Secţiunea 1 - VI.6.1. Îmbunătăţirea legislaţiei rutiere - Strategie din 2016 naţională pentru siguranţă rutieră pentru perioada 2016-2020

M.Of. 902 bis

În vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2016
SECŢIUNEA 1:VI.6.1. Îmbunătăţirea legislaţiei rutiere
(1)Controalele şi sancţiunile pentru încălcările normelor de circulaţie sunt unele dintre cele mai eficiente mijloace de reducere a numărului de victime şi accidente care au loc pe drumuri, în special prin efectul descurajator pe care acestea le au. În acest context, trebuie întărită punerea în aplicare a normelor rutiere, fapt care ar conduce la creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei.
(2)Astfel, trebuie asigurată o legislaţie rutieră flexibilă, care să fie actualizată oricând este nevoie, în funcţie de evoluţiile înregistrate în domeniul siguranţei rutiere sau de modificările legislaţiei europene în domeniu.
(3)Pentru îmbunătăţirea legislaţiei principalul instrument la dispoziţia autorităţilor este cercetarea impactului legislaţiei existente asupra siguranţei rutiere, cercetarea comparată a legislaţiei europene din domeniu, a metodelor de comunicare şi impunere a acesteia, precum şi schimbul de informaţii interguvernamental cu state membre UE cu performanţe notabile în domeniu.
(4)Pentru stoparea agresivităţii rutiere, este necesară completarea legislaţiei rutiere, cel puţin cu următoarele aspecte:
1) interzicerea folosirii dispozitivelor de detectare a aparatelor radar;
2) crearea premiselor pentru introducerea unor prevederi legislative privind utilizarea unor dispozitive care să nu permită pornirea motorului, daca sunt depistate urme de alcool în aerul expirat, dispozitive denumite "alcolock"26;
26http://www.alcolockgb.com/
3) creşterea gradului de intransigenţă a legii în ceea ce priveşte conducerea vehiculelor care circulă cu viteză mai mare decât viteza legală, prin creşterea graduală, în funcţie de cuantumul vitezei, a duratei de suspendare a permisului şi a cuantumului amenzii;
4) crearea cadrului care să permită participarea la programe de reabilitare comportamentală/consiliere psihologică, la cursuri de conducere defensivă/preventivă sau efectuarea în spitale a unui stagiu de asistare a victimelor accidentelor rutiere.
(5)În ceea ce priveşte indisciplina pietonală şi a bicicliştilor, categoriile cele mai vulnerabile şi cele mai reprezentate în statisticile de decese, este necesară îmbunătăţirea legislaţiei rutiere privind impunerea reglementărilor privind circulaţia pe drumurile publice, concomitent cu crearea şi îmbunătăţirea infrastructurii în ceea ce priveşte creşterea gradului de siguranţă a utilizatorilor vulnerabili.
(6)Se impune totodată crearea unui cadru mult mai strict care să sancţioneze participanţii la trafic care încalcă prevederile legale cu privire la deplasarea pe drumurile publice (biciclişti care deşi au piste amenajate se deplasează pe carosabil, vehicule cu tracţiune animală care circulă pe drumuri naţionale şi europene, motociclişti care nu respectă marcajele rutiere şi circulă între benzi, pietoni care traversează neregulamentar etc.).