Secţiunea 1 - Recompense - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
M.Of. 24
Ieşit din vigoare Versiune de la: 14 Decembrie 2010
SECŢIUNEA 1:Recompense
Art. 141: Condiţii generale de acordare
(1)Persoanele private de libertate care participă şi dovedesc interes în muncă şi în cadrul activităţilor de educaţie şi intervenţie psihosocială, sprijină şi îngrijesc persoane private de libertate cu dizabilităţi, contribuie la prevenirea sau înlăturarea unor situaţii de risc, precum şi cele ale căror invenţii, inovaţii şi lucrări ştiinţifice au fost confirmate de autorităţile competente pot fi stimulate prin acordarea uneia dintre recompensele prevăzute la art. 68 alin. (1) din Lege.
(2)Acordarea recompenselor are la bază sistemul de creditare aprobat prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(1)Persoanele private de libertate care participă şi dovedesc interes în muncă şi în cadrul activităţilor de educaţie şi intervenţie psihosocială, sprijină şi îngrijesc persoane private de libertate cu dizabilităţi, contribuie la prevenirea sau înlăturarea unor situaţii de risc, precum şi cele ale căror invenţii, inovaţii şi lucrări ştiinţifice au fost confirmate de autorităţile competente pot fi stimulate prin acordarea uneia dintre recompensele prevăzute la art. 68 alin. (1) din Lege.
(2)Acordarea recompenselor are la bază sistemul de creditare aprobat prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.Art. 142: Procedura acordării recompenselor şi consemnarea în documentele de evidenţă
(1)Pentru recompensele prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. a)-e) din Lege, comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege analizează lunar rapoartele de recompensare întocmite de cadrele care desfăşoară activităţi directe cu persoanele private de libertate sau de lucrătorul în cadrul serviciului producţie, după caz, şi prezentate de şefii de secţii, pe bază de tabel nominal, după avizare.
(2)Rapoartele de recompensare, avizate negativ, se înaintează comisiei, însoţite de motivare.
(3)Comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege propune directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor acordarea recompenselor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) şi g) din Lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (3) din Lege. Înainte de formularea propunerii, comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege poate consulta, nemijlocit, personalul care desfăşoară activităţi directe cu persoanele private de libertate.
(4)Recompensele se consemnează în registrul prevăzut la art. 79 lit. b) din Lege, iar rapoartele de recompensare se clasează în dosarul disciplinar.
(1)Pentru recompensele prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. a)-e) din Lege, comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege analizează lunar rapoartele de recompensare întocmite de cadrele care desfăşoară activităţi directe cu persoanele private de libertate sau de lucrătorul în cadrul serviciului producţie, după caz, şi prezentate de şefii de secţii, pe bază de tabel nominal, după avizare.
(2)Rapoartele de recompensare, avizate negativ, se înaintează comisiei, însoţite de motivare.
(3)Comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege propune directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor acordarea recompenselor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) şi g) din Lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (3) din Lege. Înainte de formularea propunerii, comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege poate consulta, nemijlocit, personalul care desfăşoară activităţi directe cu persoanele private de libertate.
(4)Recompensele se consemnează în registrul prevăzut la art. 79 lit. b) din Lege, iar rapoartele de recompensare se clasează în dosarul disciplinar.Art. 143: Condiţii de acordare a recompensei constând în încredinţarea unei responsabilităţi
Încredinţarea unei responsabilităţi în cadrul activităţilor prevăzute în art. 64 din Lege se acordă persoanelor private de libertate care au avut o comportare meritorie pe perioada deţinerii, dovedesc că au calităţi, aptitudini şi abilităţi de comunicare şi organizare şi se bucură de autoritate morală şi respect din partea celorlalte persoane private de libertate.
Art. 144: Condiţii de acordare a recompensei constând în ridicarea unei sancţiuni disciplinare
(1)Ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior se acordă persoanelor private de libertate care:
a)timp de două luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. a) din Lege, nu au mai comis abateri disciplinare şi au avut o conduită regulamentară;
b)timp de 3 luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. b) şi c) din Lege, nu au mai comis abateri disciplinare şi au avut o conduită regulamentară;
c)timp de 4 luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. d) şi e) din Lege, nu au mai comis abateri disciplinare şi au avut o conduită regulamentară;
d)timp de 5 luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. f) din Lege, nu au mai comis abateri disciplinare şi au manifestat o conduită regulamentară.
(2)Persoanele private de libertate sancţionate disciplinar nu pot beneficia de un alt tip de recompensă înaintea ridicării sancţiunii disciplinare.
Art. 145: Acordarea recompensei constând în suplimentarea drepturilor la pachete şi vizite
(1)Suplimentarea drepturilor la pachete şi vizite se acordă persoanelor private de libertate, ca o recunoaştere a respectării normelor de conduită în locul de deţinere.
(2)Persoanele private de libertate beneficiază de recompensa prevăzută la alin. (1) în maximum două luni de la data acordării acesteia, cu condiţia ca în această perioadă persoana privată de libertate să nu fi fost sancţionată cu măsura disciplinară prevăzută de art. 71 alin. (1) lit. d) şi e) din Lege.
Art. 146: Acordarea de premii constând în materiale pentru activităţi ocupaţionale persoanelor private de libertate
(1)Directorul locului de deţinere poate acorda premii constând în materiale pentru activităţi ocupaţionale persoanelor private de libertate care au obţinut rezultate bune şi foarte bune în procesul de instruire şcolară şi formare profesională, la concursurile şi competiţiile organizate în cadrul locului de deţinere sau care au contribuit la informarea, educarea şi formarea altor categorii de persoane private de libertate.
(2)Recompensa prevăzută la alin. (1) se acordă şi persoanelor private de libertate care au realizat lucrări literare sau de artă care sunt apreciate la nivelul locului de deţinere şi al comunităţii.
Art. 147: Acordarea recompensei cu permisiunea de ieşire din locul de deţinere
(2)Comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege acordă recompensa prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. e) din Lege sau propune acordarea recompenselor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) şi g) din aceeaşi lege, după o analiză temeinică, conform procedurii stabilite prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(1)Permisiunea de ieşire din locul de deţinere prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. e)-g) din Lege poate fi acordată numai persoanelor private de libertate care au avut o conduită constant pozitivă şi prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracţiuni.
(2)Comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege acordă recompensa prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. e) din Lege sau propune acordarea recompenselor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) şi g) din aceeaşi lege, după o analiză temeinică, conform procedurii stabilite prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.Art. 148: Măsuri determinate de permisiunea de ieşire din penitenciar
(1)Înainte de ieşirea din locul de deţinere, persoanei private de libertate i se aduc la cunoştinţă următoarele:
a)data şi ora la care trebuie să se înapoieze;
b)regulile pe care trebuie să le respecte şi consecinţele nerespectării acestora;
c)obligativitatea prezentării la autorităţile publice locale sau la organele de poliţie din localitatea în care se deplasează, pentru confirmarea prezenţei în acea localitate, atât la sosire, cât şi la plecare, în cazul unei permisiuni de ieşire din penitenciar mai mari de 24 de ore.
(2)Cu această ocazie, persoana privată de libertate semnează un angajament, în sensul celor prevăzute la alin. (1).
(3)În cazul minorilor, persoanelor private de libertate cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori al persoanelor private de libertate cu dizabilităţi, care pentru deplasare necesită însoţitor, administraţia locului de deţinere înştiinţează în timp util reprezentanţii legali ori, după caz, soţul sau soţia ori rudele până la gradul IV inclusiv, care semnează angajamentul prevăzut la alin. (2) alături de persoanele private de libertate.
(4)La ieşirea din locul de deţinere, persoanei private de libertate i se înmânează actul de învoire, care face dovada identităţii şi a intervalului de timp pentru care este acordată permisiunea.
(5)O zi permisiune de ieşire din penitenciar este echivalentă cu intervalul orar de 24 de ore.
(6)Despre permisiunea ieşirii din penitenciar serviciul de evidenţă deţinuţi informează, înainte de plecarea din locul de deţinere, organele de poliţie aflate în raza localităţii unde se deplasează persoana privată de liberate.
(7)Cheltuielile efectuate pe timpul permisiunii ieşirii din penitenciar sunt suportate de către persoana privată de libertate.