Secţiunea 6 - Modificări în modul de organizare şi funcţionare a depozitarului central - Regulamentul 10/2017 privind depozitarii centrali emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012

M.Of. 772

În vigoare
Versiune de la: 20 Mai 2024
SECŢIUNEA 6:Modificări în modul de organizare şi funcţionare a depozitarului central
Art. 29
(1)Următoarele modificări în modul de organizare şi funcţionare a depozitarului central vor fi supuse autorizării A.S.F. anterior intrării în vigoare sau, după caz, înregistrării acestora la oficiul registrului comerţului:
a)modificarea şi completarea procedurilor prevăzute la art. 6 lit. b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 392/2017;
b)schimbarea membrilor consiliului de administraţie şi directorilor sau, după caz, membrilor consiliului de supraveghere şi directoratului depozitarului central;
c)schimbarea sediului social/central;
d)înfiinţarea/desfiinţarea sediilor secundare;

e)schimbarea denumirii;
f)modificările prevăzute la art. 19 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014.
(2)În termen de maximum 5 zile de la data eliberării certificatului de înregistrare menţiuni de la oficiul registrului comerţului, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data emiterii deciziei de autorizare/aprobare a modificării condiţiilor care au stat la baza acordării autorizaţiei, depozitarul central are obligaţia să transmită la A.S.F., copia certificatului de înscriere de menţiuni, respectiv noul certificat de înregistrare, în situaţia în care modificarea produsă impune înregistrarea la oficiul registrului comerţului şi, după caz, eliberarea unui nou certificat.
Art. 30
(1)Decizia de autorizare a modificării condiţiilor care au stat la baza acordării autorizaţiei de funcţionare a depozitarului central se eliberează pe baza unei cereri însoţite de următoarele documente, după caz:
a)hotărârea organului statutar al depozitarului central, conform prevederilor actului constitutiv;
b)fundamentarea modificării şi/sau completării procedurilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a);
c)aprobarea prealabilă a B.N.R. pentru orice modificare adusă sistemului de decontare şi reglementărilor aferente acestuia;
d)actul constitutiv actualizat al depozitarului central pentru modificările prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. c) şi e);

e)documentele prevăzute la art. 13 din Regulamentul delegat (UE) nr. 392/2017 pentru modificările prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. b);
f)dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului necesar funcţionării, în copie legalizată, pentru modificările prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. c) şi d);
g)regulamentul de organizare şi funcţionare a sediilor secundare, precum şi documentele care atestă îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 32 alin. (2) sau la art. 33, pentru modificările prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. d);

h)dovada achitării în contul A.S.F., după caz, a tarifului pentru autorizarea modificărilor în modul de organizare şi funcţionare;
i)orice alte informaţii pe care A.S.F. le poate solicita în vederea analizării documentaţiei.
(2)A.S.F. este în drept să solicite adoptarea de modificări ale documentelor menţionate la alin. (1), dacă acestea contravin prevederilor prezentului regulament, ale Regulamentului (UE) nr. 909/2014 şi ale standardelor tehnice emise în aplicarea acestuia şi/sau altor dispoziţii legale în vigoare.
Art. 31
(1)În cazul producerii unor modificări în modul de organizare şi funcţionare a depozitarului central referitoare la modificarea şi completarea politicilor şi procedurilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a), art. 11 alin. (1) lit. b), art. 12 alin. (3) lit. b), art. 15 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 16 lit. c), art. 19, 20, art. 24 alin. (1) lit. a) şi b), art. 26 lit. a) şi c), art. 28 alin. (1), art. 29 şi art. 36 lit. c) din Regulamentul delegat (UE) nr. 392/2017, depozitarul central notifică A.S.F. aceste modificări cu minimum 30 de zile anterior intrării în vigoare a acestora, anexând copii ale documentelor justificative.
(2)A.S.F. este în drept să solicite modificarea politicilor şi procedurilor menţionate la alin. (1), dacă acestea contravin prevederilor Regulamentului (UE) nr. 909/2014 şi ale standardelor tehnice emise în aplicarea acestuia.
(3)În situaţia în care A.S.F. solicită modificarea procedurilor conform alin. (2), termenul de intrare în vigoare al acestora se decalează până la momentul confirmării de către A.S.F. a completitudinii informaţiilor transmise.
(4)Confirmarea menţionată la alin. (3) se face în maximum 15 zile de la data transmiterii completărilor solicitate.
(5)[textul din Art. 31, alin. (5) din titlul II, capitolul II, sectiunea 6 a fost abrogat la 20-mai-2024 de Art. I, punctul 17. din Regulamentul 6/2024]
Art. 32
(1)Depozitarul central poate să îşi desfăşoare activitatea şi în alt spaţiu decât cel în care se află sediul social, prin înfiinţarea de sedii secundare, respectiv sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică.

(2)Sucursala trebuie să aibă o structură organizatorică care să permită desfăşurarea în condiţii sigure, prudente şi transparente a activităţii depozitarului central şi să respecte cel puţin următoarele cerinţe cumulative:
a)să deţină un spaţiu corespunzător desfăşurării activităţii, care trebuie să fie în folosinţa exclusivă a depozitarului central;
b)să asigure la sediul respectiv dotarea tehnică necesară desfăşurării activităţii sucursalei;
c)persoana din conducerea sucursalei să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 19;
d)să aibă un regulament propriu de organizare şi funcţionare, avizat de către consiliul de administraţie sau, după caz, de directoratul depozitarului central care cuprinde prevederi speciale privind evidenţa şi controlul în cadrul sucursalei, precum şi atribuţiile şi răspunderea personalului acesteia;
e)să folosească în mod legal un sistem informatic care să îndeplinească funcţiile prevăzute la art. 26.
(3)Situaţia centralizatoare a operaţiunilor desfăşurate în cadrul sucursalelor se remite zilnic sediului social/central al depozitarului central.
(4)Lunar, toate documentele aferente activităţilor desfăşurate de către sucursale vor fi transmise, în original, în vederea arhivării, către sediul social/central al depozitarului central, pe baza unui proces-verbal de predare-primire.
Art. 33
Depozitarul central are obligaţia să menţină condiţiile impuse la autorizarea sucursalelor pe toată durata de funcţionare a acestora, notificând A.S.F. orice modificare.
Art. 331
(1)Sediul secundar, altul decât cel de tip sucursală, va fi astfel organizat încât:
a)să dispună de un spaţiu destinat exclusiv sediului secundar, care să asigure buna desfăşurare a activităţii;
b)să aibă dotarea tehnică necesară, astfel încât să permită accesul la sistemul informatic al sediului social/central;
c)să aibă un număr suficient de persoane corespunzător serviciilor şi activităţilor ce se prestează de la respectivul sediu;
d)angajatul care coordonează activitatea desfăşurată la sediul secundar să îndeplinească cerinţele de cunoştinţe, competenţe, experienţă profesională, bună reputaţie, onestitate şi integritate corespunzătoare activităţii desfăşurate.
(2)Situaţia centralizatoare a operaţiunilor desfăşurate în cadrul sediului secundar se remite zilnic sediului social/central al depozitarului central.
(3)Documentele aferente activităţilor desfăşurate în cadrul sediului secundar vor fi arhivate conform procedurilor interne aplicate şi la sediul social/central.
(4)Reprezentantul funcţiei de conformitate şi control intern asigură şi supravegherea activităţilor efectuate în cadrul sediilor secundare.