau reşedinţa obişnuită pe teritoriul statului terţ atunci când, într-un caz prevăzut de articolul 4, hotărârea nu a putut fi întemeiată decât pe o competenţă menţionată la articolul 3 al doilea paragraf.

Cu toate acestea, un stat contractant nu poate să îşi asume obligaţia faţă de un stat terţ de a nu recunoaşte o hotărâre judecătorească pronunţată în alt stat contractant de o instanţă care îşi întemeiază competenţa pe existenţa în statul respectiv a bunilor aparţinând pârâtului sau sechestrarea de către reclamant a bunurilor situate acolo:

1.în cazul în care cererea are ca obiect proprietatea sau posesia bunurilor respective, vizează să obţină autorizaţia de a dispune de acestea sau este legată de un alt litigiu privind aceste bunuri sau

2.în cazul în care bunurile constituie garanţia unei creanţe care face obiectul cererii (³).

(³)Al doilea paragraf adăugat prin articolul 26 din Convenţia de aderare.