Ordonanta 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi
M.Of. 654
În vigoare
i)autoritate competentă - Ministerul Economiei;
(2)Ministerul Economiei încurajează organizaţiile de consumatori şi asociaţiile patronale relevante să publice, pe site-urile lor internet şi prin orice alte mijloace pe care le consideră adecvate, lista entităţilor SAL menţionată la art. 31 alin. (5), precum şi un link electronic către platforma SOL.
(5)Entităţile SAL, Centrul European al Consumatorilor din România, Ministerul Economiei furnizează o adresă electronică în vederea accesării platformei SOL.
(2)În cazul în care există în Uniunea Europeană o reţea de entităţi SAL care facilitează soluţionarea litigiilor transfrontaliere care apar într-un anumit domeniu, Ministerul Economiei încurajează entităţile SAL care se ocupă de litigiile în domeniul respectiv să devină membre ale acestei reţele.
(1)Se desemnează Ministerul Economie ca autoritate competentă care îndeplineşte funcţiile prevăzute la art. 18 şi 31, precum şi ca punct unic de contact cu Comisia Europeană. Ministerul Economiei informează Comisia Europeană cu privire la desemnarea sa ca autoritate competentă şi punct unic de contact.
(2)În cadrul Ministerului Economiei se înfiinţează o structură responsabilă cu îndeplinirea funcţiilor aferente autorităţii competente şi a punctului unic de contact cu Comisia Europeană.
(3)Ministerul Economiei propune, prin hotărâre a Guvernului, modul de organizare, finanţare şi procedura de funcţionare a structurii prevăzute la alin. (2) în termen de 90 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. a), d) şi e) se fac de către reprezentanţi împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, iar pentru cele prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. b) şi c) se fac de către reprezentanţi împuterniciţi ai Ministerului Economiei.
(2)Ministerul Economiei informează Comisia Europeană în privinţa oricărei modificări ulterioare care afectează aceste informaţii.
(3)Până la data de 9 ianuarie 2016, Ministerul Economiei comunică Comisiei Europene prima listă menţionată la art. 31 alin. (2).PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul economiei, comerţului şi turismului, Mihai Tudose Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Marius Alexandru Dunca Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, Andrei Dominic Gerea Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu Ministrul pentru societatea informaţională, Sorin Mihai Grindeanu p. Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Bogdan Olteanu |
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (12)
Proiecte legislative numărul de obiecte din listă: (4)
- Proiect de Lege pentru modificarea si completarea art.22 din Ordonanta Guvernului nr.38/2015 privind solutionarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si comercianti
- Propunere legislativa pentru completarea Ordonantei Guvernului nr.38/2015 privind solutionarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si comercianti
- Propunere legislativa privind atributiile Bancii Nationale a Romaniei in domeniul protectiei consumatorilor de produse si servicii financiar-bancare si pentru modificarea unor acte normative
Modificat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Ordonanță de urgență 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
- Ordonanță de urgență 75/2017 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (6)
- Metodologie din 2024 de stabilire a sistemului de cooperare la nivel naţional şi european între entităţile de soluţionare alternativă a litigiilor (SAL) şi autorităţile naţionale şi europene însărcinate cu punerea în aplicare a legislaţiei privind protecţia consumatorilor
- Regulamentul 524/21-mai-2013 privind soluţionarea online a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE (Regulamentul privind SOL în materie de consum)
- Directiva 2013/11/UE/21-mai-2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum)