Secţiunea 9 - Dispoziţii finale - Ordonanță de urgență 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 593

În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2022
SECŢIUNEA 9:Dispoziţii finale
Art. 32
Conducătorul entităţii publice sau persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuţii are obligaţia verificării şi validării atât a rapoartelor transmise, cât şi a rapoartelor generate de sistemul naţional de raportare aparţinând acesteia sau entităţilor publice subordonate/coordonate. Tipurile de rapoarte supuse procesului de verificare şi validare, metodologia de lucru în relaţia cu sistemul naţional de raportare şi termenele de verificare şi validare a rapoartelor sunt aprobate prin procedura de funcţionare a sistemului.
Art. 321
În urma verificărilor efectuate potrivit art. 32, conducătorii entităţilor publice au obligaţia de a sesiza în scris unităţii Trezoreriei Statului la care îşi au deschise conturile, conform termenelor stabilite prin procedura de funcţionare a sistemului, orice neconcordanţe identificate faţă de situaţiile de raportare întocmite de entitatea publică potrivit legii, pe baza datelor din evidenţele contabile proprii.
Art. 322
În cazul în care entitatea publică nu sesizează unităţii Trezoreriei Statului neconcordanţe sau nu validează rapoartele generate de sistemul naţional de raportare conform termenelor prevăzute la art. 321, acestea se consideră acceptate, iar răspunderea privind eventualele diferenţe identificate faţă de situaţiile de raportare întocmite de entitatea publică potrivit legii revine exclusiv conducătorului acesteia.

Art. 33
(1)Entităţile publice pot efectua plăţi din bugetul propriu şi pot încheia angajamente legale noi numai cu condiţia respectării prevederilor prezentului capitol şi a procedurii de funcţionare a sistemului.
(2)Monitorizarea respectării dispoziţiilor prevăzute la alin. (1) se realizează prin sistemul naţional de raportare, care limitează accesul la funcţionalităţii sistemului privind înregistrarea angajamentelor legale şi efectuarea plăţilor prin Trezoreria Statului în cazul nerespectării prevederilor alin. (1).
(3)Sistemul naţional de raportare permite entităţilor publice reluarea funcţionalităţilor care le-au fost limitate numai după respectarea prevederilor prezentului act normativ şi a procedurii de funcţionare a sistemului. Pentru situaţii de forţă majoră sau de caz fortuit, aprobate prin procedura de funcţionare a sistemului, se poate permite accesul temporar la funcţionalităţile care au fost limitate.
(4)În scopul asigurării continuităţii operaţionale a sistemului naţional de raportare, entităţile publice care nu pot accesa funcţionalităţile acestuia pot efectua operaţiuni de plăţi sau alte operaţiuni în relaţia cu sistemul, prin utilizarea infrastructurii tehnice pusă la dispoziţie la sediile unităţilor Trezoreriei Statului la care îşi au deschise conturile, conform procedurii de continuitate aprobate în procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare.
(5)În cazul în care funcţionalităţile sistemului naţional de raportare nu pot fi accesate în condiţiile alin. (4), unităţile Trezoreriei Statului, la solicitarea scrisă a entităţilor publice, pot accepta efectuarea de operaţiuni de plăţi pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat potrivit legislaţiei în vigoare, depus pe suport hârtie, şi a documentelor de plată întocmite prin utilizarea unor coduri de angajament stabilite pentru astfel de situaţii prin procedura de funcţionare a sistemului.
(6)Codurile de angajament stabilite potrivit alin. (5) pot fi utilizate şi de unităţile Trezoreriei Statului în cazul operaţiunilor efectuate asupra conturilor entităţilor publice în cadrul procesului de executare silită prin poprire prevăzut de lege.
(7)Prin procedura de funcţionare a sistemului pot fi stabilite reguli privind corecţii asupra unor sume încasate în conturile de cheltuieli bugetare care nu pot fi atribuite automat angajamentelor înregistrate în sistemul de control al angajamentelor.
(8)Entitatea publică are obligaţia corectării plăţilor efectuate conform alin. (5)-(7), în termen de 30 de zile de la data efectuării acestora, conform regulilor stabilite prin procedura de funcţionare a sistemului.

Art. 34
Entităţile publice sau autorităţile competente pot solicita modificarea raportărilor sau datelor transmise numai pentru cazurile şi în condiţiile stabilite în procedura de funcţionare a sistemului.
Art. 35
În anumite situaţii în care o entitate publică refuză transmiterea anumitor rapoarte sau date către sistemul naţional de raportare, Ministerul Finanţelor Publice poate întocmi raportul în numele acesteia pe baza datelor obţinute în urma unor acţiuni de audit sau control ale autorităţilor cu atribuţii în acest sens, numai pentru cazurile şi în condiţiile stabilite în procedura de funcţionare a sistemului.
Art. 36
În termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin emis de ministrul finanţelor publice, se aprobă procedura privind registrul entităţilor publice, care urmează a fi introdusă în procedura de funcţionare a sistemului.
Art. 361
În scopul înregistrării în sistemul naţional de raportare, al efectuării operaţiunilor din bugetul Trezoreriei Statului şi din bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, precum şi al raportării situaţiilor financiare sau altor tipuri de rapoarte specifice Trezoreriei Statului, direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice li se alocă coduri, în sistem informatic, în structura aprobată pentru codurile de identificare fiscală.