Art. 167. - Art. 167: Selecţionarea şi repartizarea la muncă - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 167: Selecţionarea şi repartizarea la muncă
(1)Selecţionarea şi repartizarea persoanelor private de libertate la activităţi productive se fac în funcţie de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de deţinere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanţii sectoarelor de educaţie şi intervenţie psihosocială, regim penitenciar, evidenţă, organizarea muncii şi medical, sub conducerea directorului adjunct pentru siguranţă şi regim. Comisia se completează cu personal de specialitate, care verifică deprinderile profesionale ale persoanelor private de libertate.
(11)Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabilesc criteriile pentru selecţionarea şi repartizarea la muncă.
(12)Persoanele private de libertate selecţionate la muncă vor semna un angajament care va cuprinde drepturile, obligaţiile şi interdicţiile prevăzute la art. 63 pe perioada desfăşurării activităţilor productive şi care se depune la dosarul individual.
(13)Angajamentul asumat de persoanele private de libertate selecţionate la activităţile productive remunerate va cuprinde şi referiri privind posibilitatea încheierii unui contract de asigurare potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. c) din Lege.

(2)În măsura posibilităţilor, a cerinţelor de disciplină din locurile de deţinere şi în limite rezonabile, persoanele private de libertate pot opta pentru un anumit loc de muncă sau pot schimba locul de muncă dacă nu sunt folosite la prestarea altei munci şi dacă posedă calificarea sau deprinderile necesare noului loc de muncă.
(3)Prestarea muncii se face individual sau în grupuri organizate, care nu depăşesc 50 de persoane, în interiorul sau în exteriorul locului de deţinere.