Secţiunea 8 - Sancţiuni - Ordonanță de urgență 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 593

În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2022
SECŢIUNEA 8:Sancţiuni
Art. 27
Depăşirea cu mai mult de 10 zile a termenelor prevăzute în prezentul capitol şi în procedura de funcţionare a sistemului de către entităţile publice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Art. 28
Refuzul entităţilor publice de a raporta datele, informaţiile, rapoartele şi formularele conform procedurii de funcţionare a sistemului, cu mai mult de 30 de zile faţă de termenele prevăzute în prezentul capitol şi în procedura de funcţionare a sistemului, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
Art. 29
Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 27 şi 28 şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către persoane împuternicite din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau structurilor teritoriale ale acestuia, conform procedurii de funcţionare a sistemului.
Art. 30
(1)Contravenţiilor prevăzute la art. 27 şi 28 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul capitol, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Art. 31
(1)Sancţiunile prevăzute la art. 27 şi 28 se aplică conducătorului entităţii publice sau persoanelor cărora le-au fost delegate aceste atribuţii, în condiţiile legii.
(2)Sancţiunile prevăzute la art. 27 şi 28 se aplică şi conducătorilor instituţiilor publice sau persoanelor care au preluat obligaţia privind raportarea situaţiilor financiare şi altor tipuri de rapoarte în sistemul naţional de raportare pentru instituţiile reorganizate; nerespectarea obligaţiei privind raportarea situaţiilor financiare şi altor tipuri de rapoarte pentru instituţiile reorganizate va limita accesul instituţiilor responsabile la funcţionalităţile sistemului privind înregistrarea angajamentelor legale şi efectuarea plăţilor prin Trezoreria Statului.