Capitolul vii - Administrarea probelor - Procedura din 2024 internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor
M.Of. 120
În vigoare Versiune de la: 12 Februarie 2024
CAPITOLUL VII:Administrarea probelor
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 68
(1)În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice. Toate înscrisurile se depun exclusiv în limba română.
(2)În situaţia în care înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, acestea se depun în copie certificată şi trebuie însoţite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat. În cazul în care nu există un traducător autorizat pentru limba în care sunt redactate înscrisurile în cauză, se pot folosi traducerile realizate de persoane de încredere cunoscătoare ale respectivei limbi, în condiţiile legii speciale.
(3)În cazul în care proba se face prin înscrisuri, se vor alătura la dosar atâtea copii câte părţi sunt sub sancţiunea suspendării cauzei.
(4)În cazul în care probele sunt înaintate de partea interesată pe dispozitive de stocare a informaţiei în format digital de tip stick USB sau CD/DVD, partea se va asigura să înainteze dispozitivele într-un număr suficient pentru comunicare celorlalte părţi şi însoţite de un transcript, indicând momentul la care părţile se raportează, sub sancţiunea suspendării cauzei.
(5)Dacă înscrisurile sunt întocmite în limbi străine, se vor respecta prevederile alin. (2).
Art. 69
La solicitarea membrilor Colegiului director în calitate de agenţi constatatori, părţile au obligaţia, în condiţiile legii:
a)să pună la dispoziţie orice act care ar putea ajuta la clarificarea obiectului petiţiei;
b)să dea informaţii şi explicaţii verbale şi în scris, după caz, în legătură cu problemele care formează obiectul petiţiei;
c)să elibereze copiile documentelor solicitate în suficiente exemplare.
Art. 70
(1)Colegiul director poate admite orice probe dacă se consideră că ele pot să conducă la soluţionarea dosarului.
(2)Probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.
(3)Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cât posibil în acelaşi timp.
SECŢIUNEA 2:Sarcina probei
Art. 71
(1)Petentul, respectiv persoana interesată au obligaţia să dovedească existenţa unor fapte care permit presupunerea existenţei unei discriminări directe sau indirecte.
(2)Petiţiile care nu sunt însoţite de nicio probă utilă, necesară, concludentă şi pertinentă se clasează în procedură de admisibilitate. Simplele acuzaţii nu constituie un mijloc probator.
(3)Persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea însoţită de probe îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament.
(4)Dacă se dovedeşte încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Colegiul director poate aplica în cadrul şedinţei de deliberări, prin hotărâre, sancţiunea prevăzută la art. 26 alin. (6) din acelaşi act normativ.
SECŢIUNEA 3:Suspendarea soluţionării petiţiilor
Art. 72
(1)În situaţia în care s-a depus la organele competente o plângere penală cu privire la aceleaşi fapte cu care a fost sesizat Consiliul, la solicitarea autorităţilor competente sau din oficiu, reprezentantul legal al Consiliului dispune prin rezoluţie suspendarea soluţionării petiţiei.
(2)Suspendarea va dăinui până la momentul la care hotărârea pronunţată în cauza care a determinat suspendarea a rămas definitivă.
Art. 73
Şeful structurii asistenţă Colegiu director, printr-un consilier/consilier juridic desemnat în acest sens, sau un membru al Colegiului director poate solicita depunerea unui număr suficient de exemplare ale petiţiei, ale punctului de vedere, ale anexelor sau ale oricărui mijloc de probă în termen de 15 zile de la înştiinţare. Dacă această solicitare nu este îndeplinită, cauza se suspendă până la complinirea dispusă.
SECŢIUNEA 4:Perimarea
Art. 74
Se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, petiţia sau sesizarea rămasă în nelucrare din motive imputabile petentului/petenţilor timp de 6 luni. Perimarea se soluţionează prin hotărâre a Colegiului director.
SECŢIUNEA 5:Reanalizarea petiţiei la cererea instanţelor de judecată
Art. 75
(1)În cazul în care instanţele de contencios administrativ învestite cu soluţionarea acţiunii în anularea unei hotărâri emise de Colegiul director hotărăsc reanalizarea petiţiei, Direcţia juridică din cadrul Consiliului înaintează dosarul către structura asistenţă Colegiu director, unde se înregistrează cu numărul de dosar alocat iniţial, la care se adaugă simbolul "*".
(2)În cazul în care se constată că nu au fost formulate apărări pe fond ori existenţa unor vicii în procedura de citare, şeful structurii asistenţă Colegiu director, prin consilierii/consilierii juridici desemnaţi în acest sens, dispune recitarea în cauză.
(3)În cazul în care se constată că procedura a fost legal îndeplinită, iar apărările au fost depuse şi pe fondul cauzei, procedura de recitare nu va mai fi reluată, ci se va proceda conform dispoziţiilor dispuse de instanţa de contencios administrativ, respectiv la reanalizarea petiţiei în şedinţa de deliberări prin emiterea unei noi hotărâri.