Art. 59. - în cazul în care bunurile constituie garanţia unei creanţe care face obiectul cererii ( 3 ). - Conventie din 27-sep-1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială ( Text modificat ca atare prin Convenţia de aderare)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 59
Prezenta convenţie nu se opune ca un stat contractant să se angajeze faţă de un stat terţ, prin clauzele unei convenţii privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, să nu recunoască o hotărâre pronunţată, în special într-un alt stat contractant, împotriva unui pârât care avea domiciliul sau reşedinţa obişnuită pe teritoriul statului terţ atunci când, într-un caz prevăzut de articolul 4, hotărârea nu a putut fi întemeiată decât pe o competenţă menţionată la articolul 3 al doilea paragraf.
Cu toate acestea, un stat contractant nu poate să îşi asume obligaţia faţă de un stat terţ de a nu recunoaşte o hotărâre judecătorească pronunţată în alt stat contractant de o instanţă care îşi întemeiază competenţa pe existenţa în statul respectiv a bunilor aparţinând pârâtului sau sechestrarea de către reclamant a bunurilor situate acolo:
1.în cazul în care cererea are ca obiect proprietatea sau posesia bunurilor respective, vizează să obţină autorizaţia de a dispune de acestea sau este legată de un alt litigiu privind aceste bunuri sau
2.în cazul în care bunurile constituie garanţia unei creanţe care face obiectul cererii (3).
(3)Al doilea paragraf adăugat prin articolul 26 din Convenţia de aderare.