Secţiunea 3 - Aprobarea programului "gROwth - investim în copii, investim în viitor" - Ordonanță de urgență 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene
M.Of. 1116
În vigoare Versiune de la: 9 Septembrie 2025
SECŢIUNEA 3:Aprobarea programului "gROwth - investim în copii, investim în viitor"
Art. 18
(1)Se aprobă programul "gROwth - investim în copii, investim în viitor", denumit în continuare Programul, ca program guvernamental având ca obiect susţinerea financiară a investiţiilor private în construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea de grădiniţe cu profil sportiv.
(2)Susţinerea financiară constă atât într-un ajutor nerambursabil privind o parte din cheltuielile eligibile, cât şi în garantarea de către stat a unei părţi din creditul utilizat de către investitor pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv şi se repartizează astfel:
a)ajutor nerambursabil de până la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv, plătit investitorului după terminarea lucrărilor şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie de la Ministerul Educaţiei Naţionale;
b)garanţie în nume şi cont stat de maximum 50% din valoarea creditului contractat de investitor, excluzând dobânzile şi comisioanele aferente, cu condiţia ca aceste credite să finanţeze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului, în cazul în care acesta apelează la finanţarea integrală sau parţială a acestor cheltuieli prin creditare. Garanţia se acordă prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii sau Fondului Român de Contragarantare. În această categorie intră atât creditul-punte acordat pentru finanţarea ajutorului nerambursabil, cât şi creditul de co-finanţare, acordat: pentru finanţarea cheltuielilor eligibile neacoperite de ajutorul nerambursabil. Valoarea garanţiei se diminuează corespunzător cu diminuarea creditului rezultat după plata ajutorului nerambursabil, care se va efectua în contul investitorului deschis la finanţator;
c)o alocare financiară nerambursabilă deductibilă din impozitul pe profit datorat anual de beneficiar pentru finanţarea cheltuielilor eligibile defalcată în tranşe egale pe o perioadă de 7 ani de la încheierea acordului de finanţare;
d)pentru acelaşi beneficiar nu pot fi cumulate alocările prevăzute la litera a) cu cele prevăzute la litera c).
Art. 19
(1)Beneficiarii Programului sunt persoane juridice de drept privat, inclusiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii, fundaţii şi/sau grupuri fiscale, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)De asemenea, beneficiari ai Programului pot fi şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, asociaţiile şi fundaţiile, federaţiile sau cluburile sportive care iau iniţiativa construirii de grădiniţe cu profil sportiv.
(3)Dacă beneficiarii sunt societăţi, acestea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să fie constituite în baza Legii societăţilor nr. 31/1990. republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau a Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cu modificările ulterioare, republicată;
b)să fi desfăşurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puţin unui an fiscal integral, să nu fi avut activitatea suspendată temporar, oricând în anul curent depunerii cererii de finanţare şi în anul fiscal anterior şi să fi înregistrat profit din exploatare în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare;
c)să nu fi avut activitatea suspendată temporar, oricând în anul curent depunerii cererii de finanţare şi în anul fiscal anterior;
d)să fi înregistrat profit din exploatare în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare.
(4)Beneficiarul trebuie să facă dovada deţinerii unui drept care conferă dreptul de constituire potrivit legii asupra terenului pe care urmează să fie amplasată grădiniţa cu profil sportiv.
Art. 20
(1)Pentru construcţia clădirii, înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv, plafonul maxim al sprijinului din surse publice ce poate fi acordat unui beneficiar este de maximum 500.000 euro.
(2)Schema de ajutor de stat pentru beneficiarii acestui program se va constitui şi operaţionaliza prin hotărâre de Guvern, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurentei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 21
(1)Obiectivele de investiţii ce vor fi propuse trebuie să îndeplinească standarde minime de construcţie, de capacitate, de dotare generală şi sportivă, de personal de specialitate şi de echipamente sportive, standarde care vor fi detaliate în cadrul schemei de ajutor de stat.
(2)Clădirile în care se vor organiza grădiniţe cu profil sportiv pot fi clădiri noi sau clădiri existente care se vor moderniza şi amenaja cu schimbarea funcţiunii, cu condiţia ca în ultimii 5 ani să nu fi funcţionat o creşă şi/sau grădiniţă în clădirea respectivă.
(3)Activitatea în grădiniţele cu profil sportiv realizate în acest program va fi menţinută cel puţin 10 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare; în caz contrar, investitorul va rambursa suma obţinută ca ajutor de stat.
(4)Beneficiarilor le este interzis să închidă activitatea altor grădiniţe/creşe aflate în administrarea lor pe o perioadă de cel puţin 7 ani de la acordarea ajutorului de stat. În caz contrar, investitorul va rambursa suma obţinută ca ajutor de stat.
(5)Investiţia respectă prevederile legislaţiei în vigoare din domeniul construcţiilor, mediului şi sănătăţii publice, precum şi normele de funcţionare pentru spaţii de învăţământ în cazul grădiniţelor cu profil sportiv.
Art. 22
(1)Beneficiarii de susţinere financiară pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv au obligaţia de a asigura locuri gratuite într-o cotă procentuală de cel puţin 8% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, pe o perioadă de 4 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
(2)Beneficiarii de susţinere financiară pentru înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv au obligaţia de a asigura locuri gratuite într-o cotă procentuală de cel puţin 4% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, pe o perioadă de 4 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
(3)Criteriile sociale de gratuitate se vor detalia în cadrul schemei de ajutor de stat.
(4)Beneficiarii care nu respectă prevederile de la alin. (1) şi (2) plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul constatării încălcării obligaţiei, înmulţit cu numărul de locuri pentru care nu au acordat gratuitatea.
(5)Beneficiarii de susţinere financiară au obligaţia de a asigura pentru grădiniţele cu profil sportiv un program prelungit de activitate zilnică, precum şi funcţionarea acestora pe tot parcursul anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanţelor.
(6)Beneficiarii de susţinere financiară au obligaţia de a asigura accesul copiilor la un tarif accesibil, conform legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, corelat cu costul standard pentru fiecare preşcolar stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 30/2018 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar.
(7)Susţinerea financiară prevăzută la art. 18 se stabileşte prin hotărâre de Guvern în cadrul schemei de ajutor de stat.
Art. 23
Categoriile de cheltuieli eligibile, respectiv cheltuielile pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului şi cheltuielile pentru investiţia de bază vor fi precizate în cadrul schemei de ajutor de stat.
Art. 24
Beneficiarii de susţinere financiară pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv au obligaţia ca pe perioada derulării proiectului şi pe o perioadă de cel puţin 7 ani de funcţionare să afişeze la loc vizibil, la sediul obiectivului, participarea la acest program; modul în care se va efectua afişarea va fi precizat în normele de aplicare a art. 18-23, aprobate prin hotărâre de Guvern.
Art. 25
(1)[textul din Art. 25, alin. (1) din capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 09-ian-2020 de Art. I, punctul 10. din Ordonanta urgenta 1/2020]
(2)Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să mandateze Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Fondul Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite în cadrul Programului.
(3)Între Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii, precum şi cu Fondul Român de Contragarantare se încheie câte o convenţie prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor în derularea Programului "gROwth - investim în copii, investim în viitor".
Art. 26
(1)Contractele prin care Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Fondul Român de Contragarantare acordă garanţiile de stat constituie titluri executorii şi au valoare de înscrisuri autentice.
(2)Sursa de plată a garanţiilor acordate de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Fondul Român de Contragarantare în numele şi contul statului pentru creditele acordate în cadrul Programului este bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni Generale, titlul "Alte transferuri" cod 55, alin. "Sume rezultate din executarea garanţiilor acordate din bugetul de stat" cod 55.01.50.
(3)Creanţele rezultate din garanţiile acordate şi plătite băncilor sunt asimilate creanţelor bugetare a căror recuperare se face de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 27
În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice va elabora normele cu privire la caracteristicile şi condiţiile de acordare a garanţiilor în cadrul programului "gROwth - investim în copii, investim în viitor" la plafoanele de garantare şi la alocarea acestora, la comisionul de gestiune a garanţiei, la plata şi recuperarea garanţiei de stat, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.