Art. 148. - Art. 148: Măsuri determinate de permisiunea de ieşire din penitenciar - Regulament din 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 24

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Decembrie 2010
Art. 148: Măsuri determinate de permisiunea de ieşire din penitenciar
(1)Înainte de ieşirea din locul de deţinere, persoanei private de libertate i se aduc la cunoştinţă următoarele:
a)data şi ora la care trebuie să se înapoieze;
b)regulile pe care trebuie să le respecte şi consecinţele nerespectării acestora;
c)obligativitatea prezentării la autorităţile publice locale sau la organele de poliţie din localitatea în care se deplasează, pentru confirmarea prezenţei în acea localitate, atât la sosire, cât şi la plecare, în cazul unei permisiuni de ieşire din penitenciar mai mari de 24 de ore.
(2)Cu această ocazie, persoana privată de libertate semnează un angajament, în sensul celor prevăzute la alin. (1).
(3)În cazul minorilor, persoanelor private de libertate cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori al persoanelor private de libertate cu dizabilităţi, care pentru deplasare necesită însoţitor, administraţia locului de deţinere înştiinţează în timp util reprezentanţii legali ori, după caz, soţul sau soţia ori rudele până la gradul IV inclusiv, care semnează angajamentul prevăzut la alin. (2) alături de persoanele private de libertate.
(4)La ieşirea din locul de deţinere, persoanei private de libertate i se înmânează actul de învoire, care face dovada identităţii şi a intervalului de timp pentru care este acordată permisiunea.
(5)O zi permisiune de ieşire din penitenciar este echivalentă cu intervalul orar de 24 de ore.
(6)Despre permisiunea ieşirii din penitenciar serviciul de evidenţă deţinuţi informează, înainte de plecarea din locul de deţinere, organele de poliţie aflate în raza localităţii unde se deplasează persoana privată de liberate.
(7)Cheltuielile efectuate pe timpul permisiunii ieşirii din penitenciar sunt suportate de către persoana privată de libertate.