Art. 40. - Ordonanță de urgență 64/2022 privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile
M.Of. 472
În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2023
Art. 40
Autorităţile de management ale programelor operaţionale, respectiv autorităţile responsabile de implementarea PNDR/AR FAMI-FSI, în calitate de furnizor de ajutor de stat, au obligaţia să verifice condiţiile de acordare, valabilitatea şi încadrarea în plafoanele de la nivelul schemelor de ajutor de stat pe care le administrează conform regulilor de ajutor de stat relevante aplicabile, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei ordonanţei de urgenţă.