Subcapitolul 9 - VI.9. Siguranţa Vehiculelor - Strategie din 2016 naţională pentru siguranţă rutieră pentru perioada 2016-2020

M.Of. 902 bis

În vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2016
SUBCAPITOLUL 9:VI.9. Siguranţa Vehiculelor
Consiliul Uniunii Europene recunoaşte progresele considerabile înregistrate în ceea ce priveşte siguranţa vehiculelor, în special cu privire la standardele tehnice referitoare la siguranţa activă şi pasivă a vehiculelor, dar subliniază, totuşi, faptul că siguranţa ar trebui, de asemenea, să fie menţinută pe durata întregului ciclu de viaţă al vehiculelor, prin îmbunătăţirea permanentă a modului de organizare, desfăşurare, monitorizare şi control a inspecţiilor tehnice periodice şi prin eficientizarea permanentă a controlului tehnic în traficul rutier, precum şi printr-o îmbunătăţire a schimbului de date între statele membre cu privire la informaţiile referitoare la vehicule şi inspecţii.
SECŢIUNEA 1:VI.9.1. Creşterea siguranţei rutiere prin îmbunătăţirea stării tehnice a parcului rutier
Este necesară actualizarea legislaţiei referitoare la inspecţia tehnică periodică şi controlul tehnic în trafic al vehiculelor, conform Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecţia tehnică periodică a autovehiculelor şi a remorcilor acestora şi Directiva 2014/47/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor comerciale care circulă în Uniune.
De asemenea se impune menţinerea unui nivel ridicat al controalelor staţiilor de inspecţie tehnică periodică şi al vehiculelor comerciale în traficul rutier.
SECŢIUNEA 2:VI.9.2. Introducerea inspecţiei tehnice de siguranţă pentru repunerea în circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere
Inspecţia tehnică de siguranţă se va efectua vehiculelor care au fost implicate în accidente rutiere şi va cuprinde verificări suplimentare (structura caroseriei, sistemul de direcţie, etc.) faţă de cele prevăzute în Reglementările privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică - RNTR 1, aprobate prin OMT nr. 2133/2005 cu modificările şi completările ulterioare.
SECŢIUNEA 3:VI.9.3. Efectuarea de expertize tehnice extrajudiciare vehiculelor implicate în accidente rutiere în vederea identificării pieselor şi lucrărilor necesare restabilirii parametrilor funcţionali ai vehiculelor din punct de vedere al siguranţei rutiere şi a protecţiei mediului
Expertizele tehnice extrajudiciare care au ca scop evaluarea din punct de vedere tehnic a ansamblurilor mecanice, echipamentelor electrice şi/sau electronice, a structurii caroseriei şi a emisiilor poluante se vor realiza în cadrul unor laboratoare care au capacitatea tehnică adecvată şi care, în urma evaluării, vor fi autorizate de către autoritatea publică centrală pentru transport.