Secţiunea 2 - 6.2. Zăpada atârnată de marginea acoperişului - Reglementari tehnice din 2012 ''Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor'' - Indicativ CR 1-1-3/2012
M.Of. 704 bis
În vigoare
Versiune de la: 2 Septembrie 2013
SECŢIUNEA 2:6.2. Zăpada atârnată de marginea acoperişului
(1)La altitudini mai mari de 800 m, la proiectarea zonelor de acoperiş ieşite în consolă, Fig.6.2, trebuie să se considere pe lângă încărcarea din zăpadă corespunzătoare acestor zone şi încărcarea dată de zăpadă atârnată de marginea acoperişului.
Figura 6.2 Zăpada atârnată de marginea acoperişului
(2)Încărcarea din zăpada atârnată de marginea acoperişului se consideră ca fiind distribuită de-a lungul acestuia şi se determină astfel:
se = ks2/ (6.3)
unde:
se este încărcarea (pe metru liniar) din zăpada atârnată de marginea acoperişului (kN/m);
s este valoarea încărcării din zăpadă pe acoperiş în cazul cel mai defavorabil de depunere de zăpadă;
este greutatea specifică a zăpezii, care se consideră 3 kN/m3;
k este coeficient care ţine cont de forma neregulată a depunerii de zăpadă la marginea acoperişului.
(3)Coeficientul k se determină cu relaţia k=3/d şi este limitat superior la valoarea k < = d , unde d este înălţimea stratului de zăpadă pe acoperiş (în metri).
(4)Înălţimea d a stratului de zăpadă se calculează împărţind încărcarea din zăpadă pe acoperiş s la greutatea specifică a zăpezii (3kN/m3).