Secţiunea 2 - Licitaţia publică cu strigare, licitaţia publică în plic închis şi licitaţia publică mixtă - Regulament din 2017 de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică

M.Of. 812

În vigoare
Versiune de la: 2 Februarie 2023
SECŢIUNEA 2:Licitaţia publică cu strigare, licitaţia publică în plic închis şi licitaţia publică mixtă
Art. 26
(1)Licitaţiile se desfăşoară la locul, data şi ora comunicate prin anunţ.
(2)Licitaţiile se desfăşoară cu participarea comisiei de licitaţie şi a reprezentanţilor operatorilor economici în aceeaşi sală. În situaţia în care şedinţa este organizată în sistem de audio/videoconferinţă, reprezentanţii operatorilor economici pot opta pentru a fi prezenţi în sală sau online.

Art. 27
(1)Comisia de licitaţie este alcătuită din 3 sau 5 membri, numiţi prin decizie a conducătorului organizatorului; comisia de licitaţie nu poate avea aceeaşi componenţă cu cea de preselecţie şi îşi desfăşoară activitatea cu respectarea prevederilor Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Din comisia de licitaţie va face parte şi un membru desemnat de ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, pentru fondul forestier, altul decât cel proprietate publică a statului, atunci când licitaţiile se organizează de către proprietar.
(2)Şedinţa de licitaţie este deschisă de către preşedintele comisiei, care prezintă componenţa acesteia, numărul minim pentru cvorum, care este de 2 din cei 3, respectiv 3 din cei 5 membri ai comisiei, membrii prezenţi, tipul de licitaţie, modul de desfăşurare a licitaţiei şi toate informaţiile necesare desfăşurării licitaţiei.
(3)Hotărârile comisiei de licitaţie se iau cu votul majorităţii simple a membrilor comisiei prezenţi.
(4)Conducătorul administratorului fondului forestier proprietate publică a statului şi conducătorul organizatorului licitaţiei nu pot face parte din comisia de preselecţie sau din comisia de licitaţie.
Art. 28
(1)Pasul de licitare se stabileşte de organizatorul licitaţiei în lei/m3, la nivelul valorii de 5% din preţul de pornire, rotunjit la lei, şi se aplică numai la licitaţia publică cu strigare şi la etapa a doua a licitaţiei publice mixte.

(2)Licitările pentru licitaţia publică cu strigare şi la etapa a doua a licitaţiei publice mixte se pot face numai în sume reprezentând paşi întregi, cu respectarea prevederilor alin. (1).
(3)Este interzisă pornirea licitaţiei de la alt nivel decât cel al preţului de pornire aprobat şi comunicat de organizatorul licitaţiei.
Art. 29
(1)În cazul licitaţiei publice cu strigare, licitarea masei lemnoase începe şi se desfăşoară în ordinea prevăzută în listele de partizi/grupaje de partizi/loturi/piese afişate la sediul organizatorului licitaţiei şi publicate pe site-ul www.produselepadurii.ro şi pe site-ul organizatorului.
(2)Preşedintele comisiei anunţă preţul de pornire şi pasul de licitare, pentru partida/grupajul de partizi/lotul/piesa în cauză.
(3)Pentru fiecare partidă/grupaj de partizi/lot/piesă licitaţia începe de la preţul de pornire; oferirea, de către participant, a nivelului preţului de pornire este considerată ofertă; următoarele oferte, la nivelul a cel puţin un pas, ale participanţilor se consideră licitări; ofertele se înscriu în fişele de desfăşurare a licitaţiei.
(4)Este declarat adjudecatar licitantul care a oferit preţul cel mai mare, după 3 strigări succesive ale preşedintelui comisiei de licitaţie ale respectivei oferte sau, după caz, producătorul din industria mobilei care îşi exercită dreptul de preempţiune la cumpărarea masei lemnoase fasonate, potrivit prevederilor art. 47 din prezentul regulament.

(5)Dacă pentru partida/grupajul de partizi/lotul/piesa de lemn fasonat care face obiectul licitaţiei se face o singură ofertă, adjudecarea se poate face la respectiva licitaţie, numai dacă organizatorul licitaţiei prevede această posibilitate în caietul de sarcini al licitaţiei.

Art. 30
(1)În cazul licitaţiei publice în plic închis, se procedează astfel:
a)oferta se depune, în plic închis, anterior începerii şedinţei de licitaţie, la registratura organizatorului; un operator economic, la o licitaţie, poate depune numai o ofertă şi numai un plic închis; oferta trebuie să fie în original, să fie semnată şi ştampilată de reprezentantul operatorului economic;

b)în situaţia în care un operator economic depune oferte pentru mai multe partizi/grupaje de partizi/loturi/piese, acestea se centralizează de ofertant într-o singură listă care se depune într-un plic închis, în ordinea de prioritate de adjudecare preferată de acesta; lista trebuie să fie în original, să fie semnată şi ştampilată de reprezentantul operatorului economic;

c)după parcurgerea etapelor prevăzute la art. 27 alin. (2), comisia procedează la deschiderea plicurilor, în prezenţa participanţilor, după prezentarea fiecărui plic, care poate fi verificat, de oricare participant, privind autenticitatea şi integritatea acestuia;
d)comisia de licitaţie face publice ofertele pentru fiecare partidă/grupaj de partizi/lot/piesă şi le înregistrează în fişele de desfăşurare a licitaţiei, fişe care vor constitui anexe la procesul-verbal de licitaţie; comisia declară invalidă oferta care nu este în original, nu este semnată şi ştampilată de reprezentatul operatorului economic, precum şi oferta care este sub preţul de pornire la licitaţie;

e)este declarat adjudecatar, pentru fiecare partidă/grupaj de partizi/lot/piesă, operatorul economic care a oferit preţul cel mai mare, dacă acesta este cel puţin egal cu preţul de pornire sau, după caz, producătorul din industria mobilei care îşi exercită dreptul de preempţiune la cumpărarea masei lemnoase fasonate, în condiţiile art. 47 din prezentul regulament.

f)partida/grupajul de partizi/lotul/piesa de lemn fasonat pentru care se face o singură ofertă se poate adjudeca numai dacă în caietul de sarcini al licitaţiei există o prevedere în acest sens.

(2)În cazul în care sunt înregistrate cel puţin două oferte egale, care îndeplinesc condiţiile de adjudecare, licitaţia în plic închis, pentru partida/grupajul de partizi/lotul/piesa în cauză, se transformă în licitaţie publică deschisă cu strigare, urmându-se procedura prevăzută la art. 29; aceasta porneşte de la preţurile egale maxime deja oferite, considerate ofertă, fără paşi de licitaţie, cu participarea numai a operatorilor economici care au făcut respectivele oferte.

(3)Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care ofertele făcute sunt sub preţul de pornire la licitaţie, caz în care partida/grupajul de partizi/lotul/piesa nu se adjudecă.
(4)În cazul în care ofertantul/potenţialul adjudecatar depăşeşte volumul de masă lemnoasă disponibil pentru exploatare conform certificatului de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră, anexei acestuia şi declaraţiei pe propria răspundere prevăzute la art. 21 alin. (5) şi/sau depăşeşte cuantumul garanţiei de contractare depuse pentru licitaţia în cauză, ofertele se vor considera invalide în ordinea inversă celei din oferta scrisă a acestuia din lista prevăzută la alin. (1) lit. b), depusă şi înregistrată în fişele de desfăşurare a licitaţiei; adjudecarea partizii/lotului/piesei în cauză se face în funcţie de ofertele valide.
Art. 31
(1)Licitaţia publică mixtă se organizează şi se desfăşoară astfel:
a)etapa I: prezentarea ofertelor scrise în plic închis: comisia de licitaţie deschide plicurile depuse de ofertanţi, în prezenţa participanţilor, face publice ofertele, înregistrează în fişa de desfăşurare a licitaţiei preţurile oferite pentru fiecare partidă/lot/piesă şi întocmeşte lista partizilor/loturilor/pieselor ofertate care se supun licitaţiei cu strigare; partizile/loturile/piesele pentru care nu s-a făcut nicio ofertă nu pot face obiectul etapei a II-a şi nu pot fi adjudecate la respectiva licitaţie;

b)etapa a II-a: licitaţia cu strigare, pentru fiecare partidă/lot/piesă, pornindu-se de la preţul cel mai mare oferit în plic închis, acesta neputând fi mai mic decât preţul de pornire aprobat în condiţiile prezentului regulament; procedura prevăzută la art. 29 se aplică în mod corespunzător. La această etapă pot oferta toţi operatorii economici admişi la licitaţie în urma preselecţiei şi au făcut oferte la etapa I.
(2)Partizile/Loturile/Piesele rămase neadjudecate după etapa a II-a şi care au mai fost oferite la o altă licitaţie se supun negocierii, organizată în aceeaşi zi, imediat după încheierea licitaţiei sau în ziua următoare acesteia, conform precizării din anunţul de licitaţie şi numai pentru operatorii economici ofertanţi la etapa a II-a şi ale căror oferte sunt cel puţin egale cu preţul de pornire la licitaţie.
Art. 32
(1)După fiecare licitaţie, indiferent de tipul licitaţiei, se întocmeşte procesul-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei, în care se consemnează, în mod obligatoriu, următoarele: data şi locul desfăşurării licitaţiei, modul de anunţare a licitaţiei, membrii comisiei de licitaţie prezenţi, tipul licitaţiei, obiectul licitaţiei, solicitanţii care nu au îndeplinit condiţiile de participare la licitaţie, termenul de încheiere a contractelor de vânzare, observaţii cu privire la organizarea şi desfăşurarea licitaţiei.

(2)Fişele de desfăşurare a licitaţiei publice cu strigare şi licitaţiei publice mixte, semnate de membrii comisiei prezenţi, devin anexă la procesul-verbal al licitaţiei; fişele pot fi semnate şi de ofertanţi, comisia oferindu-le această posibilitate.
(3)În cazul licitaţiilor în plic închis, fişele de desfăşurare a licitaţiilor prevăzute la art. 30, semnate de membrii comisiei prezenţi, devin anexă la procesul-verbal al licitaţiei, fără obligativitatea semnării acestora de către operatorii economici.
(4)Procesul-verbal al şedinţei de licitaţie se semnează de către toţi membrii comisiei de licitaţie prezenţi.
(41)Rezultatul licitaţiilor se va afişa pe site-urile unde a fost publicat anunţul de licitaţie şi va conţine elementele de identificare ale partizii/grupajului de partizi/lotului/piesei de lemn fasonat, precum şi preţul de adjudecare; identitatea adjudecatarului poate fi precizată doar cu acordul scris al acestuia.

(5)Operatorii economici participanţi la licitaţie, indiferent de tipul licitaţiei, care consideră că nu au fost respectate prevederile prezentului regulament privind desfăşurarea licitaţiei pentru anumite partizi/loturi/piese pot face contestaţie; contestaţia se formulează în scris şi se depune la sediul organizatorului în ziua în care a fost desfăşurată licitaţia; conducătorul organizatorului este obligat să soluţioneze contestaţia în termen de 5 zile lucrătoare de la data desfăşurării licitaţiei; modul de analizare şi soluţionare se consemnează într-o decizie motivată, iar soluţia se comunică contestatarului, în scris; dacă în urma analizării contestaţiei se stabileşte că aceasta a fost întemeiată, organizatorul dispune anularea adjudecării pentru partida/lotul/piesa în cauză şi oferirea acesteia/acestuia la o nouă licitaţie.
Art. 33
(1)În cazul în care între momentul adjudecării şi cel al contractării, operatorul economic adjudecatar constată că masa lemnoasă nu corespunde ca volum sau/şi calitate cu prevederile actului de punere în valoare, îl va înştiinţa despre aceasta, în scris, pe organizatorul licitaţiei în termen de maximum 5 zile calendaristice de la încheierea procesului-verbal de licitaţie; la contestaţie va anexa documentaţia de verificare, întocmită conform normelor tehnice silvice în vigoare, însuşită de persoana de specialitate din cadrul operatorului economic.
(2)Contestarea prevederilor actului de punere în valoare, în situaţia prevăzută la alin. (1), obligă pe organizatorul licitaţiei la efectuarea unei verificări în teren, în conformitate cu normele tehnice silvice în vigoare, în prezenţa contestatarului.
(3)În cazurile prevăzute la alin. (2), termenul de 10 zile de la adjudecare până la încheierea contractelor de vânzare a masei lemnoase se prelungeşte cu perioada dintre data depunerii contestaţiei şi data transmiterii răspunsului de către contestatar; termenul primirii răspunsului este de maximum 20 de zile lucrătoare de la data depunerii contestaţiei.
(4)În situaţia în care conducătorul organizatorului constată că se confirmă aspectele contestate, acesta anulează adjudecarea şi restituie garanţia de contractare.