Art. 75. - Procedura din 2024 internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor
M.Of. 120
În vigoare Versiune de la: 12 Februarie 2024
Art. 75
(1)În cazul în care instanţele de contencios administrativ învestite cu soluţionarea acţiunii în anularea unei hotărâri emise de Colegiul director hotărăsc reanalizarea petiţiei, Direcţia juridică din cadrul Consiliului înaintează dosarul către structura asistenţă Colegiu director, unde se înregistrează cu numărul de dosar alocat iniţial, la care se adaugă simbolul "*".
(2)În cazul în care se constată că nu au fost formulate apărări pe fond ori existenţa unor vicii în procedura de citare, şeful structurii asistenţă Colegiu director, prin consilierii/consilierii juridici desemnaţi în acest sens, dispune recitarea în cauză.
(3)În cazul în care se constată că procedura a fost legal îndeplinită, iar apărările au fost depuse şi pe fondul cauzei, procedura de recitare nu va mai fi reluată, ci se va proceda conform dispoziţiilor dispuse de instanţa de contencios administrativ, respectiv la reanalizarea petiţiei în şedinţa de deliberări prin emiterea unei noi hotărâri.