Adaptarea permanentă a cerinţelor privind cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice în conducerea autovehiculului la sistemul de criterii bazat pe evaluarea cuantificată şi comportamentală legată de conducerea preventivă, evaluarea riscurilor, siguranţa rutieră, primul ajutor, eficienţa energetică şi conducerea ecologică.
Este necesară implementarea procedurilor de asigurare a corectitudinii şi legalităţii examenelor pentru obţinerea permisului de conducere şi pentru obţinerea atestatelor şi certificatelor profesionale. Înregistrarea modului de desfăşurare a probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere prin intermediul mijloacelor tehnice montate în habitaclul autovehiculului este una dintre acestea. Alte proceduri vor fi legate de înregistrarea video a tuturor examenelor, dar şi de organizarea examenelor profesionale în sistem centralizat, în fiecare judeţ într-o singură sală.