Capitolul iii - Organizarea, funcţionarea şi finanţarea cabinetului medical - Ordonanta 124/1998 privind organizarea si functionarea cabinetelor medicale - Republicare

M.Of. 568

În vigoare
Versiune de la: 23 Mai 2025
CAPITOLUL III:Organizarea, funcţionarea şi finanţarea cabinetului medical
Art. 6
(1)Cabinetele medicale, indiferent de forma de organizare, pot desfăşura:
a)activităţi conform Clasificării activităţilor din economia naţională, secţiunea 862, ca obiect unic sau principal de activitate;
b)servicii publice conexe actului medical, prin personal autorizat, în condiţiile legii, conform Clasificării activităţilor din economia naţională, secţiunea 869;
c)activităţi de învăţământ, cercetare, dezvoltare în domeniul medical, conform Clasificării activităţilor din economia naţională, secţiunea 85 şi 72.
(2)Medicul sau personalul medical care desfăşoară activitate medicală în cadrul cabinetului medical răspunde în mod individual, potrivit prevederilor titlului XVI din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru deciziile profesionale, în cazul eventualelor prejudicii aduse pacienţilor.
(3)Controlul privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, indiferent de forma de organizare, se exercită de către personalul împuternicit de Ministerul Sănătăţii, din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat şi al direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi de către personalul cu atribuţii din cadrul Colegiului Medicilor din România şi Colegiului Medicilor Stomatologi din România, în funcţie de obiectul de activitate al cabinetului medical.
(4)Controlul privind respectarea normelor legale în furnizarea serviciilor de sănătate de către cabinetele medicale se exercită, în condiţiile legii, de către personalul prevăzut la alin. (3) şi personalul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de sănătate, după caz.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), controlul privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale prevăzute la art. 1 alin. (4) lit. f) se exercită de către direcţiile medicale şi structurile similare din compunerea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.

Art. 7
Cabinetul medical trebuie să dispună de o dotare minimă, stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii la propunerea Colegiului Medicilor din România sau a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, după caz, în funcţie de obiectul de activitate al cabinetului medical.

Art. 8
Cabinetele medicale pot realiza venituri conform prevederilor Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 9*)
(1)Veniturile realizate din activitatea cabinetului medical se impozitează potrivit dispoziţiilor legale privind impunerea veniturilor realizate din activitatea desfăşurată pe bază de liberă iniţiativă.
(11)[textul din Art. 9, alin. (1^1) din capitolul III a fost abrogat la 01-ian-2012 de Art. VI, litera B. din Ordonanta 30/2011]
(2)Cheltuielile efectuate pentru perfecţionare continuă, investiţii, dotări şi alte utilităţi necesare înfiinţării şi funcţionării cabinetelor medicale, organizate în forma prevăzută la art. 1 alin. (3) şi la art. 15 alin. (1), se scad din veniturile realizate.
*) Se abroga prevederile referitoare la persoane juridice.

Art. 10
Reprezentarea cabinetului medical în raporturile juridice şi profesionale se realizează de către medicul titular al cabinetului medical, de către grupul de medici asociaţi sau de către un medic delegat al acestora sau de către reprezentantul legal al unităţii în structura căreia este înfiinţat cabinetul medical.

Art. 11
[textul din Art. 11 din capitolul III a fost abrogat la 03-feb-2025 de Art. I, punctul 9. din Ordonanta 9/2025]
Art. 12
(1)În conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cabinetele medicale au obligaţia să raporteze direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în a cărei arie de competenţă funcţionează, în funcţie de domeniul de asistenţă medicală furnizat, indicatorii statistici realizaţi din activitatea desfăşurată.
(2)Ministerul Sănătăţii elaborează şi pune la dispoziţia furnizorilor de servicii medicale un nomenclator cu toţi indicatorii statistici solicitaţi specifici pentru fiecare domeniu de asistenţă medicală, aprobat, prin act administrativ, de către ministrul sănătăţii, şi un program informatic care va cuprinde culegerea informaţiilor şi transmiterea unitară a acestora către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), cabinetele medicale care aparţin instituţiilor şi ministerelor cu reţea sanitară proprie au obligaţia să raporteze indicatorii statistici realizaţi din activitatea desfăşurată structurilor de specialitate din cadrul direcţiilor medicale sau structurilor similare proprii.