Art. 39. - Ordonanta 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar

M.Of. 624

În vigoare
Versiune de la: 18 Martie 2024
Art. 39
(1)Debitorii plătitori de contribuţii sociale, persoane juridice şi persoane fizice care au calitatea de angajator sau entităţile asimilate angajatorului, sunt obligaţi să întocmească pe propria răspundere şi să depună, până la 15 februarie 2004 la unităţile subordonate Ministerului Finanţelor Publice la care sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, declaraţii-inventar privind contribuţiile sociale în sold la 31 decembrie 2003 şi neachitate până la 31 ianuarie 2004, inclusiv accesoriile aferente, pe ani fiscali.

(2)Termenele de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a obligaţiilor bugetare cuprinse în declaraţiile-inventar prevăzute la alin. (1) se întrerup la data de 31 ianuarie 2004, după această dată urmând să curgă un nou termen de prescripţie.
(3)Nedepunerea declaraţiei-inventar în termenul prevăzut la alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei. Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac de către organele abilitate, potrivit legii, din Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile subordonate acestuia.
(4)Modelul declaraţiei-inventar se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.