Secţiunea 3 - Implementarea sistemului - Ordonanță de urgență 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 593

În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2022
SECŢIUNEA 3:Implementarea sistemului
Art. 6
Sistemul naţional de raportare se administrează de către Ministerul Finanţelor Publice.
Art. 7
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice ia toate măsurile necesare pentru asigurarea funcţionării sistemului naţional de raportare.
Art. 8
Punerea în funcţiune a sistemului naţional de raportare şi testare a procedurii de funcţionare a sistemului în relaţia cu entităţile publice se realizează până la data de 31 decembrie 2016.

Art. 9
(1)Până la data de 31 decembrie 2018, entităţile publice au obligaţia de a utiliza toate funcţionalităţile sistemului naţional de raportare, la solicitarea Ministerului Finanţelor Publice sau a unităţilor subordonate acestuia şi potrivit calendarului stabilit în acest scop.
(2)În paralel cu utilizarea sistemului naţional de raportare, entităţile publice au obligaţia de a întocmi şi de a depune situaţiile financiare şi celelalte tipuri de rapoarte stabilite pe baza datelor din evidenţa contabilă, pe suport hârtie, în formatul şi la termenele stabilite de normele contabile în vigoare, şi de a depune bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legislaţiei în vigoare la unităţile Trezoreriei Statului, pe suport hârtie.

(3)Termenul de la care rapoartele acceptate de sistem nu se mai transmit pe suport hârtie către Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile subordonate se va stabili prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Art. 10
Entităţile publice sau categoriile de entităţi publice, precum şi termenele în care acestea au obligaţia de a utiliza sistemul naţional de raportare în cadrul termenelor prevăzute la art. 8 şi 9 se stabilesc prin procedura de funcţionare a sistemului.