Secţiunea 6 - Controlul angajamentelor entităţilor publice - Ordonanță de urgență 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 593

În vigoare
Versiune de la: 4 Februarie 2025
SECŢIUNEA 6:Controlul angajamentelor entităţilor publice
Art. 17
Sistemul de control al angajamentelor este partea sistemului naţional de raportare reprezentând infrastructura de aplicaţii informatice şi reguli, definite prin procedura de funcţionare a sistemului, care asigură procesul de verificare, control, monitorizare şi raportare a angajamentelor legale ale entităţilor publice.
Art. 18
Entităţile publice au obligaţia înregistrării angajamentelor legale în sistemul de control al angajamentelor, cu respectarea procedurii de funcţionare a sistemului. La înregistrarea în sistemul de control al angajamentelor a angajamentelor legale emise pe perioadă nedeterminată, a celor care se reînnoiesc automat, precum şi în alte situaţii stabilite prin procedura de funcţionare a sistemului, entitatea publică poate cumula mai multe angajamente legale care determină cheltuieli de aceeaşi natură într-un an.

Art. 19
Înregistrarea în sistem a creditelor de angajament şi bugetare aferente angajamentelor legale se realizează anterior semnării angajamentului legal, conform procedurii de funcţionare a sistemului. Sistemul de control al angajamentelor asigură verificarea şi controlul respectării prevederilor procedurii de funcţionare a sistemului şi în cazul validării furnizează entităţii publice un cod unic al angajamentului legal care este utilizat pe toată durata de derulare a angajamentului. În cazul angajamentelor legale emise pe perioadă nedeterminată, al celor care se reînnoiesc automat, precum şi în alte situaţii stabilite prin procedura de funcţionare a sistemului, înregistrarea în sistemul de control al angajamentelor poate fi efectuată în fiecare an, sistemul furnizând coduri unice ale angajamentelor legale.

Art. 20
Entităţile publice au obligaţia monitorizării în permanenţă a încadrării valorii angajamentelor legale în bugetul agregat şi în bugetul individual aprobat al acestora.
Art. 21
Angajamentele legale neînregistrate în sistem şi/sau nevalidate sunt nule şi nu pot fi achitate din fonduri publice.
Art. 22
Prin procedura de funcţionare a sistemului se stabilesc modalitatea de înregistrare, modificare, raportare, control, transmitere a datelor şi informaţiilor, termenele şi regulile de validare ale sistemului de control al angajamentelor.
Art. 23
Entităţile publice au obligaţia raportării angajamentelor aflate în derulare la data la care acestea încep utilizarea sistemului de control al angajamentelor, cu respectarea procedurii de funcţionare a sistemului.