Capitolul ix - Munca prestată de persoanele private de libertate - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
CAPITOLUL IX:Munca prestată de persoanele private de libertate
Art. 164: Folosirea la muncă
(1)Administraţia locului de deţinere întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităţilor de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de persoane private de libertate.
(2)Munca prestată de persoanele private de libertate urmăreşte menţinerea şi creşterea capacităţii acestora de a-şi câştiga existenţa după liberare şi realizarea unor venituri, care se pot folosi la îmbunătăţirea condiţiilor de deţinere şi pentru susţinerea acţiunilor de resocializare a persoanelor private de libertate.
(3)În raport cu tipul regimului de executare, persoanelor private de libertate li se poate cere să muncească. În acest sens, se ţine seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile fiecărei persoane private de libertate, de vârstă, starea de sănătate, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.

(31)În situaţia refuzului de a munci, comisia prevăzută la art. 167 alin. (1) întocmeşte un proces-verbal care se depune la dosarul individual, fiind avut în vedere la evaluarea comportamentului persoanei private de libertate în timpul detenţiei.

(4)Persoanele private de libertate pot fi folosite la muncă în întreprinderi, secţii şi ateliere de producţie din locurile de deţinere, la operatori economici, precum şi la alte persoane fizice sau juridice.
(5)Munca persoanelor private de libertate, desfăşurată în condiţiile prevăzute la art. 60 alin. (1) lit. a) şi b) din Lege, este remunerată în raport de natura activităţii, calitatea produselor executate şi randamentul obţinut.
Art. 165: Contractarea forţei de muncă
(1)Folosirea la muncă a persoanelor private de libertate se realizează pe bază de contract de prestări de servicii încheiat între administraţia locului de deţinere şi beneficiarul forţei de muncă.
(2)Tarifele referitoare la activităţile ce urmează a se desfăşura se negociază între administraţia locului de deţinere şi beneficiarul forţei de muncă şi nu pot fi mai mici decât tariful aferent salariului minim brut pe economie, în condiţiile realizării integrale a normei de lucru stabilite în contract. Normele de lucru se stabilesc pe baza probelor de lucru efectuate în prezenţa persoanelor delegate de ambele părţi contractante.
(3)În situaţia în care beneficiarul forţei de muncă nu respectă dispoziţiile legale privind condiţiile de folosire la muncă a persoanelor private de libertate, administraţia locului de deţinere îi solicită ca în termen de 24 de ore să ia măsuri pentru respectarea acestora. Dacă în acest termen nu se iau măsurile necesare, directorul locului de deţinere poate dispune retragerea parţială sau totală a persoanelor private de libertate.
(4)În cazul în care, timp de 30 de zile după retragerea persoanelor private de libertate, beneficiarul forţei de muncă nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute la alin. (3), directorul locului de deţinere cere rezilierea contractului.
(5)Beneficiarul forţei de muncă este obligat să asigure: baza tehnico-materială, conducerea lucrărilor, spaţii pentru servirea hranei, apă potabilă, asistenţa tehnică necesară, instructajul şi condiţiile de protecţie a muncii, spaţii pentru grupuri sanitare şi, dacă este cazul, amenajările impuse pentru executarea pazei la locul de muncă.
(6)Directorul locului de deţinere are obligaţia de a încheia contracte cât mai avantajoase, în măsura posibilităţilor, stabilind în sarcina beneficiarului forţei de muncă obligaţia de a asigura cheltuielile ocazionate de transportul persoanelor private de libertate, al personalului de escortare şi al hranei la locurile de muncă, precum şi materialele igienico-sanitare.

Art. 166: Munca în interesul locului de deţinere
(1)Munca în interesul locului de deţinere cuprinde următoarele activităţi cu caracter gospodăresc care nu se remunerează:
a)activităţile desfăşurate pentru prepararea hranei, pentru întreţinerea şi funcţionarea instalaţiilor, pentru menţinerea stării de curăţenie şi igienă în locul de deţinere, precum şi însoţirea unor persoane private de libertate cu dizabilităţi;
b)activităţile prestate în cadrul atelierelor de întreţinere, constând în servicii de cizmărie, croitorie, tâmplărie, spălătorie, întreţinere a mijloacelor auto din dotare, tinichigerie, lăcătuşărie şi altele asemenea;
c)activităţile ocazionale din interiorul locului de deţinere, care se prestează, prin rotaţie, de către toate persoanele private de libertate apte din punct de vedere medical;
d)alte activităţi necesare locului de deţinere, în funcţie de cerinţele specifice.
(2)Repartizarea persoanelor private de libertate la activităţile prevăzute la alin. (1) se efectuează în baza baremelor aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(3)Pe timpul nopţii, la nivelul camerelor de deţinere, pentru prevenirea unor evenimente negative, de natura sinuciderilor, incendiilor, inundaţiilor, precum şi pentru semnalizarea situaţiilor ce necesită acordarea de prim ajutor, se poate organiza serviciul de planton, care se consideră muncă în interesul locului de deţinere.
Art. 167: Selecţionarea şi repartizarea la muncă
(1)Selecţionarea şi repartizarea persoanelor private de libertate la activităţi productive se fac în funcţie de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de deţinere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanţii sectoarelor de educaţie şi intervenţie psihosocială, regim penitenciar, evidenţă, organizarea muncii şi medical, sub conducerea directorului adjunct pentru siguranţă şi regim. Comisia se completează cu personal de specialitate, care verifică deprinderile profesionale ale persoanelor private de libertate.
(11)Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabilesc criteriile pentru selecţionarea şi repartizarea la muncă.
(12)Persoanele private de libertate selecţionate la muncă vor semna un angajament care va cuprinde drepturile, obligaţiile şi interdicţiile prevăzute la art. 63 pe perioada desfăşurării activităţilor productive şi care se depune la dosarul individual.
(13)Angajamentul asumat de persoanele private de libertate selecţionate la activităţile productive remunerate va cuprinde şi referiri privind posibilitatea încheierii unui contract de asigurare potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. c) din Lege.

(2)În măsura posibilităţilor, a cerinţelor de disciplină din locurile de deţinere şi în limite rezonabile, persoanele private de libertate pot opta pentru un anumit loc de muncă sau pot schimba locul de muncă dacă nu sunt folosite la prestarea altei munci şi dacă posedă calificarea sau deprinderile necesare noului loc de muncă.
(3)Prestarea muncii se face individual sau în grupuri organizate, care nu depăşesc 50 de persoane, în interiorul sau în exteriorul locului de deţinere.
Art. 1671: Munca persoanelor private de libertate, în caz de calamitate
Munca persoanelor private de libertate, în caz de calamitate, se desfăşoară cu aprobarea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Art. 168: Măsurile şi mijloacele de protecţie a muncii
(1)Munca prestată de persoanele private de libertate trebuie să se desfăşoare în condiţii cât mai apropiate de cele din comunitate.
(2)Reglementările legale referitoare la organizarea şi desfăşurarea muncii sunt aplicabile şi persoanelor private de libertate, inclusiv cele referitoare la prevenirea accidentelor de muncă, bolilor profesionale şi a altor situaţii de risc.
(3)Beneficiarii muncii prestate de persoanele private de libertate au obligaţia de a asigura atât acestora, cât şi personalului de pază şi supraveghere măsurile de protecţie a muncii, echipamentul adecvat şi alimentaţia de protecţie, în cazul în care dispoziţiile legale prevăd aceasta pentru angajaţii proprii.
Art. 169: Programul de lucru
Munca persoanelor private de libertate se organizează potrivit programului de lucru stabilit de directorul locului de deţinere, în condiţiile dispoziţiilor titlului IV cap. V "Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate" din Lege şi cu respectarea dispoziţiilor contractuale.
Art. 170: Venituri realizate din activităţi de producţie în regie proprie şi din prestări de servicii
(1)Activităţile de producţie în regie proprie, realizate în secţii, ateliere şi gospodării agrozootehnice, precum şi munca prestată în cadrul lucrărilor de investiţii şi reparaţii curente sau capitale sunt remunerate pe bază de tarife diferenţiate pe categorii de activităţi, dar nu mai puţin decât nivelul salariului minim pe economie, în condiţiile realizării normelor de producţie.
(2)Produsele realizate în secţii şi ateliere de producţie, precum şi excedentul din gospodăriile agrozootehnice pot fi valorificate pe piaţa liberă.
(3)Veniturile realizate din prestări de servicii pot fi încasate în lei sau echivalent valoric în produse, servicii, materiale, obiecte de inventar, echipament, cazarmament, precum şi mijloace fixe, în condiţiile în care articolele respective surit prevăzute în structura bugetului aprobat de venituri şi cheltuieli şi această modalitate de plată a fost stabilită prin contractul de prestări de servicii.
Art. 171: Remunerarea persoanelor private de libertate participante la cursuri de şcolarizare, calificare ori recalificare profesională
Veniturile obţinute de persoanele private de libertate ca urmare a muncii prestate se repartizează conform prevederilor art. 62 din Lege, astfel:
a)40% din venit revin persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 75% din acesta, iar 25% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate;
b)60% din venit revin Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice.

Art. 172: Gestionarea sumelor de bani aparţinând persoanelor private de libertate
(1)Sumele de bani corespunzătoare cotei de 75% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fişa contabilă a persoanei şi pot fi folosite pe durata executării pedepsei, conform prevederilor art. 49 alin. (4) din Lege.
(2)Sumele de bani corespunzătoare cotei de 25% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fişa contabilă nominală şi se păstrează, pe numele acestora, în conturi bancare purtătoare de dobânzi sau în depozite bancare, aceste sume împreună cu dobânda aferentă urmând a fi încasate în momentul punerii în libertate.
(3)În cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, procentul de 50% din cota de 40% care îi revine acesteia conform art. 62 alin. (1) lit. a) din Lege se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile, conform prevederilor Codului de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 173: Evidenţa muncii prestate
Evidenţa muncii persoanelor private de libertate se ţine de către personalul locului de deţinere şi al unităţii beneficiare.