Secţiunea 4 - Oprirea neprevăzută a unui tren în linie curentă - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare
M.Of. 1064 bis
În vigoare Versiune de la: 21 August 2025
SECŢIUNEA 4:Oprirea neprevăzută a unui tren în linie curentă
Art. 271
(1)În caz de oprire neprevăzută a unui tren în linie curentă, mecanicul trenului este obligat:
a)să frâneze trenul cu frâna automată şi la nevoie să dea semnalul de strângere a frânelor de mână;
b)să ia legătura cu şeful de tren, în cazul în care acesta există şi să stabilească împreună măsurile şi condiţiile pentru circulaţia în continuare a trenului;
c)să ceară, dacă este cazul, locomotivă de ajutor.
(2)Constatarea şi înlăturarea neregulilor apărute la tren se fac de către mecanicul ajutor. În cazul în care pentru constatarea şi înlăturarea neregulilor apărute la tren este necesară deplasarea mecanicului, în cabina de conducere a locomotivei rămâne mecanicul ajutor.
Art. 272
(1)În cazul în care locomotiva trenului este deservită numai de mecanic, constatarea şi înlăturarea neregulilor apărute la tren se fac de către şeful de tren.
(2)Şeful de tren, în funcţie de situaţia existentă, este obligat:
a)să ia legătura cu mecanicul şi să stabilească împreună cauzele opririi şi condiţiile de circulaţie în continuare;
b)să ia măsuri de înlăturare a obstacolelor dacă acest lucru este posibil;
c)să ia măsuri pentru acoperirea obstacolului sau a locului care constituie un pericol în circulaţia trenurilor pe liniile vecine, dacă este cazul;
d)să comunice staţiilor vecine, prin radiotelefon, telefon sau în scris prin curier, neasigurarea gabaritului de liberă trecere pe linia pe care circulă trenul sau pe linia alăturată, dacă este cazul.
(3)În cazul în care oprirea trenului se datorează unor defecţiuni ce nu pot fi remediate de către şeful de tren, mecanicul se deplasează pentru remedierea defecţiunilor, iar în cabina de conducere a locomotivei rămâne şeful de tren.
Când trenul este oprit pe o porţiune de linie cu declivitate mai mare de 15 0/00, mecanicul nu are voie să părăsească locomotiva şi solicită locomotivă de ajutor.
Art. 273
După oprirea trenului în linie curentă, toţi agenţii însărcinaţi cu strângerea frânelor de mână sunt obligaţi să strângă imediat frâna de mână a vagonului pe care îl ocupă şi la semnalul mecanicului să strângă şi restul frânelor de mână ale vagoanelor care le-au fost repartizate în acest scop.
Art. 274
În cazul ruperii trenului şi rămânerii în linie curentă a părţii rupte, agentul/agenţii care deserveşte/deservesc trenul are/au următoarele obligaţii:
a)să strângă toate frânele de mână existente în grupul de vagoane rămas în linie curentă;
b)să supravegheze grupul de vagoane rămas în linie curentă;
c)să se deplaseze spre trenul care se apropie şi să dea semnale de oprire, până la oprirea trenului, când aude/aud că se apropie un tren.
În cazul ruperii trenului şi rămânerii în linie curentă a părţii rupte, agentul/agenţii care deserveşte/deservesc trenul are/au următoarele obligaţii:
a)să strângă toate frânele de mână existente în grupul de vagoane rămas în linie curentă;
b)să supravegheze grupul de vagoane rămas în linie curentă;
c)să se deplaseze spre trenul care se apropie şi să dea semnale de oprire, până la oprirea trenului, când aude/aud că se apropie un tren.Art. 275
(1)În cazul în care trenul a fost oprit în linie curentă şi nu îşi mai poate continua mersul, şeful de tren în cazul în care există, ia la cunoştinţă condiţiile de circulaţie înscrise în ultimul ordin de circulaţie aflat la mecanicul trenului şi poate dispune mecanicului prin ordin de circulaţie, fără o înţelegere prealabilă cu IDM, să dea trenul înapoi, până la semnalul de intrare al staţiei, fără să-l depăşească cu vehiculul din capul trenului în sensul de împingere.
(2)Se interzice darea înapoi a trenului, din linie curentă, fără o înţelegere prealabilă cu IDM din staţia care l-a expediat, în următoarele cazuri:
a)pe timp cu ceaţă, viscol şi alte împrejurări nefavorabile, când vizibilitatea semnalelor este redusă;
b)în cazul în care trenul a fost expediat din staţie pe timpul cât mijloacele de comunicaţie sunt întrerupte;
c)pe secţii de circulaţie cu BLA;
d)în cazul în care s-a cerut locomotivă de ajutor, până la sosirea acesteia.
(3)Se interzice darea înapoi a trenului din linie curentă în cazul în care ultimul vagon din tren nu are semnal de alarmă, chiar dacă s-a luat legătura cu IDM.
(4)În cazul trenurilor fără şef de tren, înţelegerea privind darea înapoi a trenului, se face între mecanic şi IDM din staţia care a expediat trenul, prin radiotelefon, mecanicul notând în foaia de parcurs numele staţiei, numărul dispoziţiei din registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare, ora, numele şi prenumele IDM de la care a primit comunicarea privind condiţiile de dare înapoi a trenului până la semnalul de intrare în staţie.
(5)După oprirea trenului dat înapoi din linie curentă, la semnalul de intrare, mecanicul va lua legătura prin radiotelefon cu IDM în vederea înţelegerii privind intrarea în staţie confirmând faptul că a oprit fără a depăşi semnalul de intrare. Atât mecanicul trenului cât şi IDM vor nota şi înscrie datele necesare şi comunicările, similar modului prezentat la alin. (4).
După stabilirea condiţiilor de intrare în staţie prin darea înapoi a trenului şi asigurarea parcursului, IDM va pune semnalul de intrare pe "liber". Dacă semnalul de intrare nu se poate pune pe "liber" (nu funcţionează nici indicaţia de chemare), sau trenul trebuie să fie primit la o linie ocupată, IDM sau alt agent al staţiei din ordinul IDM, înmânează mecanicului ordin de circulaţie în care se menţionează condiţiile de primire în staţie.
(6)În timpul împingerii trenului înapoi, agenţii care deservesc trenul sunt obligaţi să se amplaseze astfel încât:
a)să observe linia şi semnalele;
b)să dea semnale corespunzătoare şi să ia măsuri de oprire a trenului, inclusiv prin tragerea semnalului de alarmă, în cazul în care observă obstacole sau la întâlnirea unui semnal care ordonă oprirea.
(7)În cazul în care locomotiva este deservită numai de mecanic, la darea înapoi a trenului, acesta este obligat să dea semnale de atenţie repetate, iar cel de-al doilea agent al trenului se postează la urma trenului îndeplinind obligaţiile prevăzute la alin. (6).
Art. 276
(1)În cazul în care după oprirea neprevăzută în linie curentă trenul nu îşi poate continua mersul în întregime, se poate remorca în părţi, cu locomotiva trenului sau cu o locomotivă de ajutor.
(2)Prima parte a trenului va pleca spre staţia vecină numai după ce şeful de tren sau mecanicul, în lipsa şefului de tren, a verificat dacă are asigurat procentul de masă frânată şi s-a asigurat menţinerea pe loc a părţii din tren rămase în linie curentă.
(3)În cazul în care mecanicul nu poate lua legătura prin radiotelefon cu IDM din una din staţiile vecine, acesta poate pleca şi cu locomotiva izolată până la primul post telefonic, respectiv până la staţia vecină, numai după ce s-a asigurat menţinerea garniturii de vagoane pe loc. În cazul în care trenul este deservit de către şef de tren, acesta dispune asupra plecării locomotivei, prin ordin de circulaţie înmânat mecanicului.
(4)Mecanicul nu intră în staţie cu prima parte a trenului, respectiv cu locomotiva izolată, chiar dacă semnalul de intrare dă indicaţia de liber; după ce a oprit locomotiva în faţa semnalului de intrare, mecanicul comunică IDM că linia curentă a rămas ocupată. Comunicarea se face prin radiotelefon sau telefonic de la primul post de macazuri ori de barieră sau prin cel de-al doilea agent al trenului, dacă nu s-a putut lua legătura prin alte mijloace. Asupra modului de intrare în staţie dispune IDM.
(5)Mecanicul trenului oprit în linie curentă, după plecarea cu locomotiva izolată sau cu prima parte a trenului, trebuie să oprească la primul post de mişcare în linie curentă, dacă acesta există, sau la primul post de macazuri în linie curentă pentru a nota în registrul postului că linia curentă a rămas ocupată cu tot trenul sau cu o parte din tren. IDM sau agentul postului din linie curentă, în baza înregistrării făcute de mecanic, comunică prin telefon staţiilor vecine rămânerea trenului sau a unei părţi din tren, în linie curentă.
Art. 277
(1)IDM dispozitor, după sosirea locomotivei izolate sau a primei părţi a trenului din linie curentă, are următoarele obligaţii:
a)să comunice rămânerea trenului sau a unei părţi din tren în linie curentă, în scris, către IDM din staţia vecină, precum şi operatorului de circulaţie care va dispune închiderea liniei curente;
b)să stabilească, împreună cu mecanicul care a sosit cu locomotiva izolată sau cu prima parte a trenului, condiţiile pentru aducerea trenului sau a părţii rămase din tren, din linie curentă;
c)să stabilească împreună cu operatorul de circulaţie, modul de eliberare a liniei curente.
(2)IDM dispozitor, după sosirea ultimei părţi a trenului din linie curentă, transmite staţiei vecine, reavizul de sosire, raportează operatorului de circulaţie sosirea trenului şi eliberarea liniei curente, după care operatorul de circulaţie dispune redeschiderea liniei curente.
Art. 278
(1)În cazul în care trenul oprit în linie curentă nu îşi poate continua mersul şi nici nu se poate întoarce în staţia de plecare, mecanicul trebuie să ceară de la staţiile vecine, locomotivă de ajutor.
(2)Mecanicul menţionează în foaia de parcurs solicitarea locomotivei de ajutor şi o comunică împreună cu numărul trenului, numărul foii de parcurs, numele mecanicului şi poziţia kilometrică, către IDM cu care a luat legătura. Solicitarea se face prin radiotelefon, telefonic de la un post din linie curentă sau printr-o notă scrisă, trimisă celei mai apropiate staţii printr-un agent al trenului. IDM confirmă primirea solicitării comunicând numărul din registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare, ora, numele şi prenumele său, date pe care mecanicul le înscrie în foaia de parcurs.
(3)Se interzice plecarea trenului din linie curentă sau darea înapoi a trenului după ce s-a solicitat locomotivă de ajutor, până la sosirea acesteia sau până când nu se primeşte încuviinţarea de la IDM dispozitor care a primit solicitarea locomotivei de ajutor.
(4)În cazul în care locomotiva de ajutor nu mai este necesară, mecanicul va renunţa la solicitarea acesteia în acelaşi mod în care a solicitat-o şi nu va pune trenul în mişcare decât după încuviinţarea scrisă a IDM dispozitor, înregistrată cu număr şi oră în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare, care va fi comunicată mecanicului în scris, prin telefon sau radiotelefon. În cazul în care locomotiva de ajutor a fost îndrumată pe linia curentă închisă, IDM nu va încuviinţa renunţarea la locomotiva de ajutor şi punerea trenului în mişcare.
(5)După primirea solicitării locomotivei de ajutor, IDM dispozitor este obligat să comunice aceasta operatorului de circulaţie. Operatorul de circulaţie stabileşte modul de trimitere a locomotivei de ajutor solicitate precum şi modul de eliberare a liniei curente.
(6)IDM expediază locomotiva de ajutor în linie curentă, înmânând mecanicului ordin de circulaţie în care se menţionează condiţii de circulaţie, ca şi în cazul circulaţiei mijloacelor de intervenţie pe linie curentă închisă, valabile atât la ducere cât şi la înapoiere. Locomotiva de ajutor trebuie să fie dotată cu radiotelefon în bună stare de funcţionare.
(7)După eliberarea liniei curente, IDM dispozitor avizează despre aceasta operatorul de circulaţie, care va dispune redeschiderea liniei curente.
Art. 279
(1)În cazul remorcării trenului cu locomotivă deservită numai de către mecanic, la solicitarea acestuia, şeful de tren trebuie să se prezinte la locomotivă pentru a lua măsurile care se impun ca urmare a opririi neprevăzute a trenului în linie curentă; în cazul în care nu s-a putut comunica prin radiotelefon cauza opririi trenului şi mecanicul nu dă semnale de atenţie, şeful de tren se prezintă din proprie iniţiativă la locomotivă.
(2)În cazul în care şeful de tren constată pierderea capacităţii de conducere a locomotivei de către mecanic, după luarea măsurilor prevăzute la art. 111 alin. (1), va lua legătura cu IDM din staţia cea mai apropiată, folosind toate mijloacele posibile - radiotelefon sau agenţi ai trenului - solicitând din proprie iniţiativă locomotivă de ajutor, respectiv mecanic de schimb, după caz.
Art. 280
(1)În cazul în care trenul este oprit neprevăzut în linie curentă şi nu îşi poate continua mersul ca urmare producerii unui eveniment sau accident feroviar, mecanicul trebuie să comunice acest fapt IDM din una din staţiile vecine. Comunicarea se înscrie atât de către mecanic cât şi de IDM în modul prevăzut la art. 271 alin. (2).
(2)După primirea comunicării, IDM dispozitor informează operatorul de circulaţie despre producerea evenimentului sau accidentului feroviar. În acest caz operatorul de circulaţie închide linia curentă.
(3)Avizarea evenimentului sau accidentului feroviar şi solicitarea mijloacelor de intervenţie pentru înlăturarea urmărilor acestuia se fac conform reglementărilor în vigoare.
(4)După înlăturarea urmărilor evenimentului sau accidentului feroviar şi eliberarea liniei curente, deschiderea liniei curente se face conform prevederilor din prezentul regulament.