Capitolul vii - Dispoziţii tranzitorii şi finale - Ordonanță de urgență 64/2022 privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile

M.Of. 472

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2023
CAPITOLUL VII:Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 38
Actelor adiţionale, indiferent de obiectul lor, încheiate la contractele de finanţare pentru beneficiarii ai căror proiecte sunt finanţate din fonduri externe nerambursabile le sunt aplicabile prevederile legale referitoare la mecanismele cererilor de prefinanţare, mecanismele cererilor de plată şi mecanismele cererilor de rambursare, precum şi la cererile de fonduri definite în Hotărârea Guvernului nr. 48/2015 privind stabilirea sistemului de management şi control în vederea gestionării fondurilor acordate României prin Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
Art. 39
Beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene care nu au încheiate contracte de finanţare pentru proiecte de infrastructură de transport de interes naţional sau european, de infrastructură majoră apă - apă uzată, deşeuri şi reţele sau sisteme centralizate de termoficare au obligaţia de a cuprinde în buget sumele necesare în conformitate cu prevederile art. 9.

Art. 40
Autorităţile de management ale programelor operaţionale, respectiv autorităţile responsabile de implementarea PNDR/AR FAMI-FSI, în calitate de furnizor de ajutor de stat, au obligaţia să verifice condiţiile de acordare, valabilitatea şi încadrarea în plafoanele de la nivelul schemelor de ajutor de stat pe care le administrează conform regulilor de ajutor de stat relevante aplicabile, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei ordonanţei de urgenţă.
Art. 41
Actele adiţionale la contractele de achiziţie care se încheie potrivit cerinţelor prevăzute la capitolul II sunt supuse procedurilor specifice de verificare ale programelor, în vederea aprobării.
Art. 42
(1)Beneficiarilor fondurilor externe nerambursabile care au încheiat contracte de achiziţie publică/contracte sectoriale/acorduri-cadru care au clauze referitoare la ajustările de preţ în vigoare, inclusiv prin aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea condiţiilor generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, le sunt aplicabile dispoziţiile capitolului III - Prevederi referitoare la încheierea de acte adiţionale la contractele de finanţare.
(2)Rezerva de ajustare a valorii contractului de finanţare prevăzute la alin. (1) se va constitui în limitele procentuale ale rezervei de implementare prevăzute la art. 9 alin (3) şi (4).
Art. 43
(1)În situaţia în care beneficiarii fondurilor externe nerambursabile întocmesc acte adiţionale la contractele de achiziţie publică/contractele sectoriale/acordurile-cadru sau alte categorii de contracte pentru introducerea unor formule de ajustare a preţului prevăzute la art. 17 alin. (8) necesare pentru reechilibrarea condiţiilor contractuale, care se încadrează în condiţiile de imprevizibilitate prevăzute de art. 3 alin. (13), aceştia sunt obligaţi să întocmească o notă justificativă aprobată de reprezentantul legal în care vor menţiona:
a)caracterul de imprevizibilitate al reechilibrării contractuale;
b)clauzele contractuale care sunt necesare a fi reechilibrate;
c)modalitatea prin care se manifestă dezechilibrul contractual raportat la clauzele contractuale existente, inclusiv prin prezentarea de documente justificative în acest sens;
d)impactul financiar al dezechilibrului financiar prin aplicarea formulei de ajustare a preţului existent în contract la valoarea restului rămas de executat a contractului;
e)impactul financiar al reechilibrării contractuale prin aplicarea formulei de ajustare a preţului prevăzută de art. 17 alin. (8) la valoarea restului rămas de executat a contractului.
(2)Dacă diferenţa de valoare între impactul financiar prevăzut la alin. (1) lit. e) şi impactul financiar prevăzut la alin. (1) lit. d) împărţită la valoarea impactului financiar prevăzut la alin. (1) lit. d) este mai mică sau egală cu 5%, nu este necesară reechilibrarea contractuală.

(3)Dacă diferenţa de valoare între impactul financiar prevăzut la alin. (1) lit. e) şi impactul financiar prevăzut la alin. (1) lit. d) împărţită la valoarea impactului financiar prevăzut la alin. (1) lit. d) este mai mare de 5%, reechilibrarea contractuală va urma procedura prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(4)În cazul în care impactul financiar prevăzut la alin. (1) lit. d) nu poate fi determinat ca urmare a inaplicabilităţii formulei de ajustare, se va justifica imposibilitatea aplicării ei, iar valoarea impactului financiar va fi egală cu zero. Reechilibrarea contractuală va urma procedura prevăzută în prezenta ordonanţă de urgenţă, cu excepţia prevederilor alin. (2) şi (3).

(5)În condiţiile în care, în baza prevederilor art. 37, beneficiarii fondurilor externe nerambursabile vor folosi pentru reechilibrarea contractuală formula de ajustare a preţurilor prevăzută la art. 31 alin. (1), calculul impactului financiar, în lei, fără TVA, prevăzut la art. 43 alin. (1) lit. e) se va realiza utilizând formula de la art. 31 alin. (1) şi va fi reflectat în consecinţă în calculele prevăzute la art. 43 alin. (2) şi (3).

Art. 44
(1)Creditele de angajament şi creditele bugetare necesare pentru modificarea valorii contractelor de finanţare în vederea constituirii rezervelor de ajustare a valorii contractului de finanţare prevăzute la art. 13 se alocă în bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management/AR FAMI-FSI odată cu aprobarea legilor bugetare anuale şi ale legilor de rectificare bugetare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 30 alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.
(2)Pentru beneficiarii fondurilor externe nerambursabile finanţaţi integral sau parţial de la bugetul de stat, creditele de angajament şi creditele bugetare necesare pentru modificarea valorii contractelor de achiziţie în vederea constituirii rezervelor de implementare a valorii contractului de achiziţie prevăzute la art. 12 se alocă în bugetele ordonatorilor de credite, odată cu aprobarea legilor bugetare anuale şi ale legilor de rectificare bugetare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 30 alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.
Art. 45
Sumele suplimentare necesare pentru ajustarea preţului contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru din cadrul proiectelor finanţate din programele de cooperare teritorială europeană pot fi suportate din bugetul proiectelor de la capitolul diverse şi neprevăzute sau de la alte categorii/capitole bugetare sau din economii înregistrate la nivelul proiectului, conform regulilor specifice fiecărui program.
Art. 46
În cazul contractelor de achiziţii publice/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru de lucrări la care au fost încheiate actele adiţionale prevăzute la art. 2 alin. (12), precum şi al contractelor prevăzute la art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 281/2021, cu modificările ulterioare, sau al actelor adiţionale prevăzute la art. III alin. (2) din Legea nr. 281/2021, cu modificările ulterioare, pentru care contractanţii nu depun solicitarea prevăzută la art. 11 alin. (1), prevederile respectivei ordonanţe a Guvernului se aplică până la finalizarea şi recepţionarea lucrărilor aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii, respectiv a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente.
Art. 47
Pentru proiectele finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică sub rezerva şi de la data obţinerii acceptului Comisiei Europene cu privire la modificarea PNDR pentru ajustarea valorii contractelor de finanţare, în condiţiile Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013. În situaţia în care decizia Comisie Europene conţine prevederi noi sau diferite faţă de cele ale prezentei ordonanţe de urgenţă, autoritatea de management în colaborare cu autorităţile responsabile de implementarea PNDR vor iniţia proiectul de act normativ de completare sau modificare, după caz.
Art. 48
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, autorităţile cu competenţe în gestionarea programelor cu finanţare europeană şi alte programe cu finanţare externă nerambursabilă şi/sau autorităţile naţionale pentru programe de cooperare teritorială europeană vor proceda, după caz, la elaborarea unor reglementări/instrucţiuni pentru punerea în aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, stabilind inclusiv termenele procedurale şi metodologia de aplicat, conform regulilor specifice programelor.
Art. 481
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător şi contractelor care au asigurate sursele financiare parţial sau integral din fonduri aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, precum şi contractelor de finanţare aferente.

Art. 49
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, după alin. (3) al art. 22 din Ordonanţa de urgenţă de Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 3 noiembrie 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
"(31) Autorităţile responsabile de implementarea PNDR 2014-2020 sunt autorizate să încheie contracte/decizii de finanţare/angajamente multianuale de plată, a căror valoare poate determina depăşirea sumelor alocate în euro la nivel de măsură din alocarea publică prevăzută în program, în limita a 130%, cu încadrare în creditele de angajament aprobate anual cu această destinaţie prin legile bugetare anuale."
Art. 50
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.