Art. 17. - Art. 17: Înfiinţarea entităţilor SAL - Ordonanta 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi

M.Of. 654

În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2020
Art. 17: Înfiinţarea entităţilor SAL
(1)Entităţile SAL se pot constitui cu respectarea cerinţelor stabilite prin prezenta ordonanţă.
(2)Finanţarea entităţilor SAL se poate face din fonduri publice, private sau mixte.
(3)Autorităţile publice centrale, autorităţile administrative autonome care intenţionează să înfiinţeze entităţi SAL, precum şi Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21 transmit autorităţii competente informaţiile prevăzute la art. 18, precum şi orice alte informaţii solicitate de aceasta.
(4)Autoritatea competentă poate solicita documente sau clarificări suplimentare în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii notificării ori a ultimelor documente depuse. Autoritatea publică centrală va transmite documentele, respectiv clarificările solicitate în termen de 15 zile calendaristice de la primirea solicitării.
(5)Autoritatea competentă comunică rezultatul evaluării autorităţii solicitante în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii ultimului document ori a ultimelor clarificări solicitate.
(6)După primirea rezultatului evaluării, autoritatea solicitantă înfiinţează entitatea SAL cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.