Capitolul i - Reglementări specifice în domeniul financiar - Ordonanta 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar

M.Of. 624

În vigoare
Versiune de la: 18 Martie 2024
CAPITOLUL I:Reglementări specifice în domeniul financiar
SECŢIUNEA 1:Stabilirea regimului vamal şi fiscal al mărfurilor comercializate prin magazinele amplasate în aeroporturile internaţionale după locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal
Art. 1
(1)În aeroporturile internaţionale, în punctele de trecere a frontierei de stat, după locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal, pot funcţiona magazine care comercializează mărfuri româneşti şi străine, în condiţiile plăţii obligaţiilor fiscale, prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(2)Închirierea spaţiilor comerciale din aeroporturile internaţionale se va face prin licitaţie publică.
(3)Amplasarea şi amenajarea exterioară a magazinelor nu trebuie să permită introducerea şi scoaterea de mărfuri din incinta acestora prin alte locuri decât cele stabilite de şeful punctului de trecere a frontierei de stat, împreună cu cel al biroului vamal de control şi vămuire.
(4)Introducerea şi scoaterea de mărfuri din aceste magazine se vor face numai sub supravegherea autorităţilor prevăzute la alin. (3).
(5)În vederea introducerii mărfurilor în magazine, persoanele juridice deţinătoare ale acestora sunt obligate să solicite biroului vamal, în competenţa căruia funcţionează magazinul, acordarea regimului vamal de antrepozit.
(6)Antrepozitarea vamală se va face în condiţiile Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările ulterioare.
Art. 2
Mărfurile care pot face obiectul comercializării prin aceste magazine sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.
Art. 3
(1)Comercializarea mărfurilor se poate face numai către pasagerii care călătoresc înspre o destinaţie internaţională, precum şi către membrii echipajelor aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri.
(2)Comercializarea mărfurilor este condiţionată de prezentarea de către cumpărător a cărţii de îmbarcare sau a biletului de avion şi a paşaportului şi de înregistrarea electronică a datelor cuprinse în acestea. Excepţie fac numai membrii echipajelor aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri, care vor prezenta numai paşaportul.
Art. 4
(1)Mărfurile vor fi comercializate numai în ambalaje şi în cantităţi uzuale comerţului cu amănuntul, destinate consumului individual sau familial.
(2)Toate mărfurile destinate vânzării trebuie să aibă aplicată pe ele sau pe ambalaj o etichetă autocolantă cu următorul text: "EXPORT".
(3)Preţurile de vânzare a mărfurilor vor fi exprimate în euro şi vor fi afişate la vedere. Excepţie fac ziarele şi revistele, care pot fi comercializate şi în lei, în limita a 50 lei. Pentru aceste vânzări nu se vor întocmi bonuri fiscale şi nu se vor solicita cumpărătorilor paşaportul, cartea de îmbarcare sau biletul de avion. Pentru justificarea vânzărilor se va face zilnic un singur bon fiscal. Pentru ţigarete, conversia din lei a preţurilor de vânzare cu amănuntul declarate şi stabilite conform art. 343 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se obţine folosind cursul leu/euro stabilit de Banca Centrală Europeană pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, aplicabil începând cu data de 1 ianuarie a următorului an calendaristic. Preţurile de vânzare cu amănuntul pentru ţigarete obţinute după efectuarea conversiei din lei în euro se rotunjesc la nivel de o zecimală, prin reducere, atunci când a doua zecimală este mai mică decât 5, şi prin majorare atunci când a doua zecimală este mai mare sau egală cu 5.

(4)Justificarea vânzărilor se face prin bonuri fiscale sau facturi.
(5)Bonurile fiscale vor conţine următoarele date: denumirea, adresa/sediul şi codul fiscal ale agentului economic emitent; logotipul şi seria aparatului; numărul de ordine; data şi ora emiterii; denumirea bunurilor livrate; cantităţile; preţurile unitare; valoarea; valoarea totală.
(6)Facturile vor fi utilizate pentru produsele de folosinţă îndelungată prevăzute prin hotărâre a Guvernului privind obligaţiile ce revin agenţilor economici - persoane fizice sau juridice - în comercializarea produselor de folosinţă îndelungată destinate consumatorilor şi care se regăsesc în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă. Pe lângă informaţiile conţinute în bonurile fiscale, facturile vor evidenţia în plus marca, tipul, seriile produselor vândute, precum şi alte elemente cerute de reglementările în vigoare.
Art. 5
(1)Pentru mărfurile româneşti care urmează a fi comercializate prin astfel de magazine se pot încheia fie contracte de comision, fie contracte de vânzare-cumpărare.
(2)Pentru mărfurile româneşti comercializate se vor întocmi formalităţile privind exportul în primele 10 zile ale lunii următoare lunii în care s-a realizat vânzarea mărfurilor care au făcut obiectul unor astfel de contracte.
(3)Declaraţiile vamale de export vor fi însoţite de o listă specificativă, în care se vor evidenţia numerele bonurilor fiscale şi/sau ale facturilor, după caz, în baza cărora au fost vândute mărfurile.
(4)Prin derogare de la prevederile legale în vigoare în materie, pentru mărfurile româneşti supuse accizelor, comercializate prin astfel de magazine, se datorează accize.
Art. 6
(1)Pentru mărfurile străine care urmează a fi comercializate prin astfel de magazine se va proceda la antrepozitare, în condiţiile scutirii de la plata garantării drepturilor de import.
(2)Introducerea şi scoaterea mărfurilor din antrepozite se vor efectua numai sub supraveghere vamală.
(3)Evidenţa intrărilor şi ieşirilor de mărfuri se va efectua potrivit protocolului încheiat cu autoritatea vamală în baza normelor legale aplicabile.
(4)În primele 10 zile ale lunii următoare lunii în care s-a realizat vânzarea mărfurilor străine se vor întocmi formalităţile vamale aferente importurilor şi se vor efectua plăţile privind obligaţiile fiscale la bugetul de stat, respectiv taxele vamale, accizele, taxa pe valoarea adăugată, comisionul vamal.
(5)Prin derogare de la prevederile legale în vigoare, comercializarea mărfurilor străine prin astfel de magazine este considerată export, pentru care se vor întocmi formalităţile specifice exportului şi se vor aplica prevederile art. 11 lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată.

(6)Pe declaraţiile vamale de export se vor face următoarele menţiuni:
a)destinatar: "persoane fizice aflate în trafic extern";
b)condiţii de plată: "numerar" sau "card electronic";
c)moneda plăţii: "devize cotate de Banca Naţională a României".
Art. 7
În cazul distrugerii totale sau parţiale a mărfurilor, acestea se scot din evidenţă pe baza documentelor justificative, legal întocmite, prezentate autorităţii vamale.
Art. 8
(1)Comercializarea altor mărfuri decât cele stabilite prin prezenta ordonanţă, precum şi neemiterea bonurilor fiscale sau a facturilor pentru mărfurile comercializate constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000.000 lei şi 100.000.000 lei.
(2)Amenda se aplică agenţilor economici care desfăşoară activitatea de comercializare a mărfurilor în condiţiile prezentei ordonanţe.
(3)În cazul în care contravenientul săvârşeşte încă o dată fapta prevăzută la alin. (1), pe lângă amendă se aplică şi sancţiunea complementară a încetării activităţii desfăşurate de agentul economic în astfel de magazine.
Art. 9
(1)Constatarea contravenţiilor, precum şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, unităţilor sale teritoriale şi Direcţiei Generale a Vămilor.
(2)Prevederile prezentei secţiuni se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu completările ulterioare.
[textul din capitolul I, sectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2004 de Art. 298, alin. (1), punctul 29. din titlul X din Codul Fiscal din 2003]
SECŢIUNEA 3:Plata expertizelor judiciare şi depunerea cauţiunii de către Ministerul Finanţelor Publice
Art. 17
Din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice pentru despăgubiri civile, precum şi pentru cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale, pot fi suportate şi cheltuieli pentru plata expertizelor judiciare sau depunerea cauţiunilor de către Ministerul Finanţelor Publice în cauzele în care acesta este parte în numele statului sau în nume propriu.
SECŢIUNEA 4:Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Art. 18
(1)Se înfiinţează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, denumită în continuare Agenţie.
(2)Cheltuielile curente şi de capital se finanţează de la bugetul de stat.
(3)Agenţia are sediul central, la înfiinţare, în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, şi funcţionează cu unităţi subordonate. Sediul se va putea modifica prin hotărâre a Guvernului.
(4)Agenţia este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului.

(41)Preşedintele Agenţiei este ajutat în activitatea sa de 3 vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului la propunerea preşedintelui Agenţiei. Vicepreşedinţii exercită atribuţiile delegate de preşedintele Agenţiei. Răspunderile şi atribuţiile vicepreşedinţilor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei.

(42)Cabinetele demnitarilor se organizează şi funcţionează potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare. Personalul din cadrul cabinetelor demnitarilor are statut de personal contractual.

(43)Numărul maxim de posturi din cabinetul preşedintelui şi vicepreşedinţilor Agenţiei este cel prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare.

(5)Preşedintele Agenţiei este ordonator secundar de credite şi reprezintă Agenţia în relaţia cu terţii.
(6)Prin ordin al preşedintelui Agenţiei unele atribuţii ale acestuia pot fi delegate vicepreşedinţilor, secretarului general, secretarului general adjunct sau funcţionarilor publici de conducere, în condiţiile legii. Prin actul de delegare se vor preciza limitele şi condiţiile delegării.

Art. 19
(1)Agenţia îşi desfăşoară activitatea în domeniul impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al altor venituri bugetare, pentru care este competentă potrivit legii, prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal, soluţionare a contestaţiilor şi dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin acordarea de servicii de asistenţă.
(2)Agenţia este responsabilă, atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, în numele şi în contul statului, de aplicarea legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile şi alte venituri ale bugetului de stat, precum şi veniturile altor autorităţi şi instituţii publice centrale sau ale Comunităţii Europene, a căror administrare îi este conferită prin acte normative sau convenţii, exclusiv veniturile datorate în vamă.
(3)Agenţia, prin Unitatea de imprimare rapidă, are obligaţia de a asigura în mod gratuit imprimarea şi transmiterea centralizată a setului de informaţii destinat accesării şi utilizării funcţionalităţilor Sistemului naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar (SNEP), solicitat operatorului SNEP de către instituţiile publice participante la acest sistem.
(4)Costurile aferente aplicării prevederilor alin. (3) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Agenţiei, de la titlul de cheltuieli "Bunuri şi servicii".
(5)Procedurile de imprimare şi transmitere a corespondenţei prevăzute la alin. (3) se aprobă prin ordin comun al ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice.

Art. 20
Organizarea şi funcţionarea Agenţiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
Art. 21
(1)Prin atribuţiile încredinţate, Agenţia asigură: administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri bugetare date prin lege în competenţa sa, precum şi controlul fiscal, respectiv inspecţie fiscală, control inopinat, control antifraudă, verificarea situaţiei fiscale personale, verificare documentară, conformare voluntară pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda fiscală şi evaziunea fiscală, precum şi a altor fapte date prin lege în competenţa sa.

(2)Agenţia controlează, de asemenea, modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor, în toate locurile şi spaţiile în care se desfăşoară activitatea operatorilor economici.
(3)Agenţia poate, la solicitarea procurorului, să efectueze constatări cu privire la faptele care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, întocmind procese-verbale, prin care poate estima prejudiciul cauzat aferent operaţiunilor verificate, acte procedurale care constituie mijloace de probă, potrivit legii.
(4)Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se poate formula plângere potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 22
Predarea-primirea în administrare a bunurilor mobile şi imobile între Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţie, respectiv unităţile subordonate acesteia, se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 23
(1)Drepturile de natură salarială care decurg din activităţile de control şi colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale vor fi acordate, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, personalului Agenţiei, personalului Ministerului Finanţelor Publice, cât şi personalului din instituţiile care gestionează bugetele pentru care se face colectarea din sumele aferente ale bugetului respectiv.
(2)Prin ordin comun al ministrului finanţelor publice, ministrului sănătăţii şi ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei vor fi aprobate norme de aplicare a prevederilor alin. (1).
Art. 24
În vederea îndeplinirii unor sarcini pe termen scurt sau care presupun un volum mare de activitate pe perioade limitate de timp, se vor asigura surse de finanţare pentru angajarea de personal pe perioade determinate de timp. Perioadele, numărul de personal şi cheltuielile aferente se vor stabili anual, prin legea bugetului de stat.
Art. 25
Personalul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice care trece la aparatul propriu al Agenţiei îşi păstrează toate drepturile.
Art. 26
(1)Agenţia se înfiinţează la data de 1 octombrie 2003 şi devine operaţională de la data de 1 ianuarie 2004.
(2)Agenţia va funcţiona până la data de 1 ianuarie 2004 cu un număr maxim de 50 de posturi.
(3)Persoanele angajate pe această perioadă vor desfăşura operaţiuni legate de organizarea şi funcţionarea Agenţiei.
(4)Cheltuielile de înfiinţare a Agenţiei şi de salarizare a personalului Agenţiei pentru anul 2003 se suportă din bugetul Ministerului Finanţelor Publice.
SECŢIUNEA 5:Preluarea activităţii de administrare a veniturilor bugetare reprezentând contribuţii sociale de către Ministerul Finanţelor Publice
Art. 27
(1)Începând cu data de 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea şi soluţionarea contestaţiilor pentru contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate şi contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi alte contribuţii datorate de persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entităţile asimilate angajatorului, denumite în continuare contribuţii sociale, se va realiza de către Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate, care au şi calitatea de creditor bugetar.

(2)Contribuţiile sociale prevăzute la alin. (1) se cuvin în continuare bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale, după caz, şi sunt reglementate prin dispoziţiile legale specifice.
(3)Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Fondul Naţional de Asigurare pentru Accidente de Muncă şi Boli Profesionale şi unităţile din subordinea acestora vor efectua cheltuieli în limita aprobată prin buget şi a creditelor bugetare deschise, în condiţiile legii.
Art. 28
(1)Persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entităţile asimilate angajatorului au obligaţia să declare contribuţiile sociale datorate lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale. Declararea se face la unităţile subordonate ale Ministerului Finanţelor Publice unde sunt luate în evidenţă ca plătitori de impozite şi taxe.

(2)Termenul de declarare a contribuţiilor sociale constituie şi termen de plată.
(3)Modelul şi conţinutul declaraţiei privind obligaţiile de plată pentru contribuţiile sociale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. Prevederile legale referitoare la întocmirea şi depunerea declaraţiilor de impozite şi taxe pentru veniturile datorate bugetului de stat sunt aplicabile şi obligaţiilor de plată reprezentând contribuţii sociale.
(4)Persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entităţile asimilate angajatorului au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de contribuţii sociale conform legislaţiei privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe.

(5)Penalităţile de orice fel, altele decât dobânzile şi penalităţile de întârziere, se fac venit la bugetul de stat.
Art. 29
Activitatea de control privind modul de stabilire, declarare şi plată a obligaţiilor reprezentând contribuţii sociale, precum şi constatarea şi aplicarea contravenţiilor se efectuează începând cu data preluării acestei activităţi de către Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate, în baza prevederilor legale în vigoare privind controlul fiscal.
Art. 30
(1)Contestaţiile formulate împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, abilitate, potrivit legii, să încheie acte de control sau de impunere privind contribuţiile sociale, se soluţionează de către organele specializate ale Ministerului Finanţelor Publice potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în această materie.
(2)Contestaţiile formulate împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau de impunere întocmite de către organele de control abilitate, potrivit actelor normative speciale care reglementează contribuţiile sociale, se soluţionează de către organele specializate ale Ministerului Finanţelor Publice, începând cu data preluării activităţii de către acest minister.
Art. 31
Personalul care trece de la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, precum şi de la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei la Ministerul Finanţelor Publice, atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, îşi păstrează toate drepturile.
Art. 32
(1)Pentru creanţele bugetare reprezentând contribuţii sociale datorate până la data de 1 ianuarie 2004, procedurile de realizare a creanţelor, aflate în derulare la această dată, vor fi continuate de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile instituţiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, în calitate de creditor bugetar, şi le succedă de drept în această calitate, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
(2)Pentru litigiile având ca obiect contestaţiile la executarea silită sau contestaţiile împotriva actelor prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum şi în cazul litigiilor ce privesc procedurile de reorganizare judiciară şi faliment, Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale instituţiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 ianuarie 2004, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.
Art. 33
Predarea-preluarea dosarelor de executare, precum şi a copiilor documentelor depuse la dosarul instanţei în litigiile prevăzute la art. 32 alin. (2) se va efectua până la data de 31 ianuarie 2004.
Art. 34
Începând cu data de 1 ianuarie 2004, Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate vor înscrie la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, în condiţiile legii, şi creanţele bugetare reprezentând contribuţii sociale, inclusiv dobânzi, penalităţi şi penalităţi de întârziere.
Art. 35
Sumele reprezentând contribuţii sociale, inclusiv dobânzile, penalităţile şi penalităţile de întârziere pentru care dreptul de a cere executarea silită s-a prescris până la data de 1 ianuarie 2004, rămân în responsabilitatea instituţiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz.
Art. 36
Instituţiile prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, răspund de activităţile desfăşurate în domeniile prevăzute la art. 27 alin. (1) până la data preluării acestor activităţi de către Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate.
Art. 37
Cererile de acordare a înlesnirilor la plata contribuţiilor sociale, depuse la instituţiile prevăzute la art. 27 alin. (3) şi nesoluţionate în baza reglementărilor legale în vigoare până la data de 1 ianuarie 2004, se preiau de către Ministerul Finanţelor Publice sau organele subordonate acestuia, după caz, în vederea analizării şi soluţionării conform competenţelor stabilite în condiţiile legii.
Art. 38
(1)Pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajat, asigurate pe bază de declaraţie sau contract de asigurare la sistemele de asigurări sociale, activitatea de colectare a contribuţiilor rămâne în sarcina instituţiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, până la o dată ce va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului.
(2)Obligaţiile angajatorilor sau entităţilor asimilate angajatorului de depunere a Declaraţiilor privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj şi a listelor nominale privind persoanele asigurate pentru care se plăteşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi personalul care intră/iese în/din activitate, rămân supuse prevederilor legale care reglementează contribuţiile sociale.

Art. 39
(1)Debitorii plătitori de contribuţii sociale, persoane juridice şi persoane fizice care au calitatea de angajator sau entităţile asimilate angajatorului, sunt obligaţi să întocmească pe propria răspundere şi să depună, până la 15 februarie 2004 la unităţile subordonate Ministerului Finanţelor Publice la care sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, declaraţii-inventar privind contribuţiile sociale în sold la 31 decembrie 2003 şi neachitate până la 31 ianuarie 2004, inclusiv accesoriile aferente, pe ani fiscali.

(2)Termenele de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a obligaţiilor bugetare cuprinse în declaraţiile-inventar prevăzute la alin. (1) se întrerup la data de 31 ianuarie 2004, după această dată urmând să curgă un nou termen de prescripţie.
(3)Nedepunerea declaraţiei-inventar în termenul prevăzut la alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei. Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac de către organele abilitate, potrivit legii, din Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile subordonate acestuia.
(4)Modelul declaraţiei-inventar se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Art. 40
Prevederile referitoare la preluarea activităţii de control fiscal şi de soluţionare a contestaţiilor, precum şi la preluarea personalului aferent acestor activităţi se aplică începând cu data de 1 octombrie 2003.
Art. 41
Preluarea în administrare a bunurilor imobile de la instituţiile prevăzute la art. 27 alin. (3) la unităţile subordonate Ministerului Finanţelor Publice se va realiza, în condiţiile legii, până la data de 15 decembrie 2003.
Art. 42
(1)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, prin ordin comun al ministrului finanţelor publice, ministrului sănătăţii şi ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, se aprobă protocolul-cadru de preluare a activităţilor prevăzute la art. 27 alin. (1), precum şi termenele stabilite de comun acord pentru predarea-primirea dosarelor fiscale, a documentelor referitoare la activităţile preluate, precum şi a bunurilor mobile.
(2)În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, prin ordin al ministrului finanţelor publice, se aprobă norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei secţiuni.
Art. 43
În intervalul 1 octombrie - 31 decembrie 2003 personalul transferat pentru activitatea de control se finanţează din bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în limita posturilor transferate.
Art. 44
Prevederile prezentei secţiuni se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu completările ulterioare.
Art. 45
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă:
a)art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 147/2002 pentru reglementarea unor probleme financiare şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 13 noiembrie 2002, aprobată prin Legea nr. 41/2003, cu completările ulterioare;
b)lit. a), b), c) şi d) ale art. IV din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 31 mai 2003;
c)orice alte dispoziţii contrare.